ICCJ. Decizia nr. 2991/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2991/2012
Dosar nr. 55/45/2010
Şedinţa publică de la 14 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 212 din 27 iunie 2011, Curtea de Apel Iaşi a respins acţiunea formulata de reclamanţii L.M., L.D., L.M.M., L.V., V.C., moştenitori ai defunctului L.M.A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanţii au solicitat anularea titlului de despăgubire în valoare de 1.333' lei, emis pe baza raportului de evaluare nr. 12517/R/2009 întocmit în dosarul intern nr. 14998//FFCC/2008, în conformitate cu decizia nr. 8755/FF din 05 august 2009.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că din actele aflate la dosarul cauzei, rezultă că defunctul L.M.A., prin cererea nr. 1064 din 15 ianuarie 2008, a atestat faptul că este titularul „suprafeţei de 1,5 ha”, tarlaua Dealul Morii, din care a primit în fizic 1,2 ha, pentru diferenţa de 0,3 ha urmând să fie despăgubit conform Legii nr. 247/2005, întrucât nu a fost de acord cu ofertele în fizic propuse în compensare de comisia locală de fond funciar.
A mai reţinut judecătorul fondului că suprafaţa de 1,2 ha a făcut obiectul unei dezmembrări în vederea partajării, în dosarul nr. 2791/333/2008 al Judecătoriei Vaslui, în care a fost efectuată expertiza tehnică prin care s-a reţinut că „Terenul este inclus integral în limitele intravilanului mun. Vaslui, fiind situat chiar la limita de nord a intravilanului mun. Vaslui”, astfel că „valoarea de 4.400 lei/ha stabilită este riguros şi ştiinţific fundamentată . la preţul maximal având în vedere tranzacţiile cu terenuri agricole din zonă”.
Curtea de apel a apreciat că nu poate fi reţinută valoarea de 40 EURO/mp aferentă terenurilor ce dispun de utilităţi de pe raza municipiului Vaslui, stabilită prin raportul de expertiză aflat la filele 202 - 203 din dosar, întrucât reclamanţii nu au dovedit nici în fata organului administrativ pârât, şi nici în cadrul prezentului litigiu, localizarea efectivă a suprafeţei pentru care i-a fost recunoscut dreptul de despăgubiri defunctului L.M.A., şi implicit apartenenţa acestuia la intravilanul municipiului Vaslui, conform H.C.L. Vaslui nr. 106/2007.
Conchizând, prima instanţă a constatat că în cauză nu au fost produse dovezi privind apartenenţa suprafeţei la intravilanul municipiului Vaslui, astfel că în mod corect, expertul Chitariu Constantin a stabilit că şi dacă acest amplasament ar fi adiacent limitei intravilanului şi chiar vecin cu celălalt teren evaluat în dosarul 2791/2008, tot după metodele de calcul ale terenului extravilan va fi evaluat";, metode corect aplicate în cadrul procedurii Legii nr. 247/2005, ce au condus la valoarea de 1.333 lei pentru suprafaţa în litigiu.
Împotriva sentinţei nr. 212 din data de 27 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs în termen legal reclamanţii L.M., L.M.A. şi V.C., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii în contencios administrativ, cu consecinţa anulării Deciziei nr. 8755/ FF din data de 5 august 2009 emisă de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a obligării pârâtei la emiterea unui nou titlu de despăgubire în favoarea reclamanţilor recurenţi în cuantum de 768.000 lei.
Recurenţii au învederat, prin motivele cererii de recurs, că cele reţinute de prima instanţă în sensul că reclamanţii nu au dovedit „localizarea efectivă a suprafeţei pentru care i-a fost recunoscut dreptul de despăgubire defunctului L.M.A., şi implicit apartenenţa acestuia la intravilanul municipiului Vaslui” contravin tuturor probelor administrate în cauză. Au arătat recurenţii că defunctul L.M.A. avea dreptul la o suprafaţă compactă (comasată) de 1,5 hectare, că defunctului i s-a retrocedat o suprafaţă de 1,2 hectare din suprafaţa totală de 1,5 hectare, iar pentru diferenţa de 0,3 hectare s-a cerut despăgubiri şi că dacă s-ar fi retrocedat toată suprafaţa aceasta ar fi avut un acelaşi statut juridic şi un acelaşi preţ pentru metrul pătrat.
