ICCJ. Decizia nr. 3763/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3763/2012
Dosar nr. 979/46/2011
Şedinţa publică de la 27 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 413/F/CONT din 5 octombrie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamanta SC D.C. SRL Argeş, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - D.G.S.C. şi D.G.F.P. Vâlcea - A.I.F., prin care solicita anularea Deciziei de impunere nr. 335 din 19 mai 2011, a Raportului de inspecţie fiscală nr. 221 din aceeaşi dată şi a Deciziei nr. 278 din 12 iulie 2011, prin care s-a suspendat procedura de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Urmare a finalizării controlului desfăşurat la societatea reclamantă, organele de inspecţie fiscală au întocmit actele administrativ fiscale contestate, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare, în cuantum de 6.059.194 lei, iar prin Decizia nr. 278 din 12 iulie 2011, A.N.A.F. - D.G.S.C., în baza art. 214 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., a suspendat soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală.
Potrivit art. 205 alin. (1) C. proc. fisc., împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale, se poate face contestaţie potrivit legii. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale prin act administrativ-fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii.
Deosebit, potrivit art. 209 alin. (4), contestaţiile formulate împotriva actelor administrativ-fiscale emise de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi de alte autorităţi publice, care potrivit legii administrează creanţe fiscale, se soluţionează de aceste autorităţi.
S-a menţionat că legea instituie calea contestării administrative prealabile, care se finalizează prin emiterea unei decizii de soluţionare a contestaţiei, emisă în formă scrisă în condiţiile art. 211 C. proc. fisc., iar aceasta potrivit art. 218 alin. (2) poate fi atacată de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei, la instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile legii.
Prin urmare, sesizarea instanţei de judecată cu anularea actelor administrativ fiscale este deschisă numai după parcurgerea fazei administrative prin emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei, de către organul fiscal competent, împotriva acestora.
În cauză, faza administrativă nu a fost desăvârşită, întrucât potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., organul de soluţionare competent a suspendat soluţionarea cauzei, apreciind că există indicii de săvârşire a unei infracţiuni, a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
În acest sens, a fost emisă Decizia nr. 278 din 12 iulie 2011, din conţinutul căreia rezultă că prin plângerea penală nr. 88559 din 8 iunie 2011, organul fiscal a sesizat existenţa unor suspiciuni cu privire la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, decurgând din tranzacţii comerciale nereale, după cum urmează:
- în perioada verificării SC D.C. SRL a evidenţiat în contul 708 „Venituri din activităţi diverse”, la finalul fiecărei luni, soldul (diferenţa) dintre sumele de bani care au fost rulate prin aparatele jocuri de noroc tip slot-machine (sume încasate) şi sumele de bani care au fost extrase din maşinile de joc (câştiguri care figurează achitate) denaturând în acest fel impozitul pe profit datorat şi cifra de afaceri realizată;
- sumele de bani care figurează ca achitate sub formă de câştiguri nu sunt totalizate zilnic şi nici lunar pentru fiecare punct de lucru astfel încât să poată fi întocmit de registrul de casă zilnic în corelaţie cu situaţiile încasărilor zilnice şi lunare obţinute din activitatea de exploatare a maşinilor electronice cu câştiguri;
- documentele prezentate organelor de inspecţie fiscală (situaţia plăţilor din activitatea de jocuri de noroc) nu conţin toate elementele necesare pentru a putea dobândi calitatea de document justificativ pentru efectuarea de plăţi către persoanele care ar fi realizat câştiguri la aparatele de joc respectiv nu există posibilitatea ca în baza acestora persoanele respective să poată fi identificate;
- societatea nu a ţinut evidenţa zilnică a câştigurilor pe fiecare jucător neputându-se astfel stabili dacă au fost achitate sume de bani care depăşesc plafonul legal prevăzut de art. 75 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare;
- în perioada verificată SC D.C. SRL nu a evidenţiat niciun fel de câştiguri mai mari de 600 lei pentru fiecare concurs sau joc de noroc care să fie realizate de acelaşi organizator sau plătitor într-o singură zi.
