ICCJ. Decizia nr. 2911/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2911/2012
Dosar nr. 3987/2/2010
Şedinţa publică de la 12 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2697 din 5 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantele M.S.M. şi C.E. în contradictoriu cu pârâtele A.N.R.P. şi C.C.S.D., ca prematur formulată.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
În urma notificării depusă de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 la Primăria or. Blaj judeţul Alba, pentru acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în mun. Blaj, Judeţul Alba, compus din construcţii, împrejmuiri şi teren în suprafaţă de 605 mp, prin dispoziţia de restituire prin echivalent nr. 994bis/2005 a primarului or. Blaj i-au fost stabilite despăgubirile cuvenite în baza Legii nr. 10/2001, urmare a exproprierii imobilului teren şi construcţie menţionat care a aparţinut autorilor săi R.A. şi B.E.
Dispoziţia de restituire împreună cu dosarul au fost înaintate de către Primăria mun. Olteniţa Judeţul Călăraşi, la C.C.S.D., la data de 19 septembrie 2005, formându-se Dosarul nr. 1345/CC, iar în 2007 reclamanta s-a adresat Instituţiei Prefectului Judeţului Alba, care prin adresa din 05 august 2007 îi confirmă înregistrarea dosarului său la autoritatea pârâtă.
Prin sentinţa civilă nr. 1909 din 20 iunie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 7647/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost obligată pârâta să procedeze la soluţionarea Dosarului nr. 1345/CC privind despăgubirile solicitate de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001, reţinându-se în esenţă că, în condiţiile în care dosarul reclamantei a fost înregistrat la autoritatea pârâtă în anul 2005, aceasta avea obligaţia de a o analiza într-un termen rezonabil, chiar dacă procedura analizei prealabile presupunea efectuarea de verificări la autoritatea emitentă a dispoziţiei de acordare a despăgubirilor în baza Legii nr. 10/2001, motiv pentru care, Curtea de apel a constat o nesoluţionare într-un termen rezonabil a cererii reclamantei, respectiv de a parcurge procedura prevăzută de art. 16 alin. (4)-(7) din Legea nr. 247/2005, şi de a emite reclamantei o soluţie la dosarul său în sensul în care este îndreptăţită sau nu la emiterea unui titlu de despăgubire.
S-a mai reţinut că, durata de mai bine de 2 ani de la data emiterii dispoziţiei prin care s-au stabilit despăgubirile nu poate constitui în nici un caz un termen rezonabil, din punct de vedere al Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu care Legea nr. 247/2005 se completează în mod corespunzător, prin nesoluţionarea dosarului reclamantei într-un termen rezonabil, aceasta fiind vătămată în drepturile sale legate de aplicarea dispoziţiilor legale privind emiterea acestui titlu.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâţilor să emită titlul de despăgubire şi să emită titlul de plată a despăgubirilor ulterior soluţionării dosarului şi emiterii titlului de despăgubire de către C.C.S.D., Curtea de apel, având în vedere dispoziţiile art. 16 alin. (4)-(7) din Legea nr. 247/2005, a respins această cerere ca prematur formulată, întrucât există şi posibilitatea ca pârâta să ajungă la concluzia că în mod neîntemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă sau că reclamanta nu avea dreptul la despăgubiri prin echivalent, caz în care ar putea emite un act administrativ de respingere a cererii sale, situaţie în care reclamanta are deschisă calea la instanţa de contencios administrativ prin care să solicite verificarea legalităţii acestei decizii.
Sentinţa a rămas irevocabilă prin respingerea recursului ca nefondat prin Decizia civilă nr. 1238 din 05 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţi, -secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Întrucât pârâta a refuzat să execute hotărârea, reclamanta M.S.M. a solicitat instanţei aplicarea unei amenzi preşedintelui A.N.R.P., în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004, iar prin sentinţa civilă nr. 124/CC din 10 decembrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 9010/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a constatat culpa pârâtei în executarea sentinţei, aplicându-i-se conducătorului acesteia o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, sentinţa rămânând irevocabilă prin respingerea recursului ca nefondat prin Decizia civilă nr. 1167 din 02 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Din actele dosarului rezultă că reclamanta M.S.M. a formulat şi plângere penală împotriva preşedintelui A.N.R.P., în temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Aşa cum s-a reţinut, prin cererea ce face obiectul cauzei de faţă reclamantele au solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 15.512 lei, echivalentul a 15.512$ reprezentând daune interese compensatorii, ca urmare a faptului că pârâta nu-şi execută obligaţia stabilită de instanţă, potrivit art. 574 C. proc. civ., creditorul unei obligaţii de a face având la îndemână transformarea obligaţiei respective în daune interese, moratorii sau compensatorii, la alegerea sa.
Curtea a reţinut însă că, în materia contenciosului administrativ aceste dispoziţii nu sunt aplicabile, întrucât sunt incidente dispoziţiile speciale prevăzute de art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004, procedură pe care reclamanta au urmat-o, formulând chiar şi plângerea penală prevăzută de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 5547/2004.
