ICCJ. Decizia nr. 3295/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3295/2012
Dosar nr. 1193/42/2009
Şedinţa publică de la 28 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 158 din 16 mai 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, învestită cu soluţionarea cauzei în fond după casare, a dispus următoarele:
- a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, invocată de intimata Agenţia Naţională de Integritate şi a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată de către contestatorul V.D., dispunând înaintarea cererii la Curtea Constituţională;
- a admis contestaţia formulată de contestatorul V.D., în contradictoriu cu intimata A.N.I. şi a anulat actul de constatare a stării de incompatibilitate nr. 303/II din 11 decembrie 2009, întocmit de intimată;
- a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de sesizare invocată de către pârâtă în punctul său de vedere, că aceasta vizează neîndeplinirea condiţiei referitoare la legătura dintre conţinutul excepţiei şi obiectul cauzei în cursul judecării căreia a fost invocată. Instanţa a constatat caracterul neîntemeiat al excepţiei inadmisibilităţii, întrucât condiţia expusă mai sus, privitoare la sesizarea Curţii Constituţionale, este îndeplinită, legătura dintre excepţia inadmisibilităţii şi obiectul prezentei cauze fiind indubitabilă.
Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi a admis această cerere, înaintând excepţia acestei din urmă instanţe, căreia îi aparţine competenţa exclusivă de a aprecia asupra caracterului constituţional sau neconstituţional al actelor normative în vigoare.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că prin actul de constatare nr. 303/II/2009, întocmit de către pârâta A.N.I. la data de 11 decembrie 2009, la sesizarea Instituţiei Prefectului Judeţului Dâmboviţa, s-a constatat starea de incompatibilitate în care s-ar fi aflat reclamantul V.D., începând cu data de 22 iunie 2004 şi până la data de 01 septembrie 2009, dată la care a fost emisă Încheierea nr. 5999 din 01 septembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, prin care s-a dispus retragerea reclamantului din SC V.P. SRL şi revocarea acestuia din funcţia de administrator, întrucât ar fi deţinut concomitent funcţia de primar al comunei Dragomireşti, dar şi calitatea de comerciant persoană fizică, precum şi faptul că reclamantul a încălcat astfel prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora funcţia de primar este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică.
S-a mai reţinut că demisia reclamantului din funcţia de administrator al SC V.P. SRL a devenit efectivă de la data de 22 iunie 2004, când locul său a devenit vacant, chiar dacă, din împrejurări mau mult sau mai puţin subiective, nu s-a putut întruni A.G.A. pentru a se putea lua act de această demisie, înregistrată de altfel în evidenţele societăţii.
S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate faptul că, potrivit Legii nr. 161/2003, de la momentul validării în funcţia publică, reclamantul avea la dispoziţie un interval de 60 de zile pentru a renunţa la calitatea ce atrăgea starea de incompatibilitate, interval de timp pe care reclamantul l-a respectat, astfel că el nu s-a aflat în starea de incompatibilitate reţinută de către pârâtă, ceea ce atrage nulitatea actului de constatare, astfel că instanţa a admis acţiunea şi, pe cale de consecinţă a anulat actul de constatare a stării de incompatibilitate din 11 decembrie 2009, iar în baza art. 274 C. proc. civ., s-a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A.N.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul respingerii pe fond a contestaţiei şi menţinerii ca temeinic a actului de constatare din 11 decembrie 2009 întocmit de recurentă.
Se arată în motivele de recurs formulate că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Arată recurenta că în ceea ce priveşte constatarea stării de incompatibilitate, aceasta s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale privind verificarea şi constatarea stării de incompatibilitate, în vigoare la data constatării prevăzute de Legea nr. 144/2007 republicată şi Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, aceste acte fiind valorificate potrivit dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 176/2010.
Recurenta subliniază faptul că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate începând cu data de 22 iunie 2004, dată la care a fost emisă Hotărârea nr. 2203 prin care a fost validată alegerea în funcţia de primar al comunei Dragomireşti şi până la data de 1 septembrie 2009, dată la care a fost emisă încheierea nr. 5999 din 1 septembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, prin care s-a dispus retragerea din SC V.P. SRL a reclamantului şi revocarea acestuia din funcţia de administrator.
Se arată că potrivit competenţelor legale pe care A.N.I. le avea, în urma verificării administrative derulate, s-a constatat că reclamantul V.D. s-a aflat în stare de incompatibilitate deoarece a deţinut simultan funcţia de primar din data de 22 iunie 2004 şi funcţia de administrator al SC V.P. SRL, începând cu data de 10 martie 2003, până la data de 1 septembrie 2009, incompatibilitatea intervenind pentru perioada 22 iunie 2004 - 01 septembrie 2009.
Astfel, recurenta apreciază ca fiind greşită interpretarea instanţei de fond în sensul că demisia reclamantului a devenit efectivă la data de 22 iunie 2004, când locul său a devenit vacant, chiar dacă din împrejurări mai mult sau mai puţin subiective nu s-a putut întruni A.G.A. pentru a se putea lua act de această demisie, înregistrată de altfel în evidenţele societăţii, opozabilitatea oricărei menţiuni în registru devenind efectivă de la data înregistrării acesteia.
De asemenea, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta apreciază că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, deoarece termenul de invocat, anume art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, se referă exclusiv la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ, anume 23 aprilie 2003, nefiind general aplicabil.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
În cauză, se pune problema de a se analiza starea de incompatibilitate a unei persoane numită într-o funcţie publică, care avea şi calitatea de administrator la o societate comercială la momentul numirii.
