ICCJ. Decizia nr. 3558/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3558/2012
Dosar nr. 342/35/2011
Şedinţa publică de la 18 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, reclamantul R.C., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, a solicitat să se constate nelegalitatea inspecţiei fiscale şi a actelor administrative efectuate la data de 27 ianuarie 2010 de organele de inspecţie ale pârâtei şi anularea ca nelegale şi neîntemeiate, a Deciziei de impunere nr. 71015 din 27 ianuarie 2010, prin care a fost obligat la TVA în sumă de 3.245.494 RON şi accesoriile aferente în sumă de 1.809.041 RON, a Dispoziţiei de măsuri nr. 71106 din 28 ianuarie 2010, precum şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 71014 din 27 ianuarie 2010, emise de inspectorii din cadrul Activităţii de Inspecţie Fiscală Bihor.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că împotriva actelor administrative atacate, a formulat contestaţie pe cale administrativă în temeiul art. 209 C. proc. fisc., înregistrată la organul fiscal sub nr. 30089 din 19 februarie 2010, la care organul fiscal nu i-a răspuns până la data de 31 mai 2011, astfel că a depus în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, notificare de renunţare la jurisdicţia administrativă, înregistrată sub nr. 91795 din 31 mai 2011.
În esenţă, reclamantul a susţinut că inspecţia fiscală a fost nelegală, fiind efectuată de organele de inspecţie cu încălcarea prevederilor art. 95 şi urm. C. proc. fisc., care prevăd că pot fi supuse inspecţiei fiscale doar persoanele care au cumulativ obligaţia stabilirii, reţinerii şi plăţii impozitelor şi taxelor.
Prin întâmpinare, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor a solicitat respingerea acţiunii, în principal ca inadmisibilă, iar pe fond ca neîntemeiată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 211 din 10 octombrie 2011, Curtea de Apel Oradea a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâta D.G.F.P. Bihor şi a respins acţiunea formulată de reclamantul R.C., împotriva pârâtei D.G.F.P. Bihor, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că deşi reclamantul a formulat contestaţie împotriva Deciziei de impunere nr. 71015 din 27 ianuarie 2010 emisă de D.G.F.P. Bihor - Activitatea de Inspecţie Fiscală în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. 71014 din 27 ianuarie 2010 pentru suma totală de 5.054.535 RON (reprezentând TVA stabilită de plată în sumă de 3.245.494 RON şi majorări de întârziere în sumă de 1.809.041 RON aferente TVA stabilite de plată), ulterior a renunţat la această contestaţie, conform notificării înregistrate sub nr. 91795 din 31 mai 2011.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că dispoziţiile art. 205 - 218, Codul de procedură fiscală reglementează o procedură prealabilă obligatorie, care nu reprezintă o jurisdicţie specială administrativă în sensul art. 6 din Legea nr. 554/2004, la care se referă şi art. 21 din Constituţie, această procedură având caracter obligatoriu şi nu facultativ, cum au jurisdicţiile speciale administrative.
Curtea de apel a constatat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 554/2004, întrucât aşa cum s-a pronunţat şi Curtea Constituţională în Decizia nr. 409 din 12 octombrie 2004, Codul de procedură fiscală nu instituie jurisdicţii speciale administrative, textele C. proc. fisc. reglementând procedura de recurs administrativ prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare ale acestuia de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege.
Conchizând, judecătorul fondului, având în vedere dispoziţiile art. 205 - 218 din O.G. nr. 92/2003 care stabilesc că actele fiscale nu pot fi atacate direct la instanţa de contencios administrativ, ci numai după soluţionarea pe fond a contestaţiei contribuabilului prin decizie emisă de organul fiscal, a constatat aşadar că instanţa nu poate fi sesizată direct cu cererea de anulare a deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală, fără parcurgerea prealabilă a contestaţiei administrative.
3. Recursul declarat de reclamant
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs R.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, recurentul-reclamant invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a susţinut că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 6 din Legea nr. 554/2004, care în aprecierea sa sunt aplicabile cu prioritate.
Recurentul a mai arătat că regula prevăzută de art. 6 din Legea nr. 554/2004 are o aplicabilitate generală, obligatoriu a fi luată în considerare şi în cazul acţiunilor de contencios fiscal, respectiv cele prevăzute de art. 205 - 218 din O.G. nr. 92/2003, mai cu seamă că acest din urmă act normativ este inferior Legii nr. 554/2004 şi ca atare nu poate avea efectul unei norme derogatorii.
În fine, s-a mai arătat că şi dispoziţiile art. 7 din Legea contenciosului administrativ care instituie procedura recursului graţios, trebuie analizate şi aplicate într-o manieră care să nu contravină principiului circumscris dreptului la un proces echitabil, referirile instanţei de fond la decizia Curţii Constituţionale fiind total irelevante.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse şi raportat la prevederile legale aplicabile din materia supusă verificării, în continuare înfăţişate, Înalta Curte reţine că nu este incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., faţă de cele mai jos arătate.
