ICCJ. Decizia nr. 3301/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3301/2012
Dosar nr. 817/64/2010
Şedinţa publică de la 28 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamantul B.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei de despăgubire şi a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de plată pentru apartamentul naţionalizat ilegal din patrimoniul reclamantului, situat în Braşov, deîndată de la rămânerea definitivă a hotărârii, iar, în caz de nerespectare a dispoziţiei dată în admiterea primului petit, să se dispună ca hotărârea ce se va da să ţină locul actelor administrative necesare despăgubirii reclamantului; cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost lipsit în mod nelegal de dreptul său de proprietate asupra apartamentului, măsură constatată prin sentinţa civilă nr. 22/S din 12 ianuarie 2004 a Tribunalului Braşov, că de la data emiterii titlului executoriu şi până la momentul formulării acţiunii, valoarea actualizată a imobilului a crescut foarte mult, valoarea stabilită nemaifiind relevantă.
Cererea reclamantului face obiectul Dosarului nr. 1284/CC/2009 aflat pe rolul Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care era obligat să-l analizeze şi să-l soluţioneze în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (2), art. 141 alin. (3) şi art. 16 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, modificată prin O.U.G. nr. 81/2007, ţinând cont de opţiunea reclamantului de a fi despăgubit în bani până la concurenţa sumei de 500.000 RON.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii petitului 2 al cererii introductive, făcându-se referire la dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 141 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi arătându-se că legiuitorul a avut în vedere reglementarea unei proceduri de stabilire şi acordare a despăgubirilor în cadrul procedurii administrative prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, precum şi înfiinţarea unor entităţi cu atribuţii specifice în această procedură şi că o instanţă judecătorească nu se poate substitui Comisiei sau Autorităţii cu privire la atribuţiile şi competenţele pe care le au acestea, altfel ar fi încălcat principiul separaţiei puterilor în stat.
Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii petitulului 2 al cererii introductive şi excepţia prematurităţii plăţii solicitate de reclamant.
Motivele invocate în susţinerea primei excepţii sunt similare cu cele ale pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar a doua excepţie a fost fundamentată pe dispoziţiile art. 2 din H.G. nr. 361/2005 şi art. 20 din O.U.G. nr. 81/2007, precum şi pe procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, dar şi pe dispoziţiile art. 181 din H.G. nr. 1095/2005, arătându-se că în prezenta cauză reclamantul nu este încă în posesia unui titlu de despăgubire, astfel că nu se poate parcurge procedura de valorificare a titlurilor, cererea reclamantului fiind prematur formulată.
La data de 28 ianuarie 2011, reclamantul a formulat o completare la cererea de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să numească expert evaluator şi să procedeze la evaluarea imobilului în litigiu, conform prevederilor art. 16 şi urm din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, evaluarea urmând să ţină seama de Standardele Internaţionale de Evaluare.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare la cererea completatoare, invocând excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive cu privire la petitul doi al cererii completatoare, respectiv cererea de acordare a despăgubirilor în numerar, conform legii, pentru partea de despăgubiri situată sub suma de 500.000 RON. S-a arătat că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este entitatea care, în urma parcurgerii etapelor prevăzute de lege, emite titlu de despăgubire în baza căruia Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor efectuează plata despăgubirilor băneşti. În opinia pârâtei, solicitarea de numire a unui evaluator autorizat a rămas fără obiect.
Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat întâmpinare la cererea completatoare, invocând din nou excepţia prematurităţii plăţii.
Reclamantul a depus la data de 01 aprilie 2011 o notă de şedinţă prin care a renunţat la judecarea petitelor 1 şi 2 din cererea de chemare în judecată iniţială şi a precizat că solicită obligarea pârâtei la numirea unui expert evaluator şi să procedeze la evaluarea imobilului în litigiu, conform prevederilor art. 16 şi urm. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, evaluarea urmând a ţine seama de standardele internaţionale de evaluare, în vederea emiterii deciziei de despăgubire prevăzută de Legea nr. 247/2005.
