ICCJ. Decizia nr. 427/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 427/20 14
Dosar nr. 797/45/2012
Şedinţa publică de la 30 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. 797 din 19 septembrie 2012 reclamanţii au chemat în judecată pe Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi pe Universitatea S.H. Bucureşti, solicitând ca acestea să fie obligate să elibereze diploma de licenţa şi suplimentele la diplomă, care să ateste finalizarea studiilor universitare efectuate, prin susţinerea examenului de licenţă organizat de facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative din cadrul Universităţii S.H. Bucureşti.
Pârâtul Ministerul Educaţiei, prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi excepţia lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, solicitând respingerea acţiunii pe motiv că, atâta timp cât a fost urmată o formă de învăţământ în afara cadrului legal, studiile desfăşurata nu pot avea ca rezultat obţinerea unei diplome valabile.
Prin sentinţa nr. 326 din 22 octombrie 2012, Curtea de Apel Iaşi a admis acţiunea formulată de Z.C., T.C.A., I.Z.D., G.M.D., C.C. şi C.D., a obligat pârâta Universitatea S.H. Bucureşti să elibereze actul de studii cu regim special, denumit „Diplomă de licenţă”, însoţit de Suplimentul de Diplomă, prin care să ateste că reclamanţii au susţinut şi promovat examenul de licenţă, în specialitatea urmată, obţinând „Titlul de Licenţiat”, a respins acţiunea introdusă de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta-reclamantă Universitatea S.H. Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul-chemat în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a obligat pe pârâtul-chemat în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să aprobe tipărirea, în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, a formularelor tipizate, constând în „Diploma de Licenţă” şi „Suplimentul de Diplomă”, într-un număr care să asigure dreptul reclamanţilor de a li se elibera documentul oficial de stat cu regim special, prin care se confirmă studiile de învăţământ superior absolvite de cei în cauză, în cadrul Universităţii S.H. Bucureşti, a respins, ca prematură, solicitarea reclamantelor de a se obliga pârâta Universitatea S.H. şi respectiv Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, la plata de despăgubiri, în cuantum de 2 . 000 RON, cu titlu de penalităţi pe zi întârziere şi a obligat pe pârâta Universitatea S.H. Bucureşti să plătească reclamantelor suma de 4,3 RON cheltuieli de judecată, a obligat pe chematul în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să plătească pârâtei-reclamante Universitatea S.H. Bucureşti suma de 4,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea a reţinut că reclamanţii au încheiat, în anul 2006, un contract de studii cu Universitatea S.H. Bucureşti, având cu obiect pregătirea în cadrul formei denumită „învăţământ la distanţă”, Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative.
În urma promovării examenului de licenţă, în sesiunea iulie 2009, celor în cauză li s-a eliberat adeverinţe, prin care se atesta că a fost „susţinut şi promovat examenul de licenţa”, obţinându-se „Titlul de Licenţiat” în specialitatea urmată, la finalul înscrisului menţionat făcându-se precizarea că adeverinţa are „termen de valabilitate până la eliberarea Diplomei de Licenţă” şi că „Universitatea S.H., având învăţământ de zi autorizat sau acreditat, poate organiza învăţământ la distanţă şi cu frecvenţa redusă”.
Au mai arătat reclamanţii că prin adresa din 25 iunie 2009, Ministerul Educaţiei a adus la cunoştinţa instituţiilor de învăţământ acreditate că SC R.D. SA, Compania de Material Didactic eliberează formularele tipizate pentru actele de studii destinate absolvenţilor, numai cu aprobarea scrisă a Ministerului Educaţiei, cerându-li-se celor vizaţi să „solicite Ministerului Educaţiei aprobarea notei de comandă, printr-o cerere conform machetei”.
Urmare acestei solicitări, Universitatea S.H. Bucureşti prin adresa din 25 august 2009 a înaintat Ministerul Educaţiei necesarul de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenţilor anului 2009.
S-a arătat că întrucât reclamanţilor nu li s-a eliberat diploma de licenţă, prin cererea adresată Ministerului Educaţiei şi Universităţii S.H. aceştia au solicitat eliberarea actului administrativ care să ateste absolvirea formei de învăţământ urmate, în perioada anilor 2006-2009, cerere căreia nu i s-a dat curs.
Apreciind refuzul de eliberare a diplomei de licenţă ca fiind nejustificat, reclamanţii au promovat prezenta acţiune, în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004.
Curtea a constatst că Universitatea S.H. a fost înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, ca persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ, şi că, prin H.G. nr. 676/2007, au fost acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, pentru forma de învăţământ de zi, domeniile de licenţă, printre care se numără şi „Ştiinţe Administrative”.
Curtea a apreciat că organizarea de către Universitatea S.H. a formei de învăţământ la distanţă, pentru specialitatea „Ştiinţe Administrative”, concomitent cu forma de pregătire prin cursuri de zi, ţine de exerciţiul autonomiei universitare, autonomie care este garantată de art. 32 alin. (6) din Constituţia României şi Legea nr. 84/1995.
