ICCJ. Decizia nr. 3033/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 325 din 16 iunie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul S.M. în contradictoriu cu pârâții Primarul comunei M., Comisia Locală de Fond Funciar M., Comisia Județeană de Fond Funciar din Cadrul Prefecturii Jud.Mehedinți, D.D., D.R. și Guvernul României.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin cererea cu care a investită instanța de judecată, reclamantul S.M. a solicitat anularea poziției 8 din anexa 42 a H.G. nr. 963 din 05 septembrie 2002 care atestă în domeniul public al comunei M. imobilul compus din magazin și 1.000 m.p. teren.
Curtea de Apel a reținut că potrivit 7 din Legea nr. 554/2004, în cazul actului administrativ individual cererea în anularea acestuia nu poate fi promovată decât după ce persoana care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim al său a solicitat autorității emitente , în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte a acestuia.
H.G. care atestă domeniul public de interes județean sau local, respectiv H.G. nr. 963/2002, constituie un act administrativ individual deoarece se adresează unor persoane determinate, indicate chiar în cuprinsul actului, în speță unitățile administrativ-teritoriale din județul Mehedinți (municipiile, orașele și comunele ca persoane juridice), pentru care au fost aprobate inventarele bunurilor aparținând domeniul public al fiecăreia dintre acestea și privește bunurile individualizate în anexe.
Prin prisma jurisprudenței î.C.C.J. , Curtea de Apel, a constatat că în privința bunurilor cuprinse în anexele nepublicate ale hotărârilor adoptate de Guvern pentru atestarea domeniului public de interes județean sau local, momentul de la care curge termenul de parcurgere a procedurii prealabile și de formulare a acțiunii în contencios administrativ este data comunicării acestora, respectiv data luării la cunoștință.
Ca urmare, s-a apreciat că reclamantul era în drept să promoveze prezenta acțiune în anulare în termenul de un an de la luarea la cunoștință a actului administrativ contestat, după parcurgerea procedurii prealabile.
Astfel, instanța de fond a constatat că din declarația dată de reclamant în fața instanței și consemnată la fila 73 din dosar, rezultă că acesta a luat cunoștință de conținutul H.G. nr. 963/2002 pe parcursul soluționării unui alt litigiu ce forma obiectul Dos. nr. 11087/225/2009, dată la care a sesizat instanța cu o cerere privind anularea anexei 42 poziția 8 din H.G. nr. 963/2002, fără însă a solicita emitentului revocarea actului contestat.
împotriva hotărâri instanței de fond, reclamantul S.M. a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivarea recursului se arată că Primăria M. a respectat hotărârea nr. 72 din 19 februarie 2004 a Curții de Apel Craiova și a scot poziția 8 din inventarul bunurilor domeniului public, însă nici Curtea de Apel Craiova și nici Primăria M. nu au comunicat prin trimitere Guvernului, copia acestei hotărâri, fapt ce a dus la această neclaritate.
Recurentul a solicitat admiterea recursului și comunicarea la M. Of. pentru publicare, a Hotărârii nr. 72 din 19 februarie 2004 a Curții de Apel Craiova și trimiterea aceleiași hotărâri către Guvernul României pentru a ține seama de aceasta și de a opera anularea din inventarul bunurilor domeniului public a poziției 8 și 9 din Anexa 42 la H.G. nr. 963/2002.
Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a avut în vedere următoarele considerente.
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anterior sesizării instanței de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, trebuie să solicite autorității publice emitente, revocarea în tot sau în parte a actului, în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.
în cauză, recurentul nu a făcut dovada îndeplinirii acestei proceduri.
Așadar, înalta Curte constată că neîndeplinirea de către recurent a acestei cerințe procedurale a fost corect reținută de către instanța de fond.
Recurentul a avut cunoștință de această excepție de procedură, cu toate acestea, nu a formulat apărări și nu a prezentat dovezi privind îndeplinirea procedurii prealabile, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Sub acest aspect, înalta Curte are în vedere și prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora: "în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile în condițiile stabilite de acea lege.
Astfel fiind, înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică.
în consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3042/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3028/2012. Contencios → |
|---|
