ICCJ. Decizia nr. 2725/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea formulată la data de 02 noiembrie 2010 reclamantul C.N.P.S.A.S. a solicitai instanței de contencios administrativ să constate calitatea pârâtului Ș.A. de colaborator al Securității.;
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtul a fost recrutat de către organele de Securitate pentru încadrarea informativă a cascadorilor ce activau în cadrul Centrului de Producție Cinematografică din B. Colaborarea a fost consimțită de către pârât prin semnarea unui angajament olograf, la data de 13 iunie 1974, fiindu-i atribuit numele conspirativ V./V.A.
A mai arătat reclamantul că informațiile furnizate de pârât au fost consemnate de către ofițerul de Securitate în documentele redactate de către acesta, iar actele întocmite de foștii ofițeri de Securitate cu privire la relația avută cu informatorii lor se bucură de prezumția relativă de veridicitate a conținutului lor, aspect care derivă din prevederile art. 2 lit.b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând în esență că în cazul său nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Prin sentința nr. 3494 din 17 mai 2011, Curtea de Apel București, secție a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul C.N.P.S.A. in contradictoriu cu pârâtul Ș.A.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, având ca reper dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, a reținut că, din probele depuse de reclamant la dosar, majoritatea este formată din note informative întocmite cu privire la pârât și care nu au nicio relevanță în ce privește condițiile ce se cer îndeplinite în concordanță cu textul legal citat anterior. în ce privește activitatea pârâtului, instanța de fond a reținut că singurele înscrisuri relevante sunt angajamentul, depus la fila din dosar și notele-raport întocmite de ofițeri cu privire la informațiile pe care se presupune că le-ar fi furnizat pârâtul.
Cu toate acestea, instanța a observat că aceste rapoarte intră în contradicție cu raportul depus, din care reiese că pe parcursul anului 1977 pârâtul nu a furnizat note informative și nici nu s-a prezentat la întâlnirile planificate.
în acest context, instanța de fond a constatat că în cauză nu sunt elemente din care să reiasă că activitatea pârâtului îndeplinește condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, motiv pentru care, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
împotriva sentinței civile nr. 3434 din data de 17 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal C.N.S.A.S., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii și a reținerii existenței calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe intimatul Ș.A.
C.N.S.A.S. a învederat, prin motivele cererii de recurs, că în mod eronat prima instanță a arătat, în esență, că înscrisul întocmit de ofițerii de legătură ai intimatului și care consemnează delațiunea intră în contradicție cu raportul depus la fila 55 din care reiese că pe parcursul anului 1997 pârâtul nu a furnizat note informative și nici nu s-a prezentat la întâlnirile planificate, întrucât în realitate nu există absolut nicio contradicție între cele două rapoarte la care se face referire în considerentele sentinței atacate.
Raportul care consemnează furnizarea informațiilor, s-a arătat, provine din 19 aprilie 1974 (și consemnează informații furnizate în 1974) în timp ce raportul din 1977 consemnează că în anul 1977 (nu mai devreme) intimatul nu a mai furnizat informații. Mai important, s-a precizat, intimatul a recunoscut expres, pe calea întâmpinării, furnizarea informațiilor la care s-a făcut referire, încercând doar să justifice furnizarea acestora.
Legiuitorul a dat o forță probantă egală atât notelor olografe provenite de la persoana verificată cât și "relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securității", iar sintagma "indiferent sub ce formă" arată că niciuna din cele două modalități de evidențiere a informărilor furnizate Securității - informațiile reținute în materialele olografe provenite de la persoana verificată sau cele furnizate verbal și reținute în rapoartele lucrătorilor Securității - nu se bucură de un tratament privilegiat. De asemenea, a menționat recurentul că formularea "indiferent sub ce formă" demonstrează că o astfel de informație are valoare probantă în mod independent, nefiind necesară coroborarea acesteia cu datele provenite din alt înscris sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă. Cum, în speță, prezumția relativă cu privire la realitatea celor reținute în cuprinsul rapoartelor ofițerilor nu a fost răsturnată prin administrarea altui mijloc de probă, a considerat recurentul că ar fi trebuit să se țină cont de situația la care se face referire în respectivele rapoarte.
în plus, a susținut recurentul că este foarte greu de crezut că o informație ca cea furnizată de intimat să aibă caracter fictiv, câtă vreme, ca urmare a acesteia, Securitatea a luat măsuri concrete și importante asupra persoanei denunțate, care a fost avertizată. O astfel de măsură, s-a adăugat, nu putea fi în nici un caz doar urmarea unui raport fictiv, întocmit de ofițeri pentru a-și justifica activitatea. în fine, a precizat recurentul că definiția legală a noțiunii de colaborator al Securității nu cere existența unei pluralități de informații furnizate, fiind de ajuns și un singur denunț, care să îndeplinească cele două condiții, pentru reținerea acestei calități.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul Ș.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Recursul urmează a fi admis, cu consecința casării hotărârii atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceiași instanță, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. C. proc. civ., hotărârea judecătorească se dă în numele legii și trebuie să menționeze, printre altele, "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Constituie motiv de recurs, astfel cum dispune art. 304 pct. 7 C. proc. civ., situația în care "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii".
în mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Motivarea este, așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Indiscutabil, orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale și de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, instanță care are în mod necesar obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă.
Pe de altă parte, nemotivarea unei hotărâri judecătorești echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, de natură prin urmare să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare. într-adevăr, atâta timp cât în considerente instanța nu analizează probele care au fost administrate, nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauza, nu evocă normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced. O astfel de hotărâre devine arbitrară și nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere chiar dacă, strict teoretic, instanța s-a pronunțat pe "fond", respingând acțiunea nu pe excepție ci ca "neîntemeiată".
în litigiu, judecătorul fondului și-a întemeiat soluția adoptată, cea de respingere ca neîntemeiată a acțiunii reclamantului C.N.S.A.S., pe considerente cu caracter general, nu a analizat, în mod efectiv, argumentele reclamantului C.N.S.A.S., nu a procedat la o înlăturare, motivat și argumentat, în mod explicit, a susținerilor din acțiunea în constatarea calității pârâtului Ș.A. de colaborator al Securității, și nici nu a prezentat, în concret, motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa. Prima instanță a afirmat numai, referitor la activitatea intimatului, că notele-raport întocmite de ofițerii de Securitate cu privire la informațiile pe care le-ar fi furnizat pârâtul intră în contradicție cu raportul depus la fila 55 dosar din care reiese că pe parcursul anului 1977 pârâtul nu a furnizat note informative și nici nu s-a prezentat la întâlnirile planificate, dar o atare concluzie nu poate fi reținută, în condițiile în care recurentul și-a întemeiat acțiunea pe cele conținute de nota - raport din 20 aprilie 1974.
în mod evident, prin omisiunea primei instanțe de analiza și cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, motivele invocate de reclamant prin acțiunea în contencios administrativ - motive ce necesitau un răspuns specific și explicit - au fost nesocotite dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și a fost încălcat astfel dreptul la un proces echitabil. în aceste condiții, recurentei reclamante i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.
în raport de cele mai sus arătate, apreciindu-se că a fost nelegală hotărârea pronunțată în cauză, s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor art. 304 pct. 7, art. 312 alin. (1) - (3) și art. 313 C. proc. civ., admiterea recursului declarat de C.N.S.A.S. împotriva sentinței civile nr. 3494 din data de 17 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2713/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2703/2012. Contencios → |
|---|