Ca atare, recunoaşterea, prin chiar art. 8 din ordinul nr. 3404/2006, emis de Ministerul Educaţiei, a posibilităţii organizării, de către universităţile acreditate, a formei de învăţământ la distanţă, pentru domeniile în care acestea erau autorizate să organizeze cursuri de zi, conferă reclamanţilor dreptul de a cere să li se elibereze diploma de licenţă, însoţită de suplimentul la diplomă, drept recunoscut şi de pct. VII din metodologia organizării şi desfăşurării examenelor de finalizare a studiilor, aprobată de Senatul Universităţii S.H., la data de 13 mai 2009, act ce a fost înregistrat din 21 mai 2009.
Curtea a apreciat că acest drept nu poate fi afectat şi cu atât mai puţin suprimat.
S-a reţinut că persistenţa în refuzul organului administrativ, cu rol de conducător al sistemului naţional de educaţie, de a aproba eliberarea formularelor tipizate, la nivelul solicitat de Universitatea S.H., prin adresa din 25 august 2009, doar pentru că are rezerve în ceea ce priveşte faptul că specializarea „Ştiinţe Admnistrative” la forma de „învăţământ la distanţă”, nu se regăseşte în nici o hotărâre de Guvern, în perioada anilor 2005-2009, este nejustificat, atâta timp cât art. 8 din ordinul nr. 3404/2006, emis de ministrul educaţiei, permitea posibilitatea organizării acestei forme de învăţământ în cazul în care forma de învăţământ prin cursuri de zi, pentru acea specialitate, fusese acreditată şi dacă existau departamente specializate în cadrul universităţii organizatoare.
Întrucât s-a constatat că între reclamanţi şi pârâtul Ministerul Educaţiei nu exista nici un raport juridic direct, legat de procesul de finalizare a studiilor şi de eliberare a actelor de studii, Curtea a respins acţiunea promovată în contradictoriu cu acesta, pentru lipsa calităţii procesuale pasive în prezenta cauză.
Curtea a constatat însă că există un raport juridic direct între pârâta Universitatea S.H. şi Ministerul Educaţiei, născut din refuzul celui din urmă de a aproba tipărirea, de către SC R.D. SA, a numărului de formulare tipizate solicitat, că acest refuz trebuie calificat ca fiind rezultatul unui exces de putere, atâta timp cât, în cei 10 ani ce au trecut de la înfiinţarea menţionatei universităţi, nu s-a acţionat în mod decisiv pentru a se pune capăt pretinsei încălcări a cadrului legal de desfăşurare a activităţii, prin organizarea formei de învăţământ la distanţă, în condiţiile în care ordinul nr. 3404/2006 nu interzicea, în mod explicit, instituţiei de învăţământ să desfăşoare această activitate, dacă forma de învăţământ prin cursuri de zi fusese acreditată, astfel că cererea de chemare în garanţie a fost admisă, în sensul obligării Ministerului Educaţiei să aprobe tipărirea, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, a formularelor tipizate necesare satisfacerii dreptului reclamanţilor.
Cât priveşte solicitarea reclamanţilor şi respectiv cererea pârâtei de a se obliga părţile chemate în judecată la plata de penalităţi, în caz de refuz de a se aduce la îndeplinire dispoziţiile prezentei hotărâri, Curtea a considerat-o ca fiind prematură, acest drept putând fi valorificat doar după împlinirea termenului stabilit de instanţă şi numai în procedura prevăzută de art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 554/2004
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Educaţiei Naţionale criticând sentinţa atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie.
La termenul din 30 ianuarie 2014, Înalta Curte, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. a invocat necompetenţa primei instanţe în soluţionarea cauzei, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În privinţa acestui motiv de recurs se constată că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea normelor de competenţă.
Obiectul litigiului, în faţa instanţei de fond l-a constituit, în principal, obligarea unei universităţi la eliberarea unei diplome de licenţă, dar a fost chemat în judecată şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pentru un capăt de cerere subsidiar.
Pârâta Universitatea S.H. poate fi încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiţie orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.
Or, în speţa de faţă, prin Legea nr. 443/2002, a fost înfiinţată Universitatea S.H. din Bucureşti, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
În altă ordine de idei, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă) nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ. Această reglementare prevedea că, la nivel naţional, autonomia universitară se manifesta prin relaţia directă a rectorului instituţiei de învăţământ superior cu Ministerul Educaţiei care, printre altele, avea competenţa de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului şi de a-l suspenda din funcţie.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În cauza de faţă, Universitatea S.H. nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În mod evident, Universitatea S.H. din Bucureşti este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.
În alţi termeni, Universitatea S.H. nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale.
În raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, pârâta fiind o autoritate publică locală, competenţa de soluţionare a cauzei revine, în primă instanţă, tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal.
De asemenea, trebuie precizat că dispoziţiile art. 17 C. proc. civ. prevăd că cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală care va fi soluţionată de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.
Faţă de cele anterior prezentate, Înalta Curte, în majoritate, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Vaslui, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Educaţiei Naţionale împotriva sentinţei nr. 326 din 22 octombrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează hotărârea atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Vaslui, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4260/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4270/2012. Contencios. Litigiu privind regimul... → |
|---|
