ICCJ. Decizia nr. 3565/2012. Contencios. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3565/2012
Dosar nr. 8089/40/2010
Şedinţa publică de la 18 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, reclamantul M.M., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Domeniilor Statului, a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2.250,38 RON reprezentând redevenţă de concesiune, plătită în mod necuvenit.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a încheiat cu Agenţia Domeniului Statului Bucureşti, Contractul de arendă nr. 137 din 13 mai 2002, în baza căruia a preluat spre exploatare suprafaţa totală de 28,83 ha teren cu destinaţie agricolă, situat în perimetrul localităţii Coţuşca, judeţul Botoşani, însă în urma modificărilor aduse contractului, reclamantul nu a mai folosit nici o suprafaţă de teren, motiv pentru care apreciază că suma de 2.250,38 RON pretinsă cu titlu de arendă, este nedatorată.
1.2. Prin Sentinţa nr. 1377 din 15 iunie 2011, Tribunalul Botoşani, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, având în vedere rangul de autoritate centrală al Agenţiei Domeniului Statului Bucureşti, pârâtă în cauză.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 290 din 21 septembrie 2011, Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul M.M., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Domeniilor Statului
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, din analiza actelor de la dosar că, în speţă, contractul încheiat de reclamant cu pârâtă, cuprinde o serie de clauze exorbitante, din cuprinsul cărora rezultă că a fost încheiat în interes public, părţile convenind să supună contractul unui regim de drept public, prin derogare de la caracterul civil al contractului şi de la principiul egalităţii părţilor în executarea obligaţiilor contractuale.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că reclamantul nu a făcut dovada susţinerilor sale, aşa cum prevede art. 1169 C. civ., în sensul că nu a dovedit împrejurarea că nu a exploatat suprafaţa de teren ce a făcut obiectul contractului.
De asemenea, judecătorul fondului a constatat că reclamantul nici nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 2.5 din contract, care prevăd obligativitatea notificării privind reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea unor terţe persoane, întrucât în ciuda susţinerilor sale în sensul că nu a mai folosit terenul din anul 2004, reclamantul a făcut notificarea abia în anul 2010.
3. Recursul declarat de reclamant
Împotriva acestei hotărâri, apreciată ca netemeinică şi nelegală, a declarat recurs M.R., solicitând modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul a dezvoltat următoarele critici faţă de soluţia adoptată de prima instanţă, indicând incidenta motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 3041 C. proc. civ.:
- instanţa de fond a nesocotit împrejurarea că iniţial Contractul de arendă nr. 137 din 13 mai 2002 încheiat cu ADS a avut ca obiect preluarea spre exploatare a suprafeţei de 28,8340 - teren cu destinaţie agricolă, iar ulterior, din cauze obiective, prin actele adiţionale nr. 1 din 12 august 2003 şi nr. 2 din 29 noiembrie 2004, suprafeţele de teren ce fac obiectul arendării au fost reduse până la 0,81 ha;
- după modificarea contractului de arendă, deşi nu a mai folosit nicio suprafaţă de teren din categoria celor arendate, reclamantul a fost pus în faţa situaţiei de a suporta nejustificat obligaţia de plată a arendei şi a penalităţilor de întârziere, ceea ce demonstrează încălcarea principiilor de egalitate a părţilor şi de bună-credinţă în executarea obligaţiilor contractuale şi echilibrul între prestaţii, ce guvernează executarea contractelor sinalagmatice;
- au fost nesocotite impreviziunea contractuală ca şi echitatea, principii reglementate expres în codul civil, chiar în condiţiile recunoaşterii validităţii clauzei înscrise în art. 2.4. din contract;
- la data de 5 decembrie 2005 a fost comunicată pârâtei notificarea în sensul renunţării la contractul de arendă cu solicitarea de reziliere a contractului, fiind astfel îndeplinită obligaţia prevăzută de art. 2 - 5 din contract.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Recursul nu este fondat.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea pârâtei intimate la motivele de recurs şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, incluzând art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu sunt incidente în cauză motivele de nelegalitate invocate, în considerarea celor în continuare arătate.
Reclamantul recurent M.R. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de obligare a autorităţii intimate Agenţia Domeniilor Statului (ADS) la restituirea sumei de 2.250,38 RON, reprezentând redevenţă de concesiune plătită nedatorat, cu dobânda aferentă.
