ICCJ. Decizia nr. 3628/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3628/2012
Dosar nr. 5579/2/2010
Şedinţa publică de la 20 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamanţii B.R.M. şi P.L. au chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând obligarea pârâtei să desemneze evaluator şi să îi predea dosarul în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru apartamentul nr. 10, pentru cota parte din părţile şi dependinţele comune, cu cota de teren aferentă în suprafaţă de 26,68 mp din imobilul din Bucureşti, str. Boteanu nr. 3 sector 1, la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire aferent Dispoziţiei Primarului General nr. 8888 din 23 octombrie 2007 modificată prin Dispoziţia nr. 11744 din 09 iunie 2009, în ceea ce priveşte acest imobil, în termen de 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
De asemenea, reclamantele au mai solicitat obligarea pârâtei la plata unor penalităţi de 1000 lei/zi de întârziere în situaţia neexecutării hotărârii, obligarea pârâtei la plata unei amenzi de 20% din salariul brut pe economie, pe zi de întârziere în situaţia neexecutării hotărârii aplicabilă conducătorului autorităţii, obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1814 din 8 martie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii B.R.M. şi P.L., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligat pârâta să procedeze la emiterea titlului de despăgubiri în Dosarul nr. 45485/ CC în termen de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii sub sancţiunea plăţii unei penalităţi de 100 RON/zi de întârziere, a respins capetele de cerere privind acordarea de daune morale şi aplicarea amenzii prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004, ca neîntemeiate şi a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 4000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtei C.C.S.D. la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, pârâta a recunoscut că dosarul a fost analizat cu prioritate, fiind încadrat deja la caz special, la data de 07 octombrie 2010, fiind desemnat şi evaluatorul, însă în condiţiile în care, din cuprinsul deciziei şi a dosarului rezulta că potrivit adresei nr. 2398/2004 emisă de SC Herăstrău Nord SA, apartamentul în cauză a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. X, că în dosarul înaintat de Primăria Municipiului Bucureşti şi avizat pentru legalitate de Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti situaţia privind eventuale despăgubiri ce ar fi fost încasate de reclamante în baza Legii nr. 112/1995, nu a format obiectul unui dubiu, pârâta nu avea nici un motiv, în a solicita prin adresa nr. 45485/ CC din 23 decembrie 2010 Primăriei Municipiului Bucureşti comunicarea situaţiei despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 112/2005.
În condiţiile în care dosarul a fost înregistrat la autoritatea pârâtă la data de 15 septembrie 2009 şi a fost analizat cu prioritate, fiind încadrat deja la caz special, abia la data de 07 octombrie 2010, fiind desemnat şi evaluatorul, după mai bine de un an, este inexplicabil cum, după primirea citaţiei în cauza de faţă, 19 octombrie 2010, pârâta ajunge la concluzia, la data de 23 decembrie 2010 că mai sunt necesare clarificări privind situaţiei despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 112/2005, deşi o asemenea problemă nu a făcut obiectul discuţiei nici cu ocazia emiterii dispoziţiei, nici cu ocazia verificării legalităţii de către Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti şi nici cu ocazia analizei dosarului de către Comisie la data de 07 octombrie 2010, cu acest demers practic pârâta întârziind parcurgerea procedurii, deşi apreciase că reprezintă un caz special şi trebuie soluţionat cu celeritate.
Curtea de Apel a mai reţinut că este nejustificată întârzierea în emiterea deciziei privind titlul de despăgubire, de la data analizei şi luării deciziei trimiterii dosarului spre evaluare şi până la data soluţionării cauzei, 01 martie 2011.
În condiţiile în care în speţă dosarul reclamantelor a fost înregistrat la autoritatea pârâtă în septembrie 2009, pârâta avea obligaţia a-l analiza într-un termen rezonabil, motiv pentru care, instanţa de fond a apreciat această cerere ca fiind întemeiată, constatându-se o nesoluţionare într-un termen rezonabil a cererii reclamantelor, respectiv de a parcurge procedura prevăzută de art. 16 alin. (4)-(7) din Legea nr. 247/2005, şi de a emite acestora o soluţie la dosarul lor în sensul în care sunt îndreptăţite sau nu la emiterea unui titlu de despăgubire.
