ICCJ. Decizia nr. 2965/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2965/2012
Dosar nr.45/36/2012
Şedinţa de la 13 iunie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
Prin Sentinţa civilă nr. 2173 din 10 noiembrie 2011, Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare a Dispoziţiei nr. 829 din 17 iulie 2011 formulată de reclamanta C.E.M., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Mangalia.
A dispus suspendarea executării Dispoziţiei nr. 829 din 17 iulie 2011 emisă de Primarul Municipiului Mangalia, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
A dispus sesizarea Curţii de Apel Constanţa cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Deciziei nr. 7 din 14 ianuarie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Judeţului Constanta, iar conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a suspendat judecata cauzei.
Urmare acestei soluţii, pe rolul Curţii de Apel Constanţa a fost înregistrat dosarul nr. 45/36/2012 având ca obiect excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 7 din 14 ianuarie 2011, emisă de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a judeţului Constanţa.
Prin Sentinţa nr. 95/CA din 27 februarie 2012, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a litigiului, privind excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 7 din 14 ianuarie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Judeţului Constanţa, invocată de reclamanta C.E.M., în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Constatând ivit conflict negativ de competenţă, această instanţă a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Constanţa a reţinut, în esenţă, că actul a cărui nelegalitate s-a invocat, a fost emis de Curtea de Camera de Conturi a Judeţului Constanţa, structură fără personalitate juridică ce exercită, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992, funcţiile Curţii de Conturi în unitatea administrativ -teritorială a judeţului Constanţa.
Cu alte cuvinte, actul administrativ supus cenzurii instanţei este, în fapt, Decizia emisă de Camera de Conturi a Judeţului Constanţa, prin care au fost stabilite anumite măsuri în sarcina entităţii publice controlate, măsuri a căror legalitate este analizată de către instanţă.
Ca atare, competenţa materială este stabilită potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, în funcţie de rangul autorităţii emitente a actului administrativ.
Împrejurarea că prin Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi s-a prevăzut dreptul conducătorului entităţii verificate de a sesiza instanţa de contencios administrativ doar împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor nu este în măsură să determine o altă competenţă.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, sesizată cu soluţionarea conflictului în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, constată că instanţa competentă să soluţioneze litigiul dedus judecăţii este Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În cauză, obiectul dedus judecăţii îl constituie excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 7 din 14 ianuarie 2011, emisă de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Judeţului Constanţa.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, va sesiza prin încheiere motivată instanţa de contencios administrativ competentă, suspendând cauza".
În vederea stabilirii instanţei de contencios administrativ competente, în prezenta cauză, Înalta Curte va avea în vedere prevederile art. art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992, art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "În unităţile administrativ-teritoriale, funcţiile Curţii de Conturi se exercită prin camerele de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti, structuri fără personalitate juridică". În aceste condiţii, acte administrative, în cadrul activităţii per ansamblu a Curţii de Conturi a României reglementate de Legea nr. 92/1992, emite nu numai Curtea de Conturi, ca autoritate publică centrală, ci şi subdiviziunile sale constituite la nivelul unităţilor administrativ teritoriale, anume camerele de conturi judeţene sau a municipiului Bucureşti, neavând relevanţă personalitatea juridică a autorităţii publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, care constă în aptitudinea de a emite acte administrative, în exercitarea unor prerogative de putere publică.
De asemenea, art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 stipulează că "Litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate".
În materia contenciosului administrativ, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond: - în funcţie de obiectul litigiului, criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat; - criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat. Cu alte cuvinte, numai atunci când litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa nu se stabileşte în funcţie de poziţionarea autorităţii emitente, ci în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a curţii de apel fiind suma de 500.000 RON.
Prin urmare, în raport cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, competenţa de soluţionare, în primă instanţă, a acţiunilor formulate împotriva actelor administrative (astfel cum sunt definite acestea prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ) emise de structurile din cadrul Curţii de Conturi poate aparţine, după caz, prin raportare la nivelul central sau local a structurii emitente, fie tribunalelor administrativ-fiscale (până la constituirea acestora, secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalelor), fie secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.
Cum obiectul cauzei îl constituie excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 7 din 14 ianuarie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Judeţului Constanţa, prin care au fost stabilite anumite măsuri în sarcina entităţii publice controlate, competenţa de soluţionare aparţine tribunalului, actul administrativ fiind emis de o autoritate administrativă locală.
Totodată, Înalta Curte reţine că nu sunt aplicabile dispoziţiile pct. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, întrucât sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
În consecinţă, în baza art. 20 şi urm. C. proc. civ., se va stabili competenţa de soluţionare a prezentei cauze, în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte competenţa de soluţionare a litigiului privind pe C.E.M., Primarul municipiului Mangalia şi Curtea de Conturi a României în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 2956/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
