ICCJ. Decizia nr. 2802/2012. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2802/2012
Dosar nr. 11533/2/2010
Şedinţa publică de la 5 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat să se constate existenţa calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul M.M.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin cererea nr. P 5212/06 din 02 noiembrie 2006 adresată autorităţii de către Gazeta de Sud Est, s-a cerut verificarea, în temeiul fostei Legi 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, pârâtului M.M., care în prezent deţine calitatea de consilier local în cadrul Consiliului Local Sărăţeni, judeţul Ialomiţa, precizând că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, verificările prevăzute de lege, demarate în urma solicitării invocate, se aflau în derulare, potrivit art. 33 alin. (1), precum şi art. 3 lit. g) din O.U.G. nr. 24/2008.
Reclamantul a mai arătat că din cuprinsul Notei de Constatare nr. DI/I/3275 din 21 octombrie 2009, rezultă că pârâtul a fost recrutat la data de 29 decembrie 1976 pentru încadrarea informativă a foştilor legionari din comuna Balaciu, a semnat un Angajament şi a preluat numele conspirativ de colaborare „pescaru”, apreciind astfel că sunt îndeplinite condiţiile art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008.
Prin sentinţa nr. 5074 din 13 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea, constatând calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că pârâtul, medic în comuna Balaciu, a semnat la 29 decembrie 1976 angajamentul de colaborare cu Securitatea, a furnizat în scris, prin nota din 21 septembrie 1978, informaţii referitoare la fiica unei paciente care urma să rămână definitiv în Suedia, a arătat că respectiva persoană plecase legal în Polonia, la tratament, şi că avea un fiu de 15 ani care locuia în Bucureşti.
Totodată, din raportul informativ scris şi semnat de ofiţerul de Securitate la 11 ianuarie 1979 a rezultat că pârâtul a oferit informaţii despre relaţiile de corespondenţă pe care o persoană le avea cu cetăţeni străini africani, foşti colegi de facultate.
Totodată, s-a mai reţinut că reclamantul a invocat în susţinerea cererii şi înscrisuri cu privire la informaţii date de pârât referitoare la o persoană care efectuase o întrerupere de sarcină la o persoană necalificată.
Concluzionând, judecătorul fondului a apreciat că informaţiile furnizate de pârât, prin nota din 21 septembrie 1978 privind refuzul unui cetăţean român de a reveni în România, unde se aflau membrii familiei sale, fac referire la atitudini care sunt potrivnice regimului comunist, vizând îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului - dreptul la viaţă privată, la libertatea de circulaţie.
În privinţa celorlalte categorii de informaţii (relaţii de corespondenţă cu cetăţeni ai unor ţări africane - Congo sau Kuweit), a reţinut că acestea nu constituie o ameninţare la adresa regimului comunist, iar informaţiile referitoare la întreruperi de sarcină de personal necalificat, a considerat că interesul în eliminarea riscului major pentru sănătatea şi viaţa femeilor pe care îl implica un avort efectuat de o persoană fără studii de specialitate primează faţă de cel de a susţine politica demografică impusă de regimul comunist.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul M.M., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentul-pârât a susţinut în esenţă că a semnat angajamentul de colaborarea cu Securitatea din dorinţa de a salva o persoană foarte specială pentru el, învăţătorul său, de suspiciunile şi neplăcerile ce-i puteau fi cauzate, pentru ideile şi opiniile sale.
În ceea ce priveşte informaţia furnizată cu privire la o persoană care urma să rămână definitiv în Suedia, singura informaţie reţinută de către instanţa de fond, recurentul-pârât apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât din conţinutul notei informative nu rezultă că ar fi făcut aprecieri cu privire la motivele rămânerii în Suedia a persoanei respective, ca urmare a unei atitudini ostile a acesteia, faţă de regimul intern, iar pe de altă parte, informaţia fiind furnizată după plecarea subiectului, care nu se mai afla sub jurisdicţia statului român, astfel că nu mai era aptă să producă consecinţe sau să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor acesteia.
Un alt argument invocat de recurentul-pârât în sensul nelegalităţii sentinţei atacate este acela că, acestea se întemeiază pe o singură notă informativă, cea din 21 septembrie 1978, deşi textul legal, care defineşte noţiunea de colaborator al securităţii, are în vedere o activitate cu caracter de repetatibilitate.
În concluzie, recurentul solicită admiterea recursului declarat şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii formulate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
Examinând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat.
Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect constatarea calităţii recurentului-pârât M.M., de colaborator al Securităţii.
Analizând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile recurentului în legătură cu natura informaţiilor furnizate prin activitatea desfăşurată, informaţii care au adus atingere dreptului fundamental la viaţa privată ca şi dreptului la liberă circulaţie, fiind întrunite în cazul de faţă, toate condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, pentru a se constata calitatea de colaborator al Securităţii a acestuia, astfel cum, în mod corect s-a reţinut şi prin sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2 lit. b) teza 1 din O.U.G. nr. 24/2008, colaborator al Securităţii este persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub orice formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
Din materialul probator existent la dosar Înalta Curte reţine că normele cu caracter special în discuţie au o justificare obiectivă şi rezonabilă în sensul jurisprudenţei C.E.D.O., astfel încât soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, întrucât norma specială menţionează categoriile de persoane cărora li se aplică dispoziţiile legale mai sus menţionate.
Astfel, recurentul-pârât a informat organele de Securitate ale regimului comunist, pe baza unui angajament sub acoperirea numelui conspirativ „Pescaru”, printre altele despre fiica unei paciente P.F. care urma să rămână definitiv în Suedia, care plecase legal din România în Polonia la tratament şi care avea un fiu de 15 ani care locuia în Bucureşti. Potrivit probelor existente la dosarul cauzei, ofiţerul de securitate a dispus efectuarea de verificări pentru a stabili „în ce condiţii a plecat şi ce se cunoaşte”.
Contrar celor susţinute de recurentul-pârât, instanţa de control judiciar constată că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa criticată că aceste informaţii furnizate prin nota din 21 septembrie 1978, fac referire la atitudini care sunt potrivnice regimului comunist şi vizează îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viaţă privată şi libertatea de circulaţie.
Nu pot fi reţinute criticile recurentului-pârât potrivit cărora drepturile persoanei în cauză nu mai puteau fi afectate întrucât la data respectivă aceasta nu se mai afla sub jurisdicţia statului român, întrucât erau vizate drepturile acesteia cât şi ale membrilor săi de familie rămaşi în România, astfel cum rezultă din informaţiile furnizate cât şi din rezoluţia ofiţerului de securitate.
În ceea ce priveşte criticile recurentului potrivit cărora informaţiile furnizate prin această notă nu pot fi reţinute ca fiind suficiente pentru a se constata îndeplinirea condiţiilor legale prevăzute de dispoziţiile art. 2 lit. b) teza 1 din O.U.G. nr. 24/2008, având în vedere pe de o parte, că aceste dispoziţii nu impun caracterul repetabil al denunţurilor recurentului-pârât relevantă fiind calitatea informaţiei furnizate, fiind suficientă o singură notă de informare (deşi în cazul în speţă acesta a furnizat note în toată perioada respectiv 1978-1982) iar pe de altă parte informaţiile furnizate au vizat îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-pârât, menţinând sentinţa pronunţată de instanţa de fond ca legală şi temeinică, fiind întrunite toate condiţiile prevăzute de lege pentru a se constata calitatea de colaborator al Securităţii a pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.M. împotriva sentinţei nr. 5074 din 13 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2801/2012. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 2806/2012. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