Prin sentinţa nr. 75/F/2011 din 18 aprilie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:
- a luat act de renunţarea la judecata cererii prin care reclamantul B.D. a solicitat obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei de despăgubire şi a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de plată pentru apartamentul naţionalizat ilegal din patrimoniul reclamantului situat în mun. Braşov, şi, în caz de nerespectare a dispoziţiilor instanţei, pronunţarea unei hotărâri care să ţină locul actelor administrative necesare despăgubirii reclamantului;
- a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamantul B.D. împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi, în consecinţă, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la transmiterea dosarului reclamantului nr. 1284/CC către societatea de evaluare desemnată în vederea întocmirii raportului de evaluare a imobilului situat în mun. Braşov, jud. Braşov, în condiţiile art. 16 alin. (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005;
- a respins restul pretenţiilor solicitate;
- a respins, ca rămase fără obiect, excepţiile inadmisibilităţii pronunţării unei hotărâri care să ţină locul unor acte administrative, a prematurităţii plăţii şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu privire la petitul al doilea al cererii completatoare.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Faţă de manifestarea de voinţă a reclamantului şi de dispoziţiile art. 246 C. proc. civ., instanţa a luat act de renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată prin care reclamantul B.D. a solicitat obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei de despăgubire şi a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de plată pentru apartamentul naţionalizat şi, în caz de nerespectare a dispoziţiilor instanţei, pronunţarea unei hotărâri care să ţină locul actelor administrative necesare despăgubirii reclamantului.
Instanţa a reţinut şi faptul că reclamantul şi-a precizat acţiunea, în sensul că obiectul acesteia constă în obligarea la numirea expertului evaluator şi la procedarea la evaluarea imobilului în litigiu.
Instanţa a constatat astfel că, drept urmare a renunţării la judecata capetelor de cerere mai sus individualizate, excepţiile invocate de pârâte au rămas fără obiect, acestea neavând legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost conturat urmare a renunţării la judecată şi a precizării cererii de chemare în judecată, respectiv nu au legătură cu cererea de numire a unui evaluator şi de efectuare a raportului de evaluare.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut următoarele:
Reclamantul B.D. a solicitat prin notificare, adresată în baza Legii nr. 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii, respectiv despăgubiri pentru apartamentul indicat în cererea de chemare în judecată, prin sentinţa civilă nr. 22/S din 12 ianuarie 2004, Tribunalul Braşov a constatat dreptul acestuia la restituirea în echivalent bănesc a imobilului şi a dispus înlăturarea din cuprinsul deciziei contestate a dispoziţiei privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau prin acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, precum şi acordarea către reclamant a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul menţionat sub forma despăgubirilor băneşti în valoare estimativă de 216.248,396 RON.
Dosarul de despăgubire a fost înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistrat sub nr. 1284/CC; în cauză a avut loc etapa transmiterii şi a înregistrării dosarului, însăşi pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor susţinând că aceasta etapă a fost parcursă; dosarul menţionat a fost verificat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, conform art. 16 alin. (4) din Capitolul V Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi, urmare a acestei analize, s-a constatat că, prin printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă a fost stabilit estimativ cuantumul măsurilor reparatorii în favoarea reclamantului.
Ca urmare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a apreciat că hotărârea menţionată face referire numai la valoarea estimativă a imobilului, fără a face precizări dacă această valoare reprezintă cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent ce vor fi acordate reclamantului şi, ca urmare, pârâta a emis o serie de adrese către SC R. SRL Braşov prin care a solicitat acesteia să formuleze o cerere de lămurire a dispozitivul sentinţei civile, poziţia entităţii emitente fiind de refuz.
Instanţa de fond a apreciat că solicitarea pârâtei, ca în prezenta cauză instanţa să se pronunţe cu privire la aceste aspecte, nu poate fi primită, întrucât obiectul cauzei este stabilit prin voinţa reclamantului, aspectele menţionate putând fi avute în vedere ca apărări.
Instanţa a reţinut că de la data înregistrării dosarului pe rolul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi până la data formulării cererii către Primăria Municipiului Braşov au trecut 6 ani, timp în care nu a fost parcursă decât etapa numirii evaluatorului dintre etapele procedurii administrative date în competenţa Comisiei, această durată fiind una excesivă prin raportare la principiul prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. S-a constatat că de la data notificărilor şi până la cea a formulării acţiunii au trecut 7 ani, durată cu mult mai mare decât cea firească şi rezonabilă necesară rezolvării unei cereri adresată unei instituţii într-un stat de drept.
Ca urmare, constatând, pe de o parte, că motivele invocate de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu privire la stagnarea procedurii administrative nu au legătură cu etapa controlului de legalitate a respingerii cererii de restituire în natură şi, pe de altă parte, că termenul rezonabil la care se referă art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cuprinde şi durata procedurilor administrative, instanţa a admis cererea de obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la transmiterea dosarului către evaluator sau societatea de evaluare, lipsa de aplicare a unor măsuri eficiente de soluţionare a unor astfel de cereri neputând împiedica realizarea dreptului reclamantului.
S-a reţinut în considerentele hotărârii atacate că aceste etape prevăzute de lege în procedura administrativă a stabilirii şi acordării despăgubirilor sunt succesive şi implică realizarea lor una câte una, astfel că acordarea titlului de despăgubire este condiţionată de realizarea evaluării şi stabilirea cuantumului despăgubirilor; după realizarea evaluării, Comisia este obligată de lege să procedeze la emiterea titlului de despăgubire, urmând ca eventuala nerespectare a dispoziţiilor legale şi a duratei rezonabile a emiterii titlului să facă obiectul analizei ulterioare a instanţei.
Întrucât în cauză a fost desemnat un evaluator, solicitarea vizând acest aspect a fost respinsă de către instanţă, care a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamant şi a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la transmiterea dosarului reclamantului către societatea de evaluare desemnată, în vederea întocmirii raportului de evaluare a imobilului, în condiţiile art. 16 alin. (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., se critică hotărârea instanţei de fond pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond în mod greşit a reţinut că în speţă au fost încălcate dispoziţiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluţionare a cauzei.
Astfel, se arată de către recurentă că în cauza supusă judecăţii etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, în sensul că dosarul aferent dispoziţiei nr. 184/2003 a fost transmis de SC R. SRL Braşov, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 1284/CC.
Se mai arată că în cazul de faţă s-a făcut aplicarea Deciziei nr. 2/2006, în sensul că dosarul de despăgubire a fost selectat în vederea soluţionării acestuia, iar, în urma analizării dosarului de despăgubire, s-a constatat că lipsesc înscrisuri esenţiale, care în mod obligatoriu, ar fi trebuit să se regăsească.
Arată recurenta că nu are atribuţii de identificare a imobilelor preluate abuziv, cadrul normativ de funcţionare fiind cuprins în dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, că, în vederea parcurgerii etapei evaluării, imobilul trebuie mai întâi individualizat, astfel încât evaluatorul desemnat aleatoriu de către Comisia Centrală să aibă toate informaţiile necesare şi pertinente, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
Se mai arată în motivele de recurs că este incontestabil faptul că persoanele beneficiare ale unei decizii/dispoziţii emise de entităţile investite cu soluţionarea notificărilor depuse în temeiul Legii nr. 10/2001 au dreptul la parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 într-un termen rezonabil, dar jurisprudenţa Curţii Europene în materie de termen rezonabil stabileşte anumite criterii ce trebuie luate în calcul, cum ar fi complexitatea cauzei, conduita reclamantului şi cea a autorităţilor competente şi importanţa litigiului pentru reclamant.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii, prima instanţă reţinând în mod corect situaţia de fapt, având în vedere materialul probator administrat în cauză şi realizând o încadrare juridică adecvată.
