ICCJ. Decizia nr. 3488/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Asupra recursului de față:
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei.
I.l. Cererea de chemare în judecată.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 20 februarie 2012, reclamantul M.A. a chemat în judecată pe pârâții COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și PREȘEDINTELE COMISIEI CENTRALE PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR - D.D. solicitând amendarea Președintelui Comisiei Centrale, cu amenda de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de întârziere, până la executarea obligației de a emite decizia privind titlul de despăgubire, pentru imobilul situat in Craiova, str. General Magheru, nr. 2, județul Dolj, obligație dispusă prin sentința nr. 135 din 15 martie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, definitivă și irevocabilă, obligarea Comisiei Centrale la plata sumei de 50.000 lei, cu titlu de despăgubiri de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin Sentința nr. 135 din 15 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, definitivă și irevocabilă, pârâta Comisia Centrală a fost obligată să emită decizia privind titlul de despăgubire, pentru imobilul situat in Craiova, str. General Magheru, nr. 2 județul Dolj.
Reclamantul a susținut ca hotărârea judecătoreasca este executorie de drept, fără a fi necesare alte formalități, cu toate acestea nu a fost pusă în executare de pârâtă nici după 30 de zile de la rămânerea irevocabilă și în consecință, este sancționabilă starea de pasivitate a paraților.
în drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Pârâții COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și PREȘEDINTELE COMISIEI CENTRALE PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR - D.D., au depus la dosarul cauzei întâmpinări, prin care au solicitat respingerea acțiunii.
La termenul de judecată din data de 15 mai 2012, reclamantului i s-a pus în vedere să-și precizeze acțiunea sub aspectul incidenței dispoziției O.U.G. nr. 4/2012.
I.2. Hotărârea instanței de fond.
Prin Sentința nr. 663 din 12 iunie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că deși potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, executarea hotărârii irevocabile prin care autoritatea publică este obligată să emită un act administrativ trebuie făcută în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, în cauza de față au intervenit prevederile OUG nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, prin care activitatea de emitere a titlurilor de proprietate este suspendată pentru o perioada de 6 luni.
în pronunțarea soluției sale, Curtea a avut în vedere jurisprudența recentă a Curții de la Strasbourg care a nuanțat obligația statului de punere în executare, în orice condiții, a unei hotărâri judecătorești. în cauza Fociac c. României s-a arătat că dreptul de acces la justiție nu poate obliga un stat să dispună executarea fiecărei hotărâri cu caracter civil, indiferent care ar fi circumstanțele (Sanglier împotriva Franței, nr. 50342/99, pct. 39, 27 mai 2003). Atunci când autoritățile sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească și nu fac acest lucru, respectiva inerție angajează răspunderea statului în sfera de aplicare a art. 6 § 1 din convenție.
Aceasta răspundere funcționează numai ca sancțiune a stării de inerție, or, în prezentul litigiu, fiind suspendată prin lege activitatea pârâților de emitere a titlurilor de despăgubire, Curtea a apreciat că nu se poate reține existența unei atitudini de pasivitate a autorității, care sa fie sancționabilă.
I.3. Recursul declarat în cauză.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul reclamant a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a respins cererea, reținând că au intervenit prevederile O.U.G. nr. 4/2012 care suspendă pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire, având în vedere că suspendare prevăzută de această ordonanță vizează procedura administrativă prevăzută de titlul VII din Legea nr. 247/2005 iar nu suspendarea punerii în executare a hotărârilor judecătorești, pronunțate până la data de 15 martie 2012.
Recurentul reclamant a formulat critici și în ceea ce privește obligarea pârâtei la 50.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru întârziere, datorat neexecutării hotărârii.
A susținut recurentul că dreptul la despăgubire pentru întârzierea emiterii dispoziției privind titlul de despăgubire este prevăzut de dispozițiile art. 24 alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004 și că instanța de fond nu a data dovadă de rol activ și nu a fost preocupată de administrarea probatoriului din care să rezulte cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul suferit de către reclamantă.
II. Considerentele înaltei Curți de Casație și Justiție.
înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, precum și din oficiu, potrivit art. 304 C. proc. civ., constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi în continuare arătate.
Prin Sentința nr. 135 din 15 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, definitivă și irevocabilă, pârâta Comisia Centrală a fost obligată să emită decizia privind titlul de despăgubire, pentru imobilul situat in Craiova, str. General Magheru, nr. 2 județul Dolj.
Prin Decizia nr. 5515 din 9 decembrie 2010, înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul formulat de C.C.S.D. împotriva Sentinței nr. 135/2010, astfel încât această din urmă hotărâre a rămas irevocabilă.
Potrivit art. 24 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, executarea hotărârii se face în cel mult 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Intimata C.C.S.D. avea obligația să execute hotărârea până la 9 ianuarie 2011.
întrucât autoritatea nu a respectat dispozițiile legale sus menționate, reclamanta a introdus acțiunea în justiție la data de 17 februarie 2012.
înalta Curte reține că în mod greșit prima instanță, respingând acțiunea reclamantei și-a motivat sentința prin apariția O.U.G. nr. 4/2012, care a suspendat emiterea titlurilor de despăgubire pentru o perioadă de 6 luni și citând din jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului, conchide în sensul că numai inerția autorității conduce la angajarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Or, în cauza de fată inerția autorității este evidentă, deoarece termenul limită pentru executarea hotărârii se finalizase la 9 ianuarie 2011, cu mai mult de un an înainte de apariția O.U.G. nr. 4/2012 și de formularea acțiunii în justiție(17 februarie 2012).
înalta Curte apreciază că în prezenta speță nu pot fi invocate dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012 deoarece, pe de o parte, autoritatea este în întârziere în executarea hotărârii prin trecerea, cu mult a termenului de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, iar pe de altă parte, ordonanța de urgență nu a prevăzut suspendarea executării hotărârilor judecătorești devenite irevocabile și executorii, anterior intrării acestui act normativ în vigoare.
De altfel, nici nu putea să cuprinsă o atare dispoziție, în raport cu principiul de drept al neretroactivității legii civile.
Mai mult, înalta Curte subscrie motivelor de recurs, în sensul că suspendarea vizează doar emiterea titlurilor de despăgubire în procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, fără a se pune în discuție executarea unei hotărâri judecătorești irevocabile.
în concluzie, înalta Curte apreciază că acțiunea reclamantului trebuie să fie admisă în privința obligării Președintelui C.C.S.D. la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu 09 ianuarie 2011 până la emiterea titlului de despăgubire, în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
în ceea ce privește obligarea intimatei la plata sumei de 50.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru întârziere, se constată inexistența dovedirii acestui capăt de cerere, obligația propunerii probatoriului aparținând reclamantului și nu instanței de judecată.
în concluzie, având în vedere considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) Cod procedura civilă coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recursul a fost admis sub consecința casării sentinței atacate și admiterii în parte a acțiunii, cu precizările sus menționate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3485/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3471/2012. Contencios → |
|---|
