ICCJ. Decizia nr. 2463/2012. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2463/2012
Dosar nr. 313/1/2012
Şedinţa publică de la 17 mai 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Decizia atacată cu contestaţie în anulare
Prin Decizia nr. 283 din 20 ianuarie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de C.E. împotriva Sentinţei nr. 5 din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a reţinut, în esenţă, următoarele:
1.1. Prin Sentinţa nr. 5 din 19 ianuarie 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca tardivă, acţiunea formulată de reclamanta C.E., în contradictoriu cu pârâţii SC P.P. SA şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, având ca obiect constatare nulitate certificat de atestare a dreptului de proprietate.
Curtea de Apel a reţinut că actul administrativ contestat este un act administrativ individual şi se adresează altui subiect de drept, a fost transcris în Cartea funciară la data de 18 iunie 2003 în baza Încheierii nr. 6.199 din 18 iunie 2003, la cererea SC P.P. SA Galaţi.
Instanţa a apreciat că de la această dată a început să curgă termenul de 6 luni, prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, dată de la care actul a devenit opozabil erga omnes, deci şi reclamantei.
În concluzie, termenul de prescripţie al dreptului la acţiune în sens material reglementat de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a început să curgă din momentul înscrierii în cartea funciară a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria MO 7 nr. 2762, emis de M.A.D.R. la 23 mai 2002, adică de la data de 18 iunie 2003.
Întrucât reclamanta a introdus acţiunea la data de 26 august 2009, fără a solicita şi motiva o eventuală cerere de repunere în termenul de prescripţie de drept comun prevăzut de art. 19 din Decretul nr. 167/1968, instanţa de fond a respins acţiunea ca tardiv formulată.
1.2. Împotriva hotărârii pronunţate de Curtea de Apel a declarat recurs reclamanta C.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, recurenta a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa a interpretat în mod greşit cererea de chemare în judecată şi nu a observat că aceasta este o cerere de constatare a nulităţii absolute a unei părţi din actul administrativ atacat, fiind incidente prevederile art. 108 C. proc. civ., care determină regimul juridic al nulităţilor absolute şi relative, în sensul că nulităţile absolute pot fi invocate în orice fază a procesului civil, pot fi invocate de oricare dintre părţi, iar viciile unui act afectat de nulitate absolută nu pot fi acoperite.
De asemenea, recurenta a susţinut că în cauză sunt incidente şi prevederile art. 2 din Decretul nr. 7/1958 şi cele ale C. civ. şi Constituţiei României, referitoare la prescriptibilitatea dreptului de proprietate, astfel că în mod greşit a fost admisă excepţia de tardivitate, în raport de obiectul cauzei - cerere privind constatarea unei nulităţi absolute, care este imprescriptibilă. În acelaşi sens, recurenta a susţinut că, în conformitate cu prevederile art. 19 din Decretul nr. 167/1958, instanţa putea "din oficiu" să repună reclamanta în termenul de prescripţie de drept comun şi nu să decidă în mod vădit părtinitor în favoarea pârâţilor, refuzându-i practic dreptul de dobândire a proprietăţii deţinute abuziv şi fără titlu de către un terţ.
1.3. Pentru a respinge recursul ca nefondat, Înalta Curte a reţinut că prima instanţă a făcut, prin sentinţa atacată, o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, constatând că, prin raportare la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 2762 emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (23 mai 2002), la data intabulării acestuia în cartea funciară (18 iunie 2003) şi la data introducerii cererii de chemare în judecată (28 iunie 2009), acţiunea în contencios administrativ prin care reclamanta a solicitat anularea actului administrativ individual este tardiv formulată.
Prin urmare, instanţa de fond a procedat în mod întemeiat, în baza dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., la examinarea cu prioritate a excepţiei tardivităţii introducerii acţiunii reclamantei, invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi la admiterea acestei excepţii, cu consecinţa respingerii acţiunii ca tardiv introdusă, nemaifiind necesară luarea în discuţie şi analizarea aspectelor referitoare la nelegalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate atacat.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva Deciziei nr. 283 din 20 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, C.E. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe prevederile art. 318 C. proc. civ. şi înregistrată la Înalta Curte la data de 13 ianuarie 2012.
