ICCJ. Decizia nr. 2686/2012. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2686/2012
Dosar nr. 463/42/2011
Şedinţa publică de la 30 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 2875/105/2010, reclamantul R.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor şi cu Ministrul acestui minister anularea Ordinului Ministrului nr. 719 din 24 mai 2009, prin care a fost eliberat din funcţia deţinută, reîncadrarea sa în funcţia de Inspector şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Ploieşti, precum şi plata drepturilor salariale cuvenite şi neîncasate, reprezentând diferenţa dintre salariul pe care l-a încasat după ce a fost eliberat din, funcţie şi cel pe care îl încasa în calitatea avută anterior.
Pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, excepţia tardivităţii contestării Ordinului nr. 719 şi excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.
Reclamantul R.D. cu actul depus la termenul din 11 martie 2011, a arătat că în ce priveşte excepţia invocată de pârât cu privire la neîndeplinirea procedurii prealabile, solicită a fi respinsă deoarece a efectuat notificare împotriva Ordinului nr. 719/2009, la Ministerul Mediului şi Pădurilor, având în vedere prevederile art. 3 coroborate cu prevederile art. 15 din H.G. nr. 1635/2009, în ce priveşte excepţia tardivităţii contestării Ordinului nr. 719/2009, solicită a fi respinsă şi această excepţie deoarece ordinul este urmarea pretinsei reduceri a personalului prin reducerea postului ca urmare a apariţiei O.U.G. nr. 37/2009, ce a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257/2009, a Curţii Constituţionale şi a atacat ordinul în temeiul dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, direct la instanţa de contencios, potrivit acestor dispoziţii.
Prin sentinţa nr. 192 din 11 martie 2011, Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis excepţia necompetenţei materiale a tribunalului invocată de pârât şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
La Curtea de Apel Ploieşti, cauza a fost înregistrată sub Dosar nr. 463/42/2011.
La termenul din 5 octombrie 2011, reclamantul R.D., şi-a precizat acţiunea, solicitând anularea Ordinului nr. 719 din 24 mai 2009 şi a Ordinului nr. 186 din 26 aprilie 2009, emise de M.M.P. şi repunerea în situaţia anterioară emiterii celor două acte administrative contestate, respectiv numirea în funcţia publică de inspector şef la Inspectoratul Teritorial pentru Regim Silvic şi de Vânătoare Ploieşti, cu plata drepturilor băneşti ce i se cuvin.
Hotărârea instanţei de fond şi considerentele
Prin Sentinţa nr. 304 din 2 noiembrie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, a tardivităţii contestării Ordinului nr. 719/2009 şi a tardivităţii acţiunii, invocată de pârât.
A admis acţiunea reclamantului R., în contradictoriu cu pârâtul M.M. şi în consecinţă:
A anulat Ordinul nr. 719 din 24 mai 2009 şi Ordinul nr. 186 din 24 aprilie 2009, emise de M.A.P.D.R. (în prezent denumit M.M.P.) şi a dispus reîncadrarea reclamantului în funcţia de inspector şef adjunct, în cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Ploieşti şi a obligat pârâtul la plata drepturilor salariale cuvenite, reprezentând diferenţa dintre salariul încasat după ce a fost eliberat din funcţie şi cel pe care l-ar fi încasat în calitate de inspector şef adjunct, până la reîncadrare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Pe excepţii:
- Excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile invocată de pârât, este neîntemeiată, deoarece reclamantul a efectuat procedura prealabilă prevăzută de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, potrivit notificării, aflată în copie xerox la fila 6-7 dosar, notificare formulată către M.M.P., organul emitent al Ordinului nr. 719 din 24 mai 2009, solicitând anularea ordinului, considerente pentru care Curtea va respinge excepţia ca neîntemeiată.
- în ce priveşte excepţia tardivităţii contestării Ordinului nr. 719 din 24 mai 2009, a reţinut curtea de apel că acest ordin prin care reclamantul este numit în funcţia publică de execuţie de consilier I, grad superior, este ulterior emiterii Ordinului nr. 186 din 24 aprilie 2009, emis de acelaşi pârât Ministerul Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (în prezent Ministerul Mediului şi Pădurilor), temeiul legal al ambelor ordine fiind art. 3 alin. (1) şi alin. (11) din O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009, fiind deci incidente dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, în situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de ;un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. al României, Partea I.
