ICCJ. Decizia nr. 2687/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta Direcția de Administrare și Gospodărire Locală Brăila - Serviciul de Utilitate Publică de Administrare și Gospodărire Locală Brăila, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi, anularea încheierii din 10 iunie 2010 prin care s-a soluționat plângerea formulată împotriva Deciziei nr. 10 din 06 decembrie 2010 emisă de Camera Județeană de Conturi Brăila.
Prin sentința civilă nr. 1853 din 14 octombrie 2010 Tribunalul Brăila, secția comercială și de contencios administrativ, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23 decembrie 2010 sub nr. 3562/113/2010.
Prin sentința civilă nr. 143 din 19 mai 2011 Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta Direcția de Administrare și Gospodărire Locală Brăila - Serviciul de Utilitate Publică de Administrare și Gospodărire Locală Brăila, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că drepturile salariale ale personalului bugetar, funcționari publici și personal contractual, sunt stabilite exclusiv prin lege, iar acordarea de drepturi salariale salariaților bugetari, în baza contractului colectiv de muncă contravine legislației în vigoare.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția de Administrare și Gospodărire Locală Brăila - Serviciul de Utilitate Publică de Administrare și Gospodărire Locală Brăila, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și ale art. 3041C. proc. civ.
înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Brăila, secția contencios administrativ și fiscal.
Pentru a ajunge la această soluție, înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Cererea de chemare în judecată formulată de Direcția de Administrare și Gospodărire Locală Brăila - Serviciul de Utilitate Publică de Administrare și Gospodărire Locală Brăila anularea încheierii nr. 173 din 10 iunie 2010 a Curții de Conturi a României prin care s-a respins plângerea formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. 10/2010 emisă de Camera Județeană de Conturi Brăila, care a stabilit în sarcina reclamantei recuperarea sumei de 668.456 RON de la salariați.
în drept, decizia nr. 10/2010 și încheierea din 10 iunie 2010 s-au întemeiat pe prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi și ale Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități.
Actele normative susmenționate, și care reprezintă temeiul juridic al actelor administrative deduse judecății, nu cuprind norme derogatorii de la regulile de drept comun din Legea nr. 554/2004 cu privire la competența materială de soluționare a litigiilor de contencios administrativ.
Astfel, competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către Tribunalele administrativ-flscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel).
în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act administrativ emis de o autoritate publică locală se soluționează în fond de către Tribunal.
în același sens, în ședința Plenului secției de contencios administrativ și fiscal a înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 20 februarie 2012 s-a hotărât că aparține Tribunalului competența de soluționare a litigiilor având ca obiect acțiuni prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a României în soluționarea contestației administrative formulate împotriva măsurilor prevăzute prin decizia emisă de Camera de Conturi Județeană; (2) anularea deciziei emisă de Camera de Conturi Județeană; (3) anularea procesului-verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi Județeană.
Astfel, în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare și având în vedere actele ce formează obiectul litigiului, s-a apreciat că actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ, este decizia emisă de Camera de Conturi Județeană, care este o autoritate publică de nivel local.
S-a mai reținut că și atunci când, prin încheierea pe care o pronunță, structura centrală a Curții de Conturi a României respinge sau admite în parte contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Județeană, actul administrativ care produce efecte juridice și care este supus obligației de executare este tot decizia emisă de Camera de Conturi Județeană, care este o autoritate publică de nivel local.
Trebuie precizat că soluțiile de principiu adoptate la nivelul secției reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine pronunțarea unor soluții neunitare, mai ales că rolul înaltei Curți este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluțiile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.
în consecință, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul a fost admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Brăila, secția de contencios administrativ și fiscal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2702/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2673/2012. Contencios → |
|---|