Suma ce se solicită a fi plătită de către pârâtă reprezintă de fapt evaluarea estimativă a terenului în suprafaţă de 799 mp şi a construcţiilor, ce au făcut obiectul exproprierii, constituind valoarea despăgubirii conform Legii nr. 10/2001, aşa cum s-a stabilit prin Raportul de evaluare estimativă efectuat de Comisia de evaluare din cadrul Primăriei Mun. Blaj, care a stat la baza emiterii Dispoziţiei de restituire în natură nr. 994bis/2005.
Plata despăgubirilor persoanelor îndreptăţite, cărora li s-a emis dispoziţii de restituire prin echivalent în baza Legii nr. 10/2001 se face potrivit unei proceduri speciale, prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, modificată prin O.U.G. nr. 81/2007.
Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (4)-(7) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, după primirea procesului-verbal prevăzut de alin. (2), Secretariatul C.C.S.D. procedează la analizarea dosarelor în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, apoi va proceda la centralizarea dosarelor în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite C.C.S.D. , raport ce va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire, iar în baza raportului de evaluare C.C.S.D. va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
Prin urmare, aceasta este procedura prin care se pot stabili cuantumul despăgubirilor, Raportul estimativ efectuat de Comisia de evaluare din cadrul Primăriei Mun. Blaj, care a stat la baza emiterii Dispoziţiei de restituire în natură nr. 994bis/2005 neputând fi luat în considerare pentru ca potrivit art. 18 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, A.N.R.P. să emită titlu de plată/titlu de conversie, în baza cărora să fie achitate reclamantelor despăgubiri în numerar, în limita sumei de maximum 500.000 lei.
Chiar dacă pârâtele au fost obligate prin hotărâre irevocabilă să procedeze la soluţionarea Dosarului nr. 1345/CC privind despăgubirile solicitate de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001, conducătorul autorităţii pârâte fiind sancţionat, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004, prin sentinţa civilă nr. 124/CC din 10 decembrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 9010/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a constatat culpa pârâtei în executarea sentinţei, aplicându-i-se conducătorului acesteia o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, Curtea nu are posibilitatea cu evitarea procedurii arătate, să considere că despăgubirile solicitate, în baza Legii nr. 10/2001, reprezintă daune interese compensatorii, ca urmare a faptului că pârâta nu-şi execută obligaţia stabilită de instanţă, potrivit art. 574 C. proc. civ., urmare a transformării obligaţiei respective în daune interese, moratorii sau compensatorii, la alegerea sa.
De asemenea, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, reclamantul are dreptul şi la despăgubiri pentru întârziere, din considerentele sentinţei civile nr. 124cc/10 decembrie 2009 rezultând că reclamanta M.S.M. a solicitat doar amendarea preşedintelui A.N.R.P. nu şi despăgubiri ca urmare a neexecutării culpabile a sentinţei irevocabile pronunţate de instanţa de contencios administrativ.
Prin urmare, în condiţiile în care nu a fost emis titlul de despăgubire de către C.C.S.D., după parcurgerea procedurii prevăzute de art. 16 alin. (4)-(7) din Legea nr. 247/2005, continuată cu manifestarea cererii de opţiune şi emiterea titlului de plată, potrivit art. 18 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Curtea nu a putut obliga pârâtele să achite reclamantelor despăgubirile stabilite de emitentul deciziei de restituire prin echivalent, prin decizia emisă în baza Legii nr. 10/2001.
Cum potrivit adresei din 05 octombrie 2010, emisă de Primăria Municipiului Blaj, ca urmare a solicitării de completare, dosarul a fost finalizat şi comunicat A.N.R.P.-C.C.S.D., urmând potrivit apărărilor din întâmpinare să fie soluţionat cu prioritate după completare, reclamantele în prealabil vor parcurge procedurile mai sus arătate, având deschisă calea la instanţa de contencios administrativ în ipoteza în care suma stabilită în titlu de despăgubire nu este corespunzătoare.
Prin urmare, instanţa de fond, reţinând că reclamantele nu pot solicita obligarea pârâtelor la plata sumelor reprezentând despăgubiri, în baza Legii nr. 10/2001, înainte de finalizarea procedurii prevăzute de art. 16-18 din Legea nr. 247/2004, a admis excepţia de prematuritate şi a respins acţiunea ca prematur formulată, dreptul la acţiune pentru obligarea pârâtei A.N.R.P. la plata despăgubirilor în numerar născându-se după obţinerea unui titlu de plată, pentru suma stabilită în cuprinsul acestuia.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului reclamantele au arătat, în esenţă, următoarele:
În urma notificării adresată Primăriei Municipiului Blaj, prin care s-a solicitat restituirea în echivalent a imobilului ce a aparţinut autorilor reclamatei, a fost emisă Dispoziţia nr. 994 bis/2005, dispoziţie prin care au fost propuse despăgubiri băneşti.
