ICCJ. Decizia nr. 3713/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3713/2012
Dosar nr. 3816/2/2010
Şedinţa publică de la 25 septembrie 2012
Asupra cererii de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 3079 din 19 iunie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de Statul Român prin C.C.S.D. împotriva sentinţei nr. 4212 din 15 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, a admis recursul declarat de A.N.R.P. împotriva sentinţei nr. 4212 din 15 iunie 2011 pronunţată de aceeaşi instanţă, a modificat sentinţa atacată în sensul respingerii cererii privind emiterea titlului de plată şi cererea privind plata efectivă a despăgubirilor şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a constatat că reclamanta s-a adresat pârâtului, manifestându-şi stăruinţa în soluţionarea cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluţionare efectivă, împrejurare care este de natură a o afecta pe reclamantă în soluţionarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Or, din această perspectivă Înalta Curte a reţinut că nesoluţionarea cererii formulate de reclamantă, indiferent de motivaţia autorităţii recurente, ar echivala cu o vătămare a acesteia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută.
Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea competentă, în tergiversarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 247/2005.
Înalta Curte a reţinut însă întemeiată critica formulată de recurenta A.N.R.P., constatând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Astfel, în mod greşit instanţa de fond a obligat la emiterea titlului de plată şi a eşalonat sumele ce urmează a fi acordate pentru despăgubire, în condiţiile în care pentru emiterea titlului de plată se cer a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi parcurgerea obligatorie a etapelor respective, etapă subsecventă etapei de emitere a titlului privind decizia de despăgubire, iar valorificarea acestui titlu urmează a se face în condiţiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr. 81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cap. V1, Secţiunea I intitulată „ Valorificarea titlurilor de despăgubire”.
Astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 182 lit. a) din Legea nr. 247/2005, titlul VII şi a dispoziţiilor H.G. nr. 128/2008, emiterea titlurilor de plată şi plata despăgubirilor se va face în ordinea înregistrării cererilor de opţiune, în termen de 15 zile de la data existenţei disponibilităţilor băneşti în contul A.N.R.P., cu respectarea dispoziţiilor O.G. nr. 62/2010.
Ulterior, prin cererea formulată la data de 6 iulie 2012 intimata-reclamantă B.G.A. a solicitat completarea dispozitivului Deciziei nr. 3079 din 19 iunie 2012 în sensul obligării recurentului-pârât Statul Român prin C.C.S.D. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 lei.
În motivarea cererii, intimata-reclamantă B.G.A. a arătat că instanţa de control judiciar a omis să se pronunţe cu privire la obligarea recurentului-pârât Statul Român prin C.C.S.D. la plata cheltuielilor de judecată solicitate de aceasta.
Examinând cauza şi cererea formulată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 2812 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezenta cerere de completare a dispozitivului Deciziei nr. 3079 din 19 iunie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţia de contencios administrativ şi fiscal, este întemeiată, motiv pentru care o va admite.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerente în continuare arătate:
Potrivit art. 2812 alin. (1): „Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare”.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă, fără putinţă de tăgadă, că intimata-reclamantă B.G.A. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată conform dovezilor ataşate.
Având în vedere soluţia pronunţată şi dispoziţiile art. 276 C. proc. civ., precum şi cele ale art. 2812 C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea şi va dispune completarea dispozitivului Deciziei nr. 3079 din 19 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că va obliga recurenta-pârâtă C.C.S.D. la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cererea formulată de B.G. privind completarea dispozitivului Deciziei nr. 3079 din 19 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Dispune completarea dispozitivului Deciziei nr. 3079 din 19 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că obligă recurenta pârâtă C.C.S.D. la plata sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă, cu aplicarea dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3706/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 374/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
