ICCJ. Decizia nr. 3786/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3786/2012
Dosar nr. 2159/1/2012
Şedinţa publică de la 27 septembrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de recurs
Prin Decizia nr. 443 din 31 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta A.P.I.A. împotriva Încheierii din 14 septembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi a sentinţei nr. 428/F/CONT din 19 octombrie 2011 a aceleiaşi instanţe, prin care au fost respinse cererile reclamantei privind suspendarea executării, respectiv anularea Încheierii nr. 29 din 15 iulie 2011 şi a Deciziei nr. 16 din 20 mai 2011 emise de Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a Judeţului Argeş.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Recursul declarat împotriva Încheierii din 14 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, prin care s-a respins cererea de suspendare, este nefondată, în cauză hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În mod corect a fost respinsă cererea de suspendare în cauză nefiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14(1) din Legea nr. 554/2004.
Nu vor fi reţinute susţinerile din recurs în privinţa îndeplinirii condiţiilor cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 16 din 20 mai 2011 a Camerei de Conturi Argeş menţinută prin Încheierea nr. 29 din 15 iulie 2011 pronunţată de Curtea de Conturi a României - C.S.C.
În ceea ce priveşte prima condiţie cea a existenţei unor cazuri bine justificate în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 motivul invocat de recurentă, acela că dispoziţiile O.U.G. nr. 125/2006 nu prevăd în sarcina A.P.I.A. obligaţia verificării îndeplinirii condiţiei de eligibilitate privind lipsa datoriilor restante la bugetul de stat sau la bugetul local, nu reprezintă un caz bine justificat. Acesta reprezintă un motiv de nelegalitate, de fond, care urmează a fi analizat de instanţă cu ocazia verificării legalităţii actelor contestate.
Nu reprezintă o împrejurarea de fapt sau de drept de natură a infirma grav prezumţia de legalitate a actelor contestate.
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie a cererii de suspendare, în mod corect instanţa de fond a apreciat că nu este îndeplinită condiţia existenţei unei pagube iminente, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004; nu vor fi reţinute existenţa unei pagube în sensul perturbări grave a activităţii A.P.I.A., ca serviciu public prin punerea în executare a prevederilor Deciziei nr. 16 din 20 mai 2011 deoarece recurenta nu a probat aspectele invocate.
Recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 428 din 19 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti este nefondat, în cauză hotărârea de respingere pe fond a acţiunii fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor O.U.G. nr. 125/2006.
În fapt în urma acţiunii de audit financiar, efectuată de A.P.I.A. - Centrul Judeţean Argeş au constatat abateri de la legalitate şi regularitate.
Pentru înlăturarea abaterii constatate, Camera de Conturi Argeş, prin Decizia nr. 16 din 20 mai 2011 a stabilit în sarcina conducerii entităţii verificate, obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiei de eligibilitate privind lipsa datoriilor restante la bugetul de stat şi a datoriilor restante la bugetele locale pentru toate cererile eligibile, privind plăţile naţionale directe complementare aprobate şi avizate de A.P.I.A.
Această obligaţie rezultă din Legea nr. 1/2004, care la art. 3 lit. b) şi c) stabileşte faptul că agenţia asigură verificarea cererilor de plată primite de la beneficiari se autorizează plata către aceştia în urma verificării cererilor de plată sau îi înştiinţează pe aceştia cu privire la eventualele nereguli sesizate, în vederea soluţionării acestora.
În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor pentru a beneficia de prima de exploataţie în conformitate cu prevederile art. 2 din Ordinul nr. 215/2010 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice, a criteriilor de eligibilitate şi a termenilor de referinţă pentru aplicarea schemelor de plăţi naţionale directe complementare în sectorul zootehnic la specia bovine, în acord cu reglementările comunitare în domeniu, prima de exploataţie se acordă producătorilor agricoli, o singură dată pe an în funcţie de efectivul de bovine înregistrat în Registrul naţional al exploataţiilor sau atestat prin documente de identificare şi înregistrare eliberate de medicul veterinar de liberă practică împuternicit până la data de 31 ianuarie 2007, după caz, dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii;
a) exploataţia să fie de minimum 3 capete de bovine;
b) vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni;
c) exploataţia există înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei;
d) să nu aibă datorii restante la bugetul de stat şi/sau la bugetul local, la data solicitării primei.
Î nsă, pentru a beneficia de prima menţionată anterior, solicitantul trebuia să depună cererea de solicitare a primei pe exploataţie, aferentă fiecărei exploataţii deţinute, la centrul local/judeţean al A.P.I.A., respectiv al municipiului Bucureşti, unde are înregistrată exploataţia, în perioada 1 octombrie - 30 octombrie 2010, cerere al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1, însoţită de declaraţie pe propria răspundere că nu are datorii restante la bugetul de stat şi/ sau la bugetul local, la data solicitării primei, obligaţie prevăzută de art. 2 alin. (2) din Ordinul nr. 215/2010.
De asemenea, pentru operativitate, în faza de depunere a cererii, aceasta trebuia să fie însoţită şi de declaraţia pe propria răspundere a solicitantului că nu are datorii restante la bugetul de stat şi/sau la bugetul local, la data licitării primei.
