ICCJ. Decizia nr. 4217/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4217/2012
Dosar nr. 12065/2/2010
Şedinţa publică de la 18 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 5216 din 20 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia prematurităţii şi a respins acţiunea formulată de reclamanţii P.F.M., T.E.A. şi C.C., prin mandatar P.M., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, astfel cum a fost precizată, ca prematur formulată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia procedura administrativă de acordare a despăgubirilor către reclamanţi se află în curs de soluţionare, respectiv în faza de evaluare a imobilului, iar în dosar au fost întocmite trei rapoarte de evaluare, cel din urmă fiind contestat sub aspectul valorii imobilului.
Analizând dispoziţiile legale incidente în cauză, respectiv pct. 16.12, pct. 16.13 şi pct. 16.14 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, care descriu procedura de evaluare ce precede emiterea titlului de despăgubire, Curtea a apreciat că cererea reclamanţilor privind emiterea titlului de despăgubire cu o anumită valoare este prematur formulată, în situaţia în care niciunul din cele trei rapoarte de evaluare nu a fost însuşit de Comisie, iar cel de-al treilea este contestat de reclamanţi, astfel încât şi cererea privind emiterea titlului de conversie apare ca prematur formulată.
Împotriva sentinţei civile nr. 5216 din data de 20 septembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs în termen legal reclamanţii P.F.M., T.E.A. şi C.C., toţi cu domiciliul ales la mandatarul cu procură autentică P.M., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate, reţinerea cauzei spre rejudecare şi pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună: 1. obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei de acordare de despăgubiri privind măsurile reparatorii în echivalent de 2.883.145,2 RON pentru imobilul compus din teren în suprafaţă de 300 m.p. şi construcţie (605 m.p.) demolată din Bucureşti, sector 5, aşa cum s-a stabilit de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor prin prisma expertizei de evaluare imobiliară; 2. obligarea pârâtelor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar la emiterea titlului de conversie, precum şi conversia acestuia în acţiuni emise de Fondul Proprietatea privind măsurile reparatorii în echivalent de 2.883.145,2 RON pentru imobilul compus din teren în suprafaţă de 300 m.p. şi construcţie (605 m.p.) demolată din Bucureşti, sector 5, aşa cum s-a stabilit de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor prin prisma expertizei de evaluare imobiliară; 3. obligarea pârâtelor la plata de daune de 100 RON/zi până la data îndeplinirii obligaţiei având în vedere că pârâta a fost notificată în acest sens.
Recurenţii au învederat, în esenţă, prin motivele cererii de recurs, că hotărârea recurată este nelegală şi netemeinică, întrucât instanţa de fond în loc să constate culpa intimatelor-pârâte în tergiversarea soluţionării dosarului de despăgubire, sancţionează reclamantele prin admiterea excepţiei prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată. Tergiversarea soluţionării dosarului de despăgubire, s-a arătat, reiese din faptul că intimata pârâtă a efectuat 3 expertize în perioada februarie 2009-mai 2010 dar în mod nejustificat nu şi-a însuşit niciuna din acestea şi nici nu a răspuns la contestaţiile formulate de reclamanţi, iar neemiterea titlului de despăgubire constituie în aceste condiţii o încălcare a obligaţiei impuse de art. 13.1 şi art. 16 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 247/2005, dar şi un refuz nejustificat de a soluţiona cererea reclamanţilor astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Recurenţii au mai susţinut că deşi Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen limită în care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să fie obligată să emită actul administrativ solicitat - titlul de despăgubire - acest demers trebuie făcut de către autoritatea respectivă într-un termen rezonabil, astfel încât să nu se ajungă la crearea unui prejudiciu sau chiar la mărirea celui iniţial. Neemiterea promptă a titlului de despăgubire, au precizat reclamanţii, îi privează pe aceştia în mod nejustificat de exercitarea dreptului de proprietate, garanţie impusă de art. 44 din Constituţia României, dar şi de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei Europene Pentru Apărarea Drepturilor Omului Şi Libertăţilor Fundamentale.
Pe de altă parte, s-a relevat, cât priveşte capătul de cerere din acţiune prin care reclamanţii au solicitat obligarea pârâtelor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar la emiterea titlului de conversie după ce Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va emite titlul de despăgubire, că această solicitare este întemeiată deoarece intimatele au refuzat şi refuză în continuare să-şi îndeplinească obligaţiile legale, respectiv să soluţioneze dosarul intern nr. 39798/CC.
În drept recurenţii au invocat prevederile O.U.G. nr. 62/2010, art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, Hotărârea Viaşu contra României, Hotărârea Maria Atanasiu şi alţii contra României, art. 8 din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 10/2001, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esenţă, că reclamanţii nu sunt deţinătorii unui titlu de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor astfel că este prematură solicitarea acestora de obligare la emiterea unui titlu de conversie. Intimata a invocat şi faptul că prin Legea nr. 117/2012 s-a suspendat emiterea titlurilor de plată, a titlurilor de conversie, a titlurilor de despăgubire, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, până la data de 15 mai 2013, iar în aceste condiţii s-a solicitat a se reţine că nu poate fi vorba în cauză de un refuz nejustificat al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în ceea ce priveşte emiterea titlului de conversie.
