ICCJ. Decizia nr. 2806/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2806/2012
Dosar nr. 736/54/2011
Şedinţa publică de la 5 iunie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul T.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Direcţia pentru Agricultură Gorj, obligarea acestora, în solidar, la repunerea în situaţia anterioară emiterii O.M.A.D.R. nr. 520 din 24 aprilie 2009, în sensul acordării diferenţei de drepturi salariale, reprezentând indemnizaţie de conducere de 40%, sume actualizate cu indicele de inflaţie până la data efectuării plaţii, pentru perioada 24 aprilie 2009 - 02 iulie 2010; plata obligaţiilor aferente către bugetul de stat si efectuarea rectificărilor şi menţiunilor aferente în carnetul de muncă pentru perioada menţionată.
În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că prin ordinul în litigiu a fost eliberat din funcţia publică de conducere de director executiv adjunct, coordonator al domeniului implementare producţie vegetală şi animală, politici de piaţă, fond funciar din cadrul Direcţiei pentru Agricultura şi Dezvoltare Rurala Gorj, iar prin sentinţa Curţii de Apel Craiova nr. 432 din 10 noiembrie 2009, irevocabila prin Decizia nr. 2405/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, actul administrativ de eliberare din această funcţie a fost declarat nul, astfel că prin O.M.A.D.R. nr. 1080 din 02 iulie 2010 s-a dispus reintegrarea sa în funcţia deţinută, fără însă a se proceda şi la acordarea drepturilor salariale la care era îndreptăţit.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a invocat excepţia tardivităţii cererii, întrucât reclamantul a introdus cerere de chemare în judecată la data de 04 aprilie 2011, iar pe fondul cauzei a cerut respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa nr. 304 din 3 iunie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea, obligând pârâţii la plata diferenţei de drepturi salariale către reclamant, reprezentând indemnizaţie de conducere 40%, actualizată la data plăţii, pentru perioada 24 aprilie 2009 - 02 iulie 2010, plata obligaţiilor aferente către bugetul de stat şi efectuarea menţiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă, pe perioada menţionată.
Pentru a adopta această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa nr. 432/2009 Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2405/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamant, fiind anulat Ordinul nr. 520 din 24 aprilie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Prima instanţă a reţinut astfel că reclamantul a cerut anularea ordinului nr. 520/2009 fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, caz în care este îndreptăţit să formuleze o astfel de cerere pe cale separată, în termen de un an de când a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
În privinţa excepţiei tardivităţii, prima instanţă a reţinut că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 19 din Legea 554/2004, termenul de un an începând să curgă de la data rămânerii irevocabile a sentinţei nr. 432/2009 prin care s-a anulat ordinul în litigiu, respectiv 07 mai 2010, data pronunţării deciziei nr. 2405/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel că reclamantul a formulat în termen prezenta cerere, având în vedere că instanţa a fost învestită la data de 01 aprilie 2011, înăuntrul termenului de un an.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că actul administrativ anulat, respectiv ordinul nr. 520/2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale prin care reclamantul a fost eliberat din funcţia publică de conducere de director executiv adjunct al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Gorj, l-a lipsit pe reclamant de indemnizaţia de conducere, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta şi, întrucât s-a constatat nelegalitatea acestui act, reclamantul este îndreptăţit la acoperirea integrală a prejudiciului suferit ca urmare a emiterii ordinului de eliberare din funcţia publică de conducere.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs ambii pârâţi pentru nelegalitate şi netemeinicie, conform art. 3041 C. proc. civ. motivele de recurs încadrându-se în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. aplicarea greşită a legii.
Se invocă greşita aplicare a dispoziţiilor din Legea nr. 554/2004 de către instanţa de fond atât în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei tardivităţii formulării acţiunii cât şi în ceea ce priveşte soluţia pe fond dispusă prin care a fost admisă acţiunea în despăgubiri formulată de intimatul-reclamant având ca obiect plata diferenţei de drepturi salariale, reprezentând indemnizaţie de conducere de 40% actualizată la data plăţii, pentru perioada 24 aprilie 2009 – 2 iulie 2010.
În ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei tardivităţii se arată în motivele de recurs că prima instanţă, în mod greşit a respins excepţia tardivităţii, fără a ţine cont de dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 554/2004, în raport de situaţia de fapt.
Se reţine că reclamantul-reclamant a formulat acţiune la data de 1 aprilie 2011 cu depăşirea termenelor de prescripţie de 6 luni şi de decădere de 1 an care se împlinea la data de 24 noiembrie 2009 şi respectiv 26 iulie 2010.
În ceea ce priveşte fondul cauzei având ca obiect cererea de despăgubiri se arată în motivele de recurs că în mod greşit s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004. Aceasta deoarece în cursul intervalului de timp aferent sumei pretinse reclamantul a beneficiat de drepturile salariale pentru munca prestată în conformitate cu funcţia publică în care şi-a exercitat activitatea, beneficiind în perioada 2 noiembrie 2009 – 1 iunie 2010 de toate drepturile salariale aferente funcţiei contractuale de director coordonator, respectiv şi de indemnizaţia de conducere de 40% din salariul de bază.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în raport de motivele invocate.
Curtea analizând recursurile declarate, în raport de motivele invocate, le apreciază pentru următoarele considerente, ca fondate, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în ceea ce priveşte soluţia dispusă, pe fond de admitere a acţiunii în despăgubiri formulată de reclamantul-intimat în baza art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Excepţia tardivităţii formulării acţiunii în mod corect a fost respinsă de instanţa de fond deoarece în raport de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 termenul de decădere de un an începe să curgă de când reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. Iar în cazul său termenul de un an a început să curgă de la data rămânerii irevocabile a sentinţei civile nr. 432/2009 a Curţii de Apel Craiova, respectiv data de 7 mai 2010 data pronunţării Deciziei nr. 2405/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Pe cale de consecinţă acţiunea introdusă la data de 1 aprilie 2011 este formulată în termen, în raport de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Pe fond, Curtea apreciază că soluţia de admitere a acţiunii în despăgubiri dispusă prin sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 şi contrară probelor administrate de recurenţi, pe situaţia de fapt.
În mod greşit instanţa de fond a apreciat că cererea reclamantului-intimat îndeplineşte condiţiile cumulative prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004 în sensul admiterii cererii de despăgubiri, în sensul existenţei prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate cu anularea irevocabilă a Ordinului nr. 520/24 aprilie 2009.
Curtea verificând, în concret îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004 apreciază că în cauză pentru perioada invocată de reclamantul-intimat în acţiune 24 aprilie 2009 – 2 iulie 2010 nu există prejudiciu ca o condiţie de acordare a acestuia în raport de dispoziţiile art. 998-999 C. civ.
În perioada 24 aprilie 2009 – 20 mai 2009 reclamantul-intimat a fost în perioada de preaviz beneficiind de indemnizaţia de conducere solicitată prin cererea de chemare în judecată, iar în perioada 20 mai 2009 reclamantul a fost în concediu pentru incapacitate temporară de muncă conform certificatelor medicale conexate întâmpinării la dosarul de fond.
Iar în perioada 2 noiembrie 2009 – 1 iunie 2010 reclamantul-intimat a exercitat funcţia contractuală de conducere de director coordonator, conform Ordinului nr. 3007 din 2 noiembrie 2009 fila 52 dosar fond beneficiind de toate drepturile salariale aferente funcţiei contractuale de director coordonator inclusiv de indemnizaţia de conducere de 40% din salariul de bază, iar ulterior prin Ordinul nr. 1080 din 2 iulie 2010 reclamantul-intimat a fost integrat în funcţia publică de conducere de director executiv adjunct.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va admite recursurile şi va modifica sentinţa atacară în sensul că va respinge acţiunea reclamantului ca nefondată, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Direcţia pentru Agricultură Gorj împotriva sentinţei nr. 304 din 3 iunie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2802/2012. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 2811/2012. Contencios → |
|---|
