ICCJ. Decizia nr. 4250/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4250/2012
Dosar nr. 13/33/2012/a1
Şedinţa publică de la 19 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
Obiectul cererii
Prin cererea înregistrată la data de 3 februarie 2012 în Dosarul nr. 13/33/2012 reclamantul B.T.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor - Comisia De Jurisdicţie a Imputaţiilor şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, suspendarea executării deciziei de imputare nr. 322405 din 16 iunie 2011 emisă de Inspectorul General al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, modificată prin decizia nr. 322917 din 21 iulie 2011, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anulare.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin decizia de imputare nr. 322405 din 16 iunie 2011 emisă de către Inspectorul General al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române şi modificată ulterior prin decizia de modificare nr. 322917 din 21 iulie 2011 s-a dispus imputarea în sarcina sa a sumei de 9466,21 RON, reprezentând prejudiciul creat I.J.P.F. Satu Mare prin încadrarea eronată pe coeficienţii de ierarhizare minimi ai salariului pentru funcţia îndeplinită de poliţiştii de frontieră puşi la dispoziţia I.J.P.F. Satu Mare în condiţiile art. 65 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Referitor la prima condiţie de admisibilitate a acţiunii, respectiv existenţa unui caz bine justificat, a arătat reclamantul că decizia de imputare conţine grave vicii de formă şi fond, cel mai evident dintre acestea fiind nelegalitatea temeiul de drept în baza căruia s-a stabilit răspunderea materială în sarcina sa, respectiv prevederile art. 34 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor [art. l alin. (3) din decizia de imputare contestată], raportat la starea de fapt reţinută în art. l alin. (2) al deciziei de imputare nr. 322409 din 16 iunie 2011.
S-a mai arătat că prin Hotărârea nr. 323240 din 24 august 2011, pronunţată de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din I.G.P.F. a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Deciziei de imputare nr. 322405 din 16 iunie 2011 emisă de către Inspectorul General al I.G.P.F, dar în mod nelegal Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul I.G.P.F., a hotărât îndreptarea erorii de tehnoredactare din decizia de imputare nr. 322405 din 16 iunie 2011 prin emiterea deciziei de modificare a deciziei de imputare nr. 322917 din 21 iulie 2011.
Se mai arată că deşi Comisia de soluţionare a contestaţiei a constatat nelegalitatea temeiului de drept al răspunderii materiale, a adoptat o soluţie greşită, în sensul că a hotărât admiterea în parte a contestaţiei şi îndreptarea „erorii de tehnoredactare" din decizia de imputare, dar totodată a hotărât şi respingerea contestaţiei, în condiţiile în care trebuia să dispună numai anularea deciziei de imputare.
Prin urmare, s-a arătat că emiterea de către I.G.P.F. a deciziei nr. 322917 din 21 iulie 2011 de modificare a deciziei de imputare nr. 322405 din 16 iunie 2011 este nelegală pentru faptul că actul administrativ de modificare a fost emis după comunicarea deciziei de imputare, fără nici un temei legal, peste termenul legal de 30 de zile de angajare a răspunderii.
Un alt motiv de nelegalitate evidentă a deciziei de imputare este acela că, deşi dispoziţiile art. 25 alin. (5) din O.G. nr. 121/1998 prevăd obligativitatea motivării temeinice a deciziei de imputare, atât în fapt, cât şi în drept, în speţă decizia de imputare nu conţine nici o motivare de fapt, iar temeiul de drept indicat este greşit.
Referitor la a doua condiţie de admisibilitate a acţiunii, respectiv prejudiciul material viitor şi previzibil, s-a arătat că Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Satu Mare, în calitate de instituţie care are în evidenţă debitul din imputaţia definitivă, i-a reţinut lunar reclamantului, începând cu luna iulie 2011, suma de 100 RON, urmând ca de la data rămânerii definitive a deciziei de imputare această sumă să crească până la limita maximă de 1/3 din salariul net, iar în situaţia anulării deciziei de imputare de către instanţa de judecată sumele care au fost şi urmează să fie reţinute vor fi foarte dificil de recuperat, existând de asemenea posibilitatea ca înainte de a fi reţinută întreaga sumă şi alţi poliţişti de frontieră puşi la dispoziţie să fie achitaţi de către instanţele de judecată.
Ministerului Administraţiei şi Internelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Încheierea din 24 februarie 2012, Curtea de Apel Cluj a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor şi, în consecinţă, a respins cererea de suspendare a executării deciziei de imputare formulată de reclamant în contradictoriu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, a admis cererea de suspendare a executării deciziei de imputare în contradictoriu cu Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi a dispus suspendarea executării deciziei de imputare până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele.
În speţă, reclamantul a solicitat suspendarea executării deciziei de imputare nr. 322405 din 16 iunie 2011 emisă de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, instituţie cu personalitate juridică, în conformitate cu prevederile art. 7 din O.U.G. nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române, cu modificările şi completările ulterioare.
