ICCJ. Decizia nr. 4079/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4079/2012
Dosar nr. 922/33/2011
Şedinţa publică de la 11 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 469 din 19 septembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A.Ş., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, pe care a obligat-o să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamantului, în termen de a 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Dispoziţia nr. 1522/2010 emisă de Primarul municipiului Oradea, s-a propus reclamantului acordarea de măsuri reparatorii, pentru imobilul situat în localitatea Oradea, actele împreună cu dosarul aferent fiind înregistrate la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în acelaşi an. Cu toate acestea, nici până la data formulării acţiunii, pârâta nu demarase procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei atacate, neefectuarea nici uneia dintre operaţiunile juridice necesare emiterii titlului de despăgubire, într-un interval de timp atât de îndelungat de la data înregistrării dosarului, poate fi apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamantului la soluţionarea cererii într-un termen rezonabil, ceea ce reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta, în temeiul prevederilor art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, se arată, în esenţă, că instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii şi înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri, în mod greşit dispunând obligarea directă la emiterea titlului, cu trecerea peste celelalte etape administrative.
Totodată, arată recurenta, prin Decizia nr. 2815/2008 s-a stabilit ordinea de soluţionare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, faţă de care, în mod eronat instanţa de fond a reţinut că a fost depăşit termenul rezonabil pentru transmiterea dosarului la evaluator, cu atât mai mult cu cât ordinea în care vor fi soluţionate dosarele se face în raport şi de această decizie.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este întemeiat, pentru motivele şi în limitele care vor fi prezentate în continuare.
În cauză, este necontestat că intimatul-reclamant este beneficiarul Dispoziţiei Primarului municipiului Oradea nr. 1522/2010 de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul acolo individualizat, act care a fost transmis, împreună cu dosarul, autorităţii publice recurente în condiţiile prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
De asemenea, este necontestat că intimatul notificase autoritatea competentă încă din anul 2005 pentru restituirea imobilului în litigiu.
Totodată, din actele şi lucrările dosarului cauzei, judecătorul fondului a reţinut în mod corect că dosarul privind dispoziţia de acordare a măsurilor reparatorii intimatului-reclamant a rămas în nelucrare la autoritatea recurentă.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că nesoluţionarea într-o perioadă de timp atât de îndelungată a cererii de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire reprezintă o încălcare a principiului respectării unui termen rezonabil în acţiunile administraţiei; s-a reţinut, de asemenea, că atitudinea autorităţii recurente nu poate fi justificată nici prin invocarea regulilor de stabilire a ordinii de soluţionare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008 emisă de aceasta, fiind binecunoscut în doctrină şi practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra şi nu poate justifica legal întârzierea în soluţionarea unei cereri pe motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de timp rezonabil.
Recursul formulat este, însă, întemeiat în raport cu prevederile O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 117/2012, act normativ care, în cuprinsul articolului unic pe care îl conţine, prevede că „La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare” (alin. (1) şi „În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor întocmeşte şi ţine la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentaţia existentă în aceste dosare în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare în scopul inventarierii şi arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptăţite” (alin. (2)).
În privinţa acestor dispoziţii legale, instanţa de recurs reţine că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementă la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispoziţiilor art. 725 C. proc. civ., ele devin pe deplin aplicabile şi proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare.
În ceea ce priveşte conformitatea acestor dispoziţii legale cu normele constituţionale şi convenţionale, Curtea Constituţională a reţinut, prin mai multe Decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 şi nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente, pe care instanţa de recurs şi le însuşeşte:
- Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară şi de dificultăţi în menţinerea echilibrului bugetar;
- de altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire/conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul A.N.R.P. întocmeşte şi ţine la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentaţia existentă în aceste dosare în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare în scopul inventarierii şi arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptăţite, relevă atenţia pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătoreşti ce cad sub incidenţa O.U.G. nr. 4/2012;
- soluţia legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de 15 mai 2013), care nu aduce atingere înseşi substanţei dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligaţia statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă şi disproporţionată, astfel cum susţine autorul excepţiei;
- măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale referitoare la ocrotirea proprietăţii, de vreme ce urmăresc un scop legitim - echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - şi sunt proporţionale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice şi sociale, precum şi echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective;
- faptul că, potrivit ordonanţei de urgenţă criticate, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoreşti, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăţilor, cât şi valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare;
- de altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluţionând Cererea nr. 60858/00 şi pronunţând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani şi 7 luni de executare a unei hotărâri judecătoreşti nu este excesiv în condiţiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unităţii militare debitoare;
- O.U.G. nr. 4/2012 a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunţate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, fiind o măsură temporară care va reglementa pe lângă măsurile privind reformarea legislaţiei în domeniu, şi modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparaţie.
Într-adevăr, instanţa europeană a reţinut în motivarea hotărârii-pilot pronunţate în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din ţară şi pentru punerea lor în aplicare.
În concluzie, acţiunea formulată de reclamant este întemeiată, cum corect a reţinut şi instanţa de fond, însă finalizarea procedurii administrative reglementate la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi emiterea titlului de despăgubire sunt condiţionate de termenul stabilit de legiuitor prin norme legale cu privire la care Curtea Constituţională a statuat că sunt constituţionale, aşa cum s-a arătat mai sus.
Astfel fiind, recursul va fi admis şi sentinţa recurată va fi modificată, în sensul că autoritatea publică recurentă rămâne obligată la emiterea titlului de despăgubire în termen de 30 de zile după expirarea termenului stabilit prin O.U.G. nr. 4/2012, cu modificările şi completările ulterioare; în acest context, Înalta Curte reţine, contrar celor susţinute de autoritatea recurentă, că aceasta va emite decizia la care a fost obligată prin sentinţa recurată, nu direct, ci cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, adică, implicit, după parcurgerea etapei evaluării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 469 din 19 septembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că obligă pârâta Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la data de 15 mai 2013.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 4101/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4065/2012. Contencios. Constatarea calităţii... → |
---|