ICCJ. Decizia nr. 4101/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4101/2012
Dosar nr. 12669/2/2010
Şedinţa publică de la 12 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 12669/2/2010 din data de 22 decembrie 2010, reclamanta R.G. a chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată:
1. să procedeze la analizarea Dosarului nr. 47934/CC în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (4) Titlul VII Legea nr. 247/2005;
2. să desemneze un evaluator care să procedeze la întocmirea raportului de evaluare în vederea emiterii titlului de despăgubire pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 1, menţionat în Dispoziţia nr. 12322 din 14 decembrie 2009 modificată prin Dispoziţia nr. 12583 din 15 aprilie 2010 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, conform disp. art. 16 alin. (5) Titlul VII Legea nr. 247/2005;
3. să emită decizia care să conţină titlul de despăgubire pentru imobilul sus-menţionat în termen de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, conform art. 16 alin. (7) Titlul VII Legea nr. 247/2005;
4. să îndeplinească cele trei obligaţii menţionate în termenele solicitate sub sancţiunea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, aplicabilă conducătorului instituţiei pârâte, conform disp. art. 18 alin. (6) Legea nr. 554/2004, cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Dispoziţia nr. 12322 din 14 decembrie 2009, Primarul Municipiului Bucureşti a propus acordarea de măsuri reparatorii, constatând imposibilitatea restituirii în natură a imobilului teren în suprafaţă de 390 mp şi clădire (demolată) în suprafaţă de 733 mp, situate în Bucureşti, sector 1.
Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti a verificat legalitatea Dispoziţiei şi a înaintat dosarul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform Procesului-verbal de predare nr. CB/2221/P din 08 octombrie 2010, Dosar ce a fost înregistrat sub nr. 47934/CC.
2. Hotărârea instanţei de fond.
Prin Sentinţa nr. 4867 din 6 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta să desemneze evaluator care să procedeze la întocmirea raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentinţe şi să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 60 de zile de la definitivarea raportului de evaluare sub sancţiunea aplicării unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, aplicabilă conducătorului autorităţii pârâte.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Reclamanta R.G. a solicitat prin Notificarea înregistrată sub nr. 3281 din 10 august 2001 la executorul Judecătoresc, restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, sector 1, trecut în proprietatea statului în baza Decretului 92/1950 şi a Decretului CS nr. 44/1980.
Prin Dispoziţia nr. 12322 din 14 decembrie 2009, Primarul Municipiului Bucureşti a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul compus din teren în suprafaţă de 390 mp şi construcţie S+P+E+M demolată, în suprafaţă construită desfăşurată de 733 mp, imposibil de restituit persoanei îndreptăţite.
Dosarul aferent dispoziţiei a fost avizat de legalitate de către Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti şi înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la data de 08 octombrie 2010 conform Procesului-verbal de predare-primire CB/2221/P din 08 octombrie 2010, primind număr de înregistrare 45812/CC.
Curtea a reţinut că deşi pârâta a confirmat reclamantei înregistrarea dosarului aferent Dispoziţiei nr. 12322 din 14 decembrie 2009 emise de Primarul Municipiului Bucureşti, până în prezent nu a demarat procedura prevăzută de dispoziţiile art. 16 Titlul VII Cap. 5 din Legea nr. 247/2005.
A apreciat Curtea că, în speţă, în raport de perioada îndelungată de timp care s-a scurs de la data emiterii Dispoziţiei Primarului Municipiului Bucureşti - 14 decembrie 2009, perioadă în care nu s-a ajuns nici măcar la transmiterea dosarului către evaluator, au fost încălcate evident dispoziţiile art. 6 din Convenţie şi a art. 1 Protocolul 1 adiţional la Convenţie.
În consecinţă, prima instanţă a admis acţiunea şi, în temeiul art. 1, 18 din Legea nr. 554/2004, a obligat pârâta să desemneze evaluator care să procedeze la întocmirea raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentinţe.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (7) Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a obligat pârâta să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 60 de zile de la definitivarea raportului de evaluare sub sancţiunea aplicării unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere aplicabilă conducătorului autorităţii pârâte, conform art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 republicată.
3. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut că prima instanţă a reţinut, în mod greşit că autoritatea pârâtă a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ţinând cont de faptul că procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 stabileşte mai multe etape, etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor, prevăzută de dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) Capitolul V Titlul VII, modificat şi completat prin O.U.G nr. 81/2007, - etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilităţii restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării şi etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
În cauza dedusă judecăţii, recurenta a arătat că etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul aferent Dispoziţiei nr. 12586/2010, acesta fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 47934/CC.
Totodată, dosarul amintit mai sus, a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat.
Referitor la etapa evaluării, recurenta a arătat că aceasta este condiţionată de completarea dosarului cu hotărârile judecătoreşti pronunţate în Dosarul nr. 20988/3/2009 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, cu menţiunea definitiv şi irevocabil şi de respectarea ordinii de soluţionare a dosarelor, aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Totodată, recurenta a invocat, principiul egalităţii consacrat în dreptul comunitar care exclude ca situaţiile comparabile să fie tratate diferit şi situaţiile diferite să fie tratate similar, cu excepţia cazului în care tratamentul este justificat obiectiv, susţinând că în acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională, prin Jurisprudenţa sa.
În ceea ce priveşte termenul rezonabil a invocat Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care stabileşte anumite criterii, precum complexitatea cauzei, conduita reclamantului şi cea a autorităţilor competente şi importanţa litigiului pentru reclamant.
Recurenta a formulat critici şi în ceea ce priveşte sancţiunea aplicării amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere aplicabilă conducătorului instituţiei pârâte, semnalând faptul că prevederile art. 24, alin. (1) din legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare sunt incidente numai în situaţia în care există o hotărâre judecătorească irevocabilă, iar autoritatea, obligată printr-o astfel de hotărâre, nu o pune în executare.
A criticat şi dispoziţia instanţei şi în ceea ce priveşte cele două termene stabilite prin obligarea pârâtei să desemneze un evaluator care să procedeze la întocmirea raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei şi să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire în termen de 60 de zile de la definitivarea raportului de evaluare
În susţinerea acestei critici a invocat Hotărârea de Guvern nr. 527/2006 prin care a fost aprobat contractul-cadru şi onorariile maximale acordate evaluatorilor autorizaţi, persoane fizice sau juridice, în vederea efectuării raportului de evaluare a imobilelor conform Titlului VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, în temeiul acestor dispoziţii, fiind încheiate contracte de prestări servicii cu societăţile de evaluatori sau evaluatorii, precum şi anexe ale acestor contracte, anexe în care este indicat termenul de executare a evaluării.
Totodată, a arătat că între data efectuării evaluării şi data emiterii deciziei de către Comisia Centrală există o perioadă în care raportul de evaluare se comunică persoanelor îndreptăţite, acestea din urmă pot formula obiecţiuni, la care evaluatorul desemnat trebuie să răspundă şi să comunice acest răspuns atât persoanelor îndreptăţite, cât şi Comisiei Centrale, cu menţiunea că obligaţia de a comunica raportul de evaluare, precum şi răspunsul la eventuale obiecţiuni revin evaluatorului desemnat şi nu Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
4. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată următoarele:
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor sentinţei, obiectul cererii în contencios administrativ formulate de reclamant vizează obligarea pârâtei CCSD la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, urmare a evaluării în condiţiile art. 16 alin. (5) şi (6) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, conform Dispoziţiei 12322 din 14 decembrie 2009, Primarul Municipiului Bucureşti, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale menţionate.
Abordarea solicitărilor reclamantului în temeiul Legii nr. 247/2005, a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (art. 6 § 1) este corectă, iar invocarea de către recurentă a Deciziei nr. 2815/2008 potrivit căreia ordinea de soluţionare a dosarelor este cea a înregistrării lor la Comisie, nu schimbă cu nimic datele problemei.