La momentul emiterii deciziei de imputare, între reclamant şi Ministerul Administraţiei şi Internelor nu s-a născut, în mod direct un raport juridic de drept administrativ, întrucât nu această instituţie a emis actul administrativ mai sus menţionat, astfel că pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor nu are calitate procesuală pasivă în litigiu.
Cu privire la cererea de suspendare a executării, instanţa de fond a reţinut că actul administrativ atacat creează prezumţia unei lipse de legalitate în emiterea acestuia, iar îndoiala serioasă asupra prezumţiei de nelegalitate de care se bucură actul administrativ justifică suspendarea efectelor acestuia.
S-a mai reţinut că principiul legalităţii actelor administrative presupune atât ca autorităţile administrative să nu încalce legea, cât şi ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.
De asemenea instanţa de fond a reţinut că suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorităţii emitente sau a instanţei de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalităţii, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-şi producă efectele asupra celui vizat.
Cât priveşte cea de a doua condiţie, s-a apreciat că aceasta nu poate fi dispensată de cea a cazului bine justificat. Această condiţie este cerută de către legiuitor pentru a se aprecia asupra influenţei pe care un act, posibil nelegal, o poate produce asupra patrimoniului celui în cauză, prin punerea sa în executare mai înainte de verificarea legalităţii actului.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, s-a mai reţinut că trebuie avută în vedere recomandarea nr. R1. adoptată la data de 13 septembrie de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, referitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materia administrativă.
Instanţa a conchis că argumentele ample ale reclamantului cu privire la nelegalitatea şi netemeinicia actului administrativ emis de pârâtă şi care urmează a fi puse în executare sunt aparent valabile şi justifică măsura suspendării, coroborând aceste susţineri cu materialul probator administrat în cauză.
3. Recursul exercitat de pârât
Împotriva încheierii pronunţate de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii reclamantului.
Recurentul - pârât nu şi-a încadrat în drept motivele de recurs, dar a arătat, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în speţă nefiind îndeplinită niciuna dintre condiţiile impuse cumulativ de lege pentru suspendarea actului administrativ.
În acest sens, a arătat că instanţa a prejudecat fondul cauzei, analizând presupusa aparenţă de nelegalitate a actului administrativ prin aprecieri asupra temeiniciei şi legalităţii acestuia.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, recurentul - pârât a arătat că decizia de imputare, prin ea însăşi, este de natură a prejudicia pe intimatul - reclamant, dar aceasta nu constituie un motiv suficient pentru suspendarea executării.
4. Apărările intimatului
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul - reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că în speţă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute în art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi că între timp Curtea de Apel Cluj a soluţionat fondul cauzei, prin sentinţa civilă nr. 362 din 11 mai 2012, în sensul că a admis excepţia de nelegalitate a actului normativ în baza căruia a fost emis actul administrativ individual şi a dispus anularea deciziei de imputare nr. 322405 din 16 iunie 2011, modificată prin decizia nr. 322917 din 21 iulie 2011.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta - pârâtă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Măsura suspendării executării actului administrativ este circumscrisă obiectivului protecţiei provizorii a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor potenţial vătămate, până la momentul la care instanţa competentă va evalua legalitatea actului, pentru evitarea exercitării abuzive a prerogativelor puterii publice.
Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiţiei existenţei cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube, conform definiţiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din acelaşi act normativ.
Cele două condiţii sunt analizate în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze, marja de apreciere a instanţei raportându-se la stabilirea unei aparenţe a dreptului, fără prejudecarea fondului cauzei, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea este obligată să îl îndeplinească şi drepturile sau interesele legitime private care pot fi afectate.
În speţă, intimatul - reclamant a solicitat suspendarea unei decizii de imputare în privinţa căreia prima instanţă a reţinut corect, pe baza interpretării adecvate a art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, existenţa unei aparenţe de nelegalitate derivate din indiciile de nelegalitate ce planează asupra dispoziţiilor pct. 27.2 din Normele metodologice privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobate prin Ordinul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative nr. S/69 din 30 septembrie 2008, dispoziţie pe care s-a fundamentat decizia de angajare a răspunderii materiale.
Un argument suplimentar în sprijinul concluziei aparenţei de nelegalitate a deciziei de imputare îl oferă sentinţa nr. 362 din 11 mai 2012, prin care Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis, în primă instanţă, acţiunea în anularea actului a cărui suspendare de executare s-a solicitat în prezenta cauză.
În fine, instanţa de control judiciar reţine că prima instanţă a făcut o evaluare adecvată a datelor speţei şi în ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, luând în considerare efectele pe care executarea deciziei de imputare le-ar produce asupra patrimoniului intimatului - reclamant.
2. Temeiul legal al soluţiei pronunţate în recurs
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat potrivit art. 15 alin. (2), raportat la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră împotriva încheierii din 24 februarie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4246/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4260/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