În ce priveşte, excepţia tardivităţii acţiunii a constatat prima instanţă că şi aceasta este neîntemeiată pentru motivele arătate la analizarea excepţiei tardivităţii contestării Ordinului nr. 719/2009.
Pe fondul cauzei:
Prin Ordinul nr. 186 din 24 aprilie 2009, emis de M.A.P.D.R., reclamantul R.D.,este eliberat din funcţia publică de conducere de inspector şef adjunct din cadrul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Ploieşti, în temeiul dispoziţiilor art. III alin. (1) şi alin. (11) din O.U.G. nr. 37/2009, privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, precum şi dispoziţiile art. 99 alin. (1) lit. b), (3), (4), (5), (6) şi (7) din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcţionarilor publici şi art. 7 alin. (6) din H.G. nr. 8/2009, privind organizarea şi funcţionarea M.A.P.D.R.
Ulterior emiterii Ordinului nr. 186 din 24 aprilie 2009, acelaşi pârât M.A.P.D.R., a emis ordinul nr. 719 din 24 mai 2009, prin care reclamantul R.D. este numit în funcţia publică de execuţie de consilier I, superior I, în cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Ploieşti.
Prin urmare, a reţinut instanţa că ambele ordine sunt emise, ca urmare a apariţiei şi aplicării O.U.G. nr. 37/2009, declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, a Curţii Constituţionale.
Ulterior prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa nr. l din O.U.G. nr. 105/2009 sunt neconstituționale.
În acest context, prima instanţă a constatat că neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009 - act care a stat la baza emiterii celor două ordine contestate, atrage şi nelegalitatea actelor subsecvente.
Pe de altă parte, a mai reţinut prima instanţă că cele două ordine atacate, respectiv Ordinul nr. 186 din 24 aprilie 2009 şi Ordinul nr. 719 din 24 mai 2009, nu cuprind o motivare a emiterii actului administrativ.
Or, motivarea constituie una dintre condiţiile de legalitate şi validitate a actului administrativ şi reprezintă o garanţie împotriva arbitrajului şi excesului de putere al autorităţilor administraţiei publice, fiind impusă mai ales în cazul actelor prin care se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale.
Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei nr. 304 din 2 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, a formulat recurs pârâtul M.M.P., invocând dispoziţiile art. 304 punctul 9 C. proc. civ. şi susţinând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Criticile subsumate acestui motiv de recurs vizează următoarele aspecte:
- în mod greşit, instanţa de fond a respins excepţia lipsei procedurii prealabile, în considerarea faptului că aceasta a fost adresată M.M.P. şi nu M.A.P.D.R. care era emitentul actului, precum şi a faptului că reclamantul trebuia să se adreseze M.M.P.M.
- în mod greşit, instanţa de fond a respins excepţia tardivităţii formulării contestaţiei administrative, precum şi pe cea a formulării acţiunii cu încălcarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care reclamantul nu a înţeles să conteste ordinele atacate în termenul de 30 de zile de la comunicarea acestora, depăşind astfel şi termenul de 6 luni stabilit pentru introducerea acţiunii la instanţa de contencios administrativ.
- pe fondul cauzei, susţine recurentul că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor O.U.G. nr. 37/2009, în condiţiile în care ordinele contestate nu fac referire la acest act normativ. Arată recurentul că, în realitate, nu s-a dispus eliberarea din funcţie a reclamantului ci doar schimbarea denumirii funcţiei. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
1. Critica privind greşita respingere a excepţiei lipsei procedurii prealabile pentru Ordinul nr. 719 din 24 mai 2009, este vădit nefondată din perspectiva motivării acesteia, contradictorie de altfel.
Din actele dosarului rezultă că reclamantul a formulat notificare către Ministerul Mediului şi Pădurilor, reprezentat legal de Ministrul acestuia (filele 6-7 din dosarul Tribunalului Prahova), antetul notificării conţinând menţiunile „Către M.M.P., domnului ministrul L.B.”.
În ceea ce priveşte susţinerea că notificarea trebuia îndreptată către emitentul actului, se remarcă faptul că imediat, recurentul se contrazice, afirmând că prin H.G. nr. 1635/2009, M.M.P. s-a substituit în toate drepturile şi obligaţiile M.A., decurgând din actele emise sau încheiate .pentru activităţile privind pădurile şi activităţile structurilor specializate în acest domeniu.
2. Critica privind respingerea excepţiei tardivităţii contestării Ordinului nr. 719 din 24 mai 2009, precum şi a tardivităţii introducerii acţiunii este de asemenea nefondată.
În mod corect instanţa de fond a reţinut că Ordinul nr. 719 din 24 mai 2009 a fost emis tot ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 37/2009 şi, prin urmare, sunt incidente dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. De altfel, chiar reclamantul în notificarea înregistrată la autoritatea pârâtă precizează că temeiul de drept al demersului administrativ îl reprezintă dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la faptul că prin Decizia nr. 1257 din 07octombrie 2009 O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională.
De asemenea, în ceea ce priveşte introducerea acţiunii în contencios administrativ a fost efectuată cu respectarea termenului legal de 1 an de zile de la publicarea în M. Of. al României a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1257/2009 (6 noiembrie 2009), având în vedere că şi temeiul demersul judiciar îl reprezintă aceleaşi dispoziţii ale art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, astfel cum reclamantul a menţionat prin precizările depuse la data de 7 martie 2011 în faţa Tribunalului Bucureşti, înainte de declinare.
În concluzie, dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, invocate de recurent în susţinerea excepţiei tardivităţii nu sunt aplicabile în speţă, soluţia instanţei de fond, din această perspectivă, fiind legală şi temeinică
3. Criticile formulate cu privire la soluţia pronunţată pe fondul cauzei sunt, de asemenea, neîntemeiate.
Argumentul adus de recurent constă în faptul că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 37/2009, deoarece acest temei nu este indicat în preambulul Ordinului nr. 714/2009, iar intimatul-reclamant a considerat greşit că a fost eliberat din funcţia de conducere, în realitate schimbându-se doar denumirea acesteia.
Aceste susţineri nu au suport probator în actele dosarului.
În primul rând recurenta omite să facă referire la faptul că reclamantul a solicitat şi anularea Ordinului 186 din 24 aprilie 2009 privind eliberarea din funcţia de conducere a reclamantului, în al cărui preambul se precizează ca temei de drept dispoziţiile art. III alin. (1) şi alin. (11) din O.U.G. nr. 37/2009, privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1257/2009 a Curţii Constituţionale. Acest fapt este confirmat şi prin adresa emisă de M.M.P. la Notificarea adresată de către reclamant în vederea revocării celor două ordine (fila 9 dosar Curte de apel).
Ordinul nr. 714 din 24 septembrie 2009 a fost emis ca urmare a opţiunii pe care reclamantul a făcut-o, ca urmare a eliberării sale din funcţia publică de conducere, pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie, în cadrul aceleiaşi instituţii, intervenind, evident, o schimbare de regim juridic al postului ocupat şi nu doar de denumire aşa, cum insinuează recurentul-pârât. Aşadar, şi emiterea acestui ordin s-a 'făcut tot ca o consecinţă a O.U.G. nr. 27/2009, cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Înalta Curte constatând, că aceasta este situaţia de fapt rezultată din lucrările dosarului şi succesiunea cronologică a actelor administrative contestate, apreciază că, în mod legal şi temeinic, instanţa de fond a reţinut nelegalitatea celor două ordine, prin prisma declarării ca neconstituţionale a prevederilor O.U.G. nr. 37/2009.
Astfel, se constată că desfiinţarea funcţiei publice deţinută de reclamant prin O.U.G. nr. 37/2009 este lipsită de efecte juridice din moment ce această reglementare a fost declarată neconstituţionale, revenindu-se astfel la forma şi structura reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege organică şi ale cărei dispoziţii sunt de natură să asigure stabilitatea funcţiei publice, ca element al securităţii sociale, fiind de necontestat faptul că aceste dispoziţii au fost încălcate în cauză.
Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. .554/2004 şi art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.M.P., împotriva Sentinţei nr. 304 din 2 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2684/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 2714/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
