ICCJ. Decizia nr. 2352/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2352/2012
Dosar nr. 645/2/2011
Şedinţa publică de la 15 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Circumstanţele cauzei. Conţinutul cererii de chemare în judecată.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 24 ianuarie 2011, reclamantul F.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia la (I) analizarea dosarului înregistrat la Comisie cu nr. 37239/ CC, în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului situat in Bucureşti, la (II) desemnarea unui evaluator si la (III) predarea dosarului acestuia în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, ca şi la (IV) emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, pentru imobilul menţionat, în termen de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
1.1. În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că dosarul său ce a stat la baza emiterii Dispoziţiei Primarului Municipiului Bucureşti nr. 7353 din 30 ianuarie 2007, a fost înaintat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor încă din anul 2007 şi înregistrat la această autoritate sub nr. 37239/ CC.
A menţionat reclamantul că dosarul se află la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de aproape 4 ani, însumând astfel 10 ani de la data depunerii notificării în baza Legii nr. 10/2001, fapt ce contravine principiului soluţionării unei cereri într-un termen rezonabil.
1.2. La termenul de judecată din data de 14 iunie 2011, reclamantul a arătat că îşi restrânge obiectul acţiunii, în sensul că solicită doar obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire în termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
2. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa nr. 4146 din 14 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea astfel cum a fost restrânsă de reclamant, a obligat pârâta să emită în favoarea reclamantului decizia reprezentând titlul de despăgubire, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, a admis în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.800 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că prin Dispoziţia nr. 7353 din 30 ianuarie 2007 a Primarului General al Municipiului Bucureşti s-a respins notificarea formulată de reclamant privind restituirea în natură a construcţiei demolată din imobilul situat în Bucureşti, sector 3 şi s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru această construcţie.
Dispoziţia a fost înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, dosarul fiind înregistrat sub nr. 37239/ CC, iar pârâta a analizat acest dosar în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului şi a procedat la desemnarea unui evaluator, astfel cum rezultă din anexa nr. 148 la contractul de prestări servicii nr. 14/2009, depusă în copie la dosar.
Instanţa de fond a constatat că Legea 247/2005 instituie o procedură complexă pentru stabilirea şi plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, dar nu prevede un termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
În lipsa unei dispoziţii exprese sub acest aspect, instanţa este datoare să exercite un control asupra dreptului de apreciere al autorităţii administrative pentru a asigura o protecţie reală a drepturilor fundamentale ale cetăţenilor consfinţite prin Constituţia României şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
În condiţiile în care dispoziţia privind acordarea despăgubirilor este emisă în luna ianuarie 2007 şi până în prezent nu a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire, Curtea a apreciat că acest interval de timp nu poate fi considerat un termen rezonabil în sensul art. 6 din C.E.D.O.
În ceea ce priveşte solicitarea de a emite decizia în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, Curtea a apreciat că se impune stabilirea unui termen mai lung în acest scop, cu atât mai mult cu cât procedura administrativă reglementată de titlul VII al Legii 247/2005 dă posibilitatea formulării unor obiecţiuni la raportul de evaluare, fiind astfel necesară o perioadă mai mare de timp pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor.
3. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta-pârâtă.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (C.C.S.D.).
Criticând sentinţa primei instanţe pe care a apreciat-o ca fiind netemeinică şi nelegală, recurenta C.C.S.D. a înfăţişat, în principal, următoarele motive de recurs:
- în mod greşit prima instanţă a reţinut că în speţă au fost încălcate dispoziţiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluţionare a cauzei, în condiţiile în care a fost deja parcursă etapa transmiterii şi înregistrării, dosarul reclamantului fiind deja trimis spre evaluare, în vederea întocmirii raportului de evaluare;
- jurisprudenţa Înaltei Curţi în materie de „termen rezonabil” este în sensul determinării acestuia prin raportare la criterii vizând complexitatea cauzei, conduita reclamantului şi cea a autorităţilor competente, în funcţie de care, în cauză, se impunea constatarea privind respectarea termenului rezonabil;
- în subsidiar, se impunea oricum aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., onorariul apărătorului fiind nepotrivit de mare faţă de munca depusă în soluţionarea cauzei.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată în raport de criticile aduse, dar şi de actele şi lucrările dosarului, şi prin prisma prevederilor legale incidente din cuprinsul titlului VII al Legii nr. 247/2005, reţine că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de natură a atrage fie casarea, fie modificarea hotărârii, în considerarea celor în continuare arătate.
Actele şi lucrările dosarului atestă, în opinia Înaltei Curţi, că prima instanţă, în mod corect a admis acţiunea reclamantului-intimat, astfel cum a fost aceasta precizată şi restrânsă la data de 14 iunie 2011, reţinând că faţă de data emiterii Dispoziţiei nr. 7353, la 30 ianuarie 2007, de către Primarul General al Municipiului Bucureşti şi a înregistrării dosarului la autoritatea recurentă, în acelaşi an, sub nr. 37239/ CC, nu au fost respectate cerinţele termenului rezonabil de finalizare a procedurii de emitere a titlului de despăgubire.
Susţinerile recurentei-pârâte referitoare la parcurgerea şi durata etapelor procedurii administrative nu pot fi primite şi nici calificate ca temeiuri obiective pentru neemiterea titlului de despăgubire în temeiul Legii nr. 247/2005, întrucât demersurile au fost iniţiate în urmă cu 10 ani (de la data depunerii notificării) iar potrivit dispoziţiilor art. 6 din C.E.D.O., care obligă la soluţionarea cererilor într-un termen rezonabil, în calculul unui atare termen este inclusă şi perioada derulării procedurii administrative.
Nu mai puţin recurenta-pârâtă are obligaţia de a-şi exercita atribuţiile cu respectarea principiului operativităţii, care obligă orice structură administrativă ca în scopul interesului general, dar şi a drepturilor şi intereselor particulare, să acţioneze în mod prompt, eficace şi eficient.
În fine, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile recurentei pe acest aspect, cu atât mai mult cu cât în cauză, instanţa de fond, reţinând tocmai durata şi complexitatea procedurilor administrative la care a făcut referire autoritatea recurentă, a dispus obligarea acesteia la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, şi nu în termenul de 30 de zile indicat şi solicitat de reclamantul-intimat.
Nefondate sunt şi criticile vizând greşita obligare la plata cheltuielilor de judecată, câtă vreme judecătorul fondului a realizat o corectă aplicare în cauză a prevederilor art. 276 C. proc. civ., admiţând motivat şi numai în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Faţă de cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge aşadar ca nefondat recursul autorităţii recurente, cu aplicarea art. 274 C. proc. civ. pentru etapa recursului, conform chitanţei reprezentând onorariul de avocat, depusă la dosar (fila 13 pentru suma de 2.000 lei).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 4146 din 14 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal,ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă la 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2351/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2353/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
