ICCJ. Decizia nr. 2901/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2901/2012
Dosar nr. 1954/54/2011
Şedinţa publică de la 12 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1 din 9 ianuarie 2012 pronunţată în dosarul nr. 1954/54/2011, Curtea de Apel Craiova a respins excepţia de nelegalitate formulată de reclamantul M.A.N. a prevederilor H.G. nr. 965/2002 (poziţiile 741, 742 şi 743 din Anexa nr. 2 din respectiva hotărâre), ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Constata ca prin Încheierea din 22 septembrie 2011 pronunţata de Tribunalul Dolj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 8231/63/2010*, s-a admis cererea de sesizarea a instanţei de Contencios Administrativ cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 965/2002.
S-a dispus sesizarea Curţii de Apel Craiova cu excepţia de nelegalitate.
S-a suspendat judecarea cauzei privind pe reclamantul M.A.N. prin D.R.P.A.J., în contradictoriu cu pârâţii R.A.A.D.P.F.L. Craiova, C.L. Craiova prin P. şi M. Craiova, până la soluţionarea excepţiei de nelegalitate.
Pentru a pronunţa aceasta soluţie, Tribunalul a reţinut că, la data de 05 septembrie 2011, M.A.N. a formulat excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 965/2002, solicitând anularea poziţiilor nr. 741, 742 şi 743 din Anexa nr. 2 – Inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al Municipiului Craiova din H.G. nr. 965/2002 aşa cum a fost modificată şi completată prin H.G. nr. 141/2008. În baza dispoziţiilor art. 4 alin (1) din Legea nr. 554/2004 solicită suspendarea soluţionării cauzei şi sesizarea prin încheiere motivată a instanţei de contencios administrativ competente, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, instanţă competentă în temeiul dispoziţiilor art. 3 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În cauză a fost formulată întâmpinare de către pârât prin care a solicitat respingerea cererii formulate de către reclamant, ca neîntemeiată. S-a arătat că darea în administrare se realizează după caz, prin hotărâre a Guvernului sau a C.J., respectiv a C.G.M.B., sau a C.L. A apreciat că reclamanta nu este vătămată de actul administrativ Hotărârea C.L. Craiova nr. 80/2006, întrucât nu a solicitat autorităţii locale municipale ca bunurile cuprinse în acest act administrativ să fie date în administrarea acesteia, pentru a se încadra în competenţele date de art. 12 din Legea nr. 213/1998, în sensul că prin Hotărâre C.L.M. Craiova poate da în administrare bunuri care aparţin domeniului public Craiova, altor instituţii publice de interes naţional, judeţean sau local, în speţă, reclamantului.
Pârâtul a invocat prin întâmpinare excepţia prescripţiei dreptului de a solicita anularea actului administrativ contestat, arătând că reclamantul nu a dovedit că este lezat şi nu a arătat legătura de cauzalitate între Hotărârea C.L. Craiova nr. 80/2006 in integrum şi existenţa unei lezări a drepturilor acestora. A invocat, de asemenea, şi excepţia lipsei de interes a reclamantei, având în vedere că nu există legătură juridică între Hotărârea C.L. nr. 80/2006 şi interesul reclamantului, nefiind dovedită vătămarea acestora. S-a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, precizându-se că aceasta nu dovedeşte un drept real asupra bunurilor care fac obiectul Hotărârii C.L. Craiova nr. 80/2006. Pârâtul a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.L. Craiova, întrucât potrivit art. 21 din Legea nr. 215/2001, doar M. Craiova poate sta în judecată ca persoană juridică de drept public, cu cont şi sediu propriu.
Instanţa a constatat că actul a cărui anulare se solicita in cauză este emis în conformitate cu prevederile H.G. nr. 965/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului, hotărâre de care depinde soluţionarea litigiului pe fond, astfel încât sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dispunând astfel sesizarea instanţei de contencios administrativ competentă potrivit art. 10 alin. (1) şi (3) din acelaşi act normativ, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, dat fiind că actul administrativ atacat ca nelegal este emis de către o autoritate publică centrală.
Pe rolul Curţii de Apel Craiova cauza a fost înregistrată sub nr. 1954/54 din 04 octombrie 2011.
Examinând actele si lucrările dosarului, Curtea de apel a reţinut următoarele:
Potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de apel a examinat cu prioritate excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate invocată de emitentul actului G.R.
În esenţă, G.R. a susţinut inadmisibilitatea excepţiei, motivat de faptul ca actul a cărui nelegalitate se invocă este emis anterior intrării în vigoare a Legi nr. 5544/2004, ceea ce presupune că şi-a produs efectele juridice şi a intrat în circuitul civil. G.R. a învederat că desfiinţarea actului ar afecta principiul securităţii circuitului civil, ceea ce contravine jurisprudenţei C.E.D.O. si a C.J.U.E.
