ICCJ. Decizia nr. 2436/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2436/2012
Dosar nr. 786/2/2010
Şedinţa publică de la 17 mai 2012
Asupra recursului de faţă:
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
I. Circumstantele cauzei.
1.1. Cererea de chemare în judecată şi hotărârea primei instanţe.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrative şi fiscal, la data de 29 ianuarie 2010, reclamantul I.D. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti să se constate refuzul nejustificat al acestei autorităţi prin intermediul Direcţiei cetăţenie - Comisia pentru Cetăţenie de a-i soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române, să oblige pârâtul MJLC prin intermediul Direcţiei Cetăţenie - Comisia pentru Cetăţenie să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetăţeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanţei şi să oblige pârâtul să-i comunice, ulterior analizării cererii, ordinul de redobândire a cetăţeniei române prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul ales, în termen de maxim 30 de zile de la data analizării/avizării cererii de redobândire a cetăţeniei române (în cazul în care avizul este pozitiv), respectiv să fie programat pentru depunerea jurământului de credinţă faţă de ţară în maxim 30 de zile de la data emiterii ordinului de redobândire a cetăţeniei române.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a depus cererea de redobândire a cetăţeniei române la data de 12 iunie 2009 şi aceasta nu a fost soluţionată în termenul legal.
Pârâtul a formulat întâmpinare invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Printr-o cerere precizatoare, reclamantul a solicitat introducerea în cauză a Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie. Totodată, reclamantul şi-a precizat obiectul acţiunii, solicitând ca ordinul de redobândire a cetăţeniei române să fie comunicat la sediul ales de îndată şi să îi fie achitate daune interese de 100 RON pe fiecare zi de întârziere.
Prin Sentinţa nr. 3281 din 7 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea reclamantului.
A obligat Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie să emită şi să comunice ordinul de redobândire a cetăţeniei române şi să îl programeze pe reclamant în termen de 30 de zile pentru depunerea jurământului.
A respins cererea de avizare ca rămasă fără obiect.
A respins cererea de plată a daunelor interese ca neîntemeiată.
A respins cererea faţă de Ministerul Justiţiei.
A obligat Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie la 1800 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că pe parcursul procedurii, Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a procedat la avizarea cererii reclamantului în şedinţa din 18 iunie 2010, astfel încât capătul de cerere privind obligaţia de avizare a rămas fără obiect.
De asemenea, Curtea a constatat că Ministerul Justiţiei nu mai are calitate procesuală pasivă în raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 5/2010.
În ceea ce priveşte obligaţia de emitere a ordinului, Curtea a reţinut că după avizare, ar fi trebuit să se procedeze de îndată la emiterea ordinului în conformitate cu dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 21/1991.
Întrucât acest ordin nu a fost emis şi nu există temeiuri pentru a se refuza emiterea lui, Curtea a admis acest capăt de cerere.
De asemenea, pârâta a fost obligată să procedeze la chemarea reclamantului pentru a depune jurământul de credinţă în termen de 30 de zile în condiţiile în care emiterea ordinului se face cu întârziere în raport cu data avizării.
În ceea ce priveşte daunele interese, Curtea a apreciat că reclamantul nu a probat existenţa unui prejudiciu de natură materială sau morală astfel încât faţă de dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ., cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Faţă de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., a fost obligată Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie la plata cheltuielilor de judecată.
I. 1. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale în ceea ce priveşte emiterea ordinului de redobândire a cetăţeniei române, având în vedere faptul că potrivit art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 21/1991 Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta lege, emite ordinul de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române, după caz. Ordinul de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române se comunică solicitantului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, de îndată, de la data emiteri ordinului.
Recurenta a invocat şi excepţia prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată, în condiţiile în care cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române a fost depusă la Secţia consulară a Ambasadei României la Chişinău, ulterior cererea a fost trimisă la ANC, unde a fost înregistrată la secretariatul tehnic al Comisie pentru Cetăţenie sub nr. 20593/ RD/ 2009, la data de 16 noiembrie 2009, dată de la care începe să curgă termenul de 5 luni prevăzut de art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 21/1991. Or, în cauză acţiunea reclamantului a fost introdusă la data de 29 ianuarie 2010, anterior împlinirii termenului de 5 luni prevăzut de dispoziţiile legale sus-citate.
A mai susţinut recurenta că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât termenul prevăzut de art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 21/1991 nu este stabilit pentru emiterea ordinului de redobândire a cetăţeniei române ci pentru analizarea cererilor depuse de solicitanţi.