Faţă de aceste dispoziţii legale, rezultă că lipsa datoriilor la bugetul de stat a făcut parte din cele 4 condiţii cumulative de eligibilitate, pentru acordarea primelor de exploataţie pe anul 2010, producătorilor agricoli, o singură dată pe an, în funcţie de efectivul de bovine înregistrat în Registrul naţional al exploataţiilor.
Dispoziţiile art. 121 din O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, stabilesc faptul că, sumele acordate necuvenit sub formă de sprijin se recuperează cu aplicarea dobânzilor şi penalităţilor prevăzute de legislaţia în vigoare.
De asemenea, dispoziţiile alin. (2) al articolului menţionat anterior, stabilesc faptul că, persoanele care prin înscrierea sau atestarea de date ori de situaţii nereale pe documentele de decontare aferente sprijinului financiar, au încasat sume de la bugetul de stat în mod necuvenit nu mai beneficiază de sprijin financiar pentru o perioadă de 3 ani.
Faptul că dispoziţiile O.U.G. nr. 125/2006 nu menţionează în mod expres această obligaţie în sarcina recurentei aceasta nu infirmă legalitatea măsurilor dispuse de către Curtea de Conturi atunci când se constată abateri de la legalitate şi regularitate privind îndeplinirea condiţiilor privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice a criteriilor de eligibilitate şi a termenilor de referinţă pentru aplicarea schemelor de plată naţionale directe complementare în sectorul zootehnic la specia bovine.
În cazul în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii de către Curtea de Conturi, recurenta are obligaţia să ia măsurile specifice pentru recuperarea prejudiciului conform dispoziţiilor art. 1211 din O.U.G. nr. 125/2006 în sensul că „sumele necuvenite acordate sub formă de sprijin se recuperează cu aplicarea dobânzilor şi penalităţilor prevăzute de legislaţia în vigoare.
În mod corect instanţa de fond a apreciat în sensul că declaraţia pe proprie răspundere nu reprezintă o simplă formalitate, câtă vreme în cazul atestării unor situaţii nereale determină înlăturarea de la beneficiul de sprijin financiar pe o perioadă de 3 ani. Pe cale de consecinţă, în mod corect s-a constatat obligaţia în sarcina A.P.I.A. privind reverificarea documentaţiei, stabilirea eventualului prejudiciu şi recuperarea sumelor încasate în mod nelegal.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei decizii, a formulat contestaţie în anulare A.P.I.A. - Centrul Judeţean Argeş, invocând dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei se arată, în esenţă, că la data de 31 ianuarie 2012, data judecării recursului împotriva Încheierii din 14 septembrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 976/46/2011 de Curtea de Apel Piteşti prin care s-a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 16 din 20 mai 2011 emisă de Camera de Conturi Argeş şi a Încheierii nr. 29 din 15 iulie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României, cât şi împotriva sentinţei nr. 428/F din 19 octombrie 2011 a aceleiaşi instanţe, prin care s-a respins cererea vizând anularea aceloraşi acte, a fost citată doar pentru judecata recursului împotriva Încheierii din 14 septembrie 2011.
De asemenea, consilierul juridic împuternicit să reprezinte interesele în Dosarul nr. 976/46/2011 şi-a depăşit limitele împuternicirii care viza doar recursul împotriva Încheierii din 14 septembrie 2011 nu şi recursul împotriva sentinţei nr. 428 din 19 octombrie 2011, astfel că se solicită anularea susţinerilor acestuia cu referire la recursul împotriva sentinţei nr. 428/2011, consemnate în Decizia nr. 433/2012 ce constituie obiectul contestaţiei în anulare.
Invocându-se ca temei al contestaţiei în anulare şi dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se susţine că instanţa de recurs a reţinut fără temei juridic incidenţa în cauză a Ordinului M.A.D.R. nr. 215/2010, deşi aplicabil speţei era Ordinul M.A.D.R. nr. 295/2007 şi, în consecinţă, a respins recursul fără a analiza motivele de nelegalitate astfel cum au fost indicate în recursul formulat.
A.P.I.A. - Centrul Judeţean Argeş a formulat şi concluzii scrise prin care a reiterat argumentele din contestaţia în anulare formulată.
De asemenea, a precizat că sunt incidente şi dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. întrucât hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică referitoare la competenţă pentru că, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pe calea regulatorului de competenţă, în alte cauze, a statuat că litigiile privind anularea deciziilor emise de camerele judeţene de conturi, respectiv a încheierilor emise de Curtea de Conturi a României sunt de competenţa tribunalelor, secţiile de contencios administrativ şi fiscal, exemplu în acest sens fiind Deciziile nr. 1075, nr. 1076, nr. 3517, nr. 2778/2012 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Nefiind citată cu privire la recursul împotriva Sentinţei nr. 428/2011 nu a putut invoca excepţia de ordine publică referitoare la necompetenţa materială a Curţii de Apel Piteşti.
3. Soluţia Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
Contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu este fondată.
