ICCJ. Decizia nr. 3406/2012. Contencios
Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 iulie 2011 pe rolul Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanții Școala de Arte și Meserii comuna S., Consiliul Local al Comunei S., prin primar, Instituția Primarului comunei S., au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Camera de Conturi Botoșani, anularea deciziei din 05 mai 2011 și a încheierii din 04 iulie 2011 emise de Camera de Conturi Botoșani.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 170 din 12 ianuarie 2012, Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență, că se solicită anularea deciziei nr. 17 din 05 mai 2011 și a încheierii nr. 1 din 04 iulie 2011 emise de Camera de Conturi Botoșani, iar, conform art. 223 lit. e) din Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, instanța competentă să soluționeze litigiul este secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate.
2.2. învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 122 din 28 martie 2012, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, că, în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice este decizia nr. 17 din 5 mai 2011 a Camerei de Conturi Botoșani, act emis de o autoritate publică de nivel local, iar, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act administrativ emis de o autoritate publică locală se soluționează în fond de Tribunal.
Curtea de Apel a mai reținut că dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, care stabilesc în favoarea Curților de Apel competența de soluționare a sesizării formulate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor, nu pot contraveni normelor de competență stabilite de art. 10 din Legea nr. 554/2004.
II. Considerentele înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
1. Argumente de fapt și de drept relevante
Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea parțială a deciziei nr. 17 din 05 mai 2011 emisă de Camera de Conturi Botoșani și a încheierii nr. 1 din 04 iulie 2011 emisă de Camera de Conturi Botoșani în soluționarea contestației împotriva deciziei menționate.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".
în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.
Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M.Of. al României nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care "suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația".
în raport cu dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ".
Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de Tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se ridică problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.
Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
în concluzie, față de toate argumentele expuse, înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei Tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.
în cazul în care, în procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie intervine desființarea/ anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte juridice și "dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice", fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcționează în cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.
în altă ordine, chiar dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosar, a fost respins recursul împotriva sentinței nr. 112/ 2011 a Curții de Apel Bacău prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze.
Cum în cauză, contestația împotriva Deciziei nr. 17 din 05 mai 2011 emisă de Camera de Conturi Botoșani a fost respinsă integral prin încheierea nr. 1 din 04 iulie 2011 emisă de Camera de Conturi Botoșani, înalta Curte, ținând seama de considerentele expuse și în temeiul art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani, secția de contencios administrativ și fiscal.
← ICCJ. Decizia nr. 3408/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3409/2012. Contencios → |
---|