Aşa fiind, rezultă că instanţa sesizată cu anularea deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală nu poate proceda la soluţionarea acestora înainte de soluţionarea contestaţiei de către organul fiscal competent prin decizie, contestaţia formulată împotriva acestor acte administrative fiind inadmisibilă.
Pe de altă parte, nu poate fi soluţionată nici contestaţia la decizia de suspendare a contestaţiei, întrucât contestatoarea nu a formulat critici împotriva soluţiei adoptate potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) C. proc. fisc., motivarea sa vizând fondul cauzei.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri, considerând-o netemeinică şi nelegală, reclamanta a formulat recurs, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac se arată că în mod greşit instanţa de fond a respins ca inadmisibilă acţiunea în ceea ce priveşte Decizia nr. 278 din 12 iulie 2011 a A.N.A.F. prin care s-a dispus suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, fără a o analiza pe fond, încălcând dispoziţiile art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.
De asemenea, recurenta susţine, în esenţă, că Decizia nr. 278/2011 este legală întrucât plângerea penală împotriva administratorului societăţii a vizat doar impozitul pe profit, însă contestaţia a fost formulată şi cu privire la constituirea în sarcina sa a unor obligaţii de plată cu titlu de T.V.A. pentru care nu există nici un motiv de suspendare a soluţionării acesteia.
Recurenta-reclamantă aduce şi critici referitoare la decizia de impunere, susţinând netemeinicia şi nelegalitatea sumelor imputate în cuprinsul acesteia.
D.G.F.P. a judeţului Vâlcea a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, apreciind ca legală şi temeinică sentinţa recurată.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că acesta este fondat, însă pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel cum rezultă din expunerea prezentată anterior, acţiunea reclamantei a vizat anularea Deciziei de impunere nr. 395 din 19 mai 2011, a R.I.F. nr. 221 din 19 mai 2011 şi a Deciziei nr. 278 din 12 iulie 2011 prin care s-a suspendat contestaţia acesteia din 15 iunie 2011.
Necontestat este faptul că nu a fost finalizată procedura administrativă prealabilă prevăzută în cuprinsul Titlului IX - Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale - din O.G. nr. 92/2003, cu modificările şi completările ulterioare, privind C. proc. fisc, astfel cum a fost calificată de jurisprudenţa în materie cât şi prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 409, nr. 478 din 2004, nr. 63/2006 şi nr. 563/2006.
Potrivit dispoziţiilor art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, doar deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor administrative pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ.
În acest sens este şi jurisprudenţa constantă a instanţelor de contencios administrativ, care au statuat că numai decizia emisă în urma soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere şi implicit a actelor ce au stat la baza emiterii acesteia poate fi obiect al unei acţiuni la instanţa de contencios administrativ (exemplu: Deciziile Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ fiscală, nr. 106/2006, nr. 150/2006 şi nr. 623/2011, etc.).
Prin urmare, în raport de situaţia de fapt, de dispoziţiile legale menţionate şi practica judiciară constantă în materie, în mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea care viza anularea Deciziei de impunere nr. 335/2011 şi a raportului de inspecţie fiscală, urmând a fi menţinute ca fiind legale şi temeinice dispoziţiile instanţei de fond sub aceste aspecte.
În altă ordine, se reţine că Decizia nr. 278 din 12 iulie 2011 prin care s-a dispus suspendarea contestaţiei administrative prealabile, putea fi contestată la instanţa de contencios administrativ în temeiul art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.
Prima instanţă nu a negat această posibilitate, însă a respins ca inadmisibilă şi acţiunea referitoare la anularea acestei decizii, fără a o analiza pe fond.
De asemenea, instanţa de fond, fără a exercita rolul său activ conform art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., în mod greşit a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantei care viza anularea Deciziei nr. 278/2011.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, art. 312 alin. (1), teza I alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantei, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în ceea ce priveşte soluţia referitoare la Decizia nr. 278/2011, care va analiza celelalte critici ca apărări.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC D.C. SRL Argeş împotriva sentinţei civile nr. 413/F/CONT din 5 octombrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în ceea ce priveşte soluţia referitoare la Decizia nr. 278/2011.
Menţine soluţia referitoare la decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3742/2012. Contencios. Anulare hotărâre... | ICCJ. Decizia nr. 3766/2012. Contencios. Anulare act emis de... → |
|---|