Or, tocmai pentru că nu s-a putut reconstitui integral dreptul în natură s-au cerut despăgubiri pentru suprafaţa neretrocedată de 0,3 hectare, iar statutul juridic şi preţul acesteia trebuie să rămână indisolubil legată de suprafaţa retrocedată de 1,2 hectare. Astfel, se poate concluziona că dacă regimul juridic al suprafeţei de 1,2 hectare este de intravilan, pe baza unei deducţii logice întrucât suprafaţa neretrocedată nu mai există faptic datorită unor aspecte ce transced problematica cauzei. Astfel, este firesc ca pentru ceva ce nu mai există să se facă referinţa la acel ceva (suprafaţa retrocedată de 1,2 hectare) ce există faptic şi din care ar fi făcut parte în mod normal.
Au mai precizat recurenţii că la instanţa de fond s-a probat tocmai faptul că suprafaţa de 1,2 hectare este situată în intravilanul municipiului Vaslui din anul 2008, deci înainte de efectuarea raportului de evaluare nr. 12517/R/2009 şi întocmit în dosarul intern nr. 14998/FFCC/2008 efectuat de intimată. Categoria de intravilan al terenului supus evaluării din cauză este dovedită pe deplin şi de actele depuse la dosarul de fond, respectiv la filele 159 – 165 acte ale Primăriei Vaslui din care rezultă că proprietatea Liteanu, sunt situate în intravilanul municipiului Vaslui conform Hotărârii Consiliului Local nr. 106/2007.
Recurenţii au solicitat acordarea de cheltuieli de judecată în sumă de 3.250 lei reprezentând cheltuieli de transport de 1.050 lei, onorariu expert de 1000 lei şi onorariu de avocat de 1.200 lei.
Intimata Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a depus întâmpinare.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis, cu consecinţa casării sentinţei nr. 212 din data de 27 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Prin Titlul de proprietate nr. 862/48302 din data de 10 martie 2000 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a judeţului Vaslui, s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea moştenitorilor defunctei L.M. asupra unei suprafeţe totale de 1, 2 hectare teren extravilan situată pe raza municipiului Vaslui , iar cât priveşte diferenta de 0,30 hectare (pentru care nu mai existau suprafeţe de teren agricol pentru restituirea integrală a proprietăţii, solicitate prin cererea de reconstituire, şi s-a stabilit dreptul la acordarea de despăgubiri pentru diferenţa de teren neretrocedată) moştenitorul lui L.M. anume L.M.A. a fost trecut în anexa 23 poziţia 157 Municipiul Vaslui astfel cum aceasta a fost rectificată prin Hotărârea Comisiei Judeţene Vaslui de Stabilire a Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor nr. 343 din data de 19 iulie 2007.
Ulterior, prin Decizia nr. 8755/ FF din data de 5 august 2009 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, având în vedere Hotărârea Comisiei Judeţene pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Vaslui cu nr. 343/2007 prin care a fost soluţionat dosarul întocmit în baza cererii cu nr. 1064/1998 formulată de către L.M.A. şi actele depuse la dosarul intern cu nr. 14998/FFCC/2008, precum şi raportul de evaluare întocmit în dosarul intern cu nr. 14998/FFCC/2008, a decis emiterea titlului de despăgubire în favoarea lui L.M.A. în cuantum de 1.333 RON, conform raportului de evaluare nr. 12517/R/2009 întocmit de evaluatorul O.S. P.F.A. în dosarul înregistrat cu nr. 14998/FFCC/2008.
S-a avut în vedere, la stabilirea, de către evaluator, a valorii de piaţă a terenului în suprafaţă de 0,30 hectare la suma de 1.333 lei (RON), că acest teren era situat în extravilanul municipiului Vaslui, pe baza precizării că nu a fost furnizată nicio descriere juridică sau cadastrală. În aceste condiţii, evaluatorul a folosit alte surse specificate pentru a stabili dimensiunile fizice şi mărimea proprietăţii şi a utilizat pentru stabilirea valorii de piaţă a terenului metoda de evaluare ”abordarea prin capitalizarea venitului”.
