ICCJ. Decizia nr. 3624/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 168/CA din 9 septembrie 2011 Curtea de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea astfel cum a fost precizată de reclamanta B.F.I. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, acțiune având ca obiect anularea Ordinului nr. 2232/2010 emis de Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, reintegrarea în funcția publică de conducere de execuție de șef serviciu în cadrul aceleiași direcții, cu plata retroactivă a drepturilor salariale și plata sumei de 150.000 lei cu titlu de daune.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin Ordinul nr. 2232 din 02 septembrie 2010 s-a dispus eliberarea reclamantei din funcția publică de conducere de director executiv adjunct în cadrul Direcției pentru Agricultură Bihor, după expirarea termenului de preaviz de 30 de zile, ordinul fiind emis în temeiul art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3), (4), (5) și (7) și art. 100 din Legea nr. 188/1999,art. 36 din Legea nr. 330/2009, H.G. nr. 751/2010.
H.G. nr. 751/2010 reglementează măsurile de reorganizare a direcțiilor pentru agricultură și dezvoltare rurală.
Prin Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 2001 din 12 august 2010 s-a aprobat structura organizatorică-cadru a direcțiilor pentru agricultură județene și a Municipiului București, iar prin Ordinul nr. 2025 din 19 august 2010 s-a aprobat structura organizatorică a statelor de funcții ale direcțiilor pentru agricultură județene și a Municipiului București.
Conform structurii organizatorice cadru a Direcției pentru Agricultură Bihor și a statului de funcții aceasta are în structură două posturi de conducere, aceea de director executiv și aceea de șef serviciu.
Conform statului de funcții și a structurii organizatorice existente anterior reorganizării în baza H.G. nr. 751/2010 Direcția pentru Agricultură Bihor avea în structură 12 posturi de conducere, astfel: director executiv un post, director executiv adjunct 5 posturi, șef serviciu 5 posturi și șef birou un post.
Prin urmare, prin reorganizare s-a redus numărul de posturi de conducere, precum și al celor de execuție, de la 12 la două, rămânând în structură doar un post de director executiv și un post de șef serviciu.
în ceea ce privește nelegalitatea actului administrativ în litigiu, instanța de fond a constatat că reclamanta nu invocă în acțiune nici un motiv de nelegalitate a actului administrativ în litigiu ci aspecte ce vizează doar faptul că nu a fost integrată pe postul de șef serviciu.
Postul de șef serviciu rămas în structură, nu este un post inferior celui de director executiv adjunct deoarece atribuțiile aferente acestui post sunt altele decât atribuțiile postului de șef serviciu existent în schemă anterior reorganizării și sunt mai multe decât atribuțiile aferente postului ocupat de reclamantă, situație în care dispozițiile art. 99 din Legea nr. 188/1999 nu sunt aplicabile.
Dispozițiile art. 100 lit. a) din Legea nr. 188/1999 prevăd posibilitatea numirii funcționarilor publici supuși reorganizării în noua funcție publică dacă atribuțiile noului post s-au modificat cu mai puțin de 50%.
în speță, așa cum rezultă din organigrama în vigoare anterior reorganizării aprobate prin Ordinul nr. 2025/2010, direcțiile pentru agricultură aveau în structură 5 posturi de directori executivi adjuncți și 5 posturi de șefi serviciu, prin urmare în urma reorganizării, postului de șef serviciu rămas în schemă îi revin atribuțiile tuturor posturilor desființate pentru că atribuțiile respective trebuie executate de un funcționar public, situație în care atribuțiile postului de șef serviciu, cuprinzând atât atribuțiile vechiului post de șef serviciu existent anterior și păstrat în schemă cât și pe cele ale celorlalte posturi de șef serviciu și director executiv adjunct supuse reorganizării, s-au majorat evident cu mai mult de 50%.
Din cuprinsul fișei postului de director executiv adjunct ocupat de reclamantă, rezultă că aceasta ocupa unul din cele 5 posturi de director executiv adjunct existente anterior în schemă, respectiv postul de director executiv adjunct care avea ca și atribuție conducerea activității de inspecție, în timp ce din cuprinsul fișei postului de șef serviciu, urmare a modificării atribuțiilor prin reorganizarea instituției, rezultă că atribuțiile acestui post vizează atât conducerea activității de inspecție cât și atribuții de coordonare și implementare la nivel local a practicii, strategiilor, programelor de acțiune în domeniul agricol, activități de statistici agricole, autorizări, atestarea produselor tradiționale, activități privind efectuarea agriculturii ecologice, alături de atribuții de inspecție.
Constatând că atribuțiile postului de șef serviciu solicitat de reclamantă sunt majorate cu peste 50% față de atribuțiile postului de director executiv adjunct ocupat de aceasta anterior reorganizării, instanța de fond a apreciat că nu pot fi aplicabile nici dispozițiile art. 100 din Legea nr. 188/1999.
împotriva sus amintitei sentințe reclamanta B.F.I. a declarat recurs.
Invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta a subliniat că sentința atacată este lipsită de temei legal, consecință a unei aprecieri greșite a normelor legale aplicabile în materie și a probelor administrate.
