ICCJ. Decizia nr. 3306/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3306/2012
Dosar nr. 1199/2/2009*
Şedinţa publică de la 28 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.C., să se constate calitatea acestuia de colaborator al Securităţii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în fapt, pârâtul M.C. deţine funcţia de judecător la Curtea de Apel Craiova, iar conform prevederilor art. 3 lit. l) coroborat cu art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, pârâtul este verificat de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, la cererea domnului I.S., cerere înregistrată la 07 februarie 2008, sub aspectul stabilirii calităţii de lucrător sau de colaborator al Securităţii.
Reclamantul a arătat că, aşa cum rezultă şi din cuprinsul notei de constatare din 20 mai 2008, pârâtul a fost recrutat, în calitate de gazdă a casei de întâlniri, la data de 06 februarie 1974, cu numele conspirativ „B.N.”, recrutarea fiind confirmată, în afara consemnărilor făcute de ofiţerii de securitate care atestă că pârâtul „a fost de acord cu punerea de acord a apartamentului ce-l ocupă”, şi de existenţa angajamentului olograf.
Reclamantul a afirmat că pârâtul a pus la dispoziţie spaţiul deţinut înlesnind activitatea de culegere de informaţii de la reţeaua informativă, nefiind relevantă natura informaţiilor culese. S-a arătat şi faptul că pe parcursul celor zece ani de colaborare (1974-1983), pârâtul a fost recompensat cu sume de bani: 200 ROL în anul 1974, câte 300 ROL în anii 1975, 1976, 1977 şi de asemenea „Gazda a furnizat şi informaţii”.
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie impusă de legiuitor, reclamantul a susţinut că şi aceasta este îndeplinită, punerea la dispoziţie a spaţiului făcându-se în mod voluntar de către pârât.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că informaţiile pe care le-a furnizat nu sunt de natură să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, ci se referă la fapte de notorietate publică, precum şi faptul că nu există nici o dovadă produsă de reclamant că persoanele respective au avut de suferit pentru faptele pe care le-a relatat.
Pârâtul a mai invocat şi faptul că în opinia sa, judecătorii (funcţie pe care o ocupă) sunt scutiţi de la procedura prevăzută de O.U.G. nr. 24/2008, astfel că acţiunea este lipsită de temei legal.
Prin încheierea de şedinţă publică de la data de 2 martie 2010, instanţa a admis cererea formulată de pârât privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 24/2008 şi a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 303/2004, a dispus sesizarea Curţii Constituţionale şi a suspendat cauza.
Cauza a fost repusă pe rol la data de 7 iunie 2011, după soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 209/2011, prin care Curtea Constituţională a respins excepţia ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 4048 din 7 iunie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul M.C. şi a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faptul că pârâtul a fost recrutat în calitate de gazdă a casei de întâlniri „B.N.” la data de 07 februarie 1974, astfel cum rezultă din raportul privind modul cum a decurs recrutarea ca gazdă de întâlniri a numitului M.C., recrutarea fiind confirmată şi de existenţa angajamentului olograf semnat la data de 06 februarie 1974.
Instanţa a apreciat că din materialul probator administrat în cauză rezultă că pentru colaborarea prin facilitarea culegerii de informaţii trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii: i) înlesnirea activităţii de culegere de informaţii de la reţeaua informativă să se facă prin punerea la dispoziţia organelor de securitate "a locuinţei sau a altui spaţiu" deţinut şi ii) punerea la dispoziţia Securităţii a spaţiului respectiv să se facă în mod voluntar.
S-a reţinut că prima condiţie este îndeplinită în speţă, deoarece, pentru asigurarea conspirativităţii, organele de securitate au contactat şi recrutat pe pârât, la data de 06 februarie 1974, în angajamentul semnat de titular precizându-se următoarele: „Mă angajez să pun la dispoziţia organelor securităţii statului prin punerea la dispoziţie a apartamentului ce-l ocup”, adăugând că „(…) mă angajez să nu discut cu nimeni despre sprijinul acordat organelor de securitate”, că pe parcursul perioadei de colaborare, respectiv 1974 - 22 aprilie 1983, acesta a furnizat informaţii, iar pentru sprijinul acordat organelor de Securitate, prin punerea la dispoziţie a apartamentului său, pârâtul a fost recompensat cu sume de bani: 200 ROL în anul 1974, câte 300 ROL în anii 1975, 1976, 1977.
A constatat instanţa că şi cea de-a doua condiţie a textului de lege este îndeplinită, fapt dovedit prin semnarea angajamentului din care rezultă că punerea la dispoziţie a apartamentului pârâtului s-a făcut de către acesta în mod voluntar.
În ceea ce priveşte apărările pârâtului formulate prin întâmpinare, Curtea a apreciat că nu sunt în măsură a duce la respingerea acţiunii reclamantului, iar având în vedere faptul că pârâtul a acceptat nesilit colaborarea cu organele de securitate, apărările acestuia nu pot fi reţinute în raţionamentul juridic al cauzei.
Faţă de aceste constatări, instanţa a concluzionat că pârâtul a avut calitatea de colaborator al Securităţii în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Împotriva sentinţei civile nr. 4048 din data de 7 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâtul M.C., prin care s-a solicitat admiterea acestei căi extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă în vederea administrării probatoriului solicitat şi a altor probe ce se impun pentru soluţionarea justă a pricinii.
