ICCJ. Decizia nr. 4324/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4324/2012
Dosar nr. 56/33/2010
Şedinţa publică de la 25 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal reclamantul U.I. a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Naţională a Vămilor, anularea Ordinului nr. 3242 din 10 decembrie 2009 emis de către pârâtă, cu obligarea acesteia la reîncadrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior, cu plata salariului corespunzător funcţiei începând cu data de 10 decembrie 2009 şi până la data încadrării efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost numit prin Ordinul Vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale a Vămilor nr. 8626 din 02 octombrie 2007 în funcţia publică de inspector vamal clasa I, grad profesional principal, treapta de salarizare 1, având la data ocupării postului, calitatea de pensionar militar beneficiar al pensiei anticipate.
Reclamantul a criticat Ordinul nr. 3242 din 10 decembrie 2009, prin care s-a dispus în temeiul prevederilor cap. IV din Legea nr. 329/2009 încetarea raporturilor sale de serviciu, considerând, în esenţă, că astfel i-a fost încălcat dreptul la muncă şi dreptul la proprietate, fiind, de asemenea, încălcate principiului certitudinii dreptului şi principiul nediscriminării.
A ridicat şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17-25 cap. IV din Legea nr. 329/2009.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 506 din 29 septembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamantului U.I.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin Ordinul nr. 3242 din 10 decembrie 2009 s-a dispus încetarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului numit în funcţia publică de inspector/inspector vamal în considerarea dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 329/2009, dispoziţii apreciate ca fiind constituţionale prin decizia nr. 368 din 22 martie 2011 a Curţii Constituţionale, decizie prin care a fost respinsă excepţia invocată de către reclamant în prezenta cauză.
Evocând considerentele şi concluziile instanţei constituţionale, Curtea de Apel a apreciat că actul contestat este, astfel, legal emis, iar, pe de altă parte, măsura respectă cerinţele de obiectivitate şi de rezonabilitate.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul U.I., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acţiunii sale, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 din C. proc. civ.
Recurentul a susţinut că dispoziţiile Legii nr. 329/2009, chiar dacă sunt constituţionale, contravin dispoziţiilor legale de nivel constituţional preluate în dreptul intern ca efect al aderării României la Uniunea Europeană, şi a criticat faptul că judecătorul fondului nu şi-a asumat un rol activ în soluţionarea acestui conflict, aşa cum i-ar fi revenit obligaţia.
A mai arătat că obligaţia impusă, de a renunţa la locul de muncă, şi care nu este impusă pensionarilor cu statut identic, angajaţi în sistemul privat, este discriminatorie; că dispoziţiile Legii nr. 329/2009 vin în conflict cu Directiva nr. 2000/79 şi Regulamentul nr. 1408/71; că măsurile astfel prevăzute nu sunt justificate obiectiv şi rezonabil de situaţia economică, în contextul dat.
A mai susţinut că hotărârea instanţei de fond ar fi fost nemotivată, în condiţiile în care aceasta nu a răspuns prin argumente directe şi personale la susţinerile recurentului privind nelegalitatea actului atacat şi nu a înlăturat motivat apărările invocate de acesta, mai ales cu privire la principiul certitudinii dreptului şi principiul nediscriminării.
Recurentul a mai invocat încălcarea art. 1 din Protocolul 1 al C.E.D.O., în condiţiile în care este lipsit de dreptul la muncă pe o perioadă nedeterminată.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând actele şi înscrisurile cauzei, prin prisma criticilor recurentului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată recursul nefundat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.
Recurentul-reclamant a investit instanţa de contencios administrativ competentă cu cererea având ca obiect, principal anularea Ordinului nr. 3242 din 10 decembrie 2009 prin care s-a constatat încetarea de drept a raportului se serviciu în baza art. 20 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor - cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional în condiţiile în care raporturile de serviciu se află sub incidenţa art. 17 şi următoarele din Cap. IV, datorită calităţii acestuia de pensionar şi de cumulare a salariului cu pensia militară.
Prima instanţă a respins acţiunea ca neîntemeiată, confirmând, în considerente, incidenţa dispoziţiilor art. 20 raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 329/2009, opinie împărtăşită şi de Înalta Curte.
Instanţa de control judiciar apreciază că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât prima instanţă a expus în mod convingător argumentele care au determinat formarea convingerii sale.
Mai precis, judecătorul fondului a prezentat în cuprinsul hotărârii toate elementele care au condus la concluzia că ordinul atacat este legal.
Din conţinutul hotărârii recurate se constată că prima instanţă a analizat toate motivele de nelegalitate invocate de parte prin acţiune, găsindu-le nefondate, cu referire la considerentele şi concluziile deciziei nr. 368 din 22 martie 2011 a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 17-25 din Legea nr. 329/2009.
Astfel, recurentul - reclamant a avut calitatea de funcţionar public, pe baza actului administrativ de numire în funcţie, şi anume Ordinul Vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale a Vămilor nr. 8626 din 02 octombrie 2007.
Prin intrarea în vigoarea a Legii nr. 239/2009 raportul de serviciu se afla sub incidenţa art. 17 din lege datorită calităţii acestuia de pensionar şi de cumulare a salariului cu pensia militară, astfel că recurentul-reclamant avea obligaţia ca în termen de 15 zile, respectiv până la 9 decembrie 2009 să îşi exprime în scris opţiunea între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii şi încetarea raportului de serviciu, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depăşea nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Cum această obligaţie nu a fost îndeplinită s-a constatat încetarea de drept a raportului de serviciu şi în mod legal s-a emis ordinul contestat.
Argumentele dezvoltate în cererea de recurs reiau, în esenţă, criticile de neconstituţionalitate expuse de reclamantul-recurent în cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa constituţională pronunţându-se cu privire la aceste aspecte prin decizia nr. 368 din 22 martie 2011, evocată de către instanţa de fond.
Nu se poate reţine nici faptul că judecătorul fondului nu ar fi acţionat în calitatea sa de prim judecător comunitar, câtă vreme nu se poate aprecia că dispoziţiile legale criticate de către recurentul-reclamant ar contraveni normelor comunitare invocate de acesta, în acest fiind şi jurisprudenţa instanţei constituţionale în materie.
În aceste condiţii, constatând că instanţa a interpretat în mod corect actul juridic dedus judecăţii şi că hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în raport cu obiectul cererii şi susţinerile părţilor, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge recursul formulat de reclamantul U.I. împotriva sentinţei civile nr. 506 din 29 septembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4315/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4333/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