După cum se constată din înscrisurile existente la dosar:
- reclamantul B.D. a solicitat prin notificare, adresată în baza Legii nr. 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii, respectiv despăgubiri pentru apartamentul indicat în cererea de chemare în judecată;
- în favoarea intimatului-reclamant a fost emisă dispoziţia nr. 184/2003 de către SC R. SRL Braşov, în calitate de entitate notificată, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul în litigiu;
- această dispoziţie a fost contestată în instanţă, iar prin sentinţa civilă nr. 22/S din 12 ianuarie 2004, Tribunalul Braşov a constatat dreptul acestuia la restituirea în echivalent bănesc a imobilului şi a dispus înlăturarea din cuprinsul deciziei contestate a dispoziţiei privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau prin acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, precum şi acordarea către reclamant a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul menţionat sub forma despăgubirilor băneşti în valoare estimativă de 216.248,396 RON;
- dosarul de despăgubire a fost înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistrat sub nr. 1284/CC;
- dosarul menţionat a fost verificat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, conform art. 16 alin. (4) din Capitolul V Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi, urmare a acestei analize, s-a constatat că, prin printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă a fost stabilit estimativ cuantumul măsurilor reparatorii în favoarea reclamantului. Ca urmare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a apreciat că hotărârea menţionată face referire numai la valoarea estimativă a imobilului, fără a face precizări dacă această valoare reprezintă cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent ce vor fi acordate reclamantului şi, ca urmare, pârâta a emis o serie de adrese către SC R. SRL Braşov prin care a solicitat acesteia să formuleze o cerere de lămurire a dispozitivul sentinţei civile, poziţia entităţii emitente fiind de refuz.
Admiţând în parte acţiunea formulată de intimatul-reclamant, instanţa de fond a reţinut în mod corect că de la data înregistrării dosarului pe rolul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi până la data formulării cererii către Primăria Municipiului Braşov au trecut 6 ani, timp în care nu a fost parcursă decât etapa numirii evaluatorului dintre etapele procedurii administrative date în competenţa Comisiei, această durată fiind una excesivă prin raportare la principiul prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi faptul că de la data notificărilor şi până la cea a formulării acţiunii au trecut 7 ani, durată cu mult mai mare decât cea firească şi rezonabilă necesară rezolvării unei cereri adresată unei instituţii într-un stat de drept.
Astfel, Legea nr. 247/2005 stabileşte procedura administrativă şi etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Astfel fiind, în speţă sunt aplicabile prevederile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, conform cărora:
- alin. (1): „Deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”,
- alin. (2): „ Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care nu au fost soluţionate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administraţiei publice centrale conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi de întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispoziţiilor sau după caz, a ordinelor.”
- alin. (21): „Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.”
- alin. (22): „Deciziile/dispoziţiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parţial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deţinute de entitatea învestită cu soluţionarea notificării.”
- alin. (3): „În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central constituit prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1329/2003 va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentaţiilor depuse de către titularii deciziilor/dispoziţiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală şi care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
- alin. (4): „Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.”
- alin. (5): „Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.”
- alin. (6): „După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.”
Legiuitorul a menţionat în mod detaliat şi procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.
În mod expres, în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ, se menţionează că „în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.”
În alin. (8) se arată că dispoziţiile alin. (1)-(2) şi (7), care reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător şi deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire, iar în cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflaţie.
În cauză, este necontestat că reclamantul a solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001 să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, că prin decizia nr. 184 din 09 mai 2003 SC R. SRL Braşov a decis acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru acest imobil reclamantului, stabilind valoarea despăgubirilor, că reclamantul a contestat această decizie în instanţă, iar prin sentinţa civilă nr. 22/S din 12 ianuarie 2004 a Tribunalului Braşov s-a admis contestaţia, dispunându-se acordarea către contestator a măsurilor reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor băneşti în valoare estimativă de 216.248,396 RON.
Dosarul de despăgubire a fost înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistrat sub nr. 1284/CC/2009.
În cauză s-a efectuat verificarea legalităţii măsurii de respingere a cererii de restituire în natură şi a fost desemnat un evaluator, dar nu a fost finalizată procedura administrativă prin emiterea titlului de despăgubire.
Admiţând acţiunea formulată de intimatul-reclamant împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanţa de fond a apreciat, în esenţă, că cererea acestuia nu a fost soluţionată într-un termen rezonabil, ca garanţie a unui proces echitabil statuat la art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, soluţie pe care instanţa de recurs o apreciază ca fiind legală şi temeinică.
Este adevărat că Titlul VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu prevede niciun termen limită pentru soluţionarea dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăseşte nici în Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar această situaţie nu poate constitui un argument pentru ca durata de soluţionare să fie lăsată la voia autorităţii competente.