A învederat recurentul, prin motivele cererii de recurs, că sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, este nelegală şi netemeinică, în condiţiile în care instanţa, de fond a abdicat de la rolul său activ, impus de art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., de a stărui prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului, pe baza stabilirii concrete a faptelor şi aplicării corecte a legii, cu ordonarea probelor impuse de speţă, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Prima instanţă, s-a arătat, a luat în considerare numai probele administrate de reclamant, apreciate ca suficiente şi lămuritoare, şi a respins; în mod neîntemeiat cererea recurentului de a produce probe în apărare, probe pe care le-a considerat ca fiind nerelevante, cu toate că nu se putea cunoştea conţinutul şi relevanţa lor atâta timp cât nu au fost administrate. Apărările pârâtului, s-a mai susţinut, nu au fost în niciul fel verificate, încălcându-se astfel principiul egalităţii părţilor în procesul civil şi principiul dreptului la apărare.
S-a apreciat că judecătorul fondului printr-un raţionament absurd a concluzionat că pârâtul recurent nu a indicat faptele ce urmează a fi probate, şi pe de altă parte a relevat că apărările formulate prin întâmpinare nu sunt în măsură să ducă la respingerea acţiunii, deşi au fost arătate împrejurările în care au fost smulse declaraţiile şi semnăturile ce sunt considerate probe dar şi situaţia în care pârâtul era dependent moral şi psihic de ofiţerul de securitate care a instrumentat dosarul. În aceste condiţii, s-a arătat de către recurent că era necesară audierea martorilor, pentru a fi stabilită o situaţie de fapt adevărată şi a fi interpretat corect actul juridic dedus judecăţii. Neprocedând astfel, instanţa de judecată a soluţionat pricina fără a intra în cercetarea fondului, impunându-se astfel, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., casarea cu trimitere spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
În al doilea rând, recurentul a susţinut că sentinţa atacată este nelegală şi sub aspectul nemotivării soluţiei adoptate, deoarece nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în urma analizei, în contradictoriu, a faptelor săvârşite de către pârât, în urmă cu aproape o jumătate de secol, cât şi condiţiile şi motivele săvârşirii acestor fapte în contextul social politic de la vremea respectivă. Instanţa de fond, a reiterat pârâtul, i-a încălcat dreptul la un proces echitabil în sensul că nu i-a dat posibilitatea de a se apăra în scopul verificării susţinerilor sale, şi a procedat la o însuşire mecanică a concluziilor reclamantului, fără verificare îndeplinirii condiţiilor impuse de lege, în special a condiţiei vătămării drepturilor fundamentale ale vreunei persoane verificate prin colaborarea pârâtului.
În fine, s-a relevat că nelegalitatea hotărârii atacate rezultă şi din aplicarea greşită a legii, deoarece finalitatea, scopul legii, este acela de a stabili persoanele care au "determinat prin activitatea lor, definite în concret pentru recurent, de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, care au vizat îngrădirea drepturilor fundamentale ale omului". A menţionat recurentul că instanţa nu a verificat modalitatea sa de participare la activitatea serviciilor de informaţii, aceasta fiind fără vinovăţie şi fără a se produce vreo încălcare a drepturilor fundamentale ale omului. Instanţa de fond, s-a mai arătat, nu a stabilit pe baza unei judecăţi drepte calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii, determinându-se crearea i unor premize de răspundere morală şi juridică necuvenită, cu consecinţele determinate de vechea lege, declarată neconstituţională.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Prin concluziile scrise depuse pentru termenul de judecată de azi recurentul a solicitat, în subsidiar, după admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pe motiv că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nu a depus la dosar întâmpinare.
Recursul urmează a fi respins ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În primul rând, se reţine că este neîntemeiată critica din recurs privind nerespectarea de către instanţa de fond a principiului rolului activ al judecătorului, precum şi nesocotirea dreptului de apărare al recurentului, cererea pârâtului de administrare a probei cu martori fiind respinsă motivat, ea fiind nerelevantă şi neconcludentă prin raportare la obiectul acţiunii şi la motivele de fapt şi de drept ale acesteia.
Sub aspectul fondului recursului, se constată că în mod întemeiat prin sentinţa recurată a fost admisă acţiunea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi a fost constatată calitatea pârâtului M.C. de colaborator al Securităţii, acesta înlesnind culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei.
Într-adevăr, s-a probat în litigiu, cu înscrisurile depuse de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, că pârâtul a semnat la data de 6 februarie 1974 un angajament prin care s-a obligat să sprijine organele Securităţii prin punerea voluntară la dispoziţie a apartamentului pe care îl ocupa împreună cu familia, că în acest apartament (casa B.N.) au avut loc timp de mai mulţi ani întâlniri ale ofiţerilor de securitate cu reţeaua informativă şi că recurentul a fost recompensat, pentru serviciul făcut Securităţii, cu diferite sume de bani (200 ROL în anul 1974, şi câte 300 ROL în anii 1975, 1976 şi 1977).
Prin urmare prima instanţă a reţinut judicios, în cauză, că sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 lit. b) fraza IV teza I din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că „Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea (....)", această ipoteză legală neincluzând şi cerinţa privitoare la vizarea îngrădirii drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Incontestabil, sunt întrunite, în speţă, cele două condiţii cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) fraza IV teza I din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, deoarece: a) înlesnirea activităţii de culegere de informaţii de la reţeaua informativă s-a făcut prin punerea la dispoziţia organelor de Securitate a locuinţei pârâtului; b) punerea la dispoziţia Securităţii a locuinţei s-a făcut de către recurent în mod voluntar, acest lucru rezultând cu claritate atât din angajamentul semnat cât şi din raportul privind modul cum a decurs recrutarea ca gazdă casă de întâlniri, întocmit de ofiţerul operativ la data de 7 februarie 1974.
În aceste condiţii, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză şi că este legală şi temeinică hotărârea atacată, urmează a se dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de M.C. împotriva sentinţei civile nr. 4048 din data de 7 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.C. împotriva sentinţei civile nr. 4048 din 7 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3304/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3312/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
