ICCJ. Decizia nr. 4014/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4014/2012
Dosar nr. 921/64/2011/a1
Şedinţa publică de la 9 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul D.D. a chemat în judecată Serviciul de Informaţii reprezentat de UM 0198 Bucureşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună:
- suspendarea actului administrativ nr. DP 0366 din 27 septembrie 2011 prin care a fost trecut în rezervă cu obligarea pârâtei la neîncadrarea sa ;
- anularea actului administrativ susmenţionat;
- obligarea pârâtului la plata tuturor drepturilor financiare cuvenite, indexate şi majorate şi recalculate cu plata dobânzii aferente, începând cu data emiterii şi până la reintegrarea efectivă;
- obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 430.366 RON pentru prejudiciu suferit precum şi obligarea pârâtului să organizeze o şedinţă cu toate cadrele militare ale UM 0623 Braşov.
În motivarea cererii de suspendare reclamantul a arătat că actul a cărei suspendare o solicită i-a fost comunicat doar în extras, respectiv o copie parţial declasificată, pe motiv că nu are acces la informaţii clasificate şi nu are voie să cunoască în integralitate actul.
A mai susţinut că, acest act reprezintă o nouă trecere în rezervă, după ce la data de 22 noiembrie 2006, aceeaşi conducere a Serviciului Român de Informaţii a mai emis un alt Ordin de excludere nr. 0651 din 22 noiembrie 2006, suspendat şi anulat la Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Ploieşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, după ce comandantul UM 0623 Braşov, prin încălcarea ordinelor interne, a dispus schimbarea profilului său de activitate din operativ profil A pe neoperativ (profil N). Acest ordin a fost suspendat de Tribunalul Sibiu la data de 3 martie 2008.
La data de 17 martie 2008, împotriva sa a fost începută urmărirea penală.
Reclamantul a mai arătat că, actul administrativ este lovit de nulitate absolută, deoarece este nemotivat în fapt, contrar dispoziţiilor art. 84, art. 89, art. 93 din Legea nr. 188/1999 şi art. 268 C. muncii.
Reclamantul şi-a fundamentat cererea de suspendare a executării actului administrativ supus judecăţii şi pe Recomandarea nr. R (89)8 din 13 septembrie 1989 a Consiliului Europei.
Prin încheierea de şedinţă din 16 decembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul 8808/1/2011 judecarea cauzei a fost strămutată la Curtea de Apel Piteşti fiind înregistrată la această instanţă, sub acelaşi număr, la data de 27 februarie 2011.
Pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş s-a aflat şi cererea de suspendare a Ordinului directorului Serviciului Român de Informaţii nr. 0366 din 27 septembrie 2011, cu termen de judecată la 14 februarie 2011, sens în care s-a solicitat suspendarea prezentei cauze, până la soluţionarea acesteia conform art. 244 alin. (1) C. proc. civ.
La termenul din 22 februarie 2012, pârâta a arătat că nu mai susţine cererea de suspendare a prezentei cauze în temeiul art. 244 alin. (1) C. proc. civ., întrucât Curtea de Apel Târgu Mureş s-a pronunţat în Dosarul nr. 870/64/2011, respingând cererea de suspendare, întrucât se impune a fi reţinută prezumţia de autoritate de lucru judecat.
Prin Încheierea din 29 februarie 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare a Ordinului nr. DP 0366 din 27 septembrie 2011, formulată de reclamantul D.D.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:
Existenţa unui caz bine justificat poate fi reţinută dacă, din împrejurările cauzei, ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul din fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
În cauză, cenzura pe care Curtea de Apel Târgu Mureş a efectuat-o asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ atacat a condus nu la răsturnarea acestei prezumţii ci la întărirea ei, aspect de care Curtea de Apel Piteşti urmează să ţină seama în analiza cazului bine justificat.
S-a mai reţinut că, la nivelul unei sumare pipăiri a fondului, motivarea ordinului indică temeiul de drept, respectiv, art. 43 alin. (1) lit. b), art. 85 alin. (1) lit. n) şi alin. (2) din Legea nr. 80/1995 şi situaţia de fapt la care s-a aplicat acest text de lege.
În ce priveşte producerea unei pagube iminente, Curtea a reţinut că executarea actului administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă iminentă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
A mai reţinut instanţa că, pârâtul justifică un interes public superior celui privat al reclamantului astfel încât, nu este întrunită nici condiţia pagubei iminente.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs reclamantul D.D.