Întrucât C.C.S.D. nu a soluţionat dosarul în termen legal, reclamantele au acţionat în justiţie, iar prin sentinţa civilă nr. 1909/2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, pârâta a fost obligată să soluţioneze Dosarul nr. 1345/CC/2005. Pârâta, în continuare, a refuzat soluţionarea dosarului, astfel ca urmare a demersului judiciar întreprins, conducătorul autorităţi pârâte a fost amendat în baza art. 24 din Legea nr. 554/2004, cu 20% din salariul brut pe economie, prin sentinţa civilă nr. 124/CC din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti.
De asemenea, împotriva conducătorului pârâtei a fost formulată plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1, în prezent nesoluţionată.
În aceste condiţii, în lipsa unei căi legate de a forţa pârâta să respecte sentinţa civilă nr. 1909 din 20 iunie 2008, şi văzând prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004, singura posibilitate ca respectiva hotărâre judecătorească să fie pusă în executare este aceea de a transforma obligaţia de a face în obţinerea de daune, conform art. 574 C. proc. civ., coroborat cu art. 1073 din vechiul C. civ.
Este corect ce a afirmat instanţa de fond că stabilirea şi plata despăgubirilor de către pârâtă se face în baza prevederilor din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, însă data fiind situată în prezenta cauză, atitudinea pârâtei dă naştere unei răspunderi pentru daunele provocate ca urmare a refuzului respectării unei hotărâri judecătoreşti.
Chiar dacă nu au fost solicitate daune pentru întârziere, după cum a reţinut instanţa de fond, în cazul de faţă acestea s-ar traduce prin dobânda ce ar fi de încasat la suma stabilită drept despăgubire, cea ce reprezintă dreptul de a solicita transformarea unui refuz vădit nelegal de a respecta o hotărâre judecătorească în daune interese (compensatorii) ce nu poate fi refuzat nici măcar prin considerarea ca prematură a unei astfel de cereri, întrucât art. 28 din Legea nr. 554/2004 este cel ce dezleagă refuzul nejustificat al unei entităţi administrative de a respecta o hotărâre judecătorească.
Prematuritatea poate fi opusă doar dacă nu ar fi fost parcurse toate procedurile legale în vederea obţinerii respectări sentinţei civile nr. 1909 din 20 iunie 2008, or, în speţă, toate aceste proceduri au fost îndeplinite.
Recursul este nefondat.
Reclamantele sunt beneficiarele unei hotărâri definitive şi irevocabile prin care pârâta C.C.S.D. a fost obligată să soluţioneze Dosarul de despăgubire al acestora, nr. 1345/CC/2005 (sentinţa civilă nr. 1909 din 20 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ).
În aceste condiţii, evident, pârâtei C.C.S.D. îi incumbă obligaţia să finalizeze dosarul respectiv prin acordarea despăgubirilor, conform procedurii reglementate în Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Până în prezent, pârâta nu a emis decizia reprezentând titlu de despăgubire, reclamantele solicitând atât amendarea conducătorului autorităţii pârâte, cât şi sancţionarea penală a acestuia, în baza prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Rezultă aşadar că, în speţă, reclamantele au apelat la cele două mijloace de constrângere reglementate în art. 24 din Legea contenciosului administrativ, amenda administrativă, aplicată deja conducătorului instituţiei şi plângerea penală pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti.
Cu toate că, în continuare, C.C.S.D. nu a emis decizia reprezentând titlu de despăgubire, pârâta nu poate fi obligată în cauza de faţă la plata sumei de 48.425 lei, în condiţiile în care nu a fost parcursă integral procedura instituită în Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Cum bine a observat prima instanţă, suma pretinsă de reclamantă reprezintă valoarea estimativă a imobilului pentru care se pretind despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, iar obligarea pârâtei la plata acestei sume s-ar realiza, practic, nu în temeiul deciziei administrative, în baza dispoziţiilor imperative şi inderogabile ale Legii nr. 247/2005, ci direct, cu încălcarea etapelor obligatorii, astfel cum au fost stabilite în actul normativ precitat.
Prin urmare, corect a apreciat prima instanţă că nu are posibilitatea evitării procedurii administrative ce se finalizează prin emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, şi acordarea sumei pretinse de reclamante, cu titlu de daune interese compensatorii, pentru că în acest fel s-ar eluda prevederile Legii nr. 247/2005.
Aşa fiind, în acord cu prima instanţă, despăgubirile solicitate de reclamante prin acţiunea din prezentul dosar nu pot fi considerate daune interese compensatorii. Trimiterea la prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004, pe care o fac recurentele, este nejustificată deoarece în materie de executare silită în cauzele de contencios administrativ se aplică prevederile din cap. III din respectivul act normativ, norme ce instituie o procedură derogatorie de la dreptul comun, în toate situaţiile.
În consecinţă, prima instanţă în mod corect a respins ca prematură acţiunea reclamantelor, urmând ca acestea să obţină despăgubirile solicitate, numai după emiterea în acest sens a deciziei C.C.S.D., ce finalizează procedura administrativă reglementată în Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Faţă de cele ce preced, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constatând că recursul este nefondat îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.S.M. şi C.E. împotriva sentinţei civile nr. 2697 din 05 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2869/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2780/2012. Contencios → |
|---|