Astfel, prin actul de constatare nr. 303/II/2009, întocmit de către pârâta A.N.I. la data de 11 decembrie 2009, la sesizarea Instituţiei Prefectului Judeţului Dâmboviţa, s-a constatat starea de incompatibilitate în care s-ar fi aflat reclamantul V.D., începând cu data de 22 iunie 2004, dată la care a fost validat în funcţia de primar al Comunei Dragomireşti şi până la data de 01 septembrie 2009, dată la care a fost emisă Încheierea nr. 5999 din 01 septembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, prin care s-a dispus retragerea reclamantului din SC V.P. SRL şi revocarea acestuia din funcţia de administrator, întrucât ar fi deţinut concomitent funcţia de primar al Comunei Dragomireşti şi funcţia de administrator al respectivei societăţi.
În motivarea acestui act de constatare s-a reţinut faptul că, începând cu data de 22 iunie 2004, reclamantul a exercitat funcţia de primar al localităţii menţionate, iar potrivit relaţiilor comunicate de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, prin adresa nr. 184600 din data de 04 noiembrie 2009, aceeaşi persoană fizică a avut calitatea de asociat şi administrator al SC V.P. SRL, în perioada 10 martie 2003, până la 01 septembrie 2009.
Constatarea stării de incompatibilitate a reclamantului s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora funcţia de primar este incompatibilă cu funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, precum şi la instituţiile publice.
În mod întemeiat, prin sentinţa recurată, a fost admisă contestaţia reclamantului, cu consecinţa anulării actului de constatare din 11 decembrie 2009 emis de A.N.I. şi a constatării faptului că V.D. nu se află în stare de incompatibilitate cu funcţia de primar, întrucât acesta şi-a pierdut calitatea de administrator al SC V.P. SRL din data de 22 iunie 2004.
Astfel cum în mod corect a apreciat instanţa de fond, din probele administrate în rejudecarea cauzei, respectiv înscrisul aflat la fila 26 din dosarul de fond, rezultă faptul că la data de 22 iunie 2004 reclamantul V.D. şi-a dat demisia din funcţia de administrator al SC V.P. SRL, acest act de dispoziţie fiind înregistrat în registrul de evidenţă al respectivei societăţi comerciale la poziţia a patra din respectiva dată, fapt ce rezultă cu certitudine din copia acestui registru existentă la filele 30, 31 dosar fond şi atestată ca fiind conformă cu originalul de către avocatul apărător al reclamantului.
Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit dispoziţiilor legii speciale în materie, încetarea stării de incompatibilitate în care se află alesul local are loc prin demisie, efectele acesteia producându-se atât în planul raporturilor comerciale ale societăţii, cât şi în planul răspunderii personale, iar demisia sau retragerea din funcţia de administrator produce efecte de la data manifestării de voinţă unilaterală şi nu de la data înscrierii acestei menţiuni la Registrul Comerţului, întrucât, potrivit art. 5 din Legea nr. 26/1990 „persoana care are obligaţia de a cere o înregistrare nu poate opune terţilor faptele ori actele neînregistrate, în afară de cazul în care face dovada că ele erau cunoscute de aceştia”.
Înalta Curte apreciază că înregistrarea menţiunilor în registrul comerţului nu poate fi percepută ca o condiţie necesară producerii efectelor demisiei în planul răspunderii personale a titularului ei, sau în planul raporturilor comerciale ale societăţii comerciale, ci doar în ceea ce priveşte opozabilitatea acestui act unilateral de voinţă faţă de terţi, astfel că demisia reclamantului din funcţia de administrator al SC V.P. SRL a devenit efectivă de la data de 22 iunie 2004, aşa cum în mod corect a constatat şi instanţa de fond.
Potrivit art. 91 din Legea nr. 161/2003 „(1) Starea de incompatibilitate intervine numai după validarea mandatului, iar în cazul prevăzut la art. 88 alin. (2), după validarea celui de-al doilea mandat, respectiv după numirea sau angajarea alesului local, ulterior validării mandatului, într-o funcţia incompatibilă cu cea de ales local. (….) (3) Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secţiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcţiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi”.
În aceste condiţii, se reţine că au fost respectate în cauză, de către contestatorul V.D., dispoziţiile art. 91 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, care stabilesc modul de rezolvare a stării de incompatibilitate a aleşilor locali, textul legal menţionat făcând referire la demisia (în termen de 60 de zile de la expirarea termenului de 15 zile de la survenirea stării de incompatibilitate prevăzut de alin. (1)) din una din funcţiile incompatibile.
Cum actul demisiei a fost înregistrat în registrele societăţii la data de 22 iunie 2004, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, acesta a fost efectuat în termenul legal prevăzut de Legea nr. 161/2003.
Faţă de această situaţie de fapt, instanţa de fond a reţinut în mod corect că demisia sau retragerea din funcţia de administrator produce efecte de la data manifestării de voinţă unilaterală şi nu de la data înscrierii acestei menţiuni la Registrul Comerţului la o dată ulterioară, dat fiind faptul că menţiunile din registrul comerţului au, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rolul de a asigura opozabilitatea faţă de terţi, însă efecte juridice, sub aspectul existenţei sau nu a stării de incompatibilitate, în sensul vizat de art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, produc înscrisurile depuse la dosar, care atestă că intimatul a renunţat în termenul prevăzut de lege, la calitatea de administrator al SC V.P. SRL.
Prin urmare, constatând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate şi că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, se va dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de A.N.I. împotriva Sentinţei nr. 158 din 16 mai 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.N.I. împotriva Sentinţei nr. 158 din 16 mai 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2462/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4623/2012. Contencios. Ordonanţă... → |
|---|