În motivarea căii de atac, contestatoarea a arătat că Decizia nr. 283 din 20 ianuarie 2011 a fost pronunţată cu încălcarea dreptului său la apărare şi este rezultatul unei greşeli materiale, constând în faptul că nu s-a făcut discuţie între data la care societatea comercială intimată a inclus terenul în proprietatea sa şi data la care a fost cunoscută existenţa actului administrativ, care în speţă a fost menţionată în adresa nr. 53959 din 27 noiembrie 2008 a Primăriei Galaţi.
O altă împrejurare indicată de contestatoare ca fiind o greşeală materială rezidă în împrejurarea că instanţa nu a observat îndeplinirea procedurii prealabile administrative şi nu a ţinut seama de caracterul abuziv, nelegal, al certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea Societăţii comerciale, în condiţiile în care, respingând recursul, instanţa de judecată nu a cercetat motivele referitoare la nelegalitatea actului administrativ.
Printr-o cerere depusă la dosar ulterior, la data de 27 aprilie 2012, contestatoarea a completat şi detaliat motivele contestaţiei în anulare, invocând: omiterea existenţei, la dosarul de fond, a unei cereri de repunere în termenul de prescripţie, confundarea unor elemente şi date materiale importante ale cauzei, interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, refuzul analizării fondului acţiunii şi neacordarea unui termen pentru a lua cunoştinţă de întâmpinare.
3. Apărările formulate şi procedura derulată în cauză
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a invocat inadmisibilitatea contestaţiei în anulare pentru neîncadrarea motivelor invocate în cazuri prevăzute limitativ în art. 317 - 318 C. proc. civ.
La termenul din 4 mai 2012, Curtea a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare, în raport cu termenul prevăzut în art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.
Prin notele scrise formulate în combaterea excepţiei, contestatoarea a arătat că termenul de 15 zile prevăzut în textul legal menţionat nu are caracter strict şi a precizat că s-a încadrat în termenul limită de un an de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, pentru că decizia atacată i-a fost comunicată la data de 19 aprilie 2011 şi a formulat contestaţia la data de 13 ianuarie 2012, deci în mai puţin de un an.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
Examinând cu prioritate excepţia invocată din oficiu, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, potrivit susţinerilor contestatoarei, Decizia nr. 283 din 20 ianuarie 2011 i-a fost comunicată la data de 19 aprilie 2011, dată care se corelează cu înregistrarea efectuată în evidenţele ECRIS ale instanţei, în care este menţionată expedierea deciziei la data de 14 aprilie 2011.
Potrivit art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., "împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă".
Curtea nu poate accepta interpretarea contestatoarei, în sensul că termenul de 15 zile nu ar fi unul "strict", esenţială fiind încadrarea în termenul de un an. În realitate, legea a instituit regula ca, în cazul hotărârilor nesusceptibile de executare silită, contestaţia în anulare să fie exercitată în termenul de 15 zile de la data când partea a cunoscut efectiv existenţa şi conţinutul hotărârii, dar pentru a nu se perpetua starea de incertitudine asupra finalizării procesului, s-a prevăzut şi un termen maxim de un an de la data hotărârii irevocabile, termen care nu poate fi depăşit chiar dacă, în anumite situaţii concrete, cele 15 zile de la data luării la cunoştinţă s-ar împlini ulterior.
Instituirea unor termene de decădere pentru efectuarea diferitelor acte de procedură face parte dintre limitările admise de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în exercitarea dreptului de acces la justiţie, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar contestatoarea nu a invocat existenţa unei împrejurări mai presus de voinţa ei, în accepţiunea art. 103 alin. (1) teza finală C. proc. civ., care să o fi împiedicat să exercite contestaţia în anulare în termenul de 15 zile de la comunicarea deciziei.
În consecinţă, Înalta Curte urmează să respingă contestaţia în anulare ca tardiv formulată, aplicând sancţiunea juridică a decăderii, reglementată în art. 103 alin. (1) C. proc. civ., împrejurare ce face de prisos examinarea motivelor căii de atac, conform art. 137 alin. (1) din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare exercitată de C.E. cu privire la Decizia nr. 283 din 20 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2012.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 2431/2012. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 247/2012. Contencios. Amendă pentru... → |
|---|
