ICCJ. Decizia nr. 3633/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată, reclamantul G.P. a solicitat instanței obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, de a soluționa cu celeritate dosarul nr. 39767/CC/2009, potrivit art. 4 din decizia nr. 2/2006/CC, și să transmită acest dosar unui evaluator autorizat pentru stabilirea valorii de circulație a imobilului situat în Cluj-Napoca constând din teren 1 jugăr și 79 stânjeni precum și construcțiile înscrise în C.F., respectiv casă din cărămidă acoperită cu țiglă, cu 3 camere, 1 bucătărie, 1 magazie, 1 tâmplărie, 1 fabrică metalurgică "Hirsch", situată în fosta str. Negru Vodă, nr. 1, identificată inițial în C.F. vechi Cluj nr. 10725 nr. top.6833. De asemenea, reclamantul a mai solicitat ca în baza evaluării, pârâta să emită Decizia reprezentând titlu de despăgubiri în echivalent pentru imobilul menționat, raportat la valoarea stabilită; fără cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 436 din 7 septembrie 2011 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de către reclamantul G.P., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligat pârâtul să soluționeze dosarul nr. 39767/CC/2009 având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005 și să înainteze evaluatorului dosarul pentru întocmirea raportului de evaluare și să emită, subsecvent, decizia reprezentând titlu de despăgubire.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 824 din 16 septembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Cluj, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și recursului declarate de A.V.A.S. de către Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 167/A din 28 ianuarie 2004, respectiv de către înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3.503 din 02 mai 2007, A.V.A.S. a fost obligată "să stabilească prin decizie valoarea și modalitatea măsurilor reparatorii corespunzătoare pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, în str. Negru Vodă, nr. 1, identificată inițial în C.F. vechi Cluj nr. 10725 nr. top.6833, constând din teren 1 jugăr și 79 stânjeni precum și construcțiile înscrise în C.F., respectiv casă din cărămidă acoperită cu țiglă, cu 3 camere, 1 bucătărie, 1 magazie, 1 tâmplărie, 1 fabrică metalurgică "Hirsch".
Prin decizia nr. 443 din 19 decembrie 2007 emisă de A.V.A.S. s-a propus acordarea măsurilor reparatorii d-lui G.P., decizia fiind înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. 2 Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Reclamantul a făcut demersuri în vederea obținerii despăgubirilor.
Luând în considerare intervalul scurs de atunci, precum și faptul că reclamantul a fost lipsit de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, reținând totodată că dispoziția emisă de AVAS poate fi asimilată noțiunii de "bun" reglementată de art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, instanța de fond a considerat că nu poate fi primită apărarea pârâtei referitoare la netemeinicia acțiunii din perspectiva faptului că nu ar fi fost urmată în totalitate procedura administrativă.
Curtea de apel a apreciat că, dacă s-ar lua în considerare această poziție, s-ar ajunge în situația în care pârâta s-ar prevala, cu succes, de propria culpă, ceea ce este inadmisibil din perspectiva principiilor care guvernează statul de drept.
Lentoarea procedurii administrative nu poate fi explicată în mod rezonabil de lipsa documentelor enumerate în cuprinsul întâmpinării.
Pârâta avea toate pârghiile administrative pentru a intra rapid în posesia documentelor solicitate dacă aprecia că înscrisurile ce i-au fost expediate nu erau suficiente.
împotriva hotărârii instanței de fond, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivarea recursului se arată că instanța de fond, în mod greșit, a reținut că, în speță, au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei.
în cauza supusă judecății, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, în sensul că dosarul aferent Deciziei 2/28 februarie 2006, a fost transmis de APAPS București, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 39767/CC.
Dosarul a fost aprobat pe caz special în ședința Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din 26 mai 2011, potrivit art. 3 din Decizia nr. 2815/2008, astfel că petitul 1 din cererea introductivă de instanță a rămas fără obiect.
