ICCJ. Decizia nr. 2862/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2862/2012
Dosar nr. 10110/2/2010/a1
Şedinţa publică de la 7 iunie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în primul ciclu procesual
Reclamanta SC A.B. SA a chemat în judecată M.A.P.D.R., solicitând instanţei ca, în contradictoriu cu pârâtul, să constate refuzul nejustificat al acestuia de a-i soluţiona cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 3, 13 şi 14 din Legea nr. 381/2002, respectiv:
a) de a verifica documentaţia, a aproba sumele necesare pentru despăgubirea datorată conform legii şi de a transmite aprobarea sumelor către direcţiile judeţene pentru agricultură şi industrie alimentară;
b) de a sesiza Guvernul României pentru emiterea hotărârii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002.
Reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtului la repararea pagubei cauzate respectiv la plata sumei de 3.152.665,96 lei ce i s-ar fi cuvenit cu titlu de despăgubiri în temeiul Legii nr. 381/2002, dacă pârâtul îndeplinit obligaţia de sesizare a Guvernului.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în anul 2008-2009 a cultivat o suprafaţă de 9.802,82 ha cu grâu şi rapiţă şi că din cauza secetei excesive, o suprafaţă de 6.695 ha din totalul suprafeţei cultivate a fost calamitată, aşa cum rezultă din procesul - verbal din 7 iulie 2009.
Deşi M.A.P.D.R. avea obligaţia prevăzută de art. 13 și 14 din Legea nr. 381/2002, acesta nu a sesizat Guvernul pentru a emite o hotărâre.
Pârâtul M.A.D.R. a formulat întâmpinare la data de 11 ianuarie 2010 şi a invocat excepţiile prematurităţii formulării acţiunii lipsei calităţii procesuale pasive şi inadmisibilităţii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 486 din 26 ianuarie 2010 a respins aceste excepţii formulate de pârât precum şi acţiunea formulată de reclamantă.
Recursul declarat de SC A.B. SA împotriva acestei sentinţe a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 3763 din 22 septembrie 2010, fiind casată sentinţa recurată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
2. Sentinţa pronunţată în fond după casare
Prin sentinţa civilă nr. 1249 din 21 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, prematurităţii, lipsei calităţii procesuale pasive şi lipsei de obiect, formulate de pârât, şi a admis acţiunea formulată de reclamantă. A obligat pârâtul la aprobarea sumelor necesare pentru despăgubiri, acordate conform Legii nr. 381/2002 şi de a trimite aprobarea către direcţiile agricole judeţene şi de a sesiza Guvernul României pentru emiterea hotărârii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002. Totodată, a respins capătul de cerere de despăgubiri.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:
- Reclamanta a parcurs procedura prevăzută la art. 9 și 10 din Legea nr. 381/2002 în vederea acordării de despăgubiri, astfel că excepţia inadmisibilităţii este neîntemeiată.
- Cât priveşte excepţia prematurităţii acţiunii, instanţa a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, întrucât pârâtul nu a făcut nici o dovadă, iar legea nu a prevăzut nici un termen în raport cu care să se aprecieze că acţiunea ar fi prematur formulată.
- Nici excepţia lipsei calităţii procesuale pasive nu poate fi primită, întrucât pârâtul are calitate procesuală pasivă în ceea ce priveşte obligaţiile de verificare documentaţiei, de aprobare a sumelor şi de a sesiza Guvernul în vederea declarării stării de calamitate naturală, independent de emiterea de către Guvern hotărârii.
Pe fondul cauzei, curtea de apel a reţinut refuzul nejustificat al pârâtului M.A.P.D.R. de a proceda la analiza documentaţiei transmise de D.A.D.R. Vaslui a ceea ce priveşte despăgubirile solicitate de reclamantă şi de a proceda la verificarea şi centralizarea acestora.
