ICCJ. Decizia nr. 2872/2012. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamantul R.M.D. a chemat în judecată pe pârâta A.N.A.F. - A.N.V. (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, A.N.V.), solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună suspendarea efectelor ordinului A.N.V. din 02 august 2011 prin care a fost eliberat din funcția publică teritorială de execuție de controlor vamal grad profesional asistent, gradația 4, clasa de salarizare 23 la D.J.A.O.V. Arad din cadrul D.R.A.O.V. Timișoara.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat următoarele:
Sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea cererii de suspendare a efectelor ordinului contestat.
Susține reclamantul că actul contestat a fost emis cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la condițiile și modalitățile de reorganizare a activității autorității vamale prin reducerea unor posturi, la încetarea raporturilor de serviciu, la ocuparea funcțiilor publice din cadrul autorității vamale, precum și la desfășurarea, examenului de testare profesională, care s-a desfășurat cu încălcarea prevederilor art. 6 alin. (3) din anexa nr. 11 la ordinul din 04 iulie 2011 al președintelui A.N.A.F. și ale art. 57 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, ale art. 38,art. 39,art. 51 alin. (2), art. 52 alin. (10) și art. 56 alin. (1) din H.G. nr. 611/2008. Mai arată reclamantul că ordinul nr. 2619 din 15 iulie 2011 al președintelui A.N.A.F. pentru constituirea comisiilor de examen și de soluționare a contestațiilor a fost emis cu încălcarea art. 25 din H.G. nr. 611/2008.
în ceea ce privește paguba iminentă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, reclamantul a arătat că, prin eliberarea din funcția publică, i s-a adus un real și important prejudiciu material prin lipsirea de resursele financiare întreținerii sale și a familiei.
2. Soluția pronunțată de Curtea de Apel
Prin sentința nr. 11 din 9 ianuarie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul R.M.D. ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Măsura provizorie solicitată de reclamant, pentru situațiile prezentate și criticate nu relevă existența în cauză a unor cazuri bine justificate, ca împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, astfel cum se prevede în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu se consideră a fi îndeplinite prin invocarea unor argumente ce tind să demonstreze aparența de nelegalitate a actelor administrative a căror executare se solicită a fi suspendată.
în cadrul procedurii de soluționare a cererii de suspendare a executării actului administrativ, nu poate fi prejudecat fondul litigiului, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului.
Natura măsurii dispuse prin actele contestate nu constituie prin ea însăși un caz bine justificat, iar motivele de nelegalitate invocate de reclamant presupun cercetarea în profunzime a fondului cauzei și nu se circumscriu condiției prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Aprecierile reclamantului asupra nelegalității actelor reclamă administrarea de probe, nefiind evidentă vreo îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ contestat doar în urma examinării sumare a acestor înscrisuri în cauza de față.
Cu referire la ordinele A.N.A.F. nr. 2406 din 04 iulie 2011 și nr. 2407 din 04 iulie 2011, păstrând și limita controlului sumar, instanța a apreciat că îndeplinesc formalitățile impuse de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
3. Recursul declarat de reclamantul R.M.D.
împotriva sentinței civile nr. 11 din 9 ianuarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, a declarat recurs reclamantul R.M.D., în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 3041C. proc. civ.
Prin criticile din recurs, recurentul-reclamant susține că argumentele expuse în cererea de chemare în judecată demonstrează îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. în acest sens, arată că ordinele A.N.A.F. din 04 iulie 2011 și din 04 iulie 2011 au fost emise cu încălcarea art. 96 și art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, ale art. 38 și art. 39 din H.G. nr. 611/2008.
Susține recurentul-reclamant că soluția instanței de fond a fost pronunțată fără o minimă analiză a motivelor invocate în cererea de chemare în judecată cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reieterând criticile de nelegalitate ale celor două ordine ale A.N.A.F. pentru motivul că nu au fost publicate în M. Of.
Recurentul-reclamant afirmă că este îndeplinită și condiția referitoare la prevenirea unei pagube iminente, întrucât, ca urmare a executării ordinului de eliberare din funcție, este lipsit de mijloacele de subzistență, fiind privat de singura sursă de venit.
II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate în raport cu art. 304 pct. 9 și art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
1. Argumente de fapt și de drept relevante
Conform celor expuse anterior, reclamantul R.M.D. a învestit instanța, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu cerere de suspendare a executării ordinului A.N.V. din 02 august 2011, prin care s-a dispus că, începând cu data de 08.08.2011, îi încetează raportul de serviciu prin eliberare din funcția publică teritorială de execuție, de controlor vamal grad profesional asistent, gradația 4, clasa de salarizare 23 la D.J.A.O.V. Arad din cadrul D.R.A.O.V. Timișoara,conform dispozițiilor art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) și alin. (5) din Legea nr. 188/1999.
Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și în art. 15 din aceeași lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.
Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege:
- cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;
- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
înalta Curte constată că, în motivarea cererii de suspendare a executării ordinului contestat, reclamantul a formulat critici cu privire la nelegalitatea actului în raport cu modalitatea de desfășurare a examenului de testare profesională, realizată cu încălcarea dispozițiilor menționate în cuprinsul prezentei decizii în partea referitoare la cererea de chemare în judecată.
Prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a apreciat că este îndeplinită condiția existenței cazului bine justificat luând în considerare criticile de nelegalitate formulate de reclamant, pe care le-a apreciat ca relevând o îndoială serioasă în privința legalității actului atacat.
Soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat aceasta nu sunt lipsite de suport real, curtea de apel apreciind în mod corect că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
înalta Curte constată că susținerile reclamantului, apreciate ca atare de instanța de fond, prin care se tinde a se face dovada aparenței de nelegalitate, respectiv a unei serioase îndoieli în privința legalității actului, privesc în realitate aspecte de nelegalitate atât ale ordinului, cât și ale actelor în temeiul și în aplicarea cărora acesta a fost emis.
Or, atât analiza de legalitate a ordinului contestat, cât și verificarea legalității actelor care au stat la baza emiterii ordinului presupun o cercetare în fond a cauzei, care este de competența instanței învestite cu acțiunea în anulare, iar nu de către instanța învestită în procedura cererii de suspendare a executării reglementată de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.
în jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal, a înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt și/sau de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ sau modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.
Or, în cauză, se constată că niciunul dintre argumentele expuse de reclamant în fața instanței de fond nu se circumscrie situațiilor reținute ca fiind de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ contestat.
Constatarea faptului că nu este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza susținerilor referitoare la condiția prevenirii unei pagube iminente, atâta timp, așa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din aceeași lege.
2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul declarat de R.M.D. , ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2875/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2873/2012. Contencios → |
|---|