Curtea a reţinut, însă, că atât în cererea prin care se invoca excepţia în fata Tribunalului, dar şi prin Precizarea la acţiune, M.A.N. a arătat că obiectul excepţiei este Anexa nr. 2 aprobată prin H.G. nr. 141/2008 ce modifică şi completează H.G. nr. 965/2002.
Întrucât actul est emis ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, excepţia inadmisibilităţii cu motivarea expusă în Întâmpinare, nu este fondată, urmând a fi respinsă.
Pe fond, legalitatea unui act administrativ individual, în speţa anexa 2 aprobată prin H.G. nr. 141/2008 se verifică, în consens cu dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, prin raportare la actele normative cu forţa superioară în aplicarea cărora a fost adoptat actul în discuţie.
În concret, s-a invocat încălcarea Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, fiind indicat textul art. 9 conform căruia „trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ teritorială se face prin H.G.”
În speţă, atestarea domeniul public al autorităţii locale, C.L. Craiova s-a realizat prin H.G., respectiv prin H.G. nr. 141/2008 şi anterior prin H.G. nr. 965/2002, astfel cum impun dispoziţiile indicate de autorul excepţiei de nelegalitate. Nu are relevanţă juridica observaţia potrivit căreia nu exista anterior anului 2002 un alt H.G. de atestarea în domeniul public a imobilelor in litigiu, cât timp critica în speţă vizează strict art. 9 din Legea nr. 213/1998, care stabileşte modalitatea de schimbare a titularului dreptului de proprietate. În alta ordine de idei, autorul excepţiei învederează faptul ca imobilele în litigiu sunt de interes naţional şi destinate nevoilor de apărare militara a ţării, aşa cum rezultă din cuprinderea lor în inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului aprobat prin H.G. nr. 1705/2006 modificat şi completat prin H.G. nr. 812/2009, dar si alte acte emise de Guvern anterior.
Din „Nota de fundamentare” rezultă ca s-au avut în vedere dispoziţiile Legii nr. 213/1998 şi inventarul cu bunurile ce alcătuiesc domeniul public al statului. Schimbarea titularului nu constituie cauza de nulitate, nefiind interzisa, ci dimpotrivă legea permite, în condiţii exprese, aceasta schimbare, ceea ce s-a şi realizat prin actul administrativ ce face obiectul cenzurii în speţă.
Imobilele în litigiu au fost cuprinse în inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al autorităţii locale încă din anul 2002 şi menţinute ulterior prin H.G. de completare şi modificare din 2008. Prin urmare adoptarea, ulterior a unui H.G. în 2006 modificat în 2009 care ar inventaria aceleaşi imobile în patrimoniul public al statului în administrarea M.A.N. sunt evenimente legislative ulterioare. În ce priveşte actele anterioare emise de G.R., nu pot conduce la nulitatea unui alt HG ulterior de schimbare a titularului dreptului, permisa de art. 9 din aceeaşi lege.
Pe de alta parte, legalitatea actului administrativ cu caracter normativ individual se verifica strict prin raportare la actele normative in aplicarea si executarea cărora a fost emis. Legea fondului funciar nr. 18/1991 nu este unul din actele în aplicarea căruia a fost emis H.G. nr. 141/2008.
Nerespectarea în opinia autorului excepţiei a dispoziţiilor pct. I nr. 23 din Legea nr. 213/1998, avută în vedere la emiterea actului nu este demonstrată în cauză la data emiterii actului respectiv în anul 2002, dispoziţiile H.G. nr. 141/2008 preluând practic aceleaşi dispoziţii cu referire la imobile.
Compararea titlurilor celor doi titulari ai dreptului de proprietate sau administrare nu poate fi cercetata pe cale excepţiei de nelegalitate în procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs reclamantul M.A.N.
În motivarea recursului, reclamantul M.A.N. a arătat, în esenţă, următoarele:
Imobilele menţionate în anexa nr. 2 – poziţiile 741, 742 şi 743 – din H.G. nr. 965/2002, atestate ca aparţinând domeniului public al municipiului Craiova, sunt atestate şi ca aparţinând domeniului public al statului, aflate în administrarea M.A.N., potrivit H.G. nr. 1705/2006.
Aşadar, există două acte administrative de acelaşi nivel care conţin dispoziţii contradictorii în sensul că acestea prevăd titulari diferiţi al dreptului de proprietate asupra aceloraşi imobile, or, este evident că imobilele respective nu pot avea un regim juridic dublu.