În cauză a depus întâmpinare şi intimata Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care de asemenea s-a solicitat respingerea recursului reclamanţilor ca nefondat, arătându-se că verificarea raportului de evaluare de către personalul specializat al autorităţii nu conduce la aprobarea acestuia de către Comisia Centrală, deoarece autoritatea nu se pronunţă cu privire la valoarea stabilită prin raport ci doar atestă faptul că evaluatorul a respectat Standardele Internaţionale de Evaluare. Solicitarea reclamanţilor de obligare a Comisiei Centrale la emiterea titlului de despăgubire în cuantumul stabilit în primul raport de evaluare a fost apreciată ca neîntemeiată, având în vedere că raportul de evaluare prin care a fost stabilită suma respectivă nu respectă Standardele Internaţionale de Evaluare.
În privinţa emiterii titlului de despăgubire, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a precizat că prin O.U.G. nr. 4/2012, aprobată prin Legea nr. 117/2012, procedura evaluării şi emiterea titlurilor de despăgubire a fost suspendată până la data de 15 mai 2013.
Recursul este fondat şi va fi admis, cu consecinţa casării sentinţei civile nr. 5216 din data de 20 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, şi a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru următoarele considerente:
În mod neîntemeiat, prin hotărârea recurată, a fost admisă excepţia prematurităţii, şi a fost respinsă, ca prematur formulată, acţiunea reclamanţilor P.F.M., T.E.A. şi C.C., prin mandatar P.M., introdusă împotriva pârâţilor Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Se constată, în litigiu, că prin cererea modificatoare depusă la instanţa de fond la data de 30 mai 2011, reclamanţii au precizat calitatea de pârâţi a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, a Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar şi a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, şi au solicitat: 1. Obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul compus din teren în suprafaţă de 300 m.p. şi construcţie (605 m.p.) demolată, situat în Bucureşti, sector 5, în care să fie menţionată valoarea stabilită prin primul raport de evaluare întocmit de societatea de evaluare SC R.T. SRL, de 2.883.142 RON; 2. Obligarea pârâtelor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar la emiterea, pe baza titlului de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a titlului de conversie, precum şi la conversia acestuia în acţiuni emise de Fondul Proprietatea; 3. Obligarea pârâtei la plata unor daune de 100 RON/zi până la data îndeplinirii obligaţiei, având în vedere că a fost notificată în acest sens.
Prima instanţă a reţinut în mod greşit că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi la data de 09 decembrie 2010 şi ulterior precizată este prematură, în condiţiile în care măsura temporară a suspendării emiterii titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi a procedurilor privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzută de Titlul VIII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 653/22.07.2005, cu modificările şi completările ulterioare, a fost dispusă numai începând cu data de 15 martie 2012, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, aprobată prin Legea nr. 117/2012.
Cererea de chemare în judecată a reclamanţilor tinde la obligarea pârâţilor la îndeplinirea unor obligaţii legale, anume a celor prevăzute de Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii şi la data pronunţării hotărârii recurate, astfel că instanţa de fond avea obligaţia de a se pronunţa asupra fondului cauzei, asupra, temeiniciei sau netemeiniciei pretenţiilor deduse judecăţii.
În mod evident, procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005, pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi care nu pot fi restituite în natură sunt proceduri complexe, cuprinzând mai mult etape distincte în care, pe lângă autoritatea recurentă, mai sunt antrenate şi alte entităţi (organele investite cu soluţionarea notificărilor, evaluatorii), astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluţionate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce însă la ideea că autoritatea publică este abilitată să determine ea însăşi acest interval de timp, fiind necesar ca deciziile reprezentând titlurile de despăgubire să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum s-a pronunţat în mod constant, în materie, instanţa supremă.
Termenul rezonabil se referă atât la durata procedurilor administrative preliminare, cât şi la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligaţia de a organiza funcţionarea autorităţilor sale în aşa fel încât să răspundă acestei cerinţe, pentru ca persoana îndreptăţită să poată beneficia efectiv de protecţia asigurată prin prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În raport de cele mai sus arătate, constatând că sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză şi că prin hotărârea atacată procesul a fost soluţionat în mod greşit pe excepţie, fără a se intra în cercetarea fondului, urmează a se dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 312 alin. (1)-(3) şi art. 313 C. proc. civ., admiterea recursului declarat de P.F.M., T.E.A. şi C.C. prin mandatar P.M. împotriva sentinţei civile nr. 5216 din 20 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de P.F.M., T.E.A. şi C.C., prin mandatar P.M., împotriva sentinţei civile nr. 5216 din 20 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4204/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 553/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