Pentru completarea dosarului de despăgubire nr. 39767/CC, prin adresa nr. 39767/CC din06 septembrie 2011, atașată în copie, s-au făcut demersuri la Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Cluj, Consiliul Județean Cluj, Primăria municipiului Cluj - Napoca, Direcția Fondului Imobiliar de Stat - Oficiul Evidențe Imobile, Carte Funciară și S:C: Carbochim S.A., A.V.A.S. și s-a solicitat identificarea imobilului și comunicarea situației despăgubirilor încasate cu ocazia preluării abuzive: cuantumul și data încasării.
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are atribuții de identificare a imobilelor, aceasta făcându-se în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Referitor la etapa evaluării, aceasta este condiționată de clarificarea problemelor privind completarea dosarului.
Mai mult, nesoluționarea în termenul legal al unei cereri sau refuzul nejustificat, definite de legea contenciosului administrativ, determină nașterea dreptului la investirea instanței de contencios administrativ, însă în speța de față nu poate fi vorba de un refuz al Comisiei.
Soluționarea unei cereri în defavoarea reclamantei sau contrar așteptărilor sale nu reprezintă, în mod automat, un refuz nejustificat. Caracterul nejustificat poate să rezulte numai prin raportare la legislația existentă, cu care refuzul trebuie să fie în contradicție.
în cauza supusă judecății, trimiterea la evaluare se va face după completarea dosarului de despăgubire (aspect ce ține și de diligenta reclamantului).
Prin urmare, nu se poate reține existența unui refuz nejustificat al Comisiei Centrale cu privire la soluționarea dosarului privind acordarea despăgubirilor in favoarea reclamantei, având în vedere faptul că aceasta nu își exercită cu rea-credință atribuțiile ce îi revin în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.Astfel, pentru a exista un abuz de drept, atribuțiile conferite de lege trebuie exercitate cu încălcarea scopului pentru care au fost instituite.
Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluție înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (4) și (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, "(4) Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.
Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare".
Este real că legiuitorul nu a prevăzut un termen pentru analizarea și soluționarea acestor dosare, însă aceasta nu înseamnă că durata acestor proceduri poate fi atât de mare încât să aducă atingere dreptului reclamanților la aceste măsuri reparatorii, ea trebuind să se înscrie într-un termen rezonabil, termen care se consacră în practică în funcție de anumite situații de fapt, de greutăți întâmpinate în soluționarea cererilor, de numărul acestora, de măsura în care ele sunt imputabile instituției ș.a.m.d.
Toate considerentele care constituie motive de întârziere în soluționarea dosarelor sunt aspecte care nu sunt imputabile reclamanților, iar până la un punct nici pârâtei, trecând însă peste un anumit termen rezonabil de soluționare a unei astfel de cereri, termen a cărui nesocotire duce la însăși negarea dreptului, care devine unul iluzoriu, peste acest moment nu mai interesează dificultățile întâmpinate de instituția pârâtă, mai exact ele nu o pot exonera sine die de obligațiile sale, statul trebuind să găsească soluții administrative pentru rezolvarea situației.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr. 247/2005 nu poate conduce la ideea ca autoritatea publică să determine ea însăși acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu.
Soluționarea unei cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanție instituită de art. 6 din CEDO, garanție ce privește, în cauzele de natură civilă, nu numai desfășurarea procedurii în fața instanței de judecată, dar și procedura preliminară de natură administrativă atunci când sesizarea unei jurisdicții este condiționată în prealabil de parcurgerea acestei proceduri.
Doctrina europeană a arătat că noțiunea de "termen rezonabil" este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un "termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Astfel, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
în opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente.
Susținerile recurentei privind ordinea de soluționare a dosarelor pot fi reținute doar în măsura în care urmarea acestei ordini respectă rigorile termenului echitabil, la care s-a făcut referire mai sus.
Astfel fiind, înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.
în consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. înalta Curte a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3624/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 362/2012. Contencios → |
|---|
