ICCJ. Decizia nr. 3407/2012. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10 ianuarie 2011, reclamantul P.I.F. a chemat în judecată pârâtele Camera de Conturi Gorj și Curtea de Conturi a României, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea deciziei din 09 noiembrie 2010 privind înlăturarea abaterilor de la legalitatea și regularitate constatate prin procesul-verbal din 08 octombrie 2010 cu privire la imputarea sumei de 13.568 RON.
în motivarea acțiunii, se arată că, ulterior acțiunii de audit financiar asupra contului de execuție bugetară pentru anul 2009 la nivelul Primăriei P., echipa de audit a constatat prin procesul-verbal din 08 octombrie 2010 și a dispus prin decizia din 09 noiembrie 2010 imputarea sumei totale de 13658 RON, sumă compusă din: 9.714 RON reprezentând sporul de dificultate, 1.000 RON economii la fondul de salarii și 554 RON - obligații entitate.
Reclamantul susține că sporul de dificultate a fost acordat cu respectarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (4) din H.G. nr. 90/2005, ale O.U.G. nr. 136/2006 pentru completarea Legii nr. 263/2006 privind aprobarea O.U.G. nr. 209/2005 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul proprietății și ale Legii nr. 263/2006, precum și în acord cu cele reținute prin sentința nr. 1758 din 30 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și fiscal în dosar și prin decizia nr. 1809 din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel Craiova în dosar.
Referitor la premiul anual de 1.000 RON, reclamantul susține că a fost acordat cu respectarea prevederilor art. 12 din O.G. nr. 10/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda in anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a malariilor de baza în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 473 din 4 martie 2011, Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență, următoarele:
în conformitate cu prevederile pct. 227-229 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 a Plenului Curții de Conturi, împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în termen de 156 zile calendaristice de la data confirmării de primire a încheierii, iar competența revine curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate.
2.2. învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 245 din 30 martie 2012, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:
Obiectul prezentei cauze îl constituie anularea deciziei nr. 1588 din 09 noiembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Gorj privind înlăturarea abaterilor de la legalitatea și regularitate constatate prin procesul-verbal de constatare din 08 octombrie 2010 întocmit de Camera de Conturi Gorj, înregistrat la Primăria comunei P. din 08 octombrie 2010 cu privire la imputarea sumei de 13.658 RON.
Contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. 1588 din 09 noiembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Gorj a fost respinsă prin încheierea din 12 aprilie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României.
Actul administrativ care produce efecte juridice și care este supus obligației de executare este decizia camerei județene a Curții de Conturi, care este o autoritate publică de nivel local, iar, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., Tribunalul judecă în primă instanță procese și cereri în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competența Curților de Apel.
Dispozițiile pct. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, care stabilesc în favoarea Curții de Apel competența de soluționare a sesizării formulate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, nu pot contraveni normelor de competenta stabilite prin art. 10 din Legea nr. 554/2004.
II. Considerentele înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
1. Argumente de fapt și de drept relevante
Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea deciziei nr. 1588 din 09 noiembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Gorj privind înlăturarea abaterilor de la legalitatea și regularitate constatate prin procesul-verbal de constatare din 08 octombrie 2010 întocmit de Camera de Conturi Gorj. Contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. 1588 din 09 noiembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Gorj a fost respinsă prin încheierea din 12 aprilie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".
în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.
Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M.Of. al României nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care "suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația".
în raport cu dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la pct. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit pct. 228 din același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ".
Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de Tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se ridică problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.
Dispozițiile pct. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
în concluzie, față de toate argumentele expuse, înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei Tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.
în cazul în care, în procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie intervine desființarea/ anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte juridice și "dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice", fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcționează în cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.
în altă ordine, chiar dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosar, a fost respins recursul împotriva sentinței nr. 112/ 2011 a Curții de Apel Bacău prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze.
Cum în cauză, contestația împotriva deciziei nr. 1588 din 09 noiembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Gorj a fost respinsă integral prin încheierea din 12 aprilie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României, înalta Curte, ținând seama de considerentele expuse și în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția de contencios administrativ și fiscal.
2. Temeiul legal al regulatorului de competență
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) și (5) C. proc. civ., înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția de contencios administrativ și fiscal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3410/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3408/2012. Contencios → |
|---|
