ICCJ. Decizia nr. 2452/2012. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2452/2012
Dosar nr. 8486/1/2011
Şedinţa publică de la 17 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta C.E. a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii şi Uniunea Naţională a Judecătorilor din România:
- anularea în parte a rezoluţiei din 17 decembrie 2009 a Comisiei de disciplină sub aspectul sesizării Secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în temeiul art. 361 din Regulament pentru a se aprecia dacă au fost încălcate dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Codul deontologic,
- anularea art. I pct. 11 din Hotărârea nr. 564 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii şi implicit a art. I pct. 3 şi 4 din Hotărârea nr. 1314/2008 de modificare a aceluiaşi Regulament, precum şi
- suspendarea executării actelor administrative menţionate anterior până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Prin Sentinţa civilă nr. 5248 din 21 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă în parte excepţia inadmisibilităţii, respectiv în privinţa capetelor de cerere având ca obiect anularea în parte şi suspendarea executării rezoluţiei emise în data de 17 decembrie 2009, respingându-se aceste cereri ca inadmisibile şi s-au disjuns capetele de cerere privitoare la anularea şi suspendarea executării art. I pct. 11 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 564 şi art. I pct. 3 şi 4 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1314/2008, formându-se Dosarul nr. 12786/2/2010, pentru continuarea judecăţii.
În ce priveşte motivarea capetelor de cerere disjunse şi care fac obiectul cauzei, reclamanta a arătat că art. I pct. 11 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 564 şi art. I pct. 3 şi 4 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1314/2008 au reprezentat temeiul de drept al rezoluţiei de sesizare a Secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii privitoare la aprecierea asupra posibilei încălcări de către reclamantă a Codului deontologic.
A opinat reclamanta că neîndeplinirea condiţiei prevăzute de lege pentru existenţa actelor administrative normative, respectiv condiţia edictării lor în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii şi excesul de putere în adoptarea acestor acte administrative constituie cauze de anulare a dispoziţiilor din actele administrative normative menţionate.
A invocat reclamanta prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă, iar în conf. cu art. 12 lit. a) şi b) din acelaşi act normativ, proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel cu care se află în conexiune, neputând depăşi limitele competenţei instituite prin actul de nivel superior şi neputând contraveni principiilor şi dispoziţiilor acestuia.
S-a mai precizat că hotărârile a căror anulare se solicită în limitele precizate sunt acte administrative cu caracter normativ, ca şi Regulamentul pe care îl modifică şi îl completează, fiind emise de Consiliul Superior al Magistraturii, în calitatea sa de autoritate publică. Ele dau naştere, modifică şi sting raporturi juridice, dar nu în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, ci substituindu-se legii, întrucât atât Legea nr. 317/2004, în executarea căreia sunt date, cât şi celelalte legi de organizare judiciară cu care Legea nr. 317/2004 trebuie corelată şi cu care se află în conexiune nu instituie şi nu reglementează procedura de judecată pe care numai dispoziţiile din hotărârile menţionate o iniţiază şi o reglementează.
Art. I pct. 11 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 564 şi art. I pct. 3 şi 4 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1314/2008 completează Regulamentul de organizare prin introducerea art. 361 şi 362, conform cărora Comisia de disciplină a Consiliului Superior al Magistraturii, în situaţia prevăzută de art. 30 alin. (6), dacă există indicii privind încălcarea normelor de conduită reglementate de Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor sesizează de îndată, din oficiu, prin aceeaşi rezoluţie Secţia corespunzătoare a Consiliului. De asemenea, Inspecţia judiciară sesizează de îndată secţia corespunzătoare a Consiliului dacă din verificarea prealabilă efectuată potrivit art. 21 pct. 6 rezultă indicii privind încălcarea normelor de conduită reglementate de Codul deontologic. Secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, dacă găseşte întemeiată sesizarea, constată prin hotărâre încălcarea normelor de conduită reglementate de Codul deontologic sau, în caz contrar, o respinge tot prin hotărâre. Hotărârea Secţiei poate fi atacată cu contestaţie la Plen, iar Hotărârea Plenului cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
A susţinut reclamanta că procedura anterior descrisă, respectiv fapta şi sancţiunea sunt reglementate numai de Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cum a fost modificat prin hotărârile menţionate, fără a avea suport în Legea nr. 317/2004, care nu le prevede. Ele nu sunt prevăzute nici în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care reglementează răspunderea disciplinară în cuprinsul art. 99 - 100 pentru cazuri prevăzute limitativ şi ale căror ipoteze absorb prescripţiile de comportament pe care le instituie Codul deontologic.
Totodată, cazurile în care Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată prin Secţiile sale sunt strict reglementate prin Constituţie [art. 134 alin. (2)] şi prin legile de organizare judiciară [art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004], actele administrative cu caracter normativ, prin dispoziţiile a căror anulare se solicită, nesocotind şi prevederile art. 126 alin. (4) din Constituţie conform cărora competenţa instanţelor de judecată şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.