Deşi, instanţa de fond a reţinut corect aplicarea, în speţă, a prevederilor art. 9 din Legea nr. 213/1998, a apreciat însă eronat că H.G. nr. 965/2002 reprezintă actul administrativ prin care a fost schimbat titularul dreptului de proprietate publică. În realitate, H.G. nr. 965/2002 a fost emisă în baza prevederilor art. 21 din Legea nr. 213/1998, hotărârea de guvern având ca scop doar atestarea apartenenţei bunurilor în domeniul public de interes local, şi nu schimbarea titularului dreptului de proprietate publică.
În cauză nu au fost respectate prevederile legale referitoare la trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ - teritoriale în baza cererii consiliului judeţean sau local, după caz, prin hotărâre a guvernului. Or, nu există o hotărâre sau alt act al C.L.M. Craiova, anterior emiterii H.G. nr. 965/2002, prin care să se fi solicitat trecerea bunurilor amintite din domeniul public al statului în domeniul public al acestei unităţi administrativ – teritoriale.
Instanţa de fond a apreciat eronat că nu a fost demonstrată nerespectarea dispoziţiilor pct. I nr. 23 din anexa la Legea nr. 213/1998, însă, dimpotrivă, reclamanta a demonstrat cu înscrisuri că încă din anul 2000, imobilele respective sunt atestate ca aparţinând domeniului public al statului şi în administrarea M.A.N., fiind destinate instrucţiei militare, astfel că nu pot aparţine domeniului public al unităţilor administrativ – teritoriale.
Recursul este nefondat.
Critica hotărârii instanţei de fond întemeiată pe existenţa unei pretinse contradicţii a două acte administrative nu poate fi primită. Excepţia de nelegalitate, reglementată în art. 4 din Legea nr. 554/2004, utilizată de reclamant în scopul de a bloca efectele juridice ale unor prevederi din H.G. nr. 965/2002 şi respectiv H.G. nr. 141/2008 reprezintă o tehnică juridică prin care se asigură, în ipoteza existenţei unui conflict între un act infralegislativ şi o normă legală în executarea căreia a fost emis, constatarea nelegalităţii actului, acesta devenind inoperant în cauza în care a fost invocată excepţia. Or, dispoziţiile despre care reclamantul susţine că ar fi în contradicţie se află pe acelaşi palier din punct de vedere al forţei lor juridice, astfel că procedura juridică reglementată în art. 4 din Legea contenciosului administrativ nu reprezintă un remediu juridic pentru o atare situaţie.
Nu poate fi primită nici susţinerea că au fost încălcate prevederile Legii nr. 213/1998 în ceea ce priveşte trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ - teritoriale. H.G. nr. 965/2002 a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 9 din acest act normativ, text legal în conformitate cu care „ (1) Trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale se face la cererea consiliului judeţean, respectiv a C.G.M.B. sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a G.R.
(2) Trecerea unui bun din domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale în domeniul public al statului se face, la cererea G.R., prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a C.G.M.B. sau a C.L.”.
Rezultă cu evidenţă că emitentul actului, guvernul, posedă competenţa exclusivă de a decide în privinţa trecerii unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ – teritoriale, cum s-a procedat şi în cazul de faţă, astfel că în mod corect prima instanţă a reţinut că hotărârea contestată a fost adoptată cu respectarea textului legal precitat.
Apoi, este de observat că deşi reclamantul critică schimbarea titularului dreptului de proprietate, acesta nu invocă decât un drept de administrare a bunurilor respective, ceea ce în nici un caz nu poate să conducă la admiterea excepţiei de nelegalitate, cu consecinţa blocării efectelor actului infralegislativ care atestă dreptul de proprietate al municipiului Craiova asupra aceloraşi bunuri. Până la urmă, guvernul decide suveran, în baza art. 9 din Legea nr. 213/1998, asupra titularului dreptului de proprietate publică, iar decizii diferite, în această privinţă, în momente diferite (2002, 2006, 2008) în legătură cu aceleaşi imobile sunt permise de textul legal amintit.
În fine, nici critica întemeiată pe dispoziţiile pct. I nr. 23 din anexa la Legea nr. 213/1998, nu poate fi primită. În această privinţă, Înalta Curte reţine că M.A.N., contrar celor susţinute în recurs, nu a produs nici o probă la dosarul cauzei, nici în faţa primei instanţe, nici în recurs, prin care să demonstreze că imobilele în discuţie ar fi destinate instrucţiei militare.
Faţă de cele ce preced, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că recursul este nefondat, Înalta Curte îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.A.N., prin D.R.P.A.J. împotriva sentinţei nr. 1/2012 din 09 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2012 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 2763/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2907/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
