ICCJ. Decizia nr. 4130/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4130/2012
Dosar nr. 121/43/2011
Şedinţa publică de la 16 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta Ţ.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României anularea Hotărârii Guvernului nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzut la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor publicat în M. Of. al României Partea I nr. 528 din 29 iulie 2010.
Prin întâmpinare Guvernul României a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, întrucât aceasta nu face dovada drepturilor existente prevăzute de lege şi care să fi fost vătămate prin actul contestat, după cum nu face dovada legăturii de cauzalitate între actul administrativ contestat şi vătămarea invocată.
S-a invocat, de asemenea excepţia lipsei de interes a reclamantei în soluţionarea cererii de anulare, susţinând că aceasta nu face dovada interesului legitim personal, născut şi actual condiţie de exerciţiu a oricărei acţiuni în justiţie, deci şi pentru promovarea prezentei cereri de anulare a H.G. nr. 737/2010. S-a precizat că această hotărâre a fost pusă în executare, pensiile de serviciu stabilite în baza legilor speciale cuvenite sau aflate în plată sunt deja recalculate de către casele teritoriale de pensii în evidenţa cărora se află beneficiarii pensiilor de servicii şi emise noile decizii de pensii.
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a depus cerere de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României, prin care a solicitat respingerea acţiunii susţinând că hotărârea de guvern a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în Constituţie şi cele din Legea nr. 119/2010.
Prin Sentinţa civilă nr. 206 din 6 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei de interes, a respins ca lipsită de interes cererea formulată de către reclamantă având ca obiect anularea H.G. nr. 737/2010, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, a admis cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului formulată de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut H.G. nr. 737/2010 a fost abrogată expres prin O.U.G. nr. 59/2011 publicată în M. Of. al României nr. 457 din 30 iunie 2011.
Dată fiind soluţia cererii principale în ceea ce priveşte cererea de intervenţie aceasta a fost admisă întrucât prin apărările sale intervenientul a contribuit la obţinerea soluţiei favorabile pârâtului.
Instanţa de fond a respins şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, motivând că reclamanta este titulara unui drept care a fost afectat prin emiterea actului administrativ atacat.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamanta Ţ.D. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că prin H.G. nr. 737/2010 s-a aprobat metodologia de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 119/2010 prin care s-a dispus anularea pensiei pentru limită de vârstă a reclamantei, stabilită la suma lunară de 4.545 RON.
Prin Decizia de pensionare nr. 248412 din 15 septembrie 2009 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Mureş. în baza actului normativ anterior invocat, iar prin Decizia nr. 248412 din 31 august 2010, pensia i-a fost redusă la cuantumul lunar de 1.555 RON, ca efect al recalculării prin punerea în aplicare a metodologiei de recalculare aprobată prin Hotărârea de Guvern atacată.
Recurenta consideră că dreptul de proprietate i-a fost vătămat prin actul normativ atacat. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că, în materie de pensii, odată ce o persoană a fost admisă într-o funcţie publică, acea persoană a dobândit un drept (de a primi pensia corespunzătoare prevăzută de lege pentru îndeplinirea serviciului public), care constituie un „bun" în sensul art. 1 al Protocolului nr. 1 (cauzele Azinas v. Cipru, Apostolakis v. Grecia). Dreptul la alocaţia de pensie constituie, un drept patrimonial în sensul art. 1 al primului Protocol adiţional, fiind suficient stabilit de autorităţile naţionale în baza legislaţiei în vigoare (cauzele Gauygusuz v. Austria şi Bunchen v. Republica Cehă).
Recurenta mai susţine că existenţa pagubei iminente este evidentă având în vedere că aplicarea H.G. nr. 737/2010 implică o reducere cu peste 65% a pensiei (mai exact cu 65,79%, în condiţiile în care pensia iniţială era în sumă de 4.545 RON, iar cea recalculată este de 1.555 RON), pensie care constituie unicul mijloc de subzistenţă.
Prin actul normativ atacat, statul a avut o ingerinţă faţă de dreptul la pensie, care a fost stabilit iniţial în mod legal.
Art. 1 al primului Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, nu pune restricţii libertăţii statelor de a decide dacă să pună în practică orice formă de schemă de securitate socială sau în a alege tipul sau cuantumul beneficiilor ce vor fi generate de schema ce va fi aleasă. Însă, deîndată ce statul contractant a pus în vigoare legislaţia care acordă plata dreptului de securitate socială (indiferent dacă este sau nu condiţionată de o prealabilă plată de contribuţii), această legislaţie trebuie considerată ca generând un interes pecuniar ocrotit de art. 1 al Protocolului nr. 1 şi art. 14 din Convenţie, pentru toate persoanele care satisfac cerinţele legale de pensionare (cauzele Stec şi alţii v. Regatul Unit, Andrejeva v. Letonia).