În cauză a fost întocmit, de către expertul tehnic judiciar specialitatea topografie cadastru Sava Dumitru, o expertiză tehnică judiciară şi un supliment la expertiză, prin care s-a procedat la reevaluarea terenului în suprafaţă de 0,30 hectare, funcţie de încadrarea lui cadastrală actuală, respectiv în ”intravilan”, cu respectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare, la suma de 494.208 lei. Expertul a precizat că terenul supus evaluării nu poate fi localizat cu exactitate şi nici nu poate fi individualizat.
Judecătorul fondului a motivat soluţia de respingere ca neîntemeiată a acţiunii reclamanţilor şi, implicit, de menţinere ca legală şi temeinică a Deciziei nr. 8755/FF din data de 5 august 2009 emisă de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin aceea că valoarea stabilită prin expertiza întocmită de expertul S.D. nu poate fi însuşită, în condiţiile în care reclamanţii nu au dovedit nici în faţa organului administrativ pârât şi nici în cadrul judecăţii localizarea efectivă a suprafeţei pentru care i-a fost recunoscut dreptul de despăgubiri defunctului L.M.A. şi implicit apartenenţa acestuia la la intravilanul municipiului Vaslui, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Vaslui nr. 106/2007.
Potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., care consacră rolul activ al judecătorului, „Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanţa va dispune ca părţile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc”.
Este probat, în litigiu, că solicitarea de reconstituire a dreptului de proprietate, în condiţiile Legii fondului funciar nr. 18/1991, a vizat o suprafaţă de 1,5 hectare, din care pentru 1,2 hectare, inclusă în intravilanul localităţii Vaslui în anul 2008, s-a emis titlul de proprietate nr. 862/48302 din data de 10 martie 2000 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a judeţului Vaslui, iar pentru 0,30 hectare, imposibil de restituit în natură, s-a recunoscut dreptul la acordarea de despăgubiri în condiţiile titlului VII din Legea nr. 2476/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
Se constată, în litigiu, că prima instanţă nu a lămurit împrejurarea esenţială în litigiu, anume cea referitoare la includerea în extravilan sau intravilan a suprafeţei de 0,30 hectare pentru care s-a recunoscut reclamanţilor dreptul la despăgubiri, şi nu a pus în discuţie şi nu a ordonat, din oficiu, administrarea probei cu înscrisuri, anume cu Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Vaslui nr. 106/2007, act prin care au susţinut reclamanţii că terenurile din titlul de proprietate nr. 862/48302 din data de 10 martie 2000 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a judeţului Vaslui au fost trecute din extravilanul în intravilanul localităţii Vaslui.
Prin urmare, în vederea soluţionării judicioase a litigiului şi a pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, se impune suplimentarea probatoriului, în sensul depunerii la dosar a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Vaslui nr. 106/2007 şi a documentaţiei care a stat la baza acesteia, precum şi a efectuării unui supliment de expertiză topografică prin care să se procedeze, în raport de cele conţinute de actul administrativ menţionat şi de linia de demarcaţie dintre extravilanul şi intravilanul localităţii Vaslui, la identificarea şi evaluarea suprafeţei de teren de 0,30 hectare pentru care s-a recunoscut dreptul reclamanţilor la despăgubiri, făcută prin raportare la împrejurarea că în situaţia în care reclamanţilor li s-ar fi reconstituit în întregime dreptul de proprietate asupra terenului la care erau îndreptăţiţi, anume de 1,5 hectare, şi nu numai asupra a 1,2 hectare, punerea în posesie cu suprafaţa de teren pentru care s-a stabilit dreptul la despăgubiri, de 0,30 hectare, ar fi fost realizată prin mărirea corespunzătoare a suprafeţelor.
În raport de cele mai sus arătate, reţinând că împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite iar modificarea hotărârii primei instanţe nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi, se va dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrative, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., admiterea recursului declarat de L.M., L.M.M. şi V.C. împotriva sentinţei nr. 212 din data de 27 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de L.M., L.M.M., V.C.împotriva Sentinţei nr. 212 din 27 iunie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2988/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2995/2012. Contencios → |
|---|
