ICCJ. Decizia nr. 4022/2012. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4022/2012
Dosar nr. 5913/121/2009
Şedinţa publică de la 9 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii Consiliul Local al Municipiului Galaţi şi Primarul Municipiului Galaţi au chemat în judecată Curtea de Conturi a României, contestând Încheierea nr. VI.40 din 23 septembrie 2009 şi Decizia nr. 17 din 8 iulie 2009 pronunţate de către Curtea de Conturi - Camera de Conturi Galaţi, cu referire expresă la pct. 10 din actul de contestare.
În motivarea cererii s-a susţinut că în temeiul Legii nr. 94/1992 a fost efectuat controlul activităţii Consiliului Local al Municipiului Galaţi şi, că în urma acestuia, s-a întocmit Procesul-verbal de constatare nr. 572 din 9 iunie 2009, care a consemnat mai multe abateri de la legalitate şi regularitate, în baza căruia a fost emisă Decizia nr. 17 din 8 iulie 2009.
Reclamanţii au mai arătat că, prin punctul 10 al actului de control s-a reţinut că asupra unui eşantion de hotărâri judecătoreşti s-au constatat operaţiuni care constituie abateri de la legalitate şi care au produs prejudicii în valoare de 527.866,99 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cheltuieli de executare silită şi amenzi stabilite de instanţe. S-a reţinut de către organul de control că vinovat de producerea acestui prejudiciu ar fi managementul defectuos al instituţiei verificate.
Invocând dispoziţiile art. 21 alin. (5) teza finală din Legea nr. 215/2001, reclamanţii au arătat că în mod greşit Curtea de Conturi a apreciat că suma de 527.866,99 RON ar trebui plătită de către Primarul Municipiului Galaţi, atâta timp cât potrivit dispoziţiilor sus-menţionate ea ar trebui plătită de la bugetul de stat.
Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 121 din 13 aprilie 2011 a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţi, având ca obiect contestaţie împotriva Deciziei nr. 17 din 8 iulie 2009 şi a Încheierii nr. VI din 23 septembrie 2009.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că toate aceste hotărâri executorii puteau fi aduse la executare fără intervenţia executorului, ceea ce ar fi însemnat evitarea cel puţin a cheltuielilor de executare silită.
S-a mai reţinut că, în două dintre cazurile analizate, Primarului Municipiului Galaţi i-a fost aplicată personal o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, ceea ce înseamnă că plata nu se încadrează în dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 251/2001, care se referă la despăgubiri, şi nu la amenzi.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii Consiliul Local al Municipiului Galaţi şi Primarul Municipiului Galaţi.
Recurenţii au susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a ignorat prevederile Legii nr. 215/2001, întrucât în mod nejustificat a menţinut punctul de vedere al Camerei de Conturi a Judeţului Galaţi, care a considerat că sumele în discuţie trebuie să fie suportate de persoana fizică, respectiv primarul D.N.
Printr-o altă critică, recurentul a susţinut că în mod eronat instanţa şi-a însuşit punctul de vedere al intimatei-pârâte, potrivit căruia managerul nu a luat măsurile corespunzătoare, în sensul de a soluţiona pe cale administrativă cauzele.
De asemenea, s-a susţinut că, în mod nejustificat instanţa nu a ţinut seama de concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, care a reţinut că abaterile constatate la pct. 10 sunt asociate riscurilor activităţilor desfăşurate în structurile: Instituţia Arhitect şef, Direcţia Urbanism Strategie Dezvoltare Urbană Autorizări Construcţii Direcţia Economică, Serviciul contencios administrativ.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetenţa materială a curţii de apel de a soluţiona în primă instanţă cauza, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi invocat de instanţă din oficiu, Înalta Curte va admite recursul, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.
Obiectul acţiunii formulate în cauză îl constituie anularea Încheierii nr. 40 din 23 septembrie 2009 emisă de Curtea de Conturi a României, precum şi a Deciziei nr. 17/2009 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Galaţi.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din acest din urmă act normativ, actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul administrativ ce dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia”.
Rezultă, deci, din prevederile legale citate, că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării, în cazul în care se respinge sau admite, în parte, contestaţia formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Judeţeană, este însăşi această decizie, prin care se stabilesc măsuri în sarcina entităţii controlate, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi considerat ca având natura juridică a unui act administrativ, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Într-adevăr, regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ; de asemenea, potrivit art. 228 din acelaşi regulament, „competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, în condiţiile Legii contenciosului administrativ”.
Prevederile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge, însă, dispoziţiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ şi la care însuşi actul respectiv face trimitere.
Astfel, referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Cum nu sunt prevăzute „prin lege organică specială”, ci printr-un act administrativ cu forţă juridică inferioară, dispoziţiile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care rămân aplicabile în speţă, alături de cele ale art. 2 C. proc. civ.
De altfel, prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost menţinută soluţia instanţei de fond prin care s-a admis excepţia de nelegalitate şi s-a constatat nelegalitatea dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, ceea ce întăreşte argumentele expuse anterior cu privire la competenţa materială de soluţionare a unor astfel de cauze, chiar dacă soluţiile privind excepţiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părţile din litigiu.
De asemenea, în continuarea raţionamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că măsurile administrative contestate nu se încadrează în sfera litigiilor „care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale precum şi accesorii ale acestora”, se va reţine că, în cauză, nu este incident criteriul valoric, ci criteriul poziţionării autorităţii emitente în sistemul administraţiei publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităţilor publice locale şi judeţene sunt în competenţa tribunalelor, iar cele privind actele autorităţilor publice centrale, în competenţa curţilor de apel.
Faţă de cele arătate, cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local, competenţa de soluţionare a cauzei revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul şi, în baza art. 312 alin. (6) din acelaşi cod, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în raza căruia îşi au sediul reclamanţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Consiliul Local al Municipiului Galaţi şi Primarul Municipiului Galaţi împotriva Sentinţei civile nr. 121 din 13 aprilie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4012/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4024/2012. Contencios. Litigii Curtea de... → |
|---|
