ICCJ. Decizia nr. 3766/2012. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3766/2012
Dosar nr. 11521/2/2010
Şedinţa publică de la 27 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 4901 din 6 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta SC A. T.V. G. SA Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., prin care solicita anularea Deciziei nr. 1130 din 16 noiembrie 2010 a C.N.A., exonerarea reclamantei de la plata amenzii în cuantum de 15.000 lei iar, în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii cu cea a somaţiei publice sau diminuarea spre minimul prevăzut de lege a cuantumului amenzii aplicate şi suspendarea sancţiunii până la pronunţarea hotărârii definitive şi irevocabile.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Urmare sesizării formulate de către numita A.B. la 11 noiembrie 2010, prin Decizia nr. 1130 din 16 noiembrie 2010 s-a dispus sancţionarea reclamantei cu amendă în cuantum de 15.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 modificată şi completată şi ale art. 30, art. 36 alin. (1) şi (2) şi art. 42 alin. (1) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare al conţinutului audiovizualului.
În esenţă, s-a reţinut că postul A. 1, cu încălcarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, prin difuzarea unui subiect legat de viaţa privată a acestei persoane, a prejudiciat grav dreptul la imagine şi dreptul la respectarea vieţii private a acestei persoane.
Potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. (1) din Codul audiovizualului orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei sale, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol este interzisă difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje audiovizuale privind viaţa privată şi de familie a persoanei fără acordul acesteia.
Analizând conţinutul raportului de monitorizare, necontestat de către reclamantă, a emisiunii „A.D.” din 9 noiembrie 2010, s-a reţinut că reclamanta a dezbătut în cadrul acestei emisiuni aspecte ale vieţii private ale numitei A.B., fără acordul acesteia şi fără a se putea reţine existenţa unor temeiuri care să confere acestei dezbateri caracter de interes public justificat.
Prin afirmaţiile făcute în cadrul acestei emisiuni, s-a apreciat că dreptul la viaţă privată al acestei persoane a fost încălcat prin expunerea în dezbaterea opiniei publice şi încunoştinţarea acesteia despre o presupusă legătură de familie în privinţa căreia nu existau minime indicii atât referitor la existenţei acesteia, dar şi la caracterul acesteia de subiect de interes public justificat.
S-au înlăturat apărările reclamantei referitoare la faptul că viaţa unui poet ar fi reprezentat un interes public justificat prin raportare la o eventuală relaţie sentimentală cu autorul sesizării C.N.A., dar şi cele referitoare la cuantumul exagerat al sancţiunii aplicate, în considerarea faptului că, pe de o parte, aceasta a fost corect individualizată în raport de dispoziţiile art. 91 din Decizia nr. 187/2006, art. 3 alin. (1), art. 90 din Legea nr. 504/2002, pe de altă parte, ţinând cont de sancţionarea anterioară a petentei pentru acelaşi gen de contravenţie.
2. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei hotărâri, considerând-o netemeinică şi nelegală, a formulat recurs reclamanta, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă în cuprinsul cererii de recurs a copiat şi redat integral cererea de chemare în judecată, menţionând doar la pag. 2 parag. 6 al recursului faţă de pag. 2 parag. 6 al cererii de chemare în judecată că:
„Aşa cum vom dovedi Onoratei Curţi, instanţa de fond a efectuat o greşită aplicare a normelor legale în materie, întrucât difuzarea emisiunii s-a efectuat cu stricta şi riguroasa respectare a dispoziţiilor legale inclusiv cele expres avute în vedere în cadrul Deciziei de către C.N.A.” - faţă de „Aşa cum vom dovedi judecăţii, difuzarea emisiunii s-a efectuat cu strict şi riguroas respectare a dispoziţiilor legale, inclusiv cele expres avute în vedere de C.N.A”.
C.N.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând legalitate şi temeinicia sentinţei recurate.
De asemenea, se menţionează că deşi recurenta invocă o greşită aplicare a legii, nu formulează absolut nici o critică sau argument în privinţa sentinţei atacate, limitându-se la reluarea, în aceeaşi formă a motivelor contestaţiei introduse la fond.
3. Soluţia instanţei de recurs.
Înalta Curte analizând recursul formulat, urmează a-l respinge ca nefondat pentru următoarele considerente.
După cum se constată din cuprinsul cererii de recurs, recurenta a copiat şi redat integral cererea de chemare în judecată, fără a menţiona motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, astfel cum impun dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. (c) C. proc. civ., cerinţă a cărei neîndeplinire este sancţionată de legiuitor cu nulitatea cererii de recurs.
Cauza recursului constă în nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. sub denumirea de motive de modificare sau de casare a hotărârii.
Simpla nemulţumire a părţii de hotărârea pronunţată nu este suficientă, după cum nu este suficientă nici afirmaţia generală că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, recurenta având obligaţia să-şi sprijine recursul pe cel puţin unul din motivele prevăzute limitativ de Codul de procedură civilă.
Afirmaţia privind greşita aplicare a legii în materie, trebuia să fie urmată de argumentele recurentei în dezvoltarea şi susţinerea acesteia şi nu doar reluarea motivelor contestaţiei de la fond, pentru că în calea de atac a recursului nu are loc o dezbatere şi o rejudecare a fondului cauzei, aceasta fiind o cale de atac nedevolutivă, chiar şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., iar instanţa de recurs trebuie să-şi respecte atribuţiile sale de control judiciar.
În altă ordine instanţa de recurs nu a identificat motive de casare de ordine publică, care să fie puse în dezbatere publică sau analizate din oficiu.
De asemenea, nici nu au fost produse înscrisuri noi în raport de dispoziţiile art. 305 C. proc. civ., astfel că simpla afirmaţie a recurentei privind greşita aplicare a legii în materie nu este în măsură să conducă către o altă soluţie decât cea recurată, astfel că, hotărârea instanţei de fond prin care a fost confirmată legalitatea Deciziei nr. 1130/2010 este legală şi temeinică, fiind pronunţată cu aplicarea corectă a legii.
Recurenta-reclamantă a fost sancţionată pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 30, art. 36 alin. (1) şi (2) şi art. 42 alin. (1) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.
În mod corect instanţa de fond a reţinut că recurenta-reclamantă a încălcat dispoziţiile legale menţionate în cuprinsul Deciziei nr. 1130 din 16 noiembrie 2010 a C.N.A.
Corect s-a statuat că din cuprinsul probelor de la dosarul cauzei a rezultat că subiectul discutat în cadrul emisiunii, anunţat pe ecran sub titlul:”Şoc: P. mai are două fete?” a vizat aspecte din viaţa privată a d-nei A.B. pe care aceasta le dezminţise anterior, în încercarea de a evita orice formă de expunere publică, în legătură cu faptul că ar fi mama a doi copii nelegitimi ai lui A.P., subiectul nefiind de interes public. Astfel, aspectele prezentate nu se încadrează în excepţia prevăzută de art. 36 alin. (2) din Codul audiovizualului, acestea aducând un prejudiciu grav dreptului la imagine, dreptului la respectarea vieţii private şi de familie al autoarei sesizării care a reclamat aceste încălcări, drepturi ocrotite de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, art. 42 alin. (1) din Codul audiovizualului şi art. 8 alin. (1) din C.E.D.O.
În consecinţă, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. T.V. G. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 4901 din 6 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3763/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3786/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
