ICCJ. Decizia nr. 2713/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 7268 din 02.12.2011, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta SC D.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.A.M.C. și a dispus suspendarea executării deciziei din 21 septembrie 2011 emisă de pârâtă, referitoare la obligațiile de plată accesorii, până la pronunțarea instanței de fond.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut următoarele:
în fapt, la data de 31 mai 2011 reclamanta SC D.C. SRL a depus la sediul A.N.A.F. București cerere de eșalonare la plată înregistrată, iar ca urmare a acestei cereri, D.G.A.M.C. a emis certificatul de atestare fiscală din data de 07 iunie 2011.
Ca urmare a cererii reclamantei din data de 06 iulie 2011 pentru suplimentare a debitelor, A.N.A.F. a emis certificatul de atestare fiscală din 07 iunie 2011.
La data de 25.07.2011 reclamanta a primit de la D.G.A.M.C. acordul de principiu, document din 18 iulie 2011, iar în data de 05 septembrie 2011 aceeași instituție emite decizia de eșalonare la plată împreună cu Anexa, document.
Ulterior, A.N.A.F. București prin D.G.A.M.C. emite decizia nr. 215 din 21 septembrie 2011, referitoare la obligațiile de plată accesorii.
în raport de această situație de fapt, dar și față de temeiurile de drept invocate de reclamantă, Curtea a reținut că sunt întrunite cumulativ cerințele impuse de prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, pentru a se dispune suspendarea executării deciziei nr. 215 din 21 septembrie 2011, referitoare la obligațiile de plată accesorii, emisă de pârâtă.
Sub aspectul cazului bine justificat, Curtea a constatat că reclamanta a circumscris acestei cerințe trei aspecte, fără ca pârâta să răspundă vreuneia dintre criticile aduse, motivarea pârâtei fiind una formală, simplistă, generică și fără legătură concretă că cauza.
Referitor la primul aspect invocat (nerespectarea de către pârâtă a prevederilor pct. 1 din Ordinul nr. 2289/2010 al Președintelui A.N.A.F.), Curtea a observat că la data de 14 februarie 2011, pârâta a emis decizia nr. 210 referitoare la obligațiile de plată accesorii pentru ca, ulterior, contrar dispozițiilor pct. 1 din ordinul nr. 2289/2010, să emită o nouă decizie, la data de 21 septembrie 2011, cea contestată în prezenta speță, ulterior deci emiterii deciziei de eșalonare la plată.
Fată de susținerile reclamantei, Curtea a mai reținut că, în condițiile în care pârâta a emis decizie referitoare la obligațiile de plată accesorii la data de 14 februarie 2011 (decizia nr. 210), iar până la data de 05 septembrie 2011 reclamanta nu înregistra obligații fiscale care să facă obiectul înlesnirilor la plată, se impunea emiterea noii decizii referitoare la obligațiile de plată accesorii trimestrial.
Reclamanta avea interes a se emite noua decizie astfel, trimestrial deci, întrucât dacă s-ar fi procedat astfel, accesoriile calculate de A.N.A.F. până la data depunerii cererii de eșalonare ar fi fost cuprinse în cererea de eșalonare și respectiv în decizia de eșalonare la plată emisă de A.N.A.F. în data de 05.09.2011, fiind astfel eșalonate pe o perioadă de 60 de luni.
Referitor la cel de-al doilea aspect [nerespectarea disp. art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 29/2011], față de temeiul legal invocate de reclamantă, pârâta nu a justificat legalitatea calculării penalităților de întârziere în cuantum de 1.083.804 RON Ia obligațiile fiscale aferente lunilor februarie, martie și aprilie 2011 cu scadență la 25 martie 2011, 25 aprilie 2011 și respectiv 25 mai 2011.
într-adevăr, față de data depunerii cererii de eșalonare la plată, 31 mai 2011, dar și față de textul de lege invocat de reclamantă, nu s-a învederat niciun considerent pentru care au fost calculate penalități pentru obligațiile eșalonate la plată al căror termen de 90 de zile de la scadență se împlinește după data de 31 mai 2011.
în sfârșit, în ce privește cel de-al treilea aspect [nerespectarea disp. art. 171alin. (1) din O.U.G. nr. 29/2011], necombătut de pârâtă, referitor la faptul că accesoriile în sumă de 5.802.755 RON se încadrează în categoria datoriilor curente care, pentru menținerea valabilității eșalonării la plată trebuie achitate în termenul de plată prevăzut de lege - art. 111 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 sau în cel mult 30 de zile de la acest termen - art. 10 din O.U.G. nr. 29/2011, Curtea a reținut că O.G. nr. 30/2011 a intrat în vigoare la data de 17 septembrie 2011, iar prin acest act normativ a fost introdus în O.U.G. nr. 29/2011 art. 171anterior invocat.