După cum rezultă necontestat şi din expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii primei instanţe, de mai sus, între reclamantul recurent în calitate de arendaş şi intimata-pârâtă în calitate de arendator, a fost încheiat Contractul de arendă nr. 127 din 13 mai 2002, având iniţial ca obiect preluarea spre exploatare a suprafeţei totale de 28,83 ha teren cu destinaţie agricolă situat în perimetrul localităţii Coţuşca, judeţul Botoşani.
Totodată, ambele părţi au menţionat reducerea obiectului contractului prin două acte adiţionale, încheiate în anii 2003 şi 2004 şi semnate fără obiecţiuni, la 0,8 ha teren arabil.
Reţinând natura administrativă a contractului încheiat între părţi, instanţa de fond, în esenţă, a respins acţiunea reclamantului pe considerentul nedovedirii pretenţiilor formulate, şi al nedemonstrării lipsei de folosinţă a terenului, a cărui suprafaţă s-a diminuat, cu atât mai mult cu cât deşi reclamantul a susţinut că nu a mai folosit terenul din anul 2004, notificarea sa, pretins realizată conform art. 2.5. din contract s-a formulat abia la 15 iulie 2010, după cum rezultă din actele dosarului, respectiv adresa ADS nr. 176.465 din 26 august 2010.
Analizând criticile recurentului-reclamant, raportat la situaţia de fapt înfăţişată şi la probatoriul administrat, Înalta Curte reţine că acestea nu sunt întemeiate şi ca atare nu pot antrena modificarea soluţiei adoptate, în sensul solicitat de recurent.
O primă critică a recurentului fundamentată pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii de către instanţa de fond.
Înalta Curte arată însă că acest motiv de nelegalitate nu este incident în cauză, dată fiind analiza realizată de instanţa de fond, pertinentă şi corectă, fundamentată nu numai pe probele administrate dar şi pe clauzele contractului, cărora li s-a dat o justă interpretare şi aplicare.
De altfel elocventă în sensul neincidenţei acestui motiv de recurs este şi împrejurarea că recurentul nu a arătat prin motivele de recurs în ce anume constă denaturarea pretinsă a actului supus judecăţii.
Nici criticile subsumate motivului de recurs vizând greşita aplicare a legii, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt fondate.
Argumentele esenţiale înfăţişate de recurent vizând nesocotirea de către prima instanţă a principiilor echităţii contractuale şi a impreviziunii contractului sunt nefondate câtă vreme dispoziţiile corespunzătoare sunt cuprinse în Noul C. civ. (art. 1271 şi 1272) ale cărei prevederi nu sunt incidente în cauză, dată fiind intrarea în vigoare a noului C. civ. la 1 octombrie 2011, ulterior naşterii şi încetării raporturilor contractuale, contractul în litigiu fiind reziliat la data de 25 august 2006.
Astfel, potrivit art. 107 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispoziţiile art. 12714 C. civ., privitoare la impreviziune se aplică numai contractelor încheiate după intrarea în vigoare a Codului civil, adică după 1 octombrie 2011, ceea ce evident demonstrează inaplicabilitatea prevederilor invocate.
Totodată apare şi ca total lipsită de consistenţă invocarea dezechilibrului prestaţiilor derivate din contractul părţilor la un interval de peste patru ani de la rezilierea acestuia, în condiţiile în care pe parcursul derulării raporturilor contractuale modificările intervenite au fost semnate şi acceptate, fără obiecţiuni de ambele părţi.
În fine, cum bine a reţinut şi judecătorul fondului reclamantul nu a dovedit că în conformitate cu clauza cuprinsă în art. 2.5 din contract a notificat partea pârâtă în sensul diminuării arendei, anterior rezilierii intervenite în anul 2006, dată fiind şi stipulaţia contractuală expresă în sensul că „reducerea suprafeţei de teren prevăzută iniţial în contract nu antrenează răspunderea arendatorului”.
Aşa fiind şi pretinsa încălcare a principiului echităţii, urmare a diminuării semnificative a suprafeţei concesionate ce nu putea fi anticipată la debutul raporturilor contractuale, chiar dacă întemeiată principial, este anihilată în cauză de semnarea celor două acte adiţionale, nr. 1 din 12 august 2003 şi nr. 2 din 9 noiembrie 2004, prin care şi recurentul a consimţit la continuarea contractului însă în perioada 2003 - 2006 nu a mai achitat arenda datorată, recuperată silit de intimată.
Faţă de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge aşadar ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.R. împotriva Sentinţei nr. 290 din 21 septembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 3558/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3623/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