Prin urmare, prevederile art. 1 al primului Protocol adiţional se aplică indiferent de modul de organizare a schemelor de securitate socială şi a felului în care este finanţat fondul de pensii respectiv (Cauza Wieczorek v. Polonia).
Recurenta mai arată că instanţele judecătoreşti sunt obligate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Constituţie şi a obligaţiilor pe care România şi le-a asumat în urma ratificării unor pacte, convenţii şi tratate privitoare la drepturile fundamentale ale omului, să ignore legile interne şi interpretările Curţii Constituţionale a României care contravin reglementărilor internaţionale şi interpretărilor date acestora de organele abilitate. Curtea Europeană a constatat că statutul conferit Convenţiei în dreptul intern permite instanţelor naţionale să înlăture - din oficiu sau la cererea părţilor - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenţia şi Protocoalele sale adiţionale.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, „în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului".
În temeiul acestor prevederi legale, precum şi al dispoziţiilor art. 108 din Constituţia României, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Aşa cum o arată şi titlul actului administrativ normativ contestat, prin conţinutul acestuia se reglementează „metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor", constituind normele procedurale efective de punere în executare a dispoziţiilor legale în temeiul cărora a fost emis actul administrativ în discuţie.
H.G. nr. 737/2010 nu conţine, aşadar, principii sau norme de drept substanţial referitoare la pensii, acestea fiind reglementate de Legile nr. 19/2000 şi nr. 119/2010, dispoziţiile acestui din urmă act normativ constituind şi temeiul legal al emiterii actului administrativ contestat.
Rolul Hotărârii Guvernului nr. 737/2010, precum şi sfera de aplicare a acesteia, se rezumă la stabilirea instrumentelor de ordin procedural, practic, care să permită aplicarea dispoziţiilor actului legislativ cu forţă juridică superioară, care este Legea nr. 119/2010, pentru a cărei executare a fost emis actul administrativ contestat şi ale cărei dispoziţii nu le încalcă.
Însuşi art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 impune recalcularea şi conferă criteriul algoritmului de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, dispoziţiile hotărârii atacate nedepăşind cadrul juridic impus de actul normativ în a cărui executare a fost emisă.
Analizând încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte constată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului când, din considerente obiective, măsura dispusă printr-o nouă reglementare determină numai reducerea cuantumului valoric al dreptului de asigurări sociale, o asemenea ipoteză nu reprezintă încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât noul nivel este determinat în funcţie de sistemul contributivităţii, iar, în aceste condiţii, reducerea cuantumului unei pensii speciale până la nivelul determinat de aplicarea principiului contributivităţii, nu reprezintă nici o măsură nejustificată, nici o măsură care să depăşească criteriile cerute de jurisprudenţa CEDO, recunoscute şi în art. 53 din Constituţia României.
Practic, reclamanta critică reducerea cuantumului pensiilor de serviciu de care beneficiau anterior intrării în vigoare a H.G. nr. 737/2010, în urma recalculării, în condiţiile în care criteriile avute în vedere pentru recalculare prin metodologia prevăzută de H.G. nr. 737/2010, sunt cele stabilite prin Legea nr. 119/2010.
Verificând concordanţa actului administrativ cu Legea nr. 119/2010, în baza şi în aplicarea căreia a fost emis, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că H.G. nr. 737/2010 îndeplineşte numai o funcţie tehnică, rezumându-se la a stabili instrumentele procedurale care să permită aplicarea actului normativ cu forţă juridică superioară, în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind nomele de tehnică legislativă.
De asemenea, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că reclamanta nu mai are interes în soluţionarea cererii, având în vedere faptul că H.G. nr. 737/2010 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 59/2011.
Înalta Curte are în vedere faptul că activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes legitim încălcat.
Literatura de specialitate şi practica judiciară au statuat că interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acţiunii ci şi în momentul întocmirii altor acte procedurale.
Interesul reprezintă folosul practic material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce promovează acţiunea, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut şi actual.
Având în vedere că actul normativ a fost abrogat instanţa de fond a admis excepţia lipsei de interes.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ţ.D. împotriva Sentinţei nr. 206 din 6 octombrie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4131/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4101/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