Instanţa de fond a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantului-recurent promovată împotriva (i) Deciziei de impunere nr. 71015 din 27 ianuarie 2010, a (ii) Dispoziţiei de măsuri nr. 71106 din 28 ianuarie 2010 ca şi a (iii) Raportului de inspecţie fiscală Bihor nr. 71014 din 27 ianuarie 2012, apreciind, după cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii de mai sus, că neparcurgerea contestaţiei administrative, la exercitarea căreia recurentul a renunţat expres, prin Notificarea înregistrată sub nr. 91795 din 31 mai 2011, impune adoptarea unei asemenea soluţii, procedura prealabilă instituită şi în această materie, fiind o condiţie specială de exerciţiu a dreptului la acţiune, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, coroborată cu art. 109 alin. (2) C. proc. civ.
Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a dat o corectă interpretare prevederilor legale incidente în cauză şi în mod legal a apreciat că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 6 din Legea nr. 554/2004, privitoare la jurisdicţiile administrative speciale.
În contextul examinării criticilor înfăţişate de recurentul-reclamant, Înalta Curte reaminteşte, în acord cu practica sa deja consolidată în această materie, conţinutul prevederilor legale incidente şi la care şi recurentul a făcut trimitere după cum urmează:
- C. proc. fisc.: art. 41: În înţelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale.
-C. proc. fisc.: art. 70 Termenul de soluţionare a cererilor contribuabililor
(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluţionează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
(2) În situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate.
-C. proc. fisc.: art. 205: Posibilitatea de contestare
(1) Împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii.
- C. proc. fisc.: art. 207 Termenul de depunere a contestaţiei
(1) Contestaţia se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancţiunea decăderii.
- C. proc. fisc.: art. 218 Comunicarea deciziei şi calea de atac
(1) Decizia privind soluţionarea contestaţiei se comunică contestatorului, persoanelor introduse, în condiţiile art. 44, precum şi organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.
(2) Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, în condiţiile legii;
- Legea nr. 554/2004, art. 6 - (1) Jurisdicţiile administrative speciale sunt facultative şi gratuite.
- Legea nr. 554/2004 art. 2 alin. (1) lit. d) act administrativ-jurisdicţional - actul emis de o autoritate administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuţii de jurisdicţie administrativă specială;
Analiza legislaţiei aplicabile în materia anulării actelor administrativ-fiscale relevă că obiectul controlului judiciar îl constituie, potrivit art. 218 C. proc. civ., decizia privind soluţionarea contestaţiei, alături de actele fiscale privind stabilirea şi modificarea obligaţiilor fiscale.
Potrivit art. 205 C. proc. fisc. împotriva titlului de creanţă, care reprezintă titlul prin care se constată creanţa bugetară, precum şi a celorlalte acte administrativ-fiscale se poate formula contestaţie care este o cale administrativă de atac.
Contestaţia ca şi cale administrativă de atac este sinonimă plângerii prealabile reglementate de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Decizia adoptată în soluţionarea contestaţiei este un act administrativ, care se pronunţă în cadrul unui recurs administrativ şi nu un act administrativ jurisdicţional, întrucât procedura contestaţiei nu se circumscrie noţiunii de jurisdicţie administrativă, reglementată de art. 6 din Legea nr. 554/2004, aşa cum greşit susţine recurenta.
Totodată, Înalta Curte arată că jurisdicţia administrativă este definită ca fiind acea activitate de soluţionare cu putere de adevăr legal, de către un organ de stat independent faţă de părţile în litigiu a unor conflicte juridice ce le-au fost date în competenţă prin lege, activitate care se finalizează printr-un act jurisdicţional, împotriva căruia sunt prevăzute căi de atac.
Actul administrativ jurisdicţional se emite de o autoritate administrativă independentă, învestită cu atribuţii de jurisdicţie administrativă.
În cazul deciziilor adoptate în soluţionarea contestaţiei, organul administrativ nu îndeplineşte cerinţa de independenţă faţă de părţi, procedura soluţionării contestaţiei fiind atribuită însuşi organului care a emis actul fiscal sau organului ierarhic superior.
În consecinţă, procedura de contestare reglementată în Codul de procedură fiscală este o procedură administrativă prealabilă, iar parcurgerea acestei căi administrative de atac reprezintă o condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ.
Contestaţia administrativă nu înlătură dreptul la acţiune, aşa cum prevede art. 205 C. proc. fisc., dar acelaşi text face trimitere la exercitarea acţiunii în condiţiile legii.
Ori, una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii reglementate în legea contenciosului administrativ este aceea a îndeplinirii procedurii prealabile şi mai mult în cazul actelor administrativ-fiscale obiectul controlului judiciar îl constituie deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 218 C. proc. fisc.
În fine, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile recurentului şi în considerarea deciziilor Curţii Constituţionale, referirile primei instanţe la cele statuate în respectivele decizii nefiind nerelevante câtă vreme vizează tocmai împrejurarea că dispoziţiile C. proc. fisc. nu instituie jurisdicţii speciale administrative, în sensul art. 21 alin. (4) din Constituţie, procedurile de recurs administrativ reglementate în această materie neîntrunind elementele definitorii ale activităţii de jurisdicţie, pentru argumentele deja arătate.
Aşa fiind, în raport de cele înfăţişate se va dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de R.C. împotriva Sentinţei nr. 211/CA din 10 octombrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 3443/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3565/2012. Contencios. Pretentii. Recurs → |
|---|
