ICCJ. Decizia nr. 2404/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2404/2012
Dosar nr. 8461/2/2011
Şedinţa publică de la 16 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 29 septembrie 2011, reclamanta C.M. a chemat în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi pe preşedintele autorităţii publice pârâte, solicitând pronunţarea unei hotărâri care să ţină locul dispoziţiei la a cărei emitere a fost obligată prin Decizia civilă nr. 6603 din 12 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, precum şi obligarea celor doi pârâţi la despăgubiri constând în dividendele neîncasate din anul 2008 pentru acţiuni în valoare de 11.240.000 Euro.
În motivarea cererii, reclamata a învederat că prin hotărârea sus-menţionată, astfel cum a fost completată prin încheierea din 13 mai 2011, s-a stabilit dreptul său la despăgubiri în sumă de 11.240.000 euro, echivalentul suprafeţei de 11.240 mp teren ce nu mai poate fi restituit în natură.
S-a mai arătat că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a refuzat nejustificat să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire, la care era obligată în temeiul Legii nr. 247/2005.
Prin încheierea din 6 decembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de D.D., în calitate de preşedinte al autorităţii publice şi a dispus admiterea în parte a acţiunii.
Astfel, instanţa a dispus obligarea pârâtei D.D. la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie de la data pronunţării şi până la executarea Deciziei nr. 6603/2009.
De asemenea, instanţa a respins ca inadmisibilă cererea privind emiterea deciziei, precum şi ca neîntemeiată solicitarea de obligare a pârâtelor la plata unor despăgubiri.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că D.D., exercitând funcţia de preşedinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor are calitate procesuală pasivă potrivit dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 şi se justifică aplicarea amenzii întrucât Decizia nr. 6603 din 12 iunie 2009 nu a fost executată, în sensul că nu s-a emis decizia de stabilire a despăgubirilor.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta D.D. în calitate de preşedinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâta a invocat greşita interpretare a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 247/2005, potrivit cărora atribuţia de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În cauză, a mai arătat pârâta, nu a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire, acţiunea având acest obiect promovată de reclamantă sub nr. 4610/2/2010 fiind respinsă ca neîntemeiată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, soluţie menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, care a respins recursul prin Decizia nr. 372 din 26 ianuarie 2012.
Pârâta a invocat şi dispoziţiile O.U.G. nr. 4 din 13 martie 2012 potrivit cărora s-a suspendat pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire şi procedurile de evaluare a imobilelor.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis şi a se dispune modificarea în parte a sentinţei, în sensul respingerii cererii de aplicare a amenzii şi al menţinerii celorlalte dispoziţii ale sentinţei.
Astfel, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, dacă în urma admiterii acţiunii, autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acestuia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
În alin. (2) al art. 24 din lege se prevede că, în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere.
În cauză însă, nu există o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca autoritate publică competentă potrivit art. 13 din Legea nr. 247/2005, să fi fost obligată la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.
În litigiul soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 6603 din 12 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 11.240 mp a fost constatat în raport de entitatea notificată, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, autoritatea publică pârâtă nefiind parte şi instanţa nestabilind în sarcina acesteia obligaţia de a emite decizie reprezentând titlul de despăgubire.
În aceste împrejurări, în lipsa situaţiei premise, constând în existenţa unei hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să fi fost obligată la emiterea titlului de despăgubire în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, apare ca nejustificată aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
De menţionat că, pe cale separată, reclamata a cerut Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, obligarea autorităţii publice la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, acţiunea formând obiectul Dosarului nr. 4610/2/2010 fiind respinsă în mod irevocabil prin Decizia nr. 372 din 26 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea, admiţând recursul, va modifica în parte sentinţa, în sensul respingerii cererii de aplicare a amenzii, urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de D.D. împotriva Încheierii din 6 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, încheierea atacată în sensul că respinge cererea privind obligarea recurentei la plata sumei de 20% din salariul minim brut pe economie.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2443/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 2394/2012. Contencios. Amendă pentru... → |
|---|
