ICCJ. Decizia nr. 2995/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2995/2012
Dosar nr. 2298/54/2011
Şedinţa publică de la 14 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Obiectul acţiunii.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamanta SC D.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, a solicitat instanţei de judecată suspendarea executării Deciziei de Impunere nr. F-DJ 1030 din 25 octombrie 2011 emisă de D.G.F.P. Dolj - Activitatea de Inspecţie Fiscală, până la pronunţarea instanţei de fond.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că toate constatările din actele administrative au la baza fie interpretări juridice greşite, fie aprecieri eronate ale stării de fapt, prin neluarea în considerare a unor documente existente la data controlului fiscal, existând astfel aparenţa de nelegalitate.
S-a susţinut că, dat fiind cuantumul uriaş al sumei stabilite suplimentar de plată, începerea executării silite de către organul fiscal ar prejudicia chiar bugetul de stat, întrucât prin executarea de către organul fiscal a actului administrativ, nu se vor mai putea obţine venituri pentru a achita obligaţiile curente, aceasta şi în condiţiile în care pe durata suspendării executării actelor administrative, D.G.F.P. Dolj beneficiază de dobânzi şi penalităţi de întârziere.
Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 655 din 12 decembrie 2011, Curtea de Apel Craiova a admis cererea formulată de reclamanta SC D.C. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-DJ 1030 din 25 octombrie 2011 emisă de D.G.F.P. Dolj – A.I.F., până la soluţionarea contestaţiei de către instanţa de fond.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă că prin Decizia de impunere nr. F-DJ 1030 din 25 octombrie 2011, întocmită în baza Raportului de Inspecţie Fiscală nr. F-DJ 661 din 25 octombrie 2011 s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare, în cuantum total de 969.843 lei, reprezentând 656.480 lei TVA, 286.547 lei accesorii TVA şi 15.162 lei impozit pe profit 11.654 lei accesorii impozit pe profit, iar împotriva acestor acte fiscale, reclamanta a formulat contestaţie în procedura prealabilă, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că, în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, fiind depusă şi dovada achitării cauţiunii stabilite de către instanţă, în cuantum de 20.000 lei, conform chitanţei nr. 5789546/1 emisă de CEC Bank.
Astfel, prima instanţă a constatat că în ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, aceasta este îndeplinită având în vedere că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri şi mai înainte ca justiţia să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie o aparenţă de nelegalitate.
Cu privire la existenţa unei pagube iminente aşa cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea contenciosului administrativ, instanţa de fond a reţinut că şi această condiţie este îndeplinită în speţa, fiind previzibil prejudiciul material ce se poate produce reclamantei prin executarea de îndată a actului administrativ fiscal, în raport de suma reţinută prin decizia de impunere.Conchizând, prima instanţă a apreciat că organul fiscal are posibilitatea să instituie măsuri asigurătorii, asupra bunurilor, aşa cum prevede art. 126 şi urm. C. proc. fisc., iar suspendarea actelor administrative, nu sunt cauze care să determine suspendarea aplicării majorărilor de întârziere pentru debitele restante.
3. Recursul formulat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj împotriva Sentinţei nr. 655 din 12 decembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova.
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
3.1. Cuantumul cauţiunii (20.000 lei) stabilite de instanţa de fond este derizoriu, raportat la suma datorată – 969.843 lei – şi la jurisprudenţa în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
3.2. Prima instanţă nu a motivat care sunt acele împrejurări de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ emis pe baza şi în aplicarea legii, simpla contestare a actului nefiind în măsură să constituie prin ea însăşi un motiv de îndoială serioasă în privinţa legalităţii acestuia.
Faptul că reclamanta nu ar fi identificat un temei al reinterpretării efectelor unei tranzacţii economice nu presupune şi inexistenţa sa.
Instanţa de judecată nu se putea pronunţa asupra legalităţii actului administrativ fiscal deoarece nu a fost definitivată procedura prealabilă, prin emiterea deciziei.
Simpla existenţă a unor documente contabile nu poate conduce la concluzia că operaţiunile comerciale pentru care au fost emise ar fi reale, cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond.
3.3. În ceea ce priveşte paguba iminentă, prima instanţă a reţinut greşit că numai o eventuală executare a obligaţiilor fiscale este suficientă pentru a dovedi îndeplinirea condiţiei.
Apărările de fond nu sunt de natură a convinge că executarea silită a creanţelor bugetare ar aduce grave prejudicii reclamantei.
Apărările formulate de intimata-reclamantă SC D.C. SRL.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că au fost respectate dispoziţiile art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. şi art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
Se mai arată că existenţa cazului bine justificat este dovedită prin faptul că toate constatările din actele administrative au la bază fie interpretări greşite, fie aprecieri eronate ale stării de fapt, neavând relevanţă împrejurarea c nu a fost emisă decizia de soluţionare a contestaţiei.
Prin depunerea la dosar a Rechizitoriului Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de administratorul societăţii, se dovedeşte că nu există înregistrate operaţiuni fictive sau care nu au la bază operaţiuni reale.
Paguba iminentă este dovedită prin existenţa contractelor de prestări servicii în derulare, situaţia bunurilor societăţii la data formulării cererii de suspendare şi situaţia salariaţilor.
Executarea actului ar conduce la declanşarea stării de insolvenţă, avându-se în vedere că obligaţiile fiscale stabilite prin estimare depăşesc cu mult profitul societăţii din ultimii ani.
II. Considerentele Înaltei Curţi, instanţa competentă să soluţioneze calea de atac exercitată
Recursul este fondat.
1.1. Stabilirea cauţiunii este lăsată la aprecierea primei instanţe, iar textul legal incident permite achitarea unei cauţiuni de până la 20%, nefiind impusă o limită minimă.
Nu se poate afirma că există o practică a Înaltei Curţi cu privire la cuantumul cauţiunii, aceasta se stabileşte în fiecare dosar în funcţie de situaţia concretă a fiecărei societăţi.
1.2. Actul nou depus în recurs, întăreşte constatarea îndeplinirii condiţiei existenţei cazului bine justificat. Prin dispunerea neînceperii urmăririi penale faţă de administratorul societăţii s-a consolidat apărarea intimatei-reclamante cu privire la faptul că SC D.C. SRL a acţionat ca un contribuabil de bună credinţă şi că nu există documente în contabilitate în care să fie evidenţiate cheltuieli fictive sau care să nu aibă la bază operaţiuni reale, astfel cum a reţinut organul de control fiscal.
Aceste împrejurări sunt de natură a crea o puternică şi serioasă îndoială sub aspectul legalităţii actului administrativ contestat.
Faptul că nu a fost soluţionată contestaţia fiscală nu are relevanţă în procedura prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, deoarece nu se analizează legalitatea actului administrativ ci doar o aparenţă de nelegalitate a acesteia.
1.3. Prejudiciul ce poate fi adus intimatei prin executarea actului administrativ-fiscal este cu siguranţă previzibil, dat fiind cuantumul datoriei fiscale, contractele în derulare şi imposibilitatea continuării activităţii curente a societăţii.
2. În consecinţă, nefiind întrunite motivele de recurs invocate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj împotriva sentinţei nr. 655 din 12 decembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2991/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3000/2012. Contencios → |
|---|