în acest context, s-a procedat în mod nelegal la emiterea deciziei nr. 215 la data de 21 septembrie 2011, fără a emite și decizia de amânare la plată a penalităților de întârziere aferente obligațiilor fiscale eșalonate, decizie care se comunică de asemenea și contribuabilului, chiar dacă la data emiterii deciziei de eșalonare la plată din 05 septembrie 2011, acest text de lege nu exista, el exista deja la data emiterii deciziei contestată în prezenta cauză.
Curtea a apreciat că și condiția privind paguba iminentă este îndeplinită, față de cuantumul mare al sumei instituită prin decizia contestată, fiind fără relevanță cât reprezintă aceasta față de cifra de afaceri înregistrată de reclamantă, câtă vreme sumele stabilite prin actul contestat par a fi nelegale, conform argumentelor reținute.
Având în vedere și înscrisul depus de reclamantă la dosar privind situația costurilor de procesare facturate către SC I. SA în perioada 01 ianuarie 2011 - 31 octombrie 2011, care relevă faptul că valoarea totală a procesării fiind în sumă de 57.839.677,84 RON, rezultă o valoare medie a procesării în sumă de 5.783.967,78 RON, Curtea a apreciat că se impune suspendarea executării deciziei din 21 septembrie 2011, referitoare la obligațiile de plată accesorii, emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.
împotriva sentinței civile nr. 7268 din data de 2 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâta A.N.A.F., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii reclamantei SC D.C. SRL Turnu Măgurele de suspendare a executării deciziei din 21 septembrie 2011 referitoare la obligațiile de plată accesorii emisă de D.G.A.M.C.
Recurenta a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciind că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, adică a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
S-a învederat că în speță motivele invocate de intimata reclamantă în cererea de chemare în judecată nu sunt de natură să dovedească faptul că sunt îndeplinite cerințele cazului bine justificat și ale prevenirii unei pagube iminente, indicate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Susținerile reclamantei, s-a arătat, nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ, fiind necesară administrarea de probe în cadrul procesului, iar intimata nu a făcut dovada că există, în litigiu, un prejudiciu material viitor și previzibil pe care aceasta l-ar putea suferi dacă nu se suspendă executarea actului administrativ fiscal atacat și care să justifice suspendarea executării actului atacat.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata SC D.C. SRL Turnu Măgurele a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esență, că sentința recurată este temeinică și legală, în condițiile în care sunt întrunite în speță condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
în general, se recunoaște că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu.
Principiul legalității actelor administrative presupune însă, atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.
Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului. Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-și producă efectele asupra celor vizați.
în considerarea celor două principii incidente în materie - al legalității actului administrativ și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie, totuși, o situație de excepție aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege. într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Prin "cazuri bine justificate" se înțelege, în sensul legii, "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ" [art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004], iar prin "pagubă iminentă" se desemnează "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public" art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare).
Prima instanță a reținut în mod judicios, în cauză, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și a dispus în mod întemeiat, prin sentința recurată, admiterea cererii reclamantei SC D.C. SRL și suspendarea executării deciziei din 21 septembrie 2011 emisă de D.G.A.M.C. din cadrul A.N.A.F. până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect anularea actului administrativ fiscal.
Suspendarea executării actelor administrativ fiscale atacate de către reclamantă pe calea contenciosului administrativ se impune, în temeiul prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care este îndeplinită atât condiția cazului bine justificat (întrucât într-adevăr motivele de fapt și de drept invocate prin contestația administrativă prealabilă și prin cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal atacat sunt de natură să determine o serioasă îndoială sub aspectul legalității și temeiniciei actului administrativ fiscal contestat), cât și cerința prevenirii unei pagube iminente, deoarece executarea de îndată a actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii din 21 septembrie 2011 emisă de D.G.A.M.C. din cadrul A.N.A.F., ar putea conduce (urmare luării în considerare a valorii considerabile a obligațiilor fiscale accesorii stabilite, în cuantum de 1083.804 RON, și a situației particulare a reclamantei căreia i-a fost admisă o cerere de eșalonare la plată tocmai ca urmare a situației financiare dificile în care se afla), la desfășurarea cu mari dificultăți, pe mai departe, a activității economice a intimatei, chiar la intrarea în insolvență, și i-ar produce astfel acesteia un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului.
în aceste condiții, constatând că motivele de recurs invocate în cauză au fost neîntemeiate și că hotărârea atacată a fost legală și temeinică s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâta A.N.A.F. - D.G.A.M.C. împotriva sentinței civile nr. 7268 din data de 2 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2771/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2725/2012. Contencios → |
|---|