Cauza înregistrată la nr. 976/46/2011 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a avut ca obiect anularea Încheierii din 15 iulie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României şi a Deciziei nr. 16 din 20 mai 2011 a Camerei de Conturi Argeş, precum şi suspendarea executării celor două acte până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 976/46/2011 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, au fost pronunţate cele două hotărâri recurate: Încheierea din 14 septembrie 2011, în ceea ce priveşte cererea de suspendare şi sentinţa nr. 428/F din 19 octombrie 2011 referitoare la acţiunea în anulare care au fost recurate, făcând obiectul recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în acest dosar, soluţionat prin Decizia nr. 443 din 31 ianuarie 2012.
Într-adevăr, contestatoarea recurentă a fost citată pentru termenul din 31 ianuarie 2012 când a avut loc judecarea recursului, astfel cum rezultă din procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare (fila 35 dosar recurs), menţionându-se în cuprinsul acestuia că recursul vizează încheierea prin care s-a soluţionat cererea de suspendare a executării.
Contestatoarea a împuternicit consilierul juridic prin delegaţia din 2011 să reprezinte instituţia în Dosarul nr. 976/46/2011 aflat pe rolul Înaltei Curţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, fără a limita mandatul acestuia (fila 41 dosar recurs).
De asemenea, la dosarul cauzei a fost depusă şi întâmpinarea intimatei referitoare la recursul împotriva sentinţei nr. 428/2011, care a fost cunoscută recurentei.
La data judecării recursului, 31 ianuarie 2012, astfel cum rezultă din practicaua Deciziei nr. 443/2012, consilierul juridic desemnat de recurenta-reclamantă a susţinut în faţa instanţei de recurs atât recursul împotriva Încheierii din 14 septembrie 2011 cât şi împotriva sentinţei nr. 428/2011 care a vizat soluţia asupra fondului cauzei, conform mandatului acordat deplin şi nerevocat.
Art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., deschide calea extraordinară a contestaţiei în anulare împotriva hotărârilor irevocabile, când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii.
Această cale de atac extraordinară este o aplicare a principiului contradictorialităţii în procesul civil, care impune ca judecarea procesului în toate fazele sale să se facă cu regulata citare a părţilor, spre a le da posibilitatea să-şi apere interesele.
După cum s-a reţinut anterior, consilierului juridic împuternicit de recurentă al cărui mandat nu a fost anulat sau restrâns, a susţinut recursurile formulate, apărând interesele recurentei, fiind respectat şi principiul contradictorialităţii.
Potrivit art. 89 alin. (2) C. proc. civ., „înfăţişarea părţii în instanţă, personal sau prin mandatar, acoperă orice vicii de procedură. Partea este în drept să ceară amânarea dacă nu i s-a înmânat citaţia în termen”.
În această situaţie, întrucât ca împuternicit al recurentei s-a înfăţişat în instanţă consilierul juridic care a susţinut ambele recursuri, viciul de procedură invocat de contestatoare a fost acoperit.
În consecinţă, faţă de cele reţinute, contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. urmează a fi respinsă.
În altă ordine, nici contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., astfel cum a fost formulată, nu este fondată.
Potrivit art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie (…) când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare”.
Argumentele contestatoarei în susţinerea contestaţiei vizează soluţia instanţei de recurs, apreciată ca fiind greşită în raport cu dispoziţiile legale incidente cauzei, menţionate ca fiind Ordinul M.A.D.R. nr. 285/2007.
Art. 318 C. proc. civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocate în termen de către recurent (motive menţionate în art. 304 C. proc. civ.), iar nu argumentele de fapt şi de drept indicate de părţi care oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt totdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină.
După cum rezultă din cuprinsul Deciziei nr. 443/2012, instanţa de recurs a analizat motivul de recurs invocat de recurentă în cererea de recurs, de altfel singurul, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând considerentele pentru care a respins recursul.
Or, este cunoscut că pe calea contestaţiei în anulare nu mai pot fi repuse în discuţie motive de casare care au constituit motiv al controlului exercitat de instanţa de recurs, chiar dacă, în opinia părţilor, soluţia pronunţată ar fi rezultatul unei încălcări a legii, întrucât această cale extraordinară de atac nu poate constitui un mijloc de reformare a hotărârii date în recurs.
În mod constant, în jurisprudenţa sa, C.E.D.O. reaminteşte faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui „apel-recurs deghizat” ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui „defect fundamental”. De asemenea Curtea, permanent subliniază că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (cauza Mitrea vs.România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).
De asemenea, faţă de temeiul juridic al căii de atac exercitate şi considerentele expuse, se constată că este lipsită de relevanţă şi susţinerea contestatoarei privind soluţiile diferite pronunţate de instanţa de recurs în alte cauze.
Mai mult, în faţa instanţei de recurs nu a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., astfel că necompetenţa instanţei de fond nu poate fi analizată în această etapă.
Prin urmare, faţă de toate considerentele expuse, va fi respinsă contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 şi art. 318 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de A.P.I.A. - Centrul Judeţean Argeş împotriva Deciziei nr. 443 din 31 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3766/2012. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 3841/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
