ICCJ. Decizia nr. 2894/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia reclamantul Consiliul Județean Sibiu a solicitat în contradictoriu cu pârâtele: Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Sibiu anularea pct. 7 al Deciziei nr. 34/17.09.2010, a încheierii din 24 februarie 2011, precum suspendarea executării măsurilor dispuse prin decizia din 17 septembrie 2010 până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
în motivarea acțiunii reclamantul a arătat că la data de 9 iunie 2008 a organizat licitație deschisă pentru obiectivul de investiții - sală de conferințe și spații anexă - a cărei arie construită este de 1.038,4 m.p.
în urma licitației a fost desemnat câștigător SC S. SRL cu care s-a încheiat contractul. în data de 22 decembrie 2008 SC S. SRL a predat proiectul sală de conferințe (P+E) -115 locuri, corp birouri (S+P+E+M) prin care s-a proiectat o suprafață totală desfășurată de 1.276,29 m.p. Creșterea suprafeței construite cu 247,87 m.p. necuprinsă în contractul inițial s-a datorat modificării organigramei și a statului de funcțiuni a aparatului propriu de specialitate al Consiliului Județean ,aprobată prin H.G.J. nr. 89/2008 .
S-a mai arătat că prin referatul din 19 februarie 2009 s-a propus extinderea spațiului inițial de 1.038 m.p. cu suprafața de 247,87 m.p. în baza căruia s-a promovat H.C.J. nr. 31 /2009.
A mai precizat reclamantul că la data de 16 septembrie 2009 s-a încheiat un nou contract de lucrări înregistrat sub nr. 11105/2009 având ca obiect execuție sală de conferințe și spații conexe etapa a doua.
Prin sentința nr. 126 din 20 aprilie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia, a admis excepția de necompetență materială și a declinat în favoarea Tribunalului Sibiu competența de soluționare a acțiunii. Prin aceeași hotărâre Curtea de Apel, a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct. 228 din Hotărârea Curții de Conturi a României nr. 130/2010 privind aprobarea Regulamentului din data de 4 noiembrie 2010.
Prin sentința nr. 419/CA din 15 februarie 2012 Tribunalul Sibiu, a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba - Iulia.
Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele.
Potrivit dispozițiilor art. 140 alin. (1) din Constituția României "în condițiile legii organice litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțe specializate . Legea organică sub imperiul căreia urmează să fie soluționate litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi este Legea nr. 94/1992 cu modificările ulterioare și Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități , aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130 /2010 emis potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 94/1992. De la data intrării în vigoare a Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 (publicat în M. Of. nr. 832/13.12.2010), respectiv de la data de 01 ianuarie 2011, competența de soluționare a sesizărilor formulate de conducerea entităților verificate împotriva încheierilor emise de Comisia de soluționare a contestaților, aparține secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul reclamantei, conform pct. 228 din acest act normativ.
Curtea de Conturi a României reprezintă o autoritate publică centrală, ea fiind instituția supremă de audit, cu personalitate juridică, care își desfășoară activitatea în mod autonom, în conformitate cu dispozițiile constituționale și prevederile legale. în teritoriu funcțiile acestei autorități sunt exercitate prin Camerele de Conturi Județene și a Municipiului București, structuri teritoriale de specialitate ,fără personalitate juridică, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată. Potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 în structura Curții de Conturi se cuprind și Camerele de Conturi județene. Aceste structuri teritoriale de specialitate Camerele de Conturi județene nu fac parte din autoritățile publice locale și județene, așa cum sunt ele definite de prevederile art. 2 ptc.5) din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit acestui text de lege, autorități ale administrației publice locale sunt consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București, ca autorități deliberative, primarii, primarii de sectoare și primarul general al municipiului București, ca autorități executive. Conform pct. 39 al aceluiași art., instituții publice locale - reprezintă denumirea generică, incluzând comunele, orașele, municipiile, sectoarele municipiului București, județele, municipiul București, instituțiile și serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare a activității acestora .
S-a mai reținut că, Camera de Conturi Sibiu emitentul deciziei din 17 septembrie 2010 nu este o autoritate a administrației publice locale și nici o instituție publică de interes local. Aceasta a emis actul administrativ , în calitatea sa de structură de specialitate ,fără personalitate juridică din cadrul autorității centrale ,respectiv a Curții de Conturi a României potrivit legii organice -art. 1 alin. (5) și art. 8 alin. (2) din Legea nr. 94/1992.
în ce privește actul administrativ jurisdicțional ,respectiv încheierea din 24 februarie 2010, acesta a fost emis de o autoritate centrală , respectiv Curtea de Conturi a României.
Dispozițiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, prevăd că, litigiile care privesc actele administrative emise de autoritățile publice centrale, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel, dacă prin legea organică specială nu se prevede altfel. Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități emise în condițiile art. 11 alin. (2) din Legea organică specială nr. 94/1992 , aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130 /2010 ,în vigoare de la data de 1 ianuarie 2011, prin art. 228 prevede aceeași competență în primă instanță , respectiv a Curților de Apel.
înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 20 C. proc. civ., reține că a fost legal investită cu soluționarea conflictului negativ de competență.
Pentru a soluționa conflictul negativ de competență, în raport de actele depuse la dosarul cauzei, se reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea încheierii nr. VI/60 din 24 februarie 2011 și anularea în parte a deciziei din 17 septembrie 2010, în ceea ce privește prevederile pct. 7 precum și suspendarea măsurilor dispuse prin decizia din 17 septembrie 2010 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".
în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.
Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care "suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația".
în raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ".
Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de Tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.
Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ, astfel cum a stabilit jurisprudența constantă a înaltei Curți de Casație și Justiție care prin deciziile din 4 octombrie 2011 și din 5 octombrie 2011 a respins recursurile declarate de Curtea de Conturi a României împotriva sentinței nr. 112 din 27 iunie 2011 și respectiv încheierii din 21 iunie 2012 ale Curții de Apel Bacău, prin care a fost admisă excepția de nelegalitate a prevederilor din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 130 /2010 referitoare la competența curții de apel în soluționarea contestațiilor împotriva încheierilor emise de comisia constituită la Curtea de Conturi.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
în concluzie, față de toate argumentele expuse, înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curții de Conturi, competența materială de soluționare a cauzei revine Tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.
Cum în cauză, contestația împotriva deciziei din 17 septembrie 2010 a Camerei de Conturi a Județului Sibiu a fost respinsă integral prin încheierea din 24 februarie 2011 înalta Curte, ținând seama de considerentele expuse și în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2893/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2891/2012. Contencios → |
|---|