Dispoziţiile Capitolului V intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor” din Titlul VII „Regimul stabilirii şi plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei precum şi unele măsuri adiacente) cu modificările şi completările ulterioare nu prevăd un termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Un asemenea termen nu se regăseşte nici în Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din lege - aprobate prin H.G. nr. 1.095/2005 şi nici în Decizia nr. 2815/2008 prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a stabilit ordinea în care se soluţionează cererile.
În lipsa unei dispoziţii exprese referitoare la termenul de soluţionare a cererii fundamentate pe dispoziţiile Legii nr. 247/2005 Titlul VII, instanţa de judecată este datoare a exercita un control asupra dreptului de apreciere al autorităţii administrative pentru a asigura o protecţie reală drepturilor fundamentale ale cetăţenilor garantate atât de Constituţia României cât şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Omisiunea legiuitorului se poate complini prin raportare la termenul rezonabil consacrat de art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi care constituie o componentă esenţială a dreptului la un proces echitabil.
Garanţia unui proces echitabil trebuie să fie prezentă nu doar în procedura contencioasă, ci şi în procedura administrativă preliminară.
În speţă demersurile pentru restituirea în natură sau prin echivalent pentru imobilul în litigiu a început în anul 2001 prin Notificarea 12873 astfel că în mod corect s-a apreciat că termenul rezonabil a fost încălcat.
În acest context, dată fiind situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că soluţia de admitere a acţiunii şi de obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să desemneze evaluator care să efectueze evaluarea şi să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire este singura soluţie de natură a proteja şi respecta dreptul de proprietate al reclamanţilor.
Referitor o eventuală încălcare a egalităţii de tratament şi în consecinţă, discriminarea unor diferite categorii de beneficiari ai legii, ca efect al admiterii acţiunii, Înalta Curte arată că potrivit art. 2 alin. (1) din O.G.nr. 137/2000, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţii sau preferinţă pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, apartenenţă la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu care are ca efect sau ca scop restrângerea sau înlăturarea recunoaşterii folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic social, cultural sau în orice alt domeniu al vieţii publice.
În acest context, analiza existenţei unei discriminări între anumite categorii de persoane trebuie să pornească de la textul indicat mai sus, de la întrunirea cerinţelor acestui text, urmând a se face şi aplicabilitatea prevederilor din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi a jurisprudenţei acesteia.
În cauza de faţă, se constată că nu există discriminare între reclamanţi şi o altă categorie socială aflată în aceeaşi situaţie de fapt ca şi acesta, întrucât potrivit art. 21 din Constituţia României, orice persoană se poate adresa justiţiei, pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi acest drept.
Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile formulate privind aplicarea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului instituţiei pârâte, ţinând cont de prevederile art. 24, alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Din economia dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 25 din acelaşi act normativ reiese că, sancţiunea amenzii nu poate fi aplicată altcuiva decât personal conducătorului autorităţii publice obligată prin hotărâre la una din prestaţiile expres prevăzute la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Or, în prezenta cauză, nu există o sentinţă definitivă şi irevocabilă privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire şi prin urmare nu se poate reţine o neexecutare din partea acestei autorităţi, astfel încât să devină aplicabile prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Şi în ceea ce priveşte criticile referitoare la cele două termene stabilite prin obligarea pârâtei să desemneze un evaluator care să procedeze la întocmirea raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei şi să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire în termen de 60 de zile de la definitivarea raportului de evaluare, Înalta Curte constată că sunt întemeiate.
În acest sens, instanţa de control judiciar are în vedere faptul că a fost adoptată O.U.G. nr. 4 din 13 martie 2012, privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit căreia se suspendă pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor prin care se acordă despăgubiri.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată în sensul că va înlătura dispoziţia referitoare la executarea sentinţei în termenele de 30 de zile şi de 60 de zile precum şi cea referitoare la sancţiunea aplicării unei amenzi de 20% din salariu minim pe economie pe zi de întârziere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 4867 din 6 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte sentinţa atacată, în sensul că înlătură dispoziţia referitoare la executarea sentinţei în termenele de 30 de zile şi de 60 de zile precum şi cea referitoare la sancţiunea aplicării unei amenzi de 20% din salariu minim pe economie pe zi de întârziere.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4130/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4079/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