Curtea de Apel a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata unei amenzi de 20% din salariul brut pe economie, pe zi de întârziere în situaţia neexecutării hotărârii aplicabilă conducătorului autorităţii, reţinând că nu se impune o asemenea măsură de constrângere prin raportare la stadiul în care se află dosarul şi modalitatea de reglementare a procedurii prevăzute de art. 16 alin. (4)-(7) din Legea nr. 247/2005.
De asemenea instanţa de fond a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 RON cu titlu de daune morale, întârzierea pârâtei de a soluţiona dosarul reclamantelor, prin raportare la durata efectivă, nejustificând acordarea de daune morale, fiind de notorietate faptul că autoritatea pârâtă se confruntă cu un număr foarte mare de dosare, împrejurare cunoscută şi de reclamante, astfel încât această situaţie nu putea să le creeze un prejudiciu moral, chiar pe fondul unei sări de sănătate precare, autoritatea pârâtă soluţionând totuşi dosarul acestora cu prioritate în condiţiile art. 3 din Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că sentinţa civilă nr. 1814 din 08 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, în termen de 60 zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii, este netemeinică, deoarece dosarul a fost aprobat pe caz special în şedinţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din 07 octombrie 2010, potrivit art. 3 din Decizia nr. 2815/2008. Odată cu aprobarea cererii a fost desemnat un evaluator.
Pentru completarea dosarului de despăgubire nr. 45485/CC, prin adresa nr. 45485/CC din 23 decembrie 2011, reclamanta s-a adresat Primăriei Municipiului Bucureşti şi a solicitat comunicarea situaţiei despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 112/1995.
Referitor la etapa evaluării, s-a făcut precizarea că acesta etapă este condiţionată de clarificarea problemelor privind completarea dosarului.
Recurenta mai arată că a fost obligată, în mod netemeinic direct la emiterea deciziei, în termen de 60 zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii, neţinând cont de etapele procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
Totodată, instanţa de fond a obligat Comisia Centrală la emiterea directă a deciziei conţinând titlul de despăgubire, fără a lua în considerare că impunerea unei astfel de obligaţii, cu trecerea peste etapele administrative, este nu numai nejudicioasă, dar poate conduce şi la conjuncturi juridice anormale, şi anume, existenţa unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, care nu poate fi pus în executare, având în vedere aspectele legate de legalitatea dispoziţiei emise de entitatea notificată, devenind astfel aplicabile dispoziţiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ.
Altfel spus, s-ar ajunge în situaţia acceptată ca pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să fie obligată să emită decizia de despăgubire în cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii, deşi executarea obligaţiei nu mai depinde în totalitate de această entitate, ci de evaluatori.
De asemenea, între etapa întocmirii raportului de evaluare şi aprobarea raportului de evaluare există un interval de timp, interval în care se ţin şedinţele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Această Comisie este o comisie interministerială ce îşi desfăşoară şedinţele la sediul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, şedinţe ce nu au o anumită regularitate lunară. Nu este o comisie cu o activitate permanentă.
Trebuie inclus şi intervalul de timp ce cuprinde activitatea de redactare, avizare, semnarea deciziei, fiind binecunoscut (inclusiv de CEDO) că Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor îşi desfăşoară activitatea cu personal redus, neputându-se suplimenta activitatea acestuia, având în vedere legislaţia actuală de restructurare a administraţiei publice.
În cauza dedusă judecăţii, s-a arătat că cererea pe caz special a reclamantelor a fost aprobată în şedinţa din 07 octombrie 2010 şi a fost desemnat un evaluator.