Relativ la cererea de suspendare a executării dispoziţiilor din actele administrative, reclamanta a arătat că aceasta este justificată de afectarea statutului profesional de o manieră publică, în cauză fiind prezent şi un interes public major, acela al respectării şi conformării legii de către Consiliul Superior al Magistraturii, în calitatea sa de autoritate publică şi garant al independenţei justiţiei.
Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a invocat inadmisibilitatea capetelor de cerere disjunse pe motivul neurmării procedurii prealabile administrative conform art. 7 alin. (1) şi (2) coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004, procedură prin care să fi solicitat autorităţii publice emitente revocarea actelor administrative normative.
Prin Sentinţa civilă nr. 5248 din 21 decembrie 2010 a fost soluţionată inclusiv excepţia de inadmisibilitate care viza capetele de cerere disjunse, excepţie care a fost respinsă, apreciindu-se că solicitarea reclamantei adresată Consiliului Superior al Magistraturii pentru revocarea rezoluţiei emisă la 17 decembrie 2009, în cuprinsul căreia au fost arătate şi motivele de nelegalitate privitoare la Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii atacate şi care au stat la baza emiterii rezoluţiei, constituie dovadă a îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii exprimându-şi poziţia în sensul respingerii solicitării în cuprinsul Hotărârii Plenului nr. 587 din 1 iulie 2010. S-a arătat şi că aprecierea îndeplinirii acestei condiţii trebuie să fie una suplă, iar nu de natură a îngrădi nejustificat accesul părţii la instanţă.
În cauză, prin încheierea din 21 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare a executării art. I pct. 11 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 564 din 19 iunie 2008 şi a art. I pct. 3 şi 4 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1314 din 27 noiembrie 2008, suspendând executarea acestor dispoziţii până la soluţionarea irevocabilă a cererii de anulare.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, recurs admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 25 mai 2011, dispunându-se respingerea cererii de suspendare.
Prin Sentinţa Civilă nr. 4691 din 6 iulie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, hotărâre ce face obiectul prezentului recurs, a fost respinsă ca nefondată cererea de anulare a art. I pct. 11 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 564 din 19 iunie 2008 şi a art. I pct. 3 şi 4 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1314 din 27 noiembrie 2008.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin art. I pct. 11 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 564 din 19 iunie 2008 au fost introduse în cuprinsul Regulamentului de organizare şi de funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005 art. 361 şi art. 362, care au fost modificate ulterior prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1314 din 27 noiembrie 2008.
A apreciat instanţa că motivele de nulitate invocate de reclamantă sunt neîntemeiate.
Astfel, s-a reţinut că în raport cu prevederile art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 317/2004, art. 38 alin. (1) din acelaşi act normativ şi art. 133 din Constituţie, Consiliul Superior al Magistraturii are legitimitatea constituţională şi legală de a soluţiona sesizările privind conduita judecătorilor, inclusiv încălcările Codului deontologic.
A apreciat prima instanţă că nu se poate discuta de lipsa temeiului legal pentru instituirea procedurii care trebuie urmată în privinţa constatării încălcării Codului deontologic, atâta vreme cât art. 40 alin. (1) lit. f) coroborat cu art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 sunt suficient de cuprinzătoare pentru a constitui actul normativ de nivel superior în raport cu care dispoziţiile din Regulament sunt edictate.
S-a mai constatat că există o diferenţă între încălcarea standardelor deontologice profesionale (văzute ca un criteriu în procesul de evaluare a judecătorilor şi procurorilor) şi abaterile care pot justifica impunerea unor sancţiuni disciplinare, asimilarea încălcărilor Codului deontologic unor abateri disciplinare nefiind adecvată.
Sintagma "conduită necorespunzătoare" din cuprinsul art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 317/2004 include, chiar şi în lipsa unei precizări exprese, şi situaţia încălcărilor Codului deontologic, în condiţiile în care prin art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, legiuitorul a abilitat Consiliul Superior al Magistraturii să adopte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta C.E., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:
1. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii în stabilirea cadrului procesual, în sensul că nu a observat cererea formulată la data de 5 iulie 2010 prin care reclamanta a restrâns cadrul procesual, precizând că nu mai solicită chemarea în judecată şi a pârâtei Uniunea Naţională a Judecătorilor din România; cu toate acestea, hotărârea a fost pronunţată inclusiv în contradictoriu cu respectiva uniune.
2. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Sub acest aspect instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor cauzelor de nulitate ce au fost invocate prin acţiunea introductivă, în legătură cu hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii ce au fost atacate. Astfel, nu au fost analizate următoarele motive de anulare a actelor administrative ce fac obiectul acţiunii: nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (3), art. 12 lit. a) şi b), art. 40 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 modificată şi completată privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (în forma în vigoare la data adoptării hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii atacate; nepronunţarea în legătură cu legalitatea procedurii de judecată pe care o instituie cele două acte administrative normative atacate; neanalizarea motivului de nelegalitate prevăzută de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 lit. d) şi e) din aceeaşi lege, în sensul că lipseşte învestirea prin lege organică a Consiliului Superior al Magistraturii de a desfăşura activitate de jurisdicţie administrativă în materia încălcării Codului deontologic; neexaminarea cauzelor de nelegalitate şi, respectiv, neconstituţionalitate invocate în raport cu art. 3 şi 21 din Legea nr. 304/2004 şi art. 126 şi 129 din Constituţie, care instituie principiul legalităţii competenţelor jurisdicţionale şi a căilor de atac; neanalizarea încălcării principiului separaţiei puterilor în stat, Consiliul Superior al Magistraturii transformându-se în legiuitor prin stabilirea conţinutului rezoluţiei de clasare şi cumulând calităţile de legiuitor, reclamat, judecător în fond şi în calea de atac, pe parcursul aceleiaşi proceduri jurisdicţionale; neexaminarea încălcării principiilor independenţei şi imparţialităţii "tribunalului" în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
3. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Sentinţa cuprinde motive contradictorii, în sensul că pentru a argumenta legalitatea hotărârilor atacate, pe de o parte, asimilează Codul deontologic abaterilor disciplinare, iar pe de altă parte, afirmă existenţa unei diferenţe între încălcarea"standardelor deontologice profesionale" şi "abaterile care pot justifica impunerea unor sancţiuni disciplinare".
Totodată, sentinţa cuprinde motive străine de natura pricinii, în sensul că se invocă art. 134 alin. (2) din Constituţie, care priveşte răspunderea disciplinară şi art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 317/2004 care se referă la atribuţiile secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, în timp ce hotărârile a căror anulare s-a solicitat au fost adoptate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii. De asemenea, invocarea Deciziei nr. 1547 din 18 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată într-o altă speţă, nu îşi are locul în argumentare, deoarece vizează alte cauze de nulitate decât cele invocate în prezenta speţă, nu îşi are locul în argumentarea instanţei.
4. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Instanţa de fond şi-a întemeiat în mod greşit hotărârea pe prevederile art. 134 alin. (2) din Constituţie întrucât acesta reglementează rolul Consiliului Superior al Magistraturii de instanţă de judecată prin secţiile sale în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, iar nu în domeniul codului deontologic, ale cărui încălcări nu atrag nicio formă de răspundere şi, deci, nicio sancţiune.
În mod greşit a fost invocat şi art. 40 alin. (1) lit. f) coroborat cu art. 38 din Legea nr. 317/2004, deoarece primul articol se referă la atribuţiile secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii (în timp ce hotărârile atacate au fost adoptate de Plen), iar al doilea articol se referă la actele normative pe care le adoptă Consiliul Superior al Magistraturii.
Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, criticile formulate de recurentă în baza art. 304 pct. 5 şi 6 fiind greşit încadrate în drept, iar criticile formulate în baza art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. fiind nefondate.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 cu referire la art. 312 alin. (5) C. proc. civ., impunându-se casarea cu trimitere a sentinţei atacate pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond, pronunţându-se cu privire la legalitatea art. I pct. 11 din Hotărârea nr. 564/2008 şi a art. I pct. 3 şi 4 din Hotărârea nr. 1314/2008 adoptate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, a omis să analizeze o serie de motive de nelegalitate invocate de reclamantă, motive ce se constituie în veritabile capete de cerere şi care, constituie practic, fondul acţiunii.
Astfel, instanţa nu s-a raportat analitic la următoarele prevederi legale şi constituţionale invocate de reclamantă şi care constituie, totodată, critici de nelegalitate a actului administrativ:
- norme de tehnică legislativă în vigoare la data adoptării actului, respectiv art. 4 alin. (3), art. 12 lit. a) şi b), art. 40 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 modificată şi completată;
- neconcordanţa dintre prevederile art. 361 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 564/2008 şi prevederile art. 4613 din Legea nr. 317/2004;
- prevederile art. 2 lit. d) şi e) din Legea nr. 554/2004 referitoare la condiţia învestirii prin lege organică a autorităţii administrative care desfăşoară activitate de jurisdicţie administrativă specială şi emite acte administrativ jurisdicţionale;
- nerespectarea unor principii legale şi constituţionale prin actele atacate, respectiv principiul separaţiei puterilor în stat şi principiul independenţei şi imparţialităţii în activitatea administrativ-jurisdicţională.
Faţă de omisiunea analizării acestor apărări ale reclamantei şi care reprezintă fondul cauzei, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie, va admite recursul, dispunând casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru a se pronunţa asupra motivelor de nelegalitate a actului administrativ invocate de reclamantă.
Cu ocazia rejudecării instanţa va analiza şi celelalte susţineri din cuprinsul recursului, ce vizează fondul cauzei, precum şi problema calităţii procesuale a Uniunea Naţională a Judecătorilor din România.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.E. împotriva Sentinţei civile nr. 4691 din 6 iulie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2855/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 2443/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
