ICCJ. Decizia nr. 3325/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3325/2012
Dosar nr. 2869/1/2011
Şedinţa publică de la 28 iunie 2012
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 1818 din 13 aprilie 2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de T.N. împotriva sentinţei civile nr. 212 din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut că aserţiunile recurentului nu pot fi circumscrise, în condiţiile art. 304 alin. (3) C. proc. civ., niciunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., raportat în mod evident şi la obiectul cauzei, iar în urma examinării acesteia sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că recursul nu este fondat.
Instanţa de recurs a reţinut că actele emise în legătură cu activitatea de judecată a instanţelor nu sunt acte administrative sau acte administrativ-jurisdicţionale în sensul art. 2 lit. c) şi d) din Legea nr. 554/2004, că hotărârea judecătorească reprezintă actul de dispoziţie prin care instanţa, realizând o adevărată judecată, tranşează un litigiu, rostind dreptul şi stabilind măsuri pentru recunoaşterea, ocrotirea sau valorificarea lui.
Astfel, s-a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 266 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea se va face în două exemplare originale, din care unul se ataşează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune, spre conservare, la dosarul de hotărâri al instanţei şi că din coroborarea acestor prevederi legale cu cele ale art. 261 alin. (1) pct. 8 şi alin. (3), rezultă că este obligatorie doar semnarea celor două exemplare originale, nu şi a exemplarelor ce se comunică părţilor, în copie, în cazul în care comunicarea este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a căilor de atac.
S-a mai reţinut că în acelaşi sens sunt şi prevederile art. 110 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.
În considerentele deciziei atacate s-a arătat că principiul contradictorialităţii care guvernează procesul civil impune, într-adevăr, asigurarea drepturilor părţilor de a lua cunoştinţă de pretenţiile reciproce şi de a administra probatorii, iar obligaţia de citare a părţilor, cu respectarea dispoziţiilor art. 85 şi urm. C. proc. civ., este una din modalităţile de realizare a acestui principiu.
Instanţa de recurs a reţinut însă că, în conformitate cu prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor şi, ca atare, deşi normele privitoare la citare au caracter imperativ, o parte nu poate invoca, în căile de atac, lipsa de citare sau nelegala citare a celorlalte părţi.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa de recurs a reţinut că, în speţă, prima instanţă a fost învestită, în condiţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiei Inspectoratului General al Poliţiei Române din 19 iunie 2008, invocată în Dosarul nr. 1325/12172008 al Tribunalului Galaţi, având ca obiect cererea reclamantului privind aplicarea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, pentru nerespectarea încheierii din 20 aprilie 2007 prin care s-a dispus suspendarea executării sancţiunii destituirii acestuia din funcţia de poliţist.
Instanţa de control judiciar a apreciat că autorul excepţiei nu a indicat motivele de nelegalitate a respectivei dispoziţii, iar din cuprinsul acesteia rezultă că reclamantul a fost mutat cu începere de la data de 20 iunie 2008, la cererea sa, la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
În aceste condiţii, cum în speţă nu s-a invocat neconcordanţa acestei dispoziţii cu prevederile legale cu forţă juridică superioară ce au stat la baza emiterii ei, s-a apreciat că prima instanţă a concluzionat în mod corect că excepţia de nelegalitate este neîntemeiată.
Faţă de cele expuse, reţinând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
Împotriva deciziei nr. 1818 din data de 13 aprilie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat cerere de revizuire recurentul T.N., în temeiul prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 322-328 C. proc. civ., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac de retractare şi schimbarea în tot a hotărârii instanţei de recurs, pretins pronunţată cu îngrădirea brutală a dreptului la apărare. A solicitat revizuentul, totodată, obligarea intimaţilor Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi şi Inspectoratul General al Poliţiei Române la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuare în fond şi recurs şi la judecata cererii de revizuire, precum şi obligarea aceloraşi intimaţi la plata unei despăgubiri în sumă de 300.000 euro cu titlu de daune materiale şi morale.
În cauză nu s-a depus întâmpinare.
Cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează.
Se constată, în litigiu, că obiectul căii extraordinare de atac de retractare reglementată de dispoziţiile art. 322-328 C. proc. civ. şi de prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (în forma în vigoare la data pronunţării hotărârii atacate), îl constituie decizia nr. 1818 din data de 13 aprilie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de T.N. împotriva sentinţei civile nr. 212 din data de 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Rezultă, din analiza prevederilor art. 322 şi art. 323 C. proc. civ. şi a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (în forma în vigoare la data de 13 aprilie 2010, data pronunţării deciziei atacate), că pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri pronunţate de instanţa de recurs, legiuitorul a impus condiţia ca această instanţă să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii.
Nu pot forma obiectul revizuirii - întrucât nu evocă fondul - hotărârile instanţelor de recurs prin care s-a respins recursul ori, deşi a fost admis, s-a dispus casarea cu trimitere, şi nici hotărârile instanţelor de recurs prin care s-a soluţionat doar o excepţie, cu caracter absolut, fără a se evoca fondul. Altfel spus, nu pot forma obiectul revizuirii, neevocând fondul, hotărârile instanţelor de recurs prin care se declină competenţa de soluţionare a acestei căi de atac, prin care se dă o soluţie urmare actelor de dispoziţie procesuală pe care le pot face părţile (în caz de renunţare la judecata recursului, la judecata acţiunii sau la dreptul dedus judecăţii, precum şi de încheiere a unei tranzacţii), prin care se respinge sau se anulează recursul în temeiul unei excepţii procesuale, prin care se constată perimarea recursului, prin care se anulează recursul ca neregulat introdus, ca netimbrat sau ca insuficient timbrat, prin care se constată nulitatea recursului, sau prin care se respinge recursul ca nefondat sau ca tardiv: de asemenea, nu pot fi atacate cu cerere de revizuire hotărârile de casare intermediare prin care s-a admis recursul şi s-a casat cu reţinere sau cu trimitere.
În raport de cele mai sus arătate, precum şi de dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că la judecarea cererii de revizuire dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea acestei căi de atac şi la faptele pe care se întemeiază, se reţine că, neevocând fondul, decizia atacată în cauză (prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de T.N. împotriva sentinţei civile nr. 212 din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nu poate forma obiectul acestei căi extraordinare de atac de retractare.
Prin urmare, se va dispune respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire a deciziei nr. 1818 din data de 13 aprilie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, formulată de revizuentul T.N.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de T.N. împotriva deciziei nr. 1818 din 13 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3017/2012. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 3436/2012. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