Conchizând, instanţa a reţinut că din actele emise de M.A.P.D.R. şi din documentaţia depusă, nu a existat nici un motiv justificat pentru care M.A.P.D.R. nu a procedat la aprobarea sumelor necesare pentru despăgubire, la comunicarea lor către direcţiile judeţene şi la sesizarea Guvernului pentru declararea stării de calamitate.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la repararea pagubei, instanţa a reţinut că acesta este prematur formulat, întrucât nu a fost declarată de către Guvern starea de calamitate.
3. Recursurile declarate în cauză
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică au declarat recurs reclamanta SC A.B. SA şi pârâtul M.A.P.D.R.
3.1. Recurenta - reclamantă şi-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 6,7 şi 9 C. proc. civ., solicitând modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată, constatării refuzului nejustificat al pârâtului de a-şi îndeplini obligaţiile prevăzute în art. 3, 13 şi 14 din Legea nr. 381/2002 şi obligării pârâtului la plata daunelor în sumă de 3.152.665,96 lei, în conformitate cu dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004.
După o expunere rezumativă a istoricului cauzei, recurenta - reclamantă a formulat următoarele critici la adresa sentinţei curţii de apel:
- instanţa a dat ceea ce nu s-a cerut, printr-o hotărâre care cuprinde motive contradictorii, pentru că, deşi a constatat corect refuzul nejustificat al pârâtului de a-şi îndeplini obligaţiile legale, a stabilit în sarcina acestuia obligaţii pe care reclamanta nu le-a cerut, în contradicţie vădită cu argumentele reţinute în considerente (motiv încadrat în prevederile art. 304 pct. 6 şi 7 C. proc. civ.);
- instanţa a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004, pentru că, deşi a reţinut refuzul nejustificat de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute în art. 3, 13 şi 14 din Legea nr. 381/2002, instanţa a refuzat să sancţioneze conduita culpabilă a pârâtului, respingând fără temei cererea de obligare la plata daunelor solicitate, al căror cuantum, aşa cum a fost indicat de reclamantă, nu a fost contestat de pârât (motiv de recurs încadrat în prevederile art. 304 pt. 7 şi 9 C. proc. civ.).
Recurenta - reclamantă a arătat că instanţa fondului a condiţionat în mod greşit plata daunelor de emitere a unei hotărâri de guvern, pentru că temeiul pretenţiilor sale era art. 8 din Legea nr. 554/2004, care sancţionează refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri.
3.2.Recursul pârâtului a fost întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., tinzând la modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
O primă critică a constat în aceea că instanţa de fond a ignorat structurarea procedurii reglementate prin Legea nr. 381/2002 în două mari etape: procedura emiterii hotărârii de guvern pentru recunoaşterea stării de calamitate şi acordarea efectivă a despăgubirilor pentru calamităţile suferite, rezultând fără echivoc că legiuitorul a condiţionat repartizarea sumelor pe judeţe şi acordarea despăgubirilor de existenţa titlului legal, adică a hotărârii de guvern menţionate în art. 13-24 din Lege. Pornind de la această confuzie, potrivit susţinerilor recurentului - pârât, instanţa a admis cererea de aprobare şi repartizare a sumelor, cu toate că aceste etape ale procedurii ar fi presupus adoptarea, în prealabil, a hotărârii de guvern.
Recurentul critică sentinţa atacată şi sub aspectul motivării acesteia, susţinând că au fost ignorate dispoziţiile legale în vigoare la data pronunţării, dispoziţii potrivit cărora despăgubirile în caz de calamităţi naturale constituie ajutor de stat iar acordarea acestora este reglementată de prevederile O.G. nr. 14/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, lege adoptată conform Regulamentului nr. 1857/2006 de aprobare a art. 87 şi 88 din Tratat şi de modificare a nr. R/(CE)/70/2001 şi a Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol.
În ceea ce priveşte modul de soluţionare al capătului de cerere privind obligarea M.A.D.R. de a sesiza Guvernul pentru emiterea hotărârii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002, recurentul susţine soluţionarea greşită a acestuia, întrucât din probatoriul administrat în cauză rezultă că, prin adresa din 30 septembrie 2009, s-a efectuat această sesizare.
