ICCJ. Decizia nr. 4006/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4006/2012

Dosar nr. 1015/2/2011

Şedinţa publică de la 9 octombrie 2012

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantele R.M., C.E. şi A.F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea H.G. nr. 737 din 24 iulie 2010, privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

În motivare, au arătat că la data de 30 august 2010, în termen legal, reclamantele au demarat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, solicitând emitentului actului revocarea H.G. nr. 737 din 24 iulie 2010, iar prin decizia Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. 9917/2/2010 la data de 24 ianuarie 2010, s-a dispus suspendarea hotărârii atacate, până la soluţionarea în fond a cauzei.

În fapt, prin actul normativ a cărui anulare se solicită, Guvernul a adoptat normele metodologice de recalculare a pensiilor de serviciu prevăzute de art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010, pensii din care fac parte şi cele ale reclamantelor.

Apreciază reclamantele că măsura dispusă este, în mod evident, nelegală şi de natură să le producă acestora grave prejudicii, între recalcularea pensiilor şi reducerea acestora existând diferenţe majore.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 5450 din 28 septembrie 2011 a respins acţiunea reclamantelor ca fiind rămasă fără obiect.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că în cursul procesului, aşa cum rezultă din M. Of. al României Partea I nr. 457/30.06.2011, prin dispoziţiile art. 4 din O.U.G. nr. 59/2011, a fost dispusă abrogarea expresă a H.G. nr. 737/2010.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs R.M. şi A.F.

Înalta Curte sesizată cu soluţionarea recursului declarat, a constatat faptul că acesta nu a fost motivat, situaţie în care va aplica sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 306 din C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 303 alin. (1) din C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar la alin. (2) se arată că termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Înalta Curte, verificând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 3021 din C. proc. civ., a constatat că recurentele nu şi-au îndeplinit obligaţiile procedurale prevăzute de lege.

În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (1) din C. proc. civ. părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin. (1), precum şi să-şi probeze pretenţiile şi apărările.

Pentru aceste motive, Înalta Curte văzând dispoziţiile art. 306 alin. (1) din C. proc. civ., care dispun că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, va aplica sancţiunea procedurală arătată de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursurilor declarate de R.M. şi de A.F. împotriva sentinţei civile nr. 5450 din 28 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4006/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs