ICCJ. Decizia nr. 4204/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4204/2012
Dosar nr. 1359/44/2011/a1
Şedinţa publică de la 18 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 09 ianuarie 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare act administrativ, formulată de reclamantul G.D. reprezentat de Sindicatul Democratic al Bugetarilor, prin preşedinte S.L., şi, în consecinţă, a dispus suspendarea efectelor dispoziţiei de sancţionare din 31 octombrie 2011 emisă de către Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin care reclamantul G.D. a fost sancţionat cu trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut, respectiv funcţia de ofiţer specialist I, până la soluţionarea în fond a contestaţiei formulate împotriva dispoziţiei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia, p rin dispoziţia de sancţionare din 31 octombrie 2011, adresa din 31 octombrie 2011 emisă de către Inspectoratul General al Poliţiei Române, reclamantul a fost sancţionat disciplinar cu trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut.
Analizând dispoziţiile legale incidente în cauză, respectiv art. 14 şi art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile existenţei unui act administrativ, a parcurgerii procedurii administrative prealabile, a cazului bine justificat şi a prevenirii unei pagube iminente.
Constatând că reclamantul a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei de sancţionare din 31 octombrie 2011 emisă de către Inspectorul General al Poliţiei Române, prima instanţă a reţinut că prima condiţie stabilită de legiuitor este îndeplinită.
În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, instanţa de fond, examinând argumentele invocate de reclamant în sensul unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ atacat, a reţinut că există o aparenţă de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită, aspect care nu poate fi considerat ca fiind o prejudecare a fondului, ci doar o examinare sumară a împrejurărilor redate în cererea de chemare în judecată.
Totodată, Curtea a apreciat că, în cauză, este îndeplinită şi condiţia prevenirii pagubei iminente, întrucât actul administrativ contestat determină o situaţie care nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă în sensul art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, situaţia de fapt generată în urma emiterii ordinului de încetare a raportului de serviciu fiind de natură să creeze un dezechilibru între interesul general şi obligaţia protejării drepturilor fundamentale ale reclamantului ca urmare a diminuării veniturilor salariale şi a asigurărilor sociale, aceasta fiind o sarcină excesivă şi disproporţionată.
Pe de altă parte, a constatat judecătorul fondului, caracterul iminent al prejudiciului ce va fi suportat de reclamant este reprezentat de faptul că, prin dispoziţia atacată, reclamantul a fost trecut într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut, respectiv funcţia de ofiţer specialist I, cu consecinţa firească a diminuării veniturilor salariale şi, în mod evident, această scădere a veniturilor lunare va afecta situaţia financiară a reclamantului, care are în întreţinere pe mamă şi un copil minor.
Curtea a mai apreciat că nu se poate reţine susţinerea pârâtului în sensul că dispoziţia de sancţionare este suspendată de drept urmare a contestaţiei prealabile formulate de către reclamant, întrucât nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens, situaţie în care operează principiul caracterului executoriu de drept al dispoziţiei care este un act administrativ.
Împotriva încheierii pronunţate la data de 09 ianuarie 2012 de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac formulate şi modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii reclamantului G.D. de suspendare a executării dispoziţiei Inspectorului General al Poliţiei Române din 31 octombrie 2011 prin care s-a dispus sancţionarea disciplinară cu „trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut, respectiv de ofiţer specialist I”.
S-a învederat, prin motivele cererii de recurs, că instanţa de fond nu a „examinat” în niciun fel criticile aduse de reclamant dispoziţiei de sancţionare, ci şi le-a însuşit ca atare şi s-a solicitat a se observa că motivele de nelegalitate invocate de intimat şi preluate în considerentele hotărârii recurate au legătură cu fondul cauzei, nicidecum cu cererea sa de suspendare, şi că hotărârea primei instanţe este nelegală întrucât a fost prejudiciat fondul pricinii.
Recurentul a apreciat că nu sunt întrunite în cauză condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 deoarece cadrul legal conferă instituţiei recurente posibilitatea emiterii unor acte administrative unilaterale de sancţionare a poliţiştilor care au comis abateri disciplinare. Actul atacat, s-a arătat, este emis conform prevederilor legale, iar aspectele invocate de reclamant pot avea însemnătate şi pot duce la înlăturarea sancţiunii disciplinare numai în urma administrării de probe şi a analizării aprofundate a legalităţii actului administrativ contestat.
A relevat recurentul că măsura de sancţionare disciplinară a reclamantului este temeinică şi legală, reclamantul nefăcând dovada existenţei împrejurărilor legate de starea de fapt şi de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ prin care a fost sancţionat disciplinar.
Cât priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, a precizat recurentul că instanţa de fond nu a făcut decât aprecieri pur teoretice fără a motiva în ce constă paguba şi iminenţa acesteia. S-a subliniat că chiar dacă prin executarea actului administrativ reclamantul a suferit o pagubă, nu arbitrară, ci ca urmare a aplicării prevederilor legale, în eventualitatea în care ar fi admisă acţiunea în anularea acestui act administrativ acest prejudiciu poate fi recuperat, intimatul primind despăgubiri egale cu toate drepturile de care a fost lipsit.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul G.D. a invocat excepţia netimbrării recursului, excepţia inadmisibilităţii recursului şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, şi a solicitat, pe fondul cauzei, respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esenţă, că în mod întemeiat instanţa de fond a statuat că sunt întrunite în litigiu cele doua condiţii cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
I. În condiţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor invocate de intimatul G.D., care vor fi respinse ca neîntemeiate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Recursul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei Române nu se timbrează, fiind incidente în materia raporturilor specifice funcţiei publice, prin analogie, prevederile art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, care stabilesc că sunt scutite de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la „încheierea, executarea şi încetarea contractului individual de muncă, orice drepturi ce decurg din raporturi de muncă (...)”.