Recurentul a susţinut, în esenţă, următoarele critici.
1)Trecerea sa în rezervă este un abuz şi reprezintă un caz bine justificat ce se conturează prin vădite elemente de nelegalitate.
Astfel, aplicarea unei dispoziţii introdusă de legiuitor la 29 aprilie 2011 pentru o faptă cunoscută din iunie 2008 reprezintă o încălcare a principiului neretroactivităţii legii consacrată în art. 15 alin. (2) din Constituţie.
2) Cele trei acte de punere la dispoziţie nu i-au fost comunicate prin nici o modalitate, iar pârâta nu a depus nici o dovadă în acest sens, context în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 3244/2007 a sancţionat abuzul pârâtului, fapt ce a condus ulterior la anularea ordinului.
3) Actul de excludere este lovit de nulitate absolută, deoarece în conţinutul acestuia nu există înserate menţiuni ori referiri despre alte înscrisuri justificative care ar fi stat la baza emiterii acestuia.
4) Pârâta nu a depus la dosar înscrisuri justificative concrete din care să rezulte că în Serviciul Român de Informaţii nu există posturi de ofiţer fără acces la informaţii clasificate.
5) Reţinerea de către instanţa de fond în motivarea încheierii a existenţei sentinţei penale pronunţate de Tribunalul Militar Cluj şi a hotărârii Curţii de Apel Mureş este nefondată, întrucât sentinţa penală nu este definitivă, nu are legătură cu actul contestat iar ordinul de trecere în rezervă nu s-a emis având în vedere acest proces penal.
Recursul este nefondat.
Aşa cum s-a arătat în expunerea prezentată mai sus, instanţa de fond prin încheierea recurată a respins cererea de suspendare a Ordinului nr. DP0366 din 27 septembrie 2011 formulată de reclamantul D.D., ordin prin care a fost trecut în rezervă, în temeiul art. 85 alin. (1) lit. n) şi alin. (2) din Legea nr. 80/1995.
Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.
Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepţională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).
Într-adevăr, potrivit art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanţei de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare), etc.
De asemenea, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.
În cauză la nivel de aparenţă, după o sumară cercetare, se reţine că prin ordinul a cărei suspendare se solicită s-a făcut aplicarea art. 85 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 80/1995, text care reglementează consecinţele limitării accesului la informaţii clasificate iar nu consecinţele unei sancţiuni disciplinare care să necesite, aşa cum susţine recurentul reclamant o eventuală cercetare prealabilă.
Având în vedere că Ordinul nr. DP 0366 din 27 septembrie 2011 este însoţit de raportul şefului Direcţiei Judeţene de Informaţii Braşov, depus în formă declasificată şi, că trecerea în rezervă s-a făcut din oficiu, în temeiul art. 85 alin. (1) lit. n) şi alin. (2) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, se constată că în cauză nu poate fi reţinută condiţia cazului bine justificat prevăzute de art. 15 din Legea contenciosului administrativ.
Referitor la condiţia producerii unei pagube iminente, aşa cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, urmează să se reţină, de asemenea, că nu este îndeplinită, întrucât aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, pârâtul justifică un interes public superior celui privat al reclamantului.
Astfel, se reţine de către instanţa de fond că dacă se pun în balanţă cele două interese justificate de părţile în cauză, în ipoteza anulării ordinului ca nelegal paguba pe care reclamantul ar putea-o suferi poate fi raportată prin reintegrarea sa, respectiv prin acordarea retroactivă a drepturilor acestuia, în timp ce vătămarea suferită de instituţia publică, prin retragerea dreptului reclamantului de a avea acces la informaţii clasificate, poate fi ireversibilă.
Cât priveşte Sentinţa nr. 6 din 7 februarie 2012 a Tribunalului Militar Cluj invocată de către pârât, se constată că aceasta nu poate influenţa cererea de suspendare de faţă, ci, eventual, fondul litigiului. Pe de altă parte, urmează a se reţine că la soluţionarea în fond a cauzei, sentinţa penală nu era definitivă, acţionând prezumţia de nevinovăţie a reclamantului.
Examinând şi din oficiu hotărârea recurată sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa motivelor de casare, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.D. împotriva Încheierii din 29 februarie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4065/2012. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 4010/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