Astfel, în primul rând, este unanim acceptat că, unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea organelor administraţiei publice, este principiul operativităţii, care obligă orice structură administrativ ca, în scopul realizării interesului general, dar şi a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acţioneze în mod prompt, eficace şi eficient.
În acest sens, trebuie menţionată Recomandarea CM(2007/7) privind buna administrare, prin care Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrări (administraţii), ca administraţiile publice să acţioneze şi să-şi execute obligaţiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei şi cu interesele care există în cauza respectivă.
Într-adevăr, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană şi intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din T.U.E., recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 07 decembrie 2000, cetăţenii români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de cetăţeni europeni.
Astfel, potrivit art. 41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod imparţial, corect şi într-un termen rezonabil.
Or, având în vedere dispoziţiile art. 20 din Constituţie, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în legislaţia primară – Legea nr. 247/2005, în cazul de faţă, cât şi în reglementările secundare – H.G. nr. 1095/2005 şi Decizia nr. 2815/2008, în cazul de faţă, referitoare la procedura de soluţionare a cererilor care au ca scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului Român, nu pot fi nici interpretate şi nici aplicate cu ignorarea dreptului la o bună administrare şi cu încălcarea termenului rezonabil de soluţionare a cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare.
Pe de altă parte, trebuie menţionat şi faptul că, în jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a statuat că termenul rezonabil, ca garanţie a unui proces echitabil, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, este pe deplin aplicabil şi în cadrul procedurilor administrative reglementate pentru soluţionarea oricăror cereri de către organele administraţiei publice centrale sau locale.
În raport cu data declanşării procedurii administrative şi cu data înregistrării dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum şi în raport cu importanţa cauzei pentru intimatul-reclamant, dar şi cu atitudinea de tergiversare manifestată de autorităţile administrative competente, rezultă că instanţa de fond a apreciat în mod întemeiat încălcarea termenului rezonabil de către autorităţile respective, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat în sensul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit ca atitudinea de a nu soluţiona cererea unei persoane, manifestată cu exces de putere.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeaşi lege, prin exces de putere se înţelege exercitarea de către autorităţile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenţei legale sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Or, în cauză, aşa cum s-a argumentat mai sus, autorităţile administrative competente sesizate cu soluţionarea cererii formulate de intimatul-reclamant, şi-au exercitat dreptul de apreciere cu privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve cererea în litigiu, cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului fundamental la o bună administrare de care beneficiază intimatul-reclamant.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că durata de timp scursă de la data înregistrării dosarului pe rolul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi până la data formulării cererii către Primăria Municipiului Braşov, respectiv 6 ani, perioadă în care a fost parcursă decât etapa numirii evaluatorului, este o durată excesivă prin raportare la principiul prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea, s-a reţinut corect de către instanţa de fond că perioada de 7 ani care a trecut de la data notificărilor şi până la cea a formulării acţiunii este mult mai mare decât cea firească şi rezonabilă necesară rezolvării unei cereri adresate unei instituţii într-un stat de drept.
În speţă, faţă de situaţia de fapt expusă anterior, instanţa de recurs apreciază că nesoluţionarea dosarului de despăgubire într-un termen de aproximativ 6 ani şi neîndeplinirea obligaţiei de a emite un titlu de despăgubire, aduce o atingere evidentă noţiunii de bun garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi faptul că atitudinea autorităţii pârâte nu respectă noţiunea de termen rezonabil, astfel cum aceasta rezultă din interpretarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Este, de altfel, cunoscut că la calcularea termenului rezonabil este luată în considerare toată perioada în care contestaţia unei persoane se află în faţa unei autorităţi administrative, aceasta neavând, în principiu, dreptul la un proces jurisdicţional, fiindu-i suspendat în această perioadă dreptul de acces la instanţă.
Având în vedere că intimatul-reclamant a demarat procedura prevăzută de legile în materia restituirii bunurilor, în anul 2001, de importanţa cauzei pentru acesta, dar şi atitudinea de tergiversare manifestată de autorităţile administrative competente, rezultă că instanţa de fond a apreciat în mod întemeiat existenţa refuzului nejustificat în sensul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, din cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în speţă, nu există motive de ordine publică care să poată fi reţinute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 75/F/2011 din 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3297/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3303/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