Pe de altă parte, se observă că recursul dedus judecăţii a fost redactat cu respectarea dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cu modificările şi completările ulterioare, în speţă găsindu-şi aplicabilitate deplină şi prevederile art. 3041 din acelaşi act normativ, potrivit cărora recursul declarat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304 instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele. Recurentul, prin cererea de recurs, a criticat hotărârea pronunţată de prima instanţă atât sub aspectul legalităţii, pe motiv că a prejudecat fondul cauzei, cât şi sub aspectul netemeiniciei, arătându-se că judecătorul fondului a apreciat eronat că susţinerile reclamantului făcute prin cererea de chemare în judecată întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt suficiente pentru suspendarea executării actului administrativ contestat.
În fine, se constată că este neîntemeiată şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, chestorul de poliţie L.P. având calitatea de reprezentant legal al recurentului Inspectoratul General al Poliţiei Române. Art. 8 alin. (1) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că „Inspectoratul General al Poliţiei Române este condus de un inspector general numit prin decizie a Primului-Ministru, la propunerea ministrului de interne, după consultarea Corpului Naţional al Poliţiştilor”, iar în litigiu s-a probat că chestorul L.P. a fost numit în funcţia de Inspector General al Poliţiei Române, prin Decizia nr. 261 din 23 noiembrie 2010 a Primului-Ministru (publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 783/23.11.2010).
II. Cât priveşte motivele de recurs formulate de Inspectoratul General al Poliţiei Române, se reţine că acestea sunt întemeiate, astfel că se va dispune admiterea recursului declarat împotriva încheierii din data de 09 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ, în Dosarul nr. 1359/44/2011/a1 şi modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii reclamantului G.D. de suspendare a executării dispoziţiei de sancţionare din 31 octombrie 2011 emisă de Inspectoratul General al Poliţiei Române .
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Prin „cazuri bine justificate” se înţelege, în sensul legii, „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoiala serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ” [art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004], iar prin „pagubă iminentă” se desemnează „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public” [art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare].
În ceea ce priveşte existenţa unui caz bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se observă că instanţa realizează doar o examinare sumară a situaţiilor de fapt şi de drept invocate de reclamant şi care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ în privinţa căruia se solicită suspendarea executării. Înalta Curte reţine că această condiţie nu este întrunită în cauză, întrucât, pe de o parte, stabilirea legalităţii actului administrativ atacat - dispoziţia din data de 31 octombrie 2011 emisă de către Inspectoratul General al Poliţiei Române prin care reclamantul a fost sancţionat disciplinar cu trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut - ţine de analiza pe fond a raportului juridic dedus judecăţii, şi, pe de altă parte, nu pot fi desprinse - prin raportare la cele arătate de reclamant în contestaţia administrativă şi în cererea de suspendare a executării întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 - acele împrejurări evidente de fapt şi de drept, cu caracter determinant, care aparent ar fi de natură să ducă la concluzia existenţei unei îndoieli puternice şi serioase, dincolo de orice dubiu, cu privire la legalitatea actului administrativ contestat în litigiu.
Pe de altă parte, se constată că în mod greşit prima instanţă a considerat - cu motivarea că actul de sancţionare disciplinară are ca efect diminuarea veniturilor salariale şi afectarea situaţiei financiare a intimatului, care are în întreţinere mama şi un copil minor - că este întrunită în cazul cererii reclamantului de suspendare a executării dispoziţiei din data de 31 octombrie 2011 emisă de către Inspectorul General al Poliţiei Române cerinţa prevenirii unei pagube iminente. împrejurarea relevată de instanţa de fond nu poate fi circumscrisă definiţiei date de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, textul menţionat având în vedere, atunci când defineşte paguba iminentă ca fiind exclusiv „prejudiciul material viitor şi previzibil”, numai acel prejudiciu material greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza anulării actului atacat. O atare ipoteză nu este întrunită în litigiu întrucât, în situaţia anulării dispoziţiei de sancţionare disciplinară reclamantul este îndreptăţit, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (3) din Legea. nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, la despăgubiri pentru daunele materiale şi morale cauzate.
III. În raport de cele mai sus arătate, constatând că nu sunt fondate excepţiile procesuale invocate de către intimat şi că sunt întemeiate motivele de recurs formulate în cauză, se va dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 137 şi art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., respingerea excepţiilor invocate de intimatul G.D. şi admiterea recursului declarat de Inspectoratul General al Poliţiei Române împotriva încheierii din 09 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa modificării hotărârii atacate în sensul că respingerii ce neîntemeiată a cererii reclamantului de suspendare a executării dispoziţiei de sancţionare din 31 octombrie 2011 emisă de Inspectoratul General al Poliţiei Române, până la pronunţarea instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţiile invocate de intimatul G.D., ca neîntemeiate.
Admite recursul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei Române împotriva încheierii din 09 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantului de suspendare a executării dispoziţiei de sancţionare din 31 octombrie 2011 emisă de Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4162/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4217/2012. Contencios → |
|---|
