ICCJ. Decizia nr. 3000/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3000/2012
Dosar nr. 537/44/2011
Şedinţa publică de la 14 iunie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, reclamantul G.V. a solicitat obligarea pârâtei Comisia Centrală din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti la emiterea titlului de plată/Decizia privind acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, iar în baza titlului de plată emis să i se efectueze şi plata despăgubirilor băneşti în numerar.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că deşi dosarul său privind Dispoziţia Primarului Municipiului Galaţi nr. 2189/SR din 28 noiembrie 2005 prin care s-a propus acordarea despăgubirilor pentru imobilul din Galaţi, se află la Secretariatul Comisiei Centrale de la data de 21 ianuarie 2008 fiind înregistrat sub nr. 15807/CC, acesta nu a fost încă selectat în vederea evaluării despăgubirilor
Prin sentinţa nr. 342 din 3 noiembrie 2011, Curtea de Apel Galaţi a admis acţiunea formulată de reclamantul G.V., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, având ca obiect despăgubire şi a obligat pârâta A.N.R.P. Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia privind acordarea de despăgubiri privind imobilul situat în Galaţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă că prin Dispoziţia nr. 2189/SR din 28 noiembrie 2005, Primăria Municipiului Galaţi, în calitate de entitate notificată, a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificat, iar dosarul aferent dispoziţiei amintite a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind astfel declanşată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că deşi evaluarea s-a finalizat încă din 20 aprilie 2009, procedura s-a blocat, nefiindu-i încă emisă reclamantului decizia reprezentând titlul de despăgubiri, iar pârâta nu a prezentat nici o justificare pentru tergiversarea finalizării dosarului de despăgubiri manifestând acelaşi dispreţ faţă de reclamant după evaluare, ca şi până la efectuarea evaluării, în ciuda demersurilor constante ale reclamantului ajuns la o vârstă înaintată.
Conchizând, judecătorul fondului a constatat că de la data statuării prin Dispoziţia nr. 2189 din 28 noiembrie 2005 a Primarului Mun. Galaţi în sensul îndreptăţirii reclamantului la despăgubiri pentru imobil au trecut mai mult de 6 ani, ceea ce nu este un termen rezonabil în accepţiunea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, aşa încât tergiversarea acordării efective a despăgubirilor lipseşte de substanţă dreptului de proprietate al reclamantului, făcând ca acesta să suporte în continuare o sarcină excesivă, incompatibilă cu spiritul convenţiei.
2. Recursurile exercitate în cauză
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Statul Român - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, criticând soluţia instanţei de fond. 2.1. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
Criticând sentinţa pronunţată de Curtea de apel pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor precizează, în prealabil, faptul că, deşi reclamantul a chemat în judecată Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, cele două instituţii sunt diferite, iar atribuţiile ce revin fiecăreia dintre acestea sunt reglementate prin acte normative distincte.
Astfel, arată recurenta, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu are competenţe în privinţa emiterii deciziei conţinând titlul de despăgubire în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, asigurând numai organizarea şi funcţionarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recurenta susţine că, în etapa procesuală a fondului, în citativ a fost trecută doar Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în calitate de pârâtă, în condiţiile în care, prin hotărârea pronunţată, Curtea a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la efectuarea operaţiunilor administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Cu privire la fondul cauzei, autoritatea recurentă susţine, în esenţă, că etapa evaluării şi emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire sunt condiţionate de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, iar dosarul reclamantei a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007.
2.2. Recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor
În motivarea căii de atac, autoritatea pârâtă precizează că, în dosarul de fond, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a fost citată, iar această instituţie nu se află în subordinea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
Pe fondul cauzei, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a mai susţinut că sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea O.U.G. nr. 62/2010 prin care se suspendă pe o perioadă de doi ani,emiterea titlurilor de plată prevăzute de titlul VII din legea nr. 247/2005.
II. Considerentele înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurente, precum şi cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursurile sunt fondate în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În materia nulităţii actelor de procedură, dreptul comun îl constituie prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea lor.
Dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. includ toate neregularităţile procedurale care atrag această sancţiune, cu excepţia celor expres prevăzute în art. 304 pct. 1-4, dar şi cele care au fost făcute prin nesocotirea unor principii fundamentale, a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.
Verificând actele dosarului, înalta Curte constată că reclamantul G.V. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în citativul întocmit în cauză fiind trecută, în calitate de pârâtă, doar Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, iar instanţa de fond a pronunţat hotărârea în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor A.N.R.P., obligând această instituţie să emită decizia privind acordarea de despăgubiri privind imobilul situat în Galaţi.
Aşadar, înalta Curte reţine faptul că hotărârea recurată a fost pronunţată în contradictoriu cu o persoană care nu a avut calitatea de parte în litigiu, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prima instanţă soluţionând fondul litigiului fără a o nominaliza şi cita în cauză.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 85 C. proc. civ., „Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel";.
Faţă de dispoziţiile legale citate, instanţa de control judiciar reţine că, prin sentinţa pronunţată, instanţa de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., producând Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor o vătămare evidentă, întrucât aceasta nu a avut posibilitatea să participe la judecată şi să-şi formuleze apărarea, contrar principiilor fundamentale procesuale ale contradictorialităţii şi dreptului la apărare.
Principiul contradictorialităţii presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii şi discuţiei părţilor şi că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenţia dedusă judecăţii.
Pentru ca acest principiu să fie respectat nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă.
Nu în ultimul rând, stabilirea corectă a cadrului procesual şi îndeplinirea legală a procedurii de citare este de natură a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi recunoscut de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că efectele hotărârii judecătoreşti se produc numai inter partes, astfel încât sentinţa pronunţată de Curtea de apel nu este opozabilă Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care nu a avut calitatea de parte pârâtă în litigiul dedus judecăţii.
Instanţa de fond a pronunţat, aşadar, o hotărâre lovită de nulitatea prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce atrage incidenţa motivului reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar vătămarea produsă nu se poate înlătura decât prin casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cu ocazia rejudecării, în conformitate cu dispoziţiile art. 315 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., instanţa de fond va proceda, în raport cu obiectul cauzei, la stabilirea corectă a cadrului procesual.
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1)-(3) şi art. 313 teza I C. proc. civ., înalta Curte va admite recursurile, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Statul Român - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei nr. 342 din 3 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2995/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3006/2012. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