Cu privire la capetele de cerere de trimitere la evaluare şi emitere titlu de despăgubire, dosarul de despăgubire nu este complet, astfel că nu poate fi vorba de refuzul Comisiei Centrale de a emite titlul de despăgubire, având în vedere că acesta se emite numai după parcurgerea procedurii administrative în totalitate.
Aplicarea unor penalităţi în această situaţie ar fi nejustificată, întrucât nu Comisei Centrale îi revine obligaţia de a completa dosarul de despăgubire, ci entităţii care l-a soluţionat cât şi reclamantelor, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Recurenta consideră şi capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată ca fiind neîntemeiat, solicitând, în subsidiar, micşorarea cheltuielilor de judecată, în baza art. 274 alin (3) C. proc. civ.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în ceea ce priveşte termenul de emitere a deciziei privind titlu de despăgubire în termen de 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi de 100 RON/zi de întârziere.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere faptul că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi care nu pot fi restituite în natură sunt proceduri complexe, cuprinzând mai multe etape distincte, în care sunt implicate mai multe entităţi, astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluţionate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.
Legiuitorul nu a stabilit un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă, însă această omisiune nu poate conduce la ideea că autoritatea publică este abilitată să determine ea însăşi acest interval de timp, fiind necesar ca deciziile reprezentând titlurile de despăgubire să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aşa cu s-a pronunţat în mod constant această instanţă supremă.
Însă, acest lucru nu conduce la ideea că autoritatea trebuie obligată să emită în termen de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi de 100 RON/zi de întârziere, decizia reprezentând titlu de despăgubire cum în mod greşit a dispus instanţa de fond.
Înalta Curte va modifica sentinţa recurată şi va înlătura această dispoziţie.
Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine pentru următoarele considerente:
Legea nr. 247/2005 stabileşte procedura administrativă şi etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.
Astfel fiind, în acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/dispoziţiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parţial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deţinute de entitatea învestită cu soluţionarea notificării.
Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentaţiilor depuse de către titularii deciziilor/dispoziţiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală şi care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură. Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
După cum s-a arătat, Legea nr. 247/2005, în Titlul VII nu a prevăzut un termen în care să se soluţioneze dosarele în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv şi nici prin Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 nu s-au stabilit termene de soluţionare.
Iniţial, Comisia Centrală a stabilit soluţionarea aleatorie a dosarelor, iar ulterior, prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 s-a prevăzut că ordinea de soluţionare a dosarelor înaintate va fi cea a înregistrării.
Raportat la criteriile recunoscute în jurisprudenţa CEDO se constată că sunt nefondate criticile recurentei deoarece nu s-au invocat motive care să justifice durata excesivă a procedurii administrative.
Activitatea pârâtei trebuie organizată de organele competente din interiorul său în aşa fel încât să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin conduita pârâtei de a tergiversa soluţionarea cererii reclamantei de emitere a titlului de despăgubire se aduc grave prejudicii acesteia.
Nici motivul de recurs privind greşita acordare a cheltuielilor de judecată nu este întemeiată şi nu poate fi primită.
Pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenţii, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, cheltuielile de judecată vor cuprinde taxele de timbru şi de procedură, plata experţilor, onorariile de avocat, etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfăşurare a judecăţii.
Pentru ca aceste cheltuieli să fie acordate de către instanţă, partea care a câştigat procesul trebuie să dovedească că le-a făcut.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanţii au făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate cu susţinerea intereselor în faţa instanţei de fond.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi admis şi se va modifica sentinţa atacată în sensul că se vor înlătura dispoziţiile referitoare la termenul de 60 de zile pentru emiterea titlului de proprietate şi la sancţiunea plăţii penalităţilor de întârziere, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale hotărârii recurate.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pârâta la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 1814 din 8 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că înlătură dispoziţiile referitoare la termenul de 60 de zile pentru emiterea titlului de proprietate şi la sancţiunea plăţii penalităţilor de întârziere. Obligă pârâta la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3627/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3632/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
