ICCJ. Decizia nr. 3443/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3443/2012
Dosar nr. 6452/2/2011
Şedinţa publică de la 11 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta Z.E. a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru cetăţenie şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, să se constate nesoluţionarea în termenul legal a cererii de redobândire a cetăţeniei române, cu obligarea pârâtelor la soluţionarea cererii, emiterea şi comunicarea Ordinului de redobândire a cetăţeniei române, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire la domiciliul ales.
Prin Sentinţa Civilă nr. 5091 din 14 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte acţiunea formulată, instanţa dispunând obligarea pârâtei să comunice reclamantei Ordinul de redobândire a cetăţeniei române în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Totodată, a fost respins, ca rămas fără obiect, petitul de avizare a cererii de redobândire a cetăţeniei române, fiind respinsă şi cererea de comunicare a ordinului. Instanţa a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 1.650,3 RON cheltuieli de judecată, către reclamantă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul fondului a reţinut că, la data de 6 septembrie 2011, Comisia pentru cetăţenie a avizat pozitiv cererea reclamantei de redobândire a cetăţeniei române, primul capăt de cerere rămânând astfel fără obiect.
Din probatoriul administrat s-a mai constatat că reclamanta a înregistrat cererea de redobândire a cetăţeniei române la data de 9 februarie 2011, cererea sa fiind avizată pozitiv de către Comisia pentru cetăţenie în cadrul termenului de 5 luni.
Relativ la cel de-al doilea capăt de cerere, prima instanţă a reţinut că, deşi pârâta trebuia să procedeze potrivit dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 21/1991, respectiv să emită de îndată ordinul, aceasta nu s-a conformat prevederilor în speţă.
În ceea ce priveşte comunicarea ordinului, s-a constatat că nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, atâta timp cât autoritatea a fost obligată la emitere, iar comunicarea reprezintă o operaţiune ulterioară.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, criticând soluţia pronunţată prin prisma art. 3041 C. proc. civ. şi a motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 din acelaşi act normativ.
Au susţinut recurenţii că din analiza considerentelor reţinute de instanţa fondului se poate observa, pe de o parte, că autoritatea a fost obligată la emiterea ordinului de redobândire a cetăţeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, iar, pe de altă parte, că dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au fost greşit aplicate, de vreme ce instanţa a reţinut că nu există o nesoluţionare în termen a unei cereri.
S-a mai arătat că în contextul respingerii ca rămas fără obiect a petitului de avizare a cererii, prima instanţă a reţinut în mod greşit că autoritatea trebuia să procedeze de îndată la emiterea ordinului în speţă, prevederile invocate, respectiv cele ale art. 18 din Legea nr. 21/1991, neconţinând dispoziţii relative la termenul de emitere a ordinului.
Au mai apreciat recurenţii că soluţia privind obligarea la emiterea ordinului este neîntemeiată şi în raport cu data avizării cererii, 6 septembrie 2011, respectiv data pronunţării hotărârii, în speţă 14 septembrie 2011, în cauza dedusă judecăţii fiind incident termenul rezonabil în reglementarea dată de art. 41 din Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale.
Relativ la admiterea cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată, recurenţii au opinat că în considerentele sentinţei atacate nu se regăseşte argumentarea culpei procesuale a autorităţii, în condiţiile în care doctrina şi jurisprudenţa în materie sunt unanime în sensul că fundamentul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie vinovăţia procesuală a părţii care a pierdut procesul.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs formulate de pârâţi, acţiunea şi legislaţia aplicabilă, constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:
Prin hotărârea ce face obiectul prezentului recurs, prima instanţă a reţinut, din analiza ansamblului probator, că la data de 6 septembrie 2011 Comisia pentru Cetăţenie a avizat pozitiv cererea reclamantei de redobândire a cetăţeniei române, stabilind totodată că avizarea în speţă a avut loc cu respectarea termenului de 5 luni prevăzut de art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991.
De asemenea, prin Ordinul nr. 954/P din 20 septembrie 2011, Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie a aprobat mai multe cereri de redobândire a cetăţeniei române, în Anexa 1 la acesta, număr criteriu 377, regăsindu-se şi cererea reclamantei Z.E., înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. 8458/2011.
Legea nr. 21/1991 stabileşte o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea şi finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, fără să prevadă însă, contrar celor reţinute de prima instanţă, un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
Or, în lipsa unui asemenea termen legal, se impune aplicarea prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".
În speţa de faţă se constată că obiectul cererii a fost realizat, în sensul că cererea de redobândire a cetăţeniei române a reclamantei a fost examinată cu respectarea procedurii stabilite prin Legea nr. 21/1991, astfel încât depăşirea unui termen rezonabil, respectiv culpa autorităţii pârâte, nu pot fi reţinute.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „Partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".
Aşadar temeiul juridic al restituirii cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală dedusă din expresia "partea care cade în pretenţiuni", în prezenta cauză, faţă de cele anterior reţinute, cerinţa textului de lege ne fiind îndeplinită.
Pentru considerentele arătate, se constată că recursul declarat este fondat, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ. se va admite şi se va modifica sentinţa atacată, în sensul respingerii în tot a acţiunii reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi de Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie împotriva Sentinţei civile nr. 5091 din 14 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge în tot acţiunea formulată de Z.E., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 septembrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 3386/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3558/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