Recurenta a criticat sentinţa şi sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată în circumstanţele prevăzute mai sus, susţinând că nu a fost în culpă procesuală astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 274 C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 3281 din 7 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea reclamantului şi a obligat Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie să emită şi să comunice ordinul de redobândire a cetăţeniei române şi să îl programeze pe reclamant în termen de 30 de zile pentru depunerea jurământului.
Totodată a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1800 RON.
Înalta Curte constată că la data de 27 septembrie 2010, Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a emis Ordinul nr. 143/P prin care s-a aprobat cererea de redobândire a cetăţeniei române a reclamantului I.D., ordinul fiind de altfel şi comunicat părţii în conformitate cu prevederile art. 18 şi 19 din Legea nr. 21/1991.
Aşa fiind Înalta Curte reţine că sub acest aspect, capătul de cerere formulat de reclamantul I.D. privind obligarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie să emită şi să comunice ordinul de redobândire a cetăţeniei române a rămas fără obiect.
În ceea ce priveşte obligarea autorităţii pârâte să îl programeze pe reclamant în termen de 30 de zile pentru depunerea jurământului, Înalta Curte constată că sub acest aspect prima instanţă a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 21/1991 republicată, în special a dispoziţiilor art. 20 (6) din lege privind autoritatea naţională competentă pentru efectuarea demersurilor necesare pentru programarea reclamantului în vederea depunerii jurământului.
Potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea 21/1991, republicată, după înregistrarea cererii de redobândire a cetăţeniei române la secretariatul tehnic al Comisiei pentru Cetăţenie, preşedintele Comisiei, prin rezoluţie, stabileşte termenul la care se va dezbate cererea de acordare sau redobândire a cetăţeniei, dispunând totodată solicitarea de relaţii de la orice autorităţi cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) şi e). În conformitate cu prevederile art. 18 şi 19 din Legea cetăţeniei române, avizând cererea "Comisia va întocmi un raport în care va menţiona întrunirea condiţiilor legale pentru acordarea sau, după caz, redobândirea cetăţeniei, raport care, însoţit de cererea de acordare ori de redobândire a cetăţeniei, va fi înaintat preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie". Acesta, "constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta lege, emite ordinul de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române, după caz. Ordinul de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române se comunică solicitantului, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, de îndată, de la data emiterii ordinului". Potrivit art. 20, "cetăţenia română se acordă sau se redobândeşte la data depunerii jurământului de credinţă, iar în termen de 3 luni de la data comunicării ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie de acordare sau redobândire a cetăţeniei române persoanele cărora li s-a acordat sau care au redobândit cetăţenia română vor depune jurământul de credinţă faţă de România".
Prin dispoziţiile art. 20 alin. (6), ignorate de către instanţa de fond, legiuitorul a prevăzut că "persoana care a obţinut cetăţenia română în condiţiile prevăzute la art. 10 şi 11, cu menţinerea domiciliului în străinătate, va depune jurământul de credinţă în faţa şefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular al României din ţara în care domiciliază, în termenul prevăzut la alin. (2). În acest caz, certificatul de cetăţenie română va fi eliberat de şeful misiunii diplomatice sau al oficiului consular respectiv". Prin urmare, efectuarea demersurilor în vederea programării pentru depunerea jurământului, cade în sarcina misiunii diplomatice din ţara de domiciliu, şi nu a Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.
Cum, în cauza dedusă judecăţii, reclamantul I.D. a formulat cerere de redobândire a cetăţeniei române, cu menţinerea domiciliului în străinătate, în atare condiţii va depune jurământul de credinţă faţă de România în faţa şefului misiunii diplomatice a României din Republica Moldova, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (6) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Având în vedere cele expuse, Înalta Curte va reduce şi cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată autoritatea pârâtă la judecarea în fond a cauzei, la suma de 800 RON, în conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ.
În concluzie, în temeiul art. 312 (1) şi (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că va respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie să emită şi să comunice reclamantului ordinul de redobândire a cetăţeniei române şi ca neîntemeiat capătul de cerere din acţiune de obligare a pârâtei să-l programeze pe reclamant pentru depunerea jurământului, cu reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată la care a fost obligată pârâta la suma de 800 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie împotriva Sentinţei nr. 3281 din 7 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte sentinţa atacată, după cum urmează:
Respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie să emită şi să comunice reclamantului ordinul de redobândire a cetăţeniei române şi ca neîntemeiat capătul de cerere din acţiune, de obligare a pârâtei să-l programeze pe reclamant pentru depunerea jurământului.
Reduce cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată pârâta la suma de 800 RON.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2012.
Procesat de GGC - NN
← ICCJ. Decizia nr. 2461/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1288/2012. Contencios. Conflict de... → |
---|