Recurentul a criticat soluţia instanţei de fond şi în ceea ce priveşte regularitatea procedurii administrative prevăzute de legea specială, arătând şi explicând detaliat că în cauză nu au fost respectate dispoziţiile art. 19 şi 20 din Legea nr. 381/2002, coroborate cu art. 10 din Ordinul nr. 419/2002 pentru a beneficia de despăgubiri, astfel că instanţa a reţinut în mod nejustificat îndeplinirea acesteia.
4. Apărările formulate şi procedura derulată în recurs
Prin întâmpinarea depusă la dosar, recurenta - reclamantă a solicitat respingerea recursului pârâtului ca neîntemeiat arătând că, urmare a condiţiilor nefavorabile din anul agricol 2008 - 2008, în care au fost compromise culturile din judeţele Vaslui şi Galaţi, au fost demarate procedurile instituite prin Legea nr. 381/2002 şi Ordinul nr. 419/2002, în succesiunea lor. Demersul judiciar a fost determinat de refuzul M.A.D.R. de a-şi îndeplini obligaţiile impuse prin art. 13 şi 14 din Lege, astfel că niciuna dintre criticile formulate de acesta, cărora li s-a răspuns pe larg în întâmpinare, nu este fondată.
În temeiul art. 305 C. proc. civ., în recurs a fost administrată proba cu înscrisuri, în cadrul căreia recurentul - pârât a depus la dosar, în copie, adresa M.A.D.R. din 30 septembrie 2009 transmisă Guvernului României, cu privire la informarea privind efectele fenomenului de secetă şi acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli în baza Legii nr. 381/2002, iar recurenta - reclamantă a depus, în copie, adresele din 30 septembrie 2009 şi din 25 martie 2009 emise de M.A.P.D.R. şi transmise Guvernului României, cu privire la efectele fenomenului de secetă şi acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli în baza Legii nr. 381/2002.
De asemenea, a depus şi comunicate de presă date de M.A.D.R., privind despăgubirea producătorilor agricoli afectaţi de căderile de zăpadă din perioada ianuarie-februarie 2012.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie asupra recursurilor
Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de ambii recurenţi şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursurile nu sunt fondate.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenta - reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul, considerat nejustificat, al pârâtului M.A.D.R. de a de a soluţiona cererea sa, întemeiată pe dispoziţiile art. 3, art. 13 şi art. 14 din Legea nr. 381/2002, în sensul de a aproba sumele necesare pentru despăgubirea datorată conform legii, de a transmite aprobarea sumelor către D.G.A.I.A.J. şi de a sesiza Guvernul pentru emiterea hotărârii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002 şi obligarea pârâtului la plata sumei de 3.152.665,96 lei reprezentând suma ce i s-ar fi cuvenit cu titlu de despăgubiri în temeiul Legii nr. 381/2002 şi ar fi fost acordată de la buget dacă pârâtul şi-ar fi îndeplinit obligaţia de sesizare a Guvernului.
Temeiul de drept invocat de intimata-reclamantă în susţinerea cererii de chemare în judecată constă în prevederile Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale şi prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv dispoziţiile art. 2 alin. (2) şi art. 8 din lege.
Analizând legalitatea sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legii - cadru în materia contenciosului administrativ, (Legea nr. 554/2004), şi ale legii speciale în aplicarea căreia a luat naştere şi căreia îi este supus raportul juridic dedus judecăţii (Legea nr. 381/2002), la baza factuală rezultată din probele administrate.
De asemenea, sentinţa cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, expuse clar şi logic, îndeplinind cerinţele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Procedura de constatare şi evaluare a pagubelor produse de calamităţile naturale, reglementată în capitolul art. 3, art. 9 - 15, din Legea nr. 381/2002, cuprinde mai multe etape, legea prevăzând distinct, pentru fiecare dintre aceste etape, operaţiunile administrative ce trebuie efectuate şi entităţile cu atribuţii în acest sens.