în opinia recurentei instanța de fond nu și-a înțeles menirea de a înlătura abuzul de drept săvârșit de executiv și legislativ, arătându-se în mod sintetic că au fost nesocotite prevederile art. 99 (1), (5), (6) și (7) din Legea nr. 188/1999 care se coroborează cu cele ale art. 36(1) - (3) din Legea nr. 330/2009, că în mod greșit s-a reținut că recurenta nu ar fi avut competențele necesare pentru a exercita atribuțiile de șef serviciu deoarece fișa acestui post vizează atât conducerea activității de inspecție cât și coordonarea și implementarea la nivel local a practicii, strategiilor, programelor de acțiune în domeniul agricol, câtă vreme fișa postului de director executiv adjunct, ocupat de recurentă - contrazice o astfel de teză.
Totodată s-a susținut că în abordarea cazului dedus judecății, judecătorul era obligat să se raporteze cu prioritate la reglementările comunitare în condițiile în care recurentei i s-a încălcat dreptul la muncă și implicit dreptul la existență.
Prin întâmpinare, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a apreciat că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurentă, instanța analizând acțiunea de anulare a Ordinului nr. 2232/2010 prin raportare la actele normative în baza cărora a fost emis, cu accent pe HG nr. 751/2010 privind măsurile de reorganizare a direcțiilor pentru agricultură și dezvoltare rurală județene și a municipiului București.
Examinând cauza prin prisma normelor legale incidente și a probatoriului administrat, înalta Curte reține că recursul este nefondat și îl va respinge în consecință pentru cele ce vor fi punctate în continuare:
Ordinul a cărei anulare s-a cerut nr. 2232 din 2 septembrie 2010 privește acordarea unui termen de preaviz de 30 de zile calendaristice și eliberarea din funcția publică de conducere de director adjunct în cadrul Direcției pentru Agricultură Bihor a reclamantei B.F.I., act administrativ individual emis în temeiul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici (modificată și completată), Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, HG nr. 751/2010 privind măsurile de reorganizare a direcțiilor pentru agricultură și dezvoltare rurală județene și a Municipiului București, precum și stabilirea numărului de posturi, precum și HG nr. 725/2010 privind reorganizarea și funcționare MADR precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia.
în analiza făcută prima instanță s-a raportat îndeosebi la HG nr. 751/2010 ca temei al emiterii actului administrativ contestat, observând că acesta din urmă a fost efectul noii structuri organizatorice aprobate prin hotărârea de guvern amintită și prin ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 2001/2010 cât și prin ordinul ministrului nr. 2025/2010 prin care s-a aprobat structura organizatorică a statelor de funcții ale direcțiilor pentru agricultură județene și a municipiului București.
Așa cum corect s-a arătat în considerentele sentinței aflate în control judiciar, aspectele evidențiate prin cererea de chemare în judecată nu vizează nelegalitatea actului administrativ în discuție ci se referă în concret la nemulțumirea reclamantei de a nu fi fost redistribuită în postul de șef serviciu. De altfel, nici prin motivele de recurs nu se contestă reorganizarea ce a avut loc la nivelul Direcției pentru Agricultură Bihor, insistându-se pe presupusa eroare a instanței de fond de a nu fi făcut aplicarea art. 99 (1), (5), (6) și (7) din Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a art. 36 (1) - (3) din Legea cadru nr. 330/2009 și în concluzie, pe greșeala de a nu se fi observat că atribuțiile șefului de serviciu se identifică cu atribuțiile prevăzute în fișa postului de director executiv pe care l-a ocupat recurenta până la emiterea ordinului contestat.
Contrar celor susținute de recurentă, din considerentele sentinței prezentate în rezumat mai înainte, rezultă că acest aspect a făcut preocuparea instanței de fond care a interpretat și aplicat judicios dispozițiile legale invocate, concluzionând totodată că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 100 (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 republicată, modificată și completată, deoarece din probele administrate a rezultat că atribuțiile postului de șef serviciu (solicitat de reclamantă) sunt majorate cu peste 50% față de atribuțiile postului de director executiv adjunct ocupat de reclamantă anterior reorganizării reglementate prin H.G. nr. 751/2010,deci că nu era posibilă din punct de vedere legal numirea reclamantei în funcția publică de șef serviciu din cadrul DADR Bihor.
Nu poate fi primită critica recurentei în sensul că instanța nu a înțeles să corecteze eventualele abuzuri de drept săvârșite de executiv sau de legislativ, rolul judecătorului fiind acela de a interpreta și aplica legea, în virtutea principiului separației puterilor în stat consacrat de art. 1 (4) din Constituția României.
De asemenea, deși corectă teza aplicării cu prioritate a reglementărilor comunitare, în lipsa indicării în concret a normelor de drept comunitar ce nu ar fi fost respectate de prima instanță, rămâne fără substanță și cea din urmă critică menționată în cererea de recurs.
în contextul arătat concluzia este că soluția pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, este corectă și legală, astfel că văzând și dispozițiile art. 312 (1) C. proc. civ. și art. 20 (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3637/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3633/2012. Contencios → |
|---|
