ICCJ. Decizia nr. 3470/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3470/2012
Dosar nr. 8994/2/2011
Şedinţa publică de la 13 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
I.1. Cererea de chemare în judecată.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 octombrie 2011, reclamantul H.D.A. a solicitat, în contradictoriu cu ANAF - A.N.V., suspendarea ordinului nr. 7478 din 02 august 2011, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 8073/2/2011, înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin Ordinul contestat nr. 7478 din 02 august 2011, s-a dispus destituirea sa din funcţie, fapt ce a determinat lipsirea sa de singurul venit, încetarea dreptului de a mai încasa salariul corespunzător funcţiei din care a fost destituit, această măsură producându-i consecinţe financiare imediate.
Totodată, prin cererea de anulare a ordinului, reclamantul a invocat numeroase motive de vădită nulitate absolută: încălcarea dispoziţiilor art. 100 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, ordinul a fost emis în urma participării sale la un examen extrem de subiectiv, desfăşurat în baza unui regulament extrem de ambiguu, care a lăsat loc arbitrariului şi care nu a îndeplinit exigenţa de a fi „previzibil”; ordinul în care s-a dispun încetarea raportului de serviciu a fost emis şi motivat în baza unor acte normative inexistente, întrucât Ordinele preşedintelui A.N.A.F. nr. 2406 din 04 iulie 2011, şi nr. 2407 din 04 iulie 2011 nu au fost publicate în M. Of.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare.
I.2. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa nr. 6255 din 28 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamant.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, referitoare la cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Astfel, în dovedirea cazului bine justificat reclamantul a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 100, alin. (2) alin. (2) din Legea nr. 188/1999, respectiv încălcarea criteriilor cu ocazia reorganizării instituţiei, participarea sa la un examen subiectiv aspecte, însă care vizează fondul cauzei şi nu pot fi reţinute ca argument al admiterii cererii de suspendare.
Şi în ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, respectiv prevenirea unei pagube iminente, Curtea a apreciat că simpla referire la faptul că aplicarea ordinului duce la lipsa veniturilor, nu este de natură a satisface cerinţele dispoziţiilor art. 2 alin. (1), lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, atâta vreme cât legiuitorul a stabilit ca regulă, că actul administrativ de încetare a raportului de serviciu este executoriu iar suspendarea executării acestuia este excepţia.
I.3. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul H.D.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul reclamant a susţinut în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a respins cererea de suspendare, ca fiind neîndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, condiţia cazului bine justificat presupune să existe o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate. Or, în cauză Ordinul nr. 7478/2011 a fost emis în baza Ordinelor nr. 2406/2011 şi nr. 2407/2011, nepublicate în M. Of. şi deci inexistente.
Şi condiţia prevenirii unei pagube iminente este îndeplinită, a susţinut recurentul reclamant, prin faptul că destituirea din funcţie a determinat încetarea dreptului de a mai încasa salariul corespunzător funcţiei deţinute anterior, această măsură producând consecinţe financiare imediate.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, analizând recursul în raport de motivele invocate, de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, de susţinerile părţilor, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Instanţa de recurs apreciază că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. potrivit căruia „hotărârea este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii”.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Conform art. 15 alin. (1) din aceeaşi lege, suspendarea executării actului administrativ poate fi solicitată de reclamant pentru motivele prevăzute la art. 14 şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea actului, astfel cum s-a procedat în cauza dedusă judecăţii.
Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de dispoziţiile menţionate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.
Îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.
Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului.
După cum se constată, prima instanţa soluţionând cererea de suspendare a apreciat în mod corect că în cauză nu este îndeplinită condiţia referitoare la „cazul bine justificat” întrucât recurenta-reclamantă nu a reuşit să dovedească împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care să răstoarne prezumţia de legalitate a actelor administrative fiscale a căror suspendare se solicită.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/ şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.
Recurentul-reclamant, după cum se constată, se rezumă doar la susţineri privind nelegalitatea pe fond a actului administrativ or, în cadrul procedurii suspendării unui act administrativ fiscal este permisă doar cercetarea sumară a aparenţei dreptului legitim vătămat şi nu este permisă prejudecarea fondului litigiului .
În consecinţă, în mod corect, prima instanţă a statuat că nu a fost dovedită îndeplinirea condiţiei referitoare la cazul bine justificat care să conducă la suspendarea executării actelor administrative fiscale în cauză.
Cât priveşte criticile referitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte constată, de asemenea, că argumentele reţinute în sentinţa atacată sunt fondate, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente, or, în cauză nu s-a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituţii juridice.
Mai mult, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se impune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor referitoare la cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente, or, în condiţiile în care în mod corect instanţa de fond a reţinut că nu s-a dovedit îndeplinirea unei condiţii menţionate, soluţia pronunţată este temeinică şi legală, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de H.D.A. împotriva sentinţei nr. 6255 din 28 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3385/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3477/2012. Contencios → |
|---|