În temeiul art. 13 şi 14 din Lege, după verificarea documentaţiilor de constatare a calamităţilor, M.A.A.P. aproba sumele necesare pentru despăgubirea producătorilor agricoli, individualizate pe judeţe, care se transmit direcţiilor generale pentru agricultura si industrie alimentara judeţene si a municipiului Bucureşti, precum si direcţiilor sanitare veterinare judeţene si a municipiului Bucureşti. M.A.A.P. sesizează Guvernul, care, in funcţie de calamităţile naturale, precum si de mărimea zonelor afectate, declara starea de calamitate naturala prin hotărâre.
Este real că, potrivit art. 18, aşa cum a fost modificat prin O.G. nr. 7/2004, inclus în cap. 4 („Drepturile şi obligaţiile producătorilor agricoli”), cei care au înregistrat pagube prin fenomenele naturale şi bolile cu efect de calamitare a producţiei agricole urmează a primi despăgubirile numai cu condiţia declarării zonei calamitate, prin hotărâre a Guvernului. În structura legii, aprobarea sumelor preconizate a fi necesare şi repartizarea lor pe judeţe constituie însă o etapă anterioară, fiind inclusă în procedura de constatare şi evaluare a pagubelor produse, ce face obiectul de reglementare al cap. 3.
De aceea, având în vedere că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, direcţia judeţeană pentru agricultură şi dezvoltare rurală a centralizat actele de constatare a pagubelor şi a înaintat documentaţia către Minister, conform art. 12 din Legea nr. 381/2002, instanţa de control judiciar împărtăşeşte concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, în sensul existenţei refuzului nejustificat al recurentului - pârât de a-şi îndeplini atribuţiile prevăzute în art. 13 și 14 din aceeaşi lege.
Adresa din 30 septembrie 2009, invocată de recurentul - pârât drept probă a îndeplinirii obligaţiilor sale, nu poate avea această valoare juridică, întrucât s-a înaintat numai o informare privind efectele fenomenului de secetă şi acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 381/2002, iar nu un proiect de hotărâre iniţiat conform procedurilor instituite prin Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea documentelor de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin H.G. nr. 561/2009.
Nici susţinerea privind lipsirea de efecte juridice a Legii nr. 381/2002, ca urmare a intrării în vigoare a O.G. nr. 14/2010, nu poate fi reţinută, pentru că, pe de o parte, conduita vătămătoare a autorităţii publice se examinează în raport cu cadrul normativ în vigoare la data formulării cererii al cărei refuz de rezolvare a fost dedus judecăţii, iar, pe de altă parte, compatibilitatea măsurilor administrative cu reglementările privind acordarea ajutorului de stat poate fi asigurată prin îndeplinirea demersurilor corespunzătoare, în conformitate cu Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier 2007 - 2013 şi ale Regulamentului nr. 1857/2006.
Înalta Curte constată, de asemenea, că recursul reclamantei este nefondat, pentru că, în lipsa unei H.G., privind declararea stării de calamitate în zona în care s-au aflat culturile reclamantei, nu se poate reţine existenţa unui prejudiciu cert, care să aibă drept cauză conduita pârâtului şi să fie reparat conform art. 8 alin. (1) şi 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Înlăturarea vătămării produse reclamantului, în cadrul procesual existent în cauză, a fost asigurată prin obligaţiile impuse Ministerului, de a efectua demersurile prevăzute în art. 13 şi 14 din Legea nr. 381/2002, declararea în concret a stării de calamitate intrând în conţinutul dreptului de apreciere al Guvernului.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 6, 7 şi 9 ori art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de SC A.B. SA Vaslui şi de M.A.P.D.R. împotriva sentinţei civile nr. 1249 din 21 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2860/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2869/